ICCJ. Decizia nr. 633/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 633/2013
Dosar nr. 252/35/2012
Şedinţa publică din 8 februarie 2013
Asupra recursului de faţă:
Dina analiza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II a civilă contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 mai 2012, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Olcea a chemat în judecată pârâţii Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând suspendarea prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice.
În motivarea cererii de suspendare, reclamanta a arătat că sunt îndeplinite cele două condiţii necesare pentru suspendarea unui act administrativ, respectiv cazul bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
De asemenea, reclamanta a arătat că O.U.G. nr. 15/2012 a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, fără să existe o situaţie extraordinară care să reclame adoptarea sa, fapt de natură a genera o îndoială serioasă în privinţa legalităţii acestui act normativ.
Mai mult, au fost încălcate prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.
A considerat că este îndeplinită şi condiţia referitoare la necesitatea prevenirii unei pagube iminente, din moment ce, prin returnarea sumelor de bani alocate unităţilor administrativ teritoriale prin H.G. nr. 255/2012, acestea riscă, pe de o parte, să nu mai aibă resursele necesare pentru a funcţiona datorită imposibilităţii plăţii cheltuielilor curente, iar, pe de altă parte, să piardă finanţările nerambursabile ca urmare a imposibilităţii asigurării cofinanţării proiectelor.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de suspendare.
2. Hotărârea instanţei de fond.
Prin încheierea de şedinţă din data de 26 iunie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia a II a civilă de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare invocată de pârâtul Guvernul României şi a respins, ca inadmisibilă cererea de suspendare formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Olcea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că măsura legală a suspendării, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, vizează exclusiv actele administrative, în accepţiunea conferită acestei noţiuni de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, nu şi O.G. (simple sau de urgenţă).
Acestea din urmă reprezintă acte cu putere de lege, emise de Guvernul României, în temeiul art. 115 din Constituţia României, în baza delegării legislative.
3. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Olcea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a invocat art. 263 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatului privind funcţionarea Uniunii European potrivit căruia: „Curtea de Justiţie a Uniunii Europene controlează legalitatea actelor legislative, a actelor Consiliului, a Comisiei şi ale Băncii Centrale Europene, altele decât recomandările şi avizele, şi a actelor Parlamentului European şi ale Consiliului European menite să producă efecte juridice fată de terţi. Aceasta controlează, de asemenea, legalitatea actelor organelor oficiilor sau agenţiilor Uniunii destinate să producă efecte juridice faţă de terţi.
În acest scop, Curtea are competenţa să se pronunţe cu privire la acţiunile formulate de un stat membru, de Parlamentul European, de Consiliu sau de Comisie pentru motive de necompetenţă, de încălcare a unor norme fundamentale de procedură, de încălcare a tratatelor sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestuia ori de abuz de putere.
În aceleaşi condiţii, Curtea are competenţa să se pronunţe cu privire la acţiunile formulate de Curtea de Conturi, de Banca Centrală Europeană şi de Comitetul Regiunilor care urmăresc salvgardarea prerogativelor acestora.
Orice persoană fizică sau juridică poate formula, în condiţiile prevăzute la primul şi al doilea paragraf, o acţiune împotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc direct şi individual, precum şi împotriva actelor normative care o privesc direct şi care nu presupun măsuri de executare.,,
În aceste condiţii, recurenta a arătat că având în vedere faptul că România este membru al Uniunii Europene este evident că aceste prevederi se aplica indiscutabil şi în România, ca urmare orice act normativ poate face obiectul unei excepţii de nelegalitate, inclusiv actele normative cu caracter general.
Totodată recurenta a susţinut că prima instanţă, prin soluţia pronunţată nu a ţinut cont de faptul că O.U.G.nr. 15/2012 a fost adoptată în condiţii de nelegalitate şi de asemenea nu a ţinut cont de prevederile art. 14 alin. (1) şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.
A precizat că prima condiţie reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004 este îndeplinită, având în vedere că există un dubiu serios cu privire la legalitatea acestui act normativ din moment ce, pe parcursul procesului de elaborare, a fost încălcat principiul transparenţei şi al consultării cetăţenilor.
De asemenea, legalitatea art. 5 din O.U.G. nr. 15/2012 este pusă sub semnul întrebării şi prin faptul că, la nici 24 de ore de la învestirea Guvernului, în prima Şedinţă de guvern, au fost retrase sumele alocate uniţilor administrativ-teritoriale prin H.G. nr. 255/2012.
Şi în ceea ce priveşte a doua condiţie, reglementată de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevenirea unei pagube iminente, recurenta a susţinut că este îndeplinită, având în vedere imposibilitatea plăţii cheltuielilor curente şi a imposibilităţii cofinanţării proiectelor cu finanţare externă.
4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin acţiunea de faţă, reclamanta a solicitat suspendarea prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 15 alin (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitiva şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principala sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.
Din textul de lege susmenţionat, rezultă, în mod explicit, că măsura legală a suspendării vizează exclusiv actele administrative, în accepţiunea conferită acestei noţiuni de dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, nu şi ordonanţele de guvern.
Ordonanţele de guvern reprezintă acte cu putere de lege, emise de Guvernul României, în temeiul art. 115 din Constituţia României, republicată, în baza delegării legislative.
Potrivit acestor dispoziţii, în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, Guvernul României poate adopta O.U., care nu sunt acte administrative, ci acte normative cu putere de lege. Chiar dacă, preluând dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (6), Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede competenţa instanţelor de contencios administrativ de a soluţiona cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale (art. 9 din lege), această procedură specială nu schimbă natura juridică a ordonanţelor de urgenţă, acestea nefiind incluse în sfera actelor administrative.
De altfel, acţiunile îndreptate împotriva ordonanţelor Guvernului sunt reglementate distinct, prin dispoziţiile speciale ale art. 9 din Legea nr. 554/2004, care reglementează o procedură diferită faţă de cea a contestării legalităţii actelor administrative, în general şi care nu conferă instanţei de contencios administrativ posibilitatea de a controla efectiv constituţionalitatea ordonanţelor de urgenţă, de a dispune anularea sau suspendarea aplicării dispoziţiilor acestor acte cu caracter normativ, o soluţie contrară fiind de natură a aduce atingere principiului separaţiei puterilor, consfinţit de art. 1 alin. (4) din Constituţia României.
Aşa fiind, Înalta Curte reţine că prima instanţă, respingând acţiunea reclamantului ca inadmisibilă, a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, ce urmează a fi menţinută de instanţa de recurs.
În concluzie, pentru motivele invocate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Olcea împotriva Încheierii din data de 26 iunie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 632/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 636/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
