ICCJ. Decizia nr. 4969/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4969/2013
Dosar nr. 5686/2/2010
Şedinţa de la 12 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul B.M., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Medicală şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Călăraşi, a solicitat anularea Deciziei medicale din 4 noiembrie 2009, emisă de Direcţia Medicală, a ordinului de trecere a sa în retragere emis de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Călăraşi, precum şi suspendarea executării acestor acte administrative. În subsidiar, a solicitat obligarea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi la reîncadrarea sa în serviciul militar, cu acordarea cu titlu de despăgubiri a tuturor drepturilor salariale cuvenite, indexate cu rata inflaţiei, de la data scoaterii din evidenţa militară - 9 noiembrie 2009 şi până la data reîncadrării.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este absolvent al Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi, iar în perioada 31 martie 2000 - 9 noiembrie 2009, a desfăşurat activitatea militară curentă ca subofiţer la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Călăraşi. A mai arătat reclamantul că Decizia din 4 noiembrie 2009 a Direcţiei Medicale, prin care s-a dispus scoaterea din evidenţa medicală şi trecerea sa în rezervă, a fost emisă fără o analiză concludentă a stării sale de sănătate, certificatele emise anterior - din 22 octombrie 2009 şi din 27 august 2009 - indicând o situaţie normală din punct de vedere medical.
Prin Sentinţa civilă nr. 2259 din 11 mai 2010, Curtea a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Călăraşi, având în vedere capetele de cerere ce au ca obiect anularea/suspendarea ordinului de scoatere a reclamantului din evidenţa militară, reintegrarea în funcţia deţinută anterior şi plata despăgubirilor, faţă de calitatea de autoritate publică locală a emitentului actului atacat, respectiv Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Călăraşi şi a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect anularea/suspendarea Deciziei medicale din 4 noiembrie 2009, emisă de Direcţia Medicală din cadrul M.A.I. şi înregistrarea separată a acestuia.
Prin cererea înregistrată la data de 16 septembrie 2010, reclamantul a dezvoltat motivele de nelegalitate ale deciziei medicale a cărei anulare se solicită, arătând că au fost încălcate următoarele acte normative: Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, Legea sănătăţii mentale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, Ordinul nr. 372/2006 privind Normele de aplicare a Legii 487/2002. Totodată, reclamantul a arătat că, nici anterior emiterii deciziei medicale, nici ulterior, nu a fost examinat de membrii comisiei medicale, lipsindu-l de posibilitatea de a demonstra că este capabil de a-şi desfăşura în continuare activităţile specifice militare, iar maiorul A.M. şi locotenent-colonelul M.I. au complotat împotriva sa şi au indus în eroare inspectorul-şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Călăraşi, pe medicul C.T., şeful Centrului Medical Judeţean Călăraşi al M.A.I., precum şi pe psihologul de supervizare din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Călăraşi, cu privire la activitatea şi modul său de comportare în colectiv şi societate.
A mai arătat reclamantul că întrucât a refuzat internarea, psihologul din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Călăraşi a schimbat diagnosticul din episod depresiv în tulburare afectivă, fără ca reclamantul să fi fost trimis la un consult de specialitate psihiatric şi fără ca să i se fi acordat posibilitatea de a-şi proba nevinovăţia.
Prin cererea formulată la data de 24 ianuarie 2012, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a Deciziei medicale din 4 noiembrie 2009, invocând dispoziţiile art. 4 din Legea 554/2004.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 1961 din 20 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia de nelegalitate a Deciziei medicale din 4 noiembrie 2009, emisă de Direcţia Medicală din cadrul M.A.I., ca inadmisibilă.
Totodată, Curtea a respins atât cererea de suspendare, cât şi acţiunea formulată de reclamantul B.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin Certificatul deciziei medicale din 22 octombrie 2009 emis de Comisia de Expertiză Medicală şi Evaluare a Capacităţii de Muncă din cadrul Spitalului de Urgenţă "Prof. dr. D. Gerota", reclamantul a fost clasat "apt limitat în timp de pace şi război", cu revizuire aprilie 2010.
De asemenea, s-a mai reţinut în considerentele sentinţei atacate că la baza acestei hotărâri au fost avute în vedere: foaia de observaţie clinică din 7 iulie 2009 - 10 iulie 2009 emisă de Spitalul de Urgenţă M.A.I. - Psihiatrie, Procesul-verbal din 17 aprilie 2009 al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi, trimis pentru precizarea poziţiei medico-militare a subofiţerului, Decizia medicală din 27 august 2009 a Comisiei de Expertiză Medicală şi Evaluare a Capacităţii de Muncă din cadrul Spitalului de Urgenţă "Prof. dr. D. Gerota", potrivit căreia s-a recomandat reclamantului concediu medical de 30 de zile şi peste 90 de zile de absenţă de la program.
În urma efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice de către Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici" din Bucureşti, s-a concluzionat că diagnosticul consemnat prin Decizia medicală din 4 noiembrie 2009, respectiv tulburare afectivă bipolară-episod maniacal, se validează de Comisia de primă expertiză medico-legală psihiatrică.
