ICCJ. Decizia nr. 5334/2013. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5334/2013
Dosar nr. 29/42/2012
Şedinţa publică de la 21 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual
Prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul D.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, obligarea acestora să-i răspundă la cererea sa, prin care a solicitat găsirea unui loc de muncă.
În motivarea acţiunii, reclamantul a învederat că în situaţia sa au fost nesocotite dispoziţiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care s-a adresat celor două instituţii pentru găsirea unui loc de muncă, fără a primi însă o soluţionare la cererea sa.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 48 din 13 februarie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul D.N. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale.
În motivarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut că reclamantul a învestit instanţa cu o acţiune în contencios administrativ, întemeiată pe dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, respectiv pentru refuzul pârâtelor de a răspunde cererii sale, prin care a solicitat sprijin pentru găsirea unui loc de muncă.
Curtea a mai reţinut că cererea respectivă a fost înregistrată la Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale în data de 27 ianuarie 2011, iar acesta, în data de 1 februarie 2011, deci în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, a comunicat reclamantului că petiţia sa a fost înaintată la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti.
Mai mult, din înscrisurile de la dosar, rezultă că Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă Buzău a soluţionat favorabil cererea reclamantului, în sensul că acesta s-a înscris la un curs de inspector sănătate şi securitate în muncă, organizat de această din urmă instituţie publică.
Curtea a constatat că, astfel, pârâtul a răspuns reclamantului referitor la măsurile luate iar acesta a acceptat să se înscrie la cursul respectiv.
Instanţa fondului a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, cu motivarea că la nivel teritorial există agenţii judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, care au atribuţii directe în privinţa soluţionării cererilor privind angajarea în muncă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei nr. 48 din 13 februarie 2012 a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul D.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că în mod eronat s-a apreciat de către prima instanţă că prin acceptarea sa de a urma cursurile de calificare indicate, se poate concluziona în sensul că autorităţile pârâte au soluţionat cererea sa.
A mai arătat reclamantul-recurent că de 12 ani nu are un loc de muncă şi cererea sa nu a fost rezolvată, în condiţiile în care pârâtul Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale elaborează politicile economice care trebuie să mărească numărul locurilor de muncă, solicitând ca, urmare admiterii recursului, să fie modificată soluţia primei instanţe în sensul obligării pârâtelor la a contribui efectiv la angajarea sa, pe un post corespunzător pregătirii sale.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi raportat la prevederile Legii nr. 554/2004, republicată ca şi la art. 3041 C. proc. civ., constată că nu sunt întemeiate motivele de recurs înfăţişate de recurentul-reclamant, faţă de cele în continuare expuse.
Actele şi lucrările dosarului atestă că reclamantul-recurent a învestit instanţa de contencios administrativ, pe temeiul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu modificări şi completări, cu solicitarea de obligare, pe cale judecătorească, a autorităţilor pârâte, respectiv Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă la formularea unui răspuns la cererea sa, datată 21 ianuarie 2011, vizând, în esenţă, solicitarea către pârâţi la dispunerea de măsuri legale şi concrete de natură a conduce la găsirea unui loc de muncă, corespunzător pregătirii sale.
Instanţa de fond a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului, arătând, în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) şi art. 8 din Legea nr. 554/2008, republicată, că nu se poate reţine nesoluţionarea cererii reclamantului de către autorităţile pârâte, cu atât mai mult cu cât adresele şi corespondenţa purtată între autorităţi, depusă la dosar, atestă că recurentul a fost invitat la sediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Buzău în vederea sprijinirii sale pentru încadrarea în muncă, beneficiind de serviciile de mediere şi consiliere oferite de agenţie şi acceptând înscrierea la un curs de pregătire/perfecţionare profesională.
În acord cu cele statuate şi de judecătorul fondului şi raportat la înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte apreciază că nu se poate reţine în cauză nici refuzul autorităţilor pârâte de soluţionare a cererii recurentului în termenul legal şi nici, eventual, refuzul nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) şi lit. i) din Legea nr. 554/2004, republicată, astfel cum s-a reiterat şi prin motivele de recurs înfăţişate chiar dacă într-o manieră succintă.
Astfel, înscrisurile aflate la dosar atestă că prin adresa Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 930 din 1 februarie 2011, s-a răspuns recurentului la petiţia prin care acesta solicita sprijin pentru ocuparea unui loc de muncă, înregistrată cu nr. 930 din 27 ianuarie 2011, în sensul că va primi răspuns de la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în competenţa căreia se află astfel de probleme semnalate.
La rândul său, intimata Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, primind petiţia recurentului, a răspuns acesteia şi totodată a informat şi Ministerul Muncii că petentul recurent a fost invitat la sediul agenţiei judeţene pentru încadrarea în muncă, ocazie cu care a acceptat, la recomandarea agenţiei să se înscrie la un curs de inspector sănătate şi securitate organizat de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă Buzău.
Nu poate fi reţinută susţinerea recurentului în sensul că atitudinea şi acţiunile Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, la petiţia sa, nu au reprezentat decât nişte "acte de manipulare", câtă vreme, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, nu subzistă pretinsa nesoluţionare în termen a cererii iar în raport de datele concrete ale speţei, respectiv de cererea adresată autorităţilor nu poate fi apreciată ca fiind pur formală, şi de circumstanţă, nici rezolvarea propusă câtă vreme nu se poate demonstra şi reţine în sarcina vreuneia dintre autorităţile pârâte încălcarea efectivă a vreunui drept al recurentului.
În plus, conform jurisprudenţei constante în această materie, chiar şi un răspuns neconvenabil petentului, la o cerere oarecare, nu reprezintă de plano un refuz nejustificat de soluţionare a petiţiei din partea autorităţii competente.
În cauza dedusă judecăţii, instanţa de recurs reţine că nu este incidentă nici ipoteza reglementată în art. 2 lit. i) vizând refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere, nefiind întrunite cerinţele legale în acest sens. Astfel, un refuz de rezolvare a unei cereri, supus cenzurii instanţei de contencios administrativ, presupune ca între petiţionar şi autoritatea căreia i se adresează cererea să existe un raport de drept administrativ iar cererea să se refere la drepturi şi obligaţii care să facă parte din obiectul unui astfel de raport juridic.
Reţinând astfel, raportat la toate cele mai sus arătate ce nu sunt întemeiate criticile recurentului şi ca atare nu pot fi primite, urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să fie respins ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.N. împotriva Sentinţei civile nr. 48 din 13 februarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 5325/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5341/2013. Contencios. Amendă pentru... → |
|---|
