ICCJ. Decizia nr. 552/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 552/2013
Dosar nr. 12824/2010
Şedinţa publică de la 5 februarie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.D., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul de Poliţie Judeţul Dolj a contestat Hotărârea nr. 102 din 23 noiembrie 2010 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor şi a solicitat anularea şi suspendarea acestui act administrativ jurisdicţional precum şi anularea Deciziei de imputare nr. 92133 din 20 iulie 2010 şi procesul-verbal de cercetare administrativă nr. 128031 din 22 iunie 2010 şi să oblige pârâţii la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este angajat în cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor, Biroul de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova în funcţia de agent şef adjunct, iar prin decizia de imputare contestată i-a fost imputată suma de 5.328 lei reprezentând contravaloarea a trei salarii nete pe motiv că, în data de 04 martie 2010, în timp ce se afla în misiune, din culpa sa a fost avariat autoturismul dotarea Inspectoratului de Poliţie Judeţeană Dolj.
În urma evaluării avariilor produse autoturismului s-a constatat un prejudiciu total de 23.114 lei.
Reclamantul a arătat că a contestat decizia de imputaţie la Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar Comisia i-a respins contestaţia, ca neîntemeiată, prin Hotărârea nr. 102 din 23 noiembrie 2010 pe care o contestă de asemenea ca fiind nelegală şi netemeinică.
A susţinut că evenimentul rutier s-a produs în timpul în care s-a aflat în misiune de serviciu, la data de 04 martie 2010, iar pârâţii au interpretat greşit dispoziţiile legale respectiv art. 6 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa nr. 121/1998 care prevede că: „militarii nu răspund material pentru pagubele generate de riscul normal al serviciului sau de forţă majoră.”
S-a mai susţinut că pârâţii au recunoscut situaţia că s-a aflat în misiune, dar în mod greşit au apreciat că nu şi-ar fi îndeplinit corespunzător obligaţia de serviciu de a conduce autoturismul încredinţat deşi aceasta se circumscrie unei situaţii de risc normal al serviciului.
În Procesul-verbal întocmit cu ocazia producerii evenimentului rutier s-a consemnat că a circulat cu viteza legală, iar accidentul s-a produs din cauze independente de voinţa sa şi cu toate acestea autorităţile pârâte au concluzionat greşit că nu şi-a îndeplinit obligaţia de serviciu.
Reclamantul a mai arătat că în timpul evenimentului rutier s-a aflat angajat efectiv într-o misiune de urmărire din cadrul unui plan de acţiune aprobat, motiv pentru care, în cauză nu poate fi atrasă răspunderea sa materială deoarece producerea accidentului s-a datorat unor cauze independente de voinţa sa, iar pagubele nu puteau fi prevăzute şi înlăturate.
A mai arătat că pârâţii nu s-au pronunţat prin actele contestate cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 63 din Legea nr. 360/2002 potrivit cărora: „1) Poliţistul răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului unităţii potrivit legislaţiei aplicabile personalului civil din Ministerul Administraţiei şi Internelor; 2) Poliţistul nu răspunde de pagubele cauzate patrimoniului unităţii dacă acestea sunt consecinţa unei acţiuni desfăşurate în limitele legii.”
Cu privire la cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 102/2010 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerul Administrației și Internelor susţine că, în urma imputaţiei dispusă, venitul lunar se diminuează cu 25% şi întrucât are datorii lunare de achitat, iar daca s-ar executa actul administrativ ar ajunge în situaţia în care nu ar putea achita datoriile pe care le are.
În temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004 Curtea a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât, a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, comisia de soluţionare a contestaţiilor emitentul unor acte administrative contestate.
Prin sentinţa civilă nr. 7603 din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul S.D., în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj, comisia de soluţionare a anulat Hotărârea nr. 102 din 23 noiembrie 2010 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din Ministerul Administraţiei şi Internelor, a anulat Hotărârea nr. 126769 din 13 septembrie 2010 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, a anulat Decizia de imputaţie nr. 92133 din 20 iulie 2010 emisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj.