Prin urmare, judecătorul fondului a constatat că în raport de probatoriul administrat în cauză, nu se pot identifica motive de nelegalitate ale deciziei medicale atacate, criticile reclamantului fiind irelevante din perspectiva legalităţii şi temeiniciei deciziei atacate, câtă vreme, astfel cum s-a arătat, stabilirea diagnosticului s-a făcut pe baza foilor de observaţie clinică întocmite cu ocazia internării reclamantului la secţiile de psihiatrie a două spitale, reclamantul fiind examinat clinic direct de către medici specialişti psihiatri.
În ceea ce priveşte susţinerile reclamantului referitoare la lipsa anumitor testări psihologice din cursul anului 2009 în cadrul evaluării psihologice efectuate la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Călăraşi, prima instanţă a reţinut, conform celor menţionate în cuprinsul avizului Comisiei de Avizare şi Control din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici, că sunt irelevante, întrucât nu există teste psihologice care să pună diagnosticul de afectare psihică bipolară, acest diagnostic stabilindu-se clinic, cu urmărirea anumitor criterii stabilite de experţi în domeniu şi standardizare în sisteme de clasificare recunoscute pe plan mondial.
Curtea de apel a apreciat că se impune sublinierea concluziei Comisiei de Avizare şi Control din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici, în sensul că împrejurarea potrivit căreia ulterior emiterii deciziei medicale, reclamantul a putut funcţiona socio-ocupaţional în parametri de relativă eficienţă, denotă că tulburarea bipolară este în remisiune.
Referitor la cererea de suspendare, prima instanţă a constatat că aceasta este neîntemeiată, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi prevenirii unei pagube iminente, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În fine, curtea de apel a constatat că este inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Deciziei medicale din 4 noiembrie 2009, întrucât excepţia de nelegalitate a unui act administrativ reprezintă un mijloc de apărare într-un proces, consecinţa admiterii acestei excepţii fiind înlăturarea respectivului act la soluţionarea litigiului de fond, iar astfel cum s-a decis şi în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, actul administrativ cu privire la care se invoca excepţia de nelegalitate trebuie în mod necesar să fie un alt act decât actul administrativ a cărui anulare se solicită pe calea acţiunii directe în contencios administrativ, dar de a cărui legalitate este necesar să se constate soluţionarea litigiului pe fond.
3. Recursul declarat de reclamant
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul B.M., invocând dispoziţiile art. 3041C. proc. civ.
În esenţă, au fost formulat următoarele critici:
3.1. Decizia medicală din 4 noiembrie 2009 a fost emisă fără o analiză medicală concludentă stării sale de sănătate fizică şi mentală, întrucât nu a fost expertizat medical de către Comisia Centrală de Expertiză Medicală - Militară care avea această obligaţie legală, conform Ordinului M81 al Ministrului Apărării Naţionale, al Viceprim-ministrului, al Ministrului Administraţiei şi Internelor, al directorului Serviciului Român de Informaţii. Decizia a fost emisă în baza propunerii Şefului Comisiei de expertiză medico-militară a Spitalului Gerota şi în baza Notelor de relaţii nr. S/1299455 din 29 octombrie 2009 şi a Notei de constatare nr. S/1299455 din 30 octombrie 2009, fără a mai fi expertizat medical de către membrii Comisiei Centrale a M.A.I. - Direcţia Medicală.
De asemenea, recurentul susţine că, deşi a purtat o discuţie cu psihologul de unitate de aproape două ore, nu a fost examinat sau testat psihologic de către acesta prin aplicarea de teste specifice.
3.2. Recurentul-reclamant critică sentinţa instanţei de fond şi sub aspectul respingerii cererii de suspendare a actului atacat, invocând în esenţă nerespectarea procedurilor medicale de diagnosticare a personalului militar.
3.3. O critică distinctă vizează respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate a Deciziei medicale din 4 noiembrie 2009, considerând că invocarea de către instanţa de fond a Deciziei nr. 181 din 16 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca motivare pentru inadmisibilitatea excepţiei încalcă dreptul său la apărare, întrucât această decizie nu i-a fost pusă la dispoziţie. Recurentul precizează că actul administrativ cu privire la care a invocat excepţia de nelegalitate este Certificatul medical din 22 octombrie 2009, de care a depins ulterior emiterea deciziei medicale contestate.
