ICCJ. Decizia nr. 5319/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5319/2013
Dosar nr. 34940/3/2010
Şedinţa publică de la 21 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. M.T. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti, anularea Dispoziţiei Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 145 din 03 februarie 2010, prin care a fost retrasă autorizaţia de transport nr. 2791 aparţinând reclamantei.
Reclamanta a arătat că măsura a fost luată în baza dispoziţiilor art. 37 lit. g din Ordinul nr. 207 din 29 octombrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de acordare a autorizaţiilor de transport în domeniul serviciilor de transport public local al Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare Pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, dispoziţii apreciate de reclamantă a completa în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia au fost adoptate art. 39 din Legea nr. 92/2007 şi art. 143 din Legea nr. 38/2003, modificată şi completată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 4458 din 27 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, învestită de către Tribunalul Bucureşti prin încheierea din la 23 aprilie 2010, a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 37 lit. g şi art. 38 din Ordinul nr. 207 din 29 octombrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de acordare a autorizaţiilor de transport în domeniul serviciilor de transport public local al Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că actul administrativ contestat este emis în concordanţă cu legislaţia aplicabilă în domeniul serviciilor de transport public local.
Curtea a respins excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de către pârâtul Primarul Municipiului Bucureşti, cu motivarea că invocarea excepţiei de nelegalitate, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 este admisibilă pentru ambele categorii de acte administrative unilaterale, atât pentru cele cu caracter individual cât şi pentru cele cu caracter normativ, având în vedere argumentul de interpretare logică în sensul că dacă legiuitorul a creat un mijloc procesual de apărare pe calea excepţiei de nelegalitate pentru acte de autoritate individuale cu atât mai mult un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit subiectelor de drept în legătură cu actele administrative normative.
3. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta S.C. M.T. S.R.L., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. 207 din 29 octombrie 2007 al Preşedintelui ANRSC, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului, s-a argumentat că instanţa de fond nu s-a pronunţat şi nu a motivat în nici un fel de ce dispoziţiile legale criticate nu contravin art. 143 alin. (2) din Legea nr. 38/2003.
S-a mai susţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 37 lit. g din Ordinul nr. 207 din 29 octombrie 2007 încalcă principiul constituţional al supremaţiei legii şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, adăugând la lege, în condiţiile în care conţinutul acestora nu se regăseşte în cuprinsul prevederilor legale ca motiv de retragere a autorizaţiei de transport.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi în raport de cadrul legal aplicabil, Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente:
Excepţia de nelegalitate cu care a fost învestită prima jurisdicţie priveşte dispoziţiile art. 37 lit. g) şi art. 38 din Ordinul nr. 207/2007 al Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice - A.N.R.S.C.
Acest ordin a fost adoptat pentru aprobarea Regulamentului-cadru de acordare a autorizaţiilor de transport în domeniul serviciilor de transport public local.
Analizând legalitatea ordinului contestat în raport de prevederile Legii nr. 92/2007 art. 39 privind reglementarea serviciilor de transport public local şi ale Legii nr. 38/2003 modificată şi completată, instanţa fondului, în mod corect a respins excepţia de nelegalitate invocată.
Astfel, în Legea nr. 51/2006 a Serviciilor Comunitare de Utilităţi Publice, se prevede în mod expres că A.N.R.S.C. elaborează Regulamentul privind acordarea licenţelor aplicabil operatorilor care furnizează servicii de utilităţi publice din sfera sa de reglementare (art. 21 alin. (3).
Totodată, Legea nr. 92/2007 a Serviciilor de Transport Public Local, stabileşte elaborarea de Norme Cadru privind Modalitatea de Atribuire a Autorizaţiilor de Transport precum şi indicatorii de performanţă şi modalităţile de evaluare a serviciilor de transport local (art. 20 alin. (5) lit. "b").
În cauza dedusă judecăţii, Ordinul nr. 207/2007 a fost emis tocmai în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (5) lit. b) şi art. 36 din Legea Serviciilor de Transport Public Local - Legea nr. 92/2007, prin acest ordin fiind aprobat Regulamentul de acordare a autorizaţiilor de transport în domeniul serviciilor de transport public local.
Or, conform Legii nr. 51/2006, autorizaţiile de transport echivalează cu licenţa în domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice din carte face parte şi activitatea de transport conform aceleiaşi legi.
Aşa fiind, în mod corect prima instanţă a constatat că dispoziţiile art. 37 lit. g) şi art. 38 din Ordinul Preşedintelui A.N.R.S.C., respectă dispoziţiile legale în materie mai sus invocate.
În consecinţă, faţă de cele mai sus reţinute, precum şi faţă de dispoziţiile art. 312(1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
Totodată, motivele reţinute în practicaua prezentei decizii, Curtea va respinge atât excepţia tardivităţii formulării recursului cât şi excepţia lipsei calităţii de reprezentat al semnatarului recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia tardivităţii recursului şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant al semnatarului recursului.
Respinge recursul declarat de S.C. M.T. S.R.L. prin lichidator judiciar L.C. IPURL Brăila împotriva Sentinţei civile nr. 4458 din 27 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5317/2013. Contencios. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 5323/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