A respins cererea de suspendare a Hotărârii nr. 102/2010 ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- din actele aflate la dosar rezultă că la data de 04 martie 2010, reclamantul împreună cu lucrători din cadrul Biroului Prinderi în Flagrant a participat la o misiune conform Planului Operaţional 0/997767 din 04 martie 2010, misiune ce s-a desfăşurat în afara municipiului Craiova.
- în timp ce conducea autoturismul de serviciu, pe raza localităţii Răcarii de Sus, în jurul orelor 19:20, în condiţii meteo precare rulând pe banda 2, având în faţă un autovehicul, al cărui număr de înmatriculare nu a reuşit să-l reţină, ce se deplasa în acelaşi sens, acesta a virat brusc la stânga încălcând linia continuă, moment în care i-a apărut în faţă un autoturism care era oprit pe carosabil şi pe care nu l-a putut evita.
- în procesul-verbal din 04 martie 2010 întocmit de Poliţia Filiaşi s-a reţinut că vinovat de producerea accidentului se face conducătorul autoturismului adica, reclamantul în cauză, acesta fiind sancţionat cu avertisment pentru nepăstrarea unei distanţe suficiente faţă de autovehiculul din faţă pentru a evita coliziunea.
- pentru avarierea autoturismului, Inspectoratul de Poliţie Judeţul Dolj a dispus imputarea pagubei conducătorului auto agent adjunct şef S.D., în limita a trei solde lunare nete, calculate la data constatării pagubei conform art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.
- cu privire la situaţia dacă reclamantul putea fi exonerat de răspundere materială pentru că la momentul avarierii autoturismului se afla în misiune, s-a reţinut de către prima instanţă că împrejurarea aflării în misiune a reclamantului la data de 04 martie 2010 când s-a produs accidentul conduce la aprecierea că sunt îndeplinite condiţiile riscului normal al serviciului care a generat paguba, conform art. 6 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 121/1998 şi Instrucţiunile Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 830/99 pct. 20.
Din declaraţiile colegilor de misiune rezultă că sunt nevoiţi să se deplaseze cu viteze foarte mari, iar autoturismele de serviciu nu au toate dotările necesare pentru a evita accidentele ce pot avea loc, semnalând de nenumărate ori conducerii că îşi riscă propria viaţă cu astfel de autovehicule nedotate corespunzător.
În declaraţiile date de membrii echipei de prindere în flagrant, cei în cauză au susţinut că persoanele urmărite se deplasau în maşini puternice şi bine dotate, iar pentru reuşita misiunii ei sunt nevoiţi să ruleze cu aceeaşi viteză cu care se deplasează autoturismele urmărite şi pentru riscul maxim la care sunt expuşi nu beneficiază nici de asigurare C.A.S.C.O. pentru acoperirea situaţiilor de natura celei în care s-a aflat colegul lor S.D.
Faţă de cele relatate de membrii echipajului din Biroul Prinderi în Flagrant se constată că susţinerile autorităţii pârâte Ministerul Administraţiei şi Internelor din întâmpinarea formulată în sensul că reclamantul se întorcea din misiune la momentul producerii accidentului nu au fost dovedite.
A constatat prima instanţă că paguba produsă autoturismului condus de reclamant, în urma producerii accidentului nu a fost datorată relei voinţe a reclamantului şi nici a neglijenţei sale ori din cauza executării necorespunzătoare a vreunei obligaţii de serviciu.
Instanţa apreciază că sunt îndeplinite în speţă condiţiile pentru a nu se angaja răspunderea materială a reclamantului întrucât paguba a fost generată de riscul normal al serviciului, astfel cum sunt prevăzute la pct. 20 din Instrucţiunile Ministerului Administrației și Internelor nr. 830/1999, fiind îndeplinite şi condiţiile art. 6 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, astfel încât, în mod greşit pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj a stabilit răspunderea materială în sarcina reclamantului, iar Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor şi Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor au respins contestaţia şi respectiv plângerea formulată de reclamant împotriva deciziei de imputare.
