ICCJ. Decizia nr. 4974/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4974/2013
Dosar nr. 429/35/2012
Şedinţa de la 12 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, reclamanta SC N.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, suspendarea executării actului administrativ fiscal, respectiv a Deciziei de impunere nr. 261 din 16 august 2012, emisă de intimată, precum şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 261 din 16 august 2012 cu privire la suma de 99.769,97 RON, formată din 59.302,38 RON contribuţie, 31.572,23 RON dobânzi, 8.895,36 RON penalităţi până la pronunţarea acţiunii privitoare la fondul cauzei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în cauză este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, întrucât aşa cum rezultă din raportul de expertiză extrajudiciară efectuat la cererea reclamantei, toate constatările organului de control sunt nelegale atâta vreme cât situaţia reală este cu totul alta decât cea reţinută de organul de control.
În ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, reclamanta a arătat că punerea în executare a actelor administrative atacate duce inevitabil la intrarea societăţii în incapacitate de plată, fapt care atrage în actualul context economic, falimentul societăţii.
Prin întâmpinare, pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu a solicitat respingerea cererii de suspendare, arătând că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 339 din 22 octombrie 2012, Curtea de Apel Oradea a admis cererea formulată de reclamanta SC N.T. SRL, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 261 din 16 august 2012 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 261 din 16 august 2012, emise de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, până la pronunţarea instanţei de fond, precum şi obligarea pârâtei la plata sumei de 1.510,3 RON, cheltuieli de judecată, în favoarea reclamantei, reprezentând onorariu avocat şi taxe de timbru.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, criticile reclamantei fiind de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, fiind îndeplinită astfel cerinţa existenţei unui caz bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ.
În ceea de priveşte paguba iminentă, prima instanţă a apreciat că executarea actului administrativ a cărui suspendare se solicită este de natură a provoca societăţii reclamante prejudicii grave şi iremediabile, întrucât punerea în executare a actelor administrative atacate ar duce la intrarea societăţii în incapacitate de plată, fapt care atrage în actualul context economic, falimentul societăţii.
2. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Oradea, a declarat recurs Administraţia Fondului pentru Mediu, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut în esenţă că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea competenţei altei instanţe, întrucât acţiunea reclamantei are ca obiect suspendarea executării unui act administrativ fiscal care priveşte obligaţii de plată la bugetul Fondului pentru Mediu în sumă de 99.769,97 RON, invocând în acest sens motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Prin urmare, recurenta a susţinut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile privind acte administrative care privesc taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ fiscale.
Pe fondul cererii, recurenta a arătat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetenţa materială a curţii de apel de a soluţiona în primă instanţă cauza, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
Se constată că prin acţiune, reclamanta a învestit Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu o cerere de suspendare a unor acte-administrative fiscale având ca obiect obligarea societăţii comerciale la plata sumei de 99.769,97 RON, reprezentând contribuţii şi majorări de întârziere.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 500.000 lei, se soluţionează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, mai mari de 500.000 lei, se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel".
Din interpretarea dispoziţiilor citate rezultă că, în privinţa competenţei materiale, legea stabileşte două tipuri de competenţă, în raport cu natura juridică a actului administrativ atacat, mai exact dacă actul are sau nu ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora sau, cu alte cuvinte, dacă este sau nu vorba de un act administrativ-fiscal.
Astfel, dacă nu este vorba de un act administrativ fiscal, competenţa materială se stabileşte în raport cu rangul local sau central al autorităţii emitente, potrivit prevederilor art. 2 şi 3 C. proc. civ., litigiul urmând să fie soluţionat de instanţa de contencios administrativ a tribunalului, când actul atacat aparţine unui organ sau instituţii locale şi, respectiv, instanţei de contencios administrativ a curţii de apel, când actul atacat aparţine unui organ sau instituţii centrale, cu competenţă naţională.
Dar, dacă obiectul litigiului îl formează un act administrativ-fiscal, competenţa materială va aparţine instanţei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului sau a curţii de apel, după cum actul contestat priveşte o valoare mai mică sau egală cu 500.000 RON ori o valoare mai mare decât această sumă.
În concluzie, în cazul actelor administrative fiscale, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în mod exclusiv pe baza criteriului valoric, după cum valoarea contestată este mai mică sau egală cu 500.000 RON, ori este mai mare de această sumă.
În cauză, după cum s-a reţinut, actele administrativ-fiscale sunt contestate pentru suma de 99.769,97 RON, reprezentând contribuţii şi majorări de întârziere.
Pe cale de consecinţă, având în vedere că litigiul priveşte acte administrative fiscale contestate în privinţa sumei de 99.769,97 RON, în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine tribunalului, iar nu curţii de apel, astfel că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de competenţă de ordine publică.
Soluţia adoptată în recurs
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul formulat şi, în baza art. 312 alin. (6) din acelaşi cod, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Bihor, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva Sentinţei civile nr. 339/CA/2012-P.I. din 22 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bihor, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 4969/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4976/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
