ICCJ. Decizia nr. 4968/2013. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4968/2013
Dosar nr. 1032/2/2012
Şedinţa de la 12 aprilie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta D.M.E. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea hotărârii plenului pârâtului nr. 989 din 20 decembrie 2012.
În cauza ce forma obiectul Dosarului nr. 2816/2/2012 reclamantul S.O. a solicitat anularea aceleiaşi hotărâri nr. 989/2011 a Plenului C.S.M.
Prin încheierea din 20 iunie 2012 a fost dispusă conexarea celor două dosare, în baza dispoziţiilor art. 164 C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 4910 din 12 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii D.M.E. şi S.O., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii
Prin Hotărârea nr. 989 din 20 noiembrie 2011, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit că interdicţia prevăzută de art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, republicată, este aplicabilă în cazul cererilor judecătorilor de numire în funcţia de procuror, respectiv ale procurorilor de numire în funcţia de judecător.
În motivarea acestei hotărâri, s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, persoanele numite în funcţia de judecător sau procuror în condiţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, nu pot fi delegate, detaşate, transferate şi nu pot promova la alte instanţe sau parchete timp de cel puţin 3 ani de la numirea în funcţie.
Interdicţia prevăzută de dispoziţiile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 republicată a fost introdusă prin O.U.G. nr. 100 din 04 octombrie 2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei şi viza, iniţial, o perioadă de un an.
Ulterior, prin Legea nr. 97/2008 privind aprobarea O.U.G. nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în, domeniul justiţiei, publicată în M. Of. nr. 29 din 15 aprilie 2008, textul art. 33 alin. (14) a fost modificat, în sensul instituirii unei interdicţii de 3 ani.
Urmând o procedură specială de admitere în magistratură, regula fiind admiterea în magistratură prin Institutul Naţional al Magistraturii, persoanele care promovează concursul organizat în condiţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 trebuie să respecte interdicţia instituită în alin. 14 al aceluiaşi articol.
Instituirea de către legiuitor a unei astfel de interdicţii, în cazul judecătorilor sau procurorilor care promovează concursul de admitere, organizat în condiţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, are ca scop menţinerea ocupării posturilor din cadrul acelor instanţe sau parchete, care se confruntă cu dificultăţi constante în asigurarea necesarului de judecători şi procurori prin modalitatea principală de admitere în magistratură. Posturile propuse pentru ocupare în baza acestei proceduri sunt publicate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, al Institutului Naţional al Magistraturii şi aduse la cunoştinţă printr-un comunicat de presă, iar participarea la concurs a candidaţilor se face în considerarea numai a acestor posturi şi a respectării constrângerilor pe care le impune procedura vizată.
Dat fiind faptul că interdicţia prevăzută de dispoziţiile art. art. 33 alin. (14) se aplică în situaţia în care un judecător solicită transferul la o altă instanţă sau un procuror solicită transferul la o altă unitate de parchet, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că această interdicţie se aplică cu atât mai mult în situaţia în care judecătorul solicită transferul/numirea la o unitate de parchet sau procurorul solicită transferul/numirea la o instanţă.
Plenul C.S.M. a apreciat că o interpretare contrară ar conduce la instituirea unui tratament diferenţiat, or, nu se poate admite ca interdicţia să fie aplicabilă în prima situaţie, iar într-o situaţie similară aceasta să nu se aplice, scopul reglementării fiind în mod evident acela de a asigura stabilitatea la instanţele şi parchetele la care s-a dispus numirea magistraţilor în condiţiile art. 33 alin. (l) din Legea nr. 303/2004.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs D.M.E. şi S.O., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenţii au apreciat că hotărârea este nelegală pentru următoarele motive:
Prin interpretarea făcută în sensul inadmisibilităţii formulării cererilor de numire în funcţia de judecător a unui procuror aflaţi în situaţiile prevăzute de art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 se încalcă dispoziţiile art. 61 din acelaşi act normativ;
De asemenea, s-a arătat că dispoziţiile art. 33 alin. (14) din această lege nu sunt incidente în cazul unei cereri prin care un procuror solicită numirea în funcţia de judecător sau invers;
Hotărârea nr. 989/2011 introduce o reglementare discriminatorie în ceea ce priveşte judecătorii şi procurorii care au fost numiţi în funcţie conform prevederilor art. 33 din Legea nr. 303/2004, republicată, în raport cu judecătorii şi procurorii numiţi în urma promovării examenului de capacitate, potrivit art. 31 din aceeaşi lege;
Interpretarea dată prin această hotărâre în sensul că există similitudine între instituţia transferului şi cererile formulate în temeiul art. 61 din Legea nr. 303/2004 este lipsită de temei legal, întrucât cele două instituţii beneficiază de un tratament juridic distinct şi de o reglementare legală distinctă.