În privinţa cererii de suspendare a executării Hotărârii nr. 102/2010 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, prima instanţă a reţinut că acest act administrativ şi-a produs efectele juridice pentru care a fost emis şi anume de a permite reclamantului să se adreseze justiţiei prin respingerea plângerii, ca ultim demers în calea administrativ jurisdicţională reglementată de lege, pentru contestarea actului de imputaţie.
Constatând că Hotărârea nr. 102/2010 nu produce efecte care să genereze o pagubă în patrimoniul reclamantului pentru se preveni aceasta prin suspendare curtea de apel a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a acestui act.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenţii au susţinut în esenţă că, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că paguba produsă patrimoniului Ministerului Administrației și Internelor a fost generată de riscul normal al serviciului şi a exonerat intimatul-reclamant de plata prejudiciului produs, reţinând în mod eronat că sunt îndeplinite condiţiile art. 6 lit. c) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor şi pct. 20 din I.m.i. nr. 830/1999, deşi din probatoriul administrat în cauză, respectiv procesul verbal de contravenţie din 04 martie 2010, rezultă că vinovat de producerea accidentului este exclusiv intimatul care nu a respectat dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză sunt fondate şi urmează a fi admise, pentru considerentele expuse în continuare.
În fapt, obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit contestaţia formulată de reclamant, împotriva Hotărârii nr. 102 din 23 noiembrie 2010 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor, Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva Hotărârii nr. 126769 din 13 septembrie 2010 a Comisiei de Soluţionare a contestaţiilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Dolj privind Decizia de imputare nr. 92133 din 20 iulie 2010 prin care s-a imputat acestuia suma de 5.328 lei reprezentând paguba produsă angajatorului prin avarierea autoturismului din dotarea I.P.J. Dolj din totalul prejudiciului de 23.114 lei.
Prin sentinţa atacată instanţa de fond a apreciat că actele administrativ jurisdicţionale atacate cât şi decizia de imputare sunt nelegale reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, potrivit cărora militarii nu răspund material pentru producerea pagubelor generate de riscul normal al serviciului.
Instanţa de control judiciar constată că soluţia instanţei de fond a fost pronunţată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor legale în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Într-adevăr, dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 121 din 28 august 1998 privind răspunderea materială a militarilor cât şi prevederile pct. 20 din Instrucţiunile Ministerului Administrației și Internelor 830/1999 reglementează cazul în care militarii nu răspund material, respectiv pentru pagubele generate de riscul normal al serviciului cu îndeplinirea următoarelor condiţii:
- obligaţia de serviciu să fie prevăzută de dispoziţiile legale în vigoare;
- paguba să nu fie datorată relei voinţe, neglijenţei sau modului necorespunzător de executare a acelei obligaţii de serviciu.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că nu a fost îndeplinită cea de-a doua condiţie impusă de aceste dispoziţii legale întrucât astfel cum rezultă din procesul verbal de contravenţie din 04 martie 2010 încheiat de Serviciul poliţiei rutiere Filiaşi, vinovat de producerea accidentului se face exclusiv intimatul care nu a respectat dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv nu a păstrat distanţa suficientă faţă de autovehiculul din faţă, pentru evitarea coliziunii, fapta prevăzută de art. 51.
Astfel fiind, instanţa de control judiciar constată că în mod eronat prin sentinţa atacată a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile legale pentru exonerarea intimatului de plata sumei stabilite prin decizia de imputare contestată.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., va admite recursurile formulate în cauză şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj, împotriva sentinţei civile nr. 7603 din 14 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantului S.D., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 548/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 614/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
