ICCJ. Decizia nr. 5317/2013. Contencios. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5317/2013
Dosar nr. 6647/2/2012
Şedinţa publică de la 21 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, completată ulterior, reclamantul G.B.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate,constatarea nulităţii notei cu propunere de sesizare din oficiu din 16 ianuarie 2012, constatarea nulităţii actului de repartizare aleatorie a procedurii de evaluare, constatarea nulităţii întregii proceduri, precum şi constatarea nulităţii raportului de evaluare din 3 august 2012.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut, în esenţă, că sesizarea din oficiu a Agenţiei Naţională de Integritate din data de 16 ianuarie 2012 este viciată, întrucât este lipsită de orice motivare sau descriere faptică; raportul de evaluare din 3 august 2012 a fost întocmit de un inspector de integritate care se află în stare de incompatibilitate faţă de evaluarea persoanei reclamantului, neexistând nici dovada repartizării aleatorii a dosarului; că raportul este nul, raportat la conţinutul său, sub aspectul inexistenţei faptelor contestate şi greşitei aplicări a regimului juridic incident privind conflictul de interese.
2. Excepţia de neconstituţionalitate invocată
La data de 18 ianuarie 2013, reclamantul G.B.S. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1), (2) şi (3), art. 10 lit. f), art. 21 alin. (1), (2), (3) şi (4), art. 26 alin. (1) lit. k) şi art. 26 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 şi a dispoziţiilor art. 13 şi art. 15 alin. (1) din Legea nr. 144/2007, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate şi suspendarea judecării cauzei, precum şi excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 80 şi art. 71 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale de Integritate - Ordinul Agenţiei Naţionale de Integritate nr. 340/2010.
În motivarea excepţiei, reclamantul a susţinut că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 16, art. 21, art. 26, art. 30, art. 11 şi art. 20, art. 124, art. 126 şi art. 44 alin. (8) din Constituţia României.
3. Încheierea recurată în prezenta cauză
Prin încheierea din 15 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii reclamantului G.B.S. de sesizare a Curţii Constituţionale şi, în consecinţă, a respins cererea ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a apreciat că soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicată de reclamant nu influenţează soluţia ce va fi dată fondului cauzei, nefiind, astfel, îndeplinită una din condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale.
4. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul G.B.S., solicitând respingerea excepţiei de inadmisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi sesizarea acestei instanţe pentru a se pronunţa asupra textelor de lege criticate de către recurent.
În motivarea cererii de recurs, redând dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate invocate, precum şi prevederile constituţionale astfel încălcate, recurentul a argumentat că în speţă erau întrunite condiţiile de invocare a excepţiei de neconstituţionalitate şi de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile criticate având legătură cu soluţionarea prezentei cauze întrucât:
- aceste prevederi legale au permis adoptarea actului administrativ contestat în prezenta cauză;
- raportul Agenţiei Naţionale de Integritate este produsul activităţii Agenţiei Naţionale de Integritate, activitate derulată pe premisa procedurii prevăzute de prevederile legale contestate pentru neconstituţionalitate;
- în situaţia declarării neconstituţionalităţii acestor prevederi legale, soluţionarea prezentului litigiu de contencios administrativ va fi direct influenţată, întrucât actele contestate se vor dovedi a fi lipsite de temeiul juridic al adoptării lor, atât prin raportare la competenţele Agenţiei Naţionale de Integritate, cât şi prin raportare la conţinutul concret al concluziilor şi dispoziţiilor adoptate prin raportul contestat.
5. Soluţia instanţei de control judiciar
Analizând argumentele dezvoltate în cererea de recurs, raportat la actele şi înscrisurile cauzei şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente, inclusiv în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată recursul fondat şi îl va admite, pentru considerentele ce urmează.
În speţă, este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Reclamantul G.B.S. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1), (2) şi (3), art. 10 lit. f), art. 21 alin. (1), (2), (3) şi (4), art. 26 alin. (1) lit. k) şi art. 26 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 şi a dispoziţiilor art. 13 şi art. 15 alin. (1) din Legea nr. 144/2007, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate şi suspendarea judecării cauzei.
În motivarea excepţiei, reclamantul a argumentat detaliat motivele pentru care consideră că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 16, art. 21, art. 26, art. 30, art. 11 şi art. 20, art. 124, art. 126 şi art. 44 alin. (8) din Constituţia României.
Prin încheierea din 15 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului G.B.S. de sesizare a Curţii Constituţionale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a apreciat, sumar, că soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicată de reclamant nu influenţează soluţia ce va fi dată fondului cauzei, nefiind, astfel, îndeplinită una din condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale, fără însă a expune motivele care au dus la formarea convingerii instanţei sau raţiunile pentru care argumentele părţii au fost apreciate ca neîntemeiate.
Cu alte cuvinte, judecătorul nu a examinat în cuprinsul încheierii recurate relevanţa împrejurărilor şi argumentelor expuse în concret, în speţă, de către reclamant, raportat la dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, rezumându-se la o afirmaţie cu caracter echivoc.
Art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. indică, între elementele de conţinut ale hotărârii judecătoreşti, şi expunerea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond nu a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.
În raport de prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nemotivarea este un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii.
O asemenea modalitate de abordare a motivării unei sentinţe echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ceea ce impune, în temeiul art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ. admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Rejudecând, după casare, instanţa fondului va examina îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1), (2) şi (3), art. 10 lit. f), art. 21 alin. (1), (2), (3) şi (4), art. 26 alin. (1) lit. k) şi art. 26 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 şi a dispoziţiilor art. 13 şi art. 15 alin. (1) din Legea nr. 144/2007, raportat la argumentele reclamantului, dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 şi practica Curţii Constituţionale a României.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de G.B.S. împotriva încheierii din 15 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează încheierea recurată.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5313/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5319/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
