ICCJ. Decizia nr. 4964/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4964/2013
Dosar nr. 8793/101/2012
Şedinţa de la 11 aprilie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului
Prin cererea înregistrată la data de 24 mai 2012 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta H.L.A. a chemat în judecată pe pârâta Universitatea "S.H." Bucureşti şi a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei Universitatea "S.H." Bucureşti la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului de diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunţarea sentinţei, şi a chematului în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licenţă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea plăţii de 2.000 RON penalităţi pe zi de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că a urmat cursurile Facultăţii de Psihologie din cadrul Universităţii "S.H." din Bucureşti, fiind absolventă în promoţia 2009. Universitatea a eliberat Adeverinţa din 23 iulie 2009, potrivit căreia a dobândit calitatea de licenţiat şi, întrucât adeverinţa avea un termen de valabilitate de maxim 12 luni, potrivit art. 20 alin. (1) din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior, la împlinirea termenului a solicitat decanului facultăţii eliberarea diplomei de licenţă.
A arătat reclamanta că pârâta nu a răspuns la această adresă în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin Sentinţa nr. 909 din 3 octombrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând, în esenţă, următoarele:
Litigiul are ca obiect obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului la diplomă.
Pârâta Universitatea "S.H." este o autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 554/2004, întrucât a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Universitatea "S.H." este o autoritate publică locală, astfel că, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului, iar, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, în funcţie de opţiunea reclamantei pentru instanţa de la domiciliul său, competenţa revine Tribunalului Mehedinţi.
În sensul art. 17 C. proc. civ., cererea de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este o cerere accesorie, care va fi soluţionată de instanţa competentă să soluţioneze acţiunea principală.
2.2. Învestit cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, înregistrată sub nr. 8793/101/2012, Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 4543 din 8 noiembrie 2012 a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de instanţă din oficiu, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut, în esenţă, că, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 443/2002 şi ale art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, Universitatea "S.H." este asimilată unei autorităţi publice centrale, fiind competentă să presteze un serviciu public, astfel că, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, competenţa, în primă instanţă, aparţine Curţii de Apel Craiova.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public".
Aşa cum s-a arătat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituţii de învăţământ superior să elibereze diploma de licenţă.
Pârâta Universitatea "S.H." din Bucureşti este o autoritate publică, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004.
Universitatea "S.H." din Bucureşti a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Totodată, atât potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010 (în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată), cât şi potrivit art. 1 din H.G. nr. 536/2011 (în vigoare la data pronunţării prezentei decizii şi care a abrogat H.G. nr. 81/2010), Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă), nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ. Conform dispoziţiilor legii respective, autonomia universitară se manifestă prin relaţia directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei care, printre altele, avea competenţa de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului şi de a-l suspenda din funcţie.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speţă, Universitatea "S.H." din Bucureşti nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea "S.H." din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, Universitatea "S.H." din Bucureşti nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (i) rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte - Universitatea "S.H." din Bucureşti - competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
Conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamanta se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului nu mai se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
Reclamanta a optat pentru instanţa de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în discuţie competenţa teritorială a instanţei în soluţionarea cauzei.
De asemenea, se cuvine a observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta H.L.A. în contradictoriu cu pârâta Universitatea "S.H." şi cu chematul în garanţie Ministerul Educaţiei Naţionale în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 4958/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4969/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