S–a susţinut că legea permite tuturor procurilor aflaţi în situaţi prevăzută de art. 33 să formuleze cereri în temeiul art. 61 din Legea nr. 303/2004, întrucât transferul presupune intenţia magistratului de a se forma în cadrul profesiei în care a fost numit iniţia conform art. 33 şi menţinerea statutului de procuror sau judecător, însă în cazul secund admiterea cererii presupune numirea în cadrul unei profesii cu un regim juridic distinct sub aspectul competenţelor legale şi intenţia de continuare a exercitării profesiei de magistrat în cadrul celeilalte profesii.
Recurenta D.M.E. a arătat că propunerea în sensul reţinerii inadmisibilităţii cererilor formulate în temeiul art. 61 înăuntrul celor 3 ani pentru magistraţii numiţi potrivit art. 33 este de fapt o propunere de lege ferenda, vizând modificarea pe viitor a prevederilor art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, de lege lata o asemenea interdicţie neputând fi reţinută.
În fine, s-a arătat că simpla poziţionare a art. 61 în cadrul unei secţiuni din Legea nr. 303/2004 intitulată delegarea, detaşarea şi transferul, nu confirmă soluţia adoptată prin actul administrativ atacat, având în vedere natura juridică şi regimul juridic distincte ale cererilor formulate în temeiul art. 61 din acelaşi act normativ, fiind vorba de instituţii diferite.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, apreciind că nu există motive care să atragă nelegalitatea hotărârilor recurate.
Prin completare la întâmpinare, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat conexarea prezentei cauze cu Dosarul nr. 2426/1/2012 care are ca obiect cererea recurentei D.M.E. de anulare a Hotărârii nr. 197 din 15 martie 2012 şi a Hotărârii nr. 1020 din 20 decembrie 2011 ale Secţiei pentru judecători, constatarea că interdicţia prevăzută de art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 nu este aplicabilă cererii formulate de aceasta, precum şi obligarea Consiliului să analizeze pe fond cererea formulată în cursul lunii decembrie 2010 în temeiul art. 61 din Legea nr. 303/2004.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Analizând cu prioritate excepţia conexităţii invocată intimat , Înalta Curte constată că aceasta este nefondată şi urmează să o respingă ca neîntemeiată, apreciind că nu se impune întrunirea pricinilor menţionate de reprezentantul intimatului, întrucât cadrul procesual din cauzele ce constituie obiectul dosarelor invocate este diferit, iar în acest caz buna administrare a justiţiei, se realizează în mod corespunzător prin soluţionarea acestora în dosare distincte.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul formulat de D.M.E. este nefondat, iar recursul formulat de S.O. urmează a fi respins pentru autoritate de lucru judecat.
1. Recursul formulat de S.O.
Conform datelor din sistemul informatic E.C.R.I.S., Înalta Curte constată că recursul formulat de S.O. împotriva Hotărârii nr. 989 din 20 decembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a format deja obiectul Dosarului nr. 1440/1/2012, fiind soluţionat prin Decizia nr. 3579 din 27 septembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte, în sensul respingerii ca nefondat.
În acest context, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1201 C. civ. potrivit cărora, „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate”.
Or, din analiza celor două recursuri formulate de recurent, rezultă, în mod evident, identitatea de obiect, şi de părţi, ambele recursuri având ca obiect anularea Hotărârii nr. 989 din 20 decembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
2. Recursul formulat de D.M.E.
Recursul formulat de D.M.E. împotriva Hotărârii nr. 989 din 20 decembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii urmează a fi respins ca nefondat, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare:
Prin Hotărârea nr. 989/2011, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a statuat că interdicţia prevăzută de art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, republicată, este aplicabilă în cazul cererilor judecătorilor de numire în funcţia de procuror, respectiv ale procurorilor de numire în funcţia de judecător.
Potrivit art. 33 alin. (14) din actul normativ în discuţie „Persoanele numite în condiţiile prezentului articol (n.n. - pe bază de concurs) nu pot fi delegate, detaşate, transferate şi nu pot promova la alte instanţe sau parchete timp de cel puţin 3 ani de la numirea în funcţie”.
În argumentarea acestei hotărâri s-a pus accent pe scopul legiuitorului care a fost identificat ca fiind în mod evident acela de a asigura stabilitatea la instanţele şi parchetele la care s-a dispus numirea magistraţilor în condiţiile art. 303 alin. (1) din lege.
