ICCJ. Decizia nr. 5318/2013. Contencios. Excepţie de neconstituţionalitate. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5318/2013
Dosar nr. 1163/57/2012
Şedinţa publică de la 21 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC G.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Deva, anularea Deciziei de impunere din 5 septembrie 2012, emisă de pârât, şi a Dispoziţiei nr. 2157/2012 a Primarului Municipiului Deva, suspendarea executării actelor contestate, precum şi obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru punerea în aplicare a actelor contestate.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin Decizia de impunere din 5 septembrie 2012 s-au stabilit în sarcina sa obligaţii suplimentare faţă de bugetul local al Municipiului Deva în sumă de 422.621,80 RON şi accesorii în sumă de 238.424,19 RON reprezentând:
- impozit pe clădiri aferent anilor 2007 - 2012 în sumă de 348.595 RON şi accesorii de 184.782,69 RON;
- impozit pe mijloacele de transport pentru anii 2005 - 2012 în sumă de 1.444,80 RON şi accesorii de 1.238,01 RON;
- impozit pe teren aferent anilor 2007 - 2012 în sumă de 72.582 RON şi accesorii în sumă de 52.403,49 RON.
Ulterior, prin Dispoziţia nr. 2157/2012 a Primarului Municipiului Deva a fost respinsă contestaţia sa împotriva deciziei de impunere sus-menţionate.
Reclamanta a susţinut, în esenţă, că decizia de impunere nu este motivată sub aspectul modului de calcul al debitului imputat, neputând, astfel, fi verificată corectitudinea stabilirii impozitului, că actul contestat încalcă dreptul său la proprietate, principiul neretroactivităţii legii, principiul egalităţii în drepturi şi nediscriminării, criticând şi modul de stabilire a impozitului pe clădiri apreciat ca datorat.
2. Excepţia de neconstituţionalitate invocată.
La data de 6 februarie 2012, reclamanta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 51/2008, solicitând instanţei de fond sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei.
În motivarea acestei cereri, reclamanta a susţinut că dispoziţiile criticate încalcă prevederile art. 16, art. 20 alin. (1), art. 21, art. 24, art. 48 alin. (2) şi art. 127 din Constituţia României, criticând, pe de o parte, instituirea cauţiunii şi modul de stabilire al acesteia de către instanţele judecătoreşti şi arătând, pe de altă parte, că O.U.G. nr. 51/2008 instituie un tratament diferit şi implicit discriminatoriu între persoanele fizice şi cele juridice.
3. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 93 din 6 martie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. 30787/2012, emisă de Consiliul Local Deva, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei şi totodată a respins cererea reclamantei SC G.T. SRL privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 din O.G. nr. 92/2003 privind C. procedură fiscală şi O.U.G. nr. 51/2008, privind ajutorul public judiciar în materie civilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a arătat că prin Încheierea din 6 februarie 2013 a fost admisă cererea reclamantei privind reducerea cauţiunii la suma de 2.000 RON, iar reclamanta a făcut dovada achitării ei prin recipisa de consemnare, condiţii în care în speţă nu mai există niciun interes în sesizarea Curţii Constituţionale, pe acest aspect.
A mai arătat curtea de apel că o eventuală pronunţare cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 215 din O.G. nr. 92/2003 nu ar mai avea niciun efect cu privire la soluţionarea cauzei de vreme ce cauţiunea a fost achitată iar cererea de suspendare soluţionată.
Instanţa fondului a apreciat totodată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale referitor la dispoziţiile O.U.G. nr. 51/2008, este inadmisibilă, cu motivarea că actul normativ indicat vizează în exclusivitate persoanele fizice şi nu este deci incident în prezenta cauză.
4. Calea de atac exercitată
Împotriva Încheierii, respectiv a sentinţei din data de 6 martie 2013 a formulat recurs reclamanta SC G.T. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 din O.U.G. nr. 92/2003.