3.4. În fine, recurentul a susţinut că în mod eronat s-a reţinut de către instanţa de fond că a fost de acord cu raportul de expertiză efectuat în cauză, întrucât acesta s-a realizat strict pe baza părerilor şefilor săi, la dosar existând dovezi medicale extrajudiciare care indică o stare normală de sănătate neuro-psihică.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate Decizia medicală din 4 noiembrie 2009 emisă de Direcţia Medicală - Comisia Centrală de Expertiză Medicală şi Evaluarea Capacităţii de Muncă din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor prin care s-a constatat că reclamantul este inapt pentru serviciul militar cu scoatere din evidenţă, fiind diagnosticat cu tulburare afectivă bipolară şi episod maniacal. Decizia medicală din 4 noiembrie 2009 a fost emisă pe baza Certificatului Decizie medicală din 22 octombrie 2009 emis de Spitalul de Urgenţă Profesor dr. D. Gerota prin care reclamantul a fost clasat apt limitat pe timp de pace şi război, a Procesului-verbal din 17 iulie 2009 emis de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Călăraşi, a Notei de relaţii nr. S1299267 din 30 aprilie 2009, emisă de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Călăraşi, a CCEMECM din 4 noiembrie 2009 conform Procesului-verbal nr. 43 din 28 octombrie 2009, a Notei de Relaţii nr. S/1299454 din 29 octombrie 2009, emisă de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Călăraşi, a Notei de cunoaştere nr. S/1299454 din 30 octombrie 2009, emisă de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Călăraşi.
Prima instanţă a respins acţiunea ca neîntemeiată, opinie împărtăşită şi de Înalta Curte.
Instanţa de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât prima instanţă a expus în mod convingător argumentele care au determinat formarea convingerii sale.
Mai precis, judecătorul fondului a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care au condus la concluzia că decizia atacată este legală.
Argumentele dezvoltate în cererea de recurs reiau, în esenţă, criticile de nelegalitate expuse de reclamantul-recurent în cererea de chemare în judecată, instanţa de fond pronunţându-se în mod corect cu privire la toate aceste aspecte.
Astfel, din probele administrate în cauză, inclusiv proba cu expertiza psihiatrică prin care s-a validat diagnosticul consemnat în Decizia Medicală din 4 noiembrie 2009 - respectiv tulburare afectivă bipolară - episod maniacal, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că nu se pot identifica motive de nelegalitate şi/sau netemeinicie ale deciziei medicale atacate.
Verificând considerentele sentinţei atacate, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a explicat în mod convingător raţiunile pentru care a înlăturat criticile reclamantului legate de modalitatea concretă în care psihologul din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Călăraşi a înţeles să-l evalueze din punct de vedere psihologic, câtă vreme, aşa cum s-a arătat, stabilirea diagnosticului s-a făcut pe baza foilor de observaţie clinică întocmite cu ocazia internării reclamantului la secţiile de psihiatrie a două spitale, reclamantul fiind examinat clinic direct de către medici specialişti psihiatri.
Conchizând în această privinţă, Înalta Curte remarcă, la fel ca prima instanţă, că lipsa anumitor testări psihologice din cursul anului 2009, în cadrul evaluării psihologice efectuate la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Călăraşi, este irelevantă, întrucât nu există teste psihologice care să pună diagnosticul de afectare psihică bipolară, acest diagnostic stabilindu-se clinic, cu urmărirea anumitor criterii stabilite de experţi în domeniu şi standardizare în sisteme de clasificare recunoscute pe plan mondial.
Cu privire la cererea de suspendare a actului administrativ atacat:
Cât priveşte critica recurentului referitoare la suspendarea deciziei medicale atacate, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, câtă vreme motivele invocate în susţinerea cazului bine justificat sunt aceleaşi cu cele invocate prin cererea de anulare, acestea fiind deja analizate, astfel că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate:
Nu poate fi primită critica recurentului privind admisibilitatea excepţiei de nelegalitate, instanţa de fond în mod judicios apreciind că aceasta este inadmisibilă, atâta vreme cât "actul administrativ cu privire la care se invocă excepţia de nelegalitate trebuie în mod necesar să fie un alt act decât actul administrativ a cărui anulare se solicită pe calea acţiunii directe în contencios administrativ, dar de a cărui legalitate este necesar să se constate soluţionarea litigiului pe fond".
În ciuda susţinerilor făcute prin cererea de recurs, în faţa instanţei de fond, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a Deciziei medicale din 4 noiembrie 2009, aşa cum reiese din cererea sa, respectiv a aceluiaşi act administrativ a cărui anulare se solicită, iar nu a Certificatului medical din 22 octombrie 2009.
De asemenea, sunt fără relevanţă susţinerile recurentului privind încălcarea dreptului său la apărare, prin invocarea de către instanţa de fond a Deciziei nr. 181 din 16 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în motivarea hotărârii, curtea de apel neavând obligaţia de a-i comunica această decizie, fiind suficientă redarea citatului din decizia sus-menţionată prin care s-a stabilit că actul administrativ cu privire la care se invocă excepţia de nelegalitate trebuie în mod necesar să fie un alt act decât actul administrativ a cărui anulare se solicită.
În fine, împrejurarea că reclamantul nu a fost de acord cu raportul de expertiză psihiatrică este nerelevantă, câtă vreme obiecţiunile formulate la raport au fost înregistrate la dosar, iar în practicaua sentinţei de fond s-a consemnat solicitarea reclamantului în sensul ca înscrisurile intitulate obiecţiuni să fie apreciate ca şi apărări pe fondul cauzei.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.M. împotriva Sentinţei civile nr. 1961 din 20 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 4964/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4974/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
