ICCJ. Decizia nr. 632/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 632/2013
Dosar nr. 557/44/2011
Şedinţa publică din 8 februarie 2013
Asupra recursului de fața:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 557/44/2011 la Curtea de Apel Galaţi, reclamantul C.M., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat anularea dispoziţiilor art. 8, art. 9 alin. (3) şi alin.(4) şi art. 11 din H.G. nr. 737/2010 motivat de faptul că, prin acest act normativ, se impun norme care îi creează prejudicii prin încălcarea drepturilor constituţionale şi a principiilor stabilite de Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 119/2010.
Pârâtul Guvernul României, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii reclamantului motivat de faptul ca H.G. nr. 737/2010 a fost abrogată.
În cauză, M.M.F.P.S. a formulat cerere de intervenţie în interesul Guvernului României.
Hotărârea instanţei de fond.
Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 421 din 13 decembrie 2011 a admis cererea de intervenţie şi a respins acţiunea reclamantului, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin O.U.G.nr. 59/2011, publicată în M. Of. al României nr. 457 din 30 iunie 2011, a fost abrogată H.G.nr. 737/2010, a cărei anulare a solicitat-o reclamantul.
Faţă de considerentele de mai sus, instanţa a admis cererea de intervenţie formulată de M.M.F.P.S. în interesul pârâtului.
Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, C.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În criticile formulate se arată că petentul a solicitat să se constate nelegalitatea normelor prevăzute de art. 8, art. 9 alin. (3), art. 9 alin. (4) şi art. 11 din H.G. nr. 737/2010 prin care se impun drepturi care creează prejudicii beneficiarilor de pensii de serviciu, conform unor decizii de acordare a pensiei, prin încălcarea drepturilor constituţionale şi a principiilor stabilite prin Legea nr. 19/2000, la care face trimitere Legea nr. 119/2010.
Se susţine de către recurent că normele criticate de nelegalitate au produs efecte juridice şi tocmai pentru a se elimina efectele produse de către o normă nelegală, a solicitat constatarea nelegalităţii H.G. nr. 737/2010.
Apreciază că abrogarea H.G. nr. 737/2010 prin O.U.G. nr. 59/20211, denota nelegalitatea întregului act normativ.
Recurentul formulează critici şi cu privire la cererea de intervenţie apreciind-o ca nelegală, pe motiv că acest minister face parte integrantă din structura intimatei astfel că nu se poate invoca prevederea art. 49 C. proc. civ., intervenientul nereprezentând o altă persoană, ci o componentă a structurii intimatei.
Respingerea acţiunii ca nefondate pe considerentul că s-au anulat textele de lege din H.G. nr. 737/2010, reprezintă practic, respingerea acţiunii ca lipsită de interes, dar analizând faptul că prin actul normativ, respectiv articolele criticate de nelegalitate în cele 2 plângeri prealabile formulate, se produce o vătămare a petentului, respectiv, prin aplicarea acestei metodologii de recalculare a pensiilor s-a diminuat cuantumul pensiei aflată în plată până la momentul recalculării, deşi prin aplicarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 119/2010 se impune aplicarea prevederilor Legii nr. 19/2000 atât la aplicarea principiilor de recalculare, cât şi la aplicarea principiilor de plată a pensiei. Or, susţine recurentul, unul din principiile prevăzute de Legea nr. 19/2000 este cel conform căruia, dacă în urma recalculării rezultă un cuantum mai mic, se menţine în plată cuantumul mai favorabil. Susţine de asemenea că normele stabilite prin H.G. nr. 737/2010 trebuiau să reprezinte o "metodologie de recalculare a pensiilor", totuşi aceste norme completează practic prevederile Legii nr. 119/2010. Astfel, prevederea art. 8 din H.G. nr. 737/2010 constituie o normă ce excede cadrului prevăzut de Legea nr. 119/2010, având în vedere că impune ca "Drepturile de pensie de serviciu recalculate potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010 şi ale prezentei hotărâri se acordă pe baza deciziei de recalculare emise de către casele teritoriale de pensii în evidenţa cărora se află beneficiarii pensiilor de serviciu", faţă de prevederea art. 7 din Legea nr. 119/2010, citat, potrivit căruia procedura de recalculare şi plată se efectuează prin aplicarea principiilor Legii nr. 19/2000, care impun ca în urma recalculării să se menţină în plată cuantumul mai favorabil.
Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate precum şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse, în continuare:
- Instanţa de fond a respins acţiunea ca nefondată pe considerentul că prin O.U.G. nr. 59/2011, publicată în M.Of. a fost abrogată H.G. nr. 737/2010 a cărei anulare o solicită reclamantul.
Înalta Curte reţine că, într-adevăr acţiunea în anularea unui act administrativ abrogat nu poate fi primită, întrucât efectele juridice ale actului contestat au încetat.
Cât priveşte efectele juridice, anterior abrogării sale, posibil aducătoare de vătămări ale drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane, se reţine că acest fapt impune ca cercetarea legalităţii actului administrativ să poată fi făcută oricând dar pe calea excepţiei de nelegalitate, inclusiv după abrogarea sa.
Distinct de aceste aspecte, Înalta Curte reţine că H.G.nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) și lit. h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor a fost emisă în temeiul prevederilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 precum şi al dispoziţiilor art. 108 din Constituţia României.
Aşa cum o arată şi titlul actului administrativ normativ contestat, prin conţinutul acestuia s-a reglementat„metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) și lit. h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor”, constituind normele procedurale efective de punere în executare a dispoziţiilor legale în temeiul cărora a fost emis actul administrativ în discuţie.
H.G. nr. 737/2010 nu a conţinut, aşadar, principii sau norme de drept substanţial referitoare la pensii, acestea fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 şi nr. 119/2010, dispoziţiile acestui din urmă act normativ constituind şi temeiul legal al emiterii actului administrativ a cărui anulare s-a solicitat.
Rolul H.G. nr. 737/2010, precum şi sfera de aplicare a acesteia, s-a rezumat la stabilirea instrumentelor de ordin procedural, practic, care să permită aplicarea dispoziţiilor actului legislativ cu forţă juridică superioară, care este Legea nr. 119/2010, pentru a cărei executare a fost emis actul administrativ contestat.
Cu referire la criticile raportate la dispoziţiile O.U.G. nr. 59/2001, Înalta Curte reţine că abrogarea H.G. nr. 737/2010 prin O.U.G. nr. 59/2011, ca eveniment de tehnică legislativă intervenită după intrarea în vigoare a actului respectiv, nu este de natură a demonstra nelegalitatea respectivei H.G. De altfel, în debutul ordonanţei de urgenţă care conţine expunerea motivelor care au fundamentat adoptarea actului nu sunt identificate elemente care să conducă la concluzia că H.G. nr. 737/2010 este nelegală. Totodată, aşa cum s-a reţinut anterior, legalitatea H.G. nr. 737/2010 se analizează în raport cu dispoziţiile actelor normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, astfel că un act normativ ulterior, cum este O.U.G. nr. 59/2011, nu poate fundamenta ideea că actul administrativ cu caracter normativ emis anterior şi în baza unei alte reglementări ar fi fost emis în mod nelegal.
Cu referire la critica din recurs în sensul că H.G. nr. 737/2010 a încălcat principiul drepturilor câştigate, se reţine că problema atingerii aduse acestui principiu a fost analizată şi de Curtea Constituţională care, în considerentele Deciziei nr. 873/2010, a argumentat că Legea nr. 119/2010, în temeiul şi pentru executarea căreia a fost adoptată H.G. nr. 737/2010, nu contravine acestui principiu (pct. 1 paragrafele 3 şi 4 din motivarea Deciziei nr. 873/2010 a Curţii Constituţionale).
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.M. împotriva Sentinţei nr. 421 din 13 decembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 614/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 633/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