În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, au fost înfăţişate următoarele critici în raport de soluţia primei instanţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată:
- în mod incorect a reţinut instanţa de fond finele de neprimire statuat prin art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, mai cu seamă că prevederea cuprinsă în art. 215 din O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc. avea legătură cu fondul cauzei;
- accesul direct la jurisdicţia constituţională este garantat iar respingerea excepţiei a încălcat art. 6 alin. (1) al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, având în vedere că decizia Curţii Constituţionale putea influenţa rezultatul litigiului aflat pe rolul instanţei de judecată;
- au fost încălcate prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 23 alin. (6) din acelaşi act normativ, cu referire la cazurile de inadmisibilitate ale excepţiei şi totodată instanţa a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea pronunţării asupra excepţiei, fără nicio motivare.
5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului promovat
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, examinând Sentinţa nr. 93 din 6 martie 2013 (recurenta a denumit-o Încheierea din 6 martie 2013) sub aspectul soluţionării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., în limitele învestirii prin motivele de recurs reţine că nu sunt întemeiate criticile recurentei, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.
Prin Sentinţa nr. 93 din 6 martie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, deliberând asupra cererilor formulate de recurenta-reclamantă SC G.T. SRL, a admis cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere din 5 septembrie 2012, emisă de autoritatea pârâtă şi a suspendat executarea acestui act administrativ fiscal până la soluţionarea irevocabilă a cauzei şi totodată s-a pronunţat şi asupra solicitării de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 din O.G. nr. 92/2003 ca şi a O.U.G. nr. 51/2008, privind ajutorul public judiciar în materie civilă.
Instanţa de fond, prin sentinţa atacată, a respins această din urmă cerere a reclamantei-recurente, reţinând în ceea ce priveşte O.U.G. nr. 51/2008, inadmisibilitatea solicitării în considerarea cadrului de reglementare ce vizează exclusiv persoanele fizice, nu şi pe cele juridice.
Cu referire la art. 215 din O.G. nr. 92/2003, instanţa de fond, prin considerentele sentinţei, a reţinut că în cauză nu mai subzistă niciun interes în sesizarea Curţii Constituţionale faţă de măsurile dispuse în sensul reducerii cauţiunii la suma de 2.000 RON şi achitării acesteia de către societatea reclamantă.
Înalta Curte, faţă de criticile recurentei-reclamante ce vizează numai această din urmă prevedere legală, reţine că judecătorul fondului a dat o justă şi legală dezlegare cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată, în contextul aprecierii şi analizării elementelor de fapt şi de drept, concrete ale cauzei.
Excepţia de neconstituţionalitate invocată, cu referire la art. 215 din O.G. nr. 92/2003, a vizat cerinţa depunerii unei cauţiuni în cazul solicitării suspendării de executare a actului administrativ fiscal, astfel cum bine s-a reţinut şi de prima instanţă.
În condiţiile în care judecătorul învestit cu soluţionarea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal, pe de o parte, prin încheierea din 6 martie 2013, a admis cererea de reducere a cuantumului cauţiunii prevăzute chiar de art. 215 din O.G. nr. 92/2003, iar pe de alta, prin sentinţa din 6 martie 2013, a admis şi cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere din 5 septembrie 2012, în mod evident rezultă că interesul în sesizarea Curţii Constituţionale nu mai poate fi demonstrat.
Orice demers în justiţie, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă, sau de partea procesuală de la care provine, trebuie să fie util şi să justifice scopul judecăţii. Prin exercitarea unei acţiuni sau formularea unei cereri pe fundamentul interesului, se tinde la obţinerea unui remediu.
Din perspectiva acestor consideraţiuni cu valoare de principiu, raportat la situaţia factuală sus-arătată, Înalta Curte observă că prima instanţă a dat o interpretare logico-raţională prevederilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, în sensul că în cauza de faţă inadmisibilitatea cererii de sesizare a decurs, practic, din lipsa unui interes direct şi personal, înţelegându-se că prin demersul în justiţie trebuie să se asigure propriile interese litigioase şi nu salvgardarea legii în general, ceea ce însă recurenta nu a mai putut demonstra, raportat la măsurile procesuale dispuse de prima instanţă.
Apreciind aşadar că soluţia adoptată de prima instanţă, pe aspectul supus verificării instanţei de recurs, este legală şi deplin justificată, Înalta Curte reţinând totodată şi netemeinicia criticilor recurentei, va respinge ca nefondat recursul promovat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC G.T. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 93 din 6 martie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 5316/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5325/2013. Contencios → |
|---|