În acelaşi timp s-a reţinut că de cele mai multe ori aceste cereri de numire în funcţia de judecător sau procuror, formulate de unii procurori sau judecători, constituie în fapt transferuri deghizate, scopul urmărit de magistrat fiind acela de a-şi desfăşura activitatea în altă localitate. Or, admiterea acestor cereri, fără respectarea interdicţiei menţionate determină vacantarea posturilor ocupate prin concurs la scurt timp de la ocuparea lor, cu consecinţe negative asupra funcţionării parchetelor/instanţelor în ciuda faptului că aceste concursuri au fost organizate tocmai în vederea îmbunătăţirii activităţii acestora.
Una din criticile centrale ale recurentei a fost aceea legată de încălcarea de către autoritatea intimată a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 conform cărora: „La cererea motivată, judecătorii pot fi numiţi în funcţia de procuror, iar procurorii în funcţia de judecător, prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta lege”.
Din perspectiva recurentei, chiar dacă acest articol se regăseşte în Cap. VI al Legii (Delegare, detaşare, transferuri”), în mod eronat CSM prin Hotărârea nr. 989/2011, a interpretat ca fiind aplicabilă interdicţia la care face referire art. 33 alin. (14) din lege.
Teza recurentei în sensul că interpretarea pe care Consiliul Superior al Magistraturii a dat-o art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 este de fapt o propunere de lege ferenda întrucât de lege lata nu poate fi aplicată o asemenea interdicţie, nu va fi împărtăşită de Înalta Curte câtă vreme pe de o parte, în speţă, este vorba de procurori numiţi prin concurs în temeiul art. 33 alin. (1) din aceeaşi lege, iar pe de altă parte din economia întregului act normativ care reglementează activitatea CSM şi îndeosebi din art. 37 al Legii nr. 317/2004 rezultă în mod clar că acest organism are atribuţii referitoare la organizarea şi funcţionarea instanţelor şi a parchetelor. Este atributul exclusiv al CSM în a lua măsurile care se impun pentru ocuparea posturilor vacante, raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru stabilitatea în sistem.
Interpretarea dată art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 şi decizia de a se aplica în toate cazurile unor cereri de natura celor analizate de Secţia pentru Judecători, nu este în afara legii, iar raţiunile avute în vedere prin adoptarea Hotărârii nr. 989/2011 ţin atât de legalitate (scopul urmărit de legiuitor) cât şi de oportunitate, ţinându-se seama de nevoia de a se asigura stabilitatea la instanţele şi parchetele la care s-a dispus numirea magistraţilor în condiţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.
În acest context, ca autoritate administrativă autonomă a puterii judecătoreşti care gestionează cariera magistraţilor şi realizează politicile de resurse umane ale instanţelor/parchetelor, Consiliul Superior al Magistraturii a explicitat prin Hotărârea nr. 989/2011 dispoziţiile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 pentru o situaţie apărută în gestiunea resurselor umane de natură a afecta activitatea instanţelor/parchetelor.
Se apreciază că enumerarea cuprinsă în norma legală menţionată (delegare, detaşare, transfer) nu este una limitativă ci una exemplificativă a situaţiilor în care stabilitatea pe funcţie ar putea fi afectată.
Deci, cu alte cuvinte, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 33 alin. (14) din lege sunt aplicabile nu numai situaţiilor enumerate de acest text şi de Hotărârea nr. 989/2011 a Plenului C.S.M., ci oricărei situaţii care ar avea a rezultat eliberarea/ vacantarea postului ocupat de un judecător/ procuror numit în condiţiile art. 33 din lege.
În opinia Înaltei Curţi, art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, republicată, nu a introdus o reglementare discriminatorie, fiind vorba de situaţii diferite şi de căi distincte de acces în profesie, legiuitorul având libertatea să prevadă condiţii diferite în ceea ce priveşte mobilitatea şi stabilitatea în funcţia de judecător/ procuror, în raport cu modalitatea de acces în profesie.
Prin urmare, Hotărârea nr. 989/2011 nu modifică dispoziţiile art. 33 alin. (14) din lege, ci le explicitează cu o situaţie de mobilitate în funcţia de judecător/ procuror, apărută în gestiunea resurselor umane ale instanţelor/ parchetelor din sistemul autorităţilor judecătoreşti, de natură să afecteze activitatea acestora şi să împiedice realizarea scopului urmărit de legiuitor.
În concluzie, recursul formulat de D.M.E. împotriva Hotărârii nr. 989/2011 din 20 decembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este nefondat, actul administrativ atacat fiind legal şi temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia conexităţii invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondată.
Respinge recursul declarat de D.M.E. împotriva Hotărârii nr. 989 din 20 decembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de S.O. împotriva Hotărârii nr. 989 din 20 decembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru autoritate de lucru judecat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4967/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5244/2013. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
