ICCJ. Decizia nr. 614/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 614/2013
Dosar nr. 355/42/2012
Şedinţa publică de la 7 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii judiciare
P rin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă şi contencios administrativ şi fiscal, la data de 25 iulie 2011, reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Pucioasa prin Primar şi Primarul Oraşului Pucioasa au chemat în judecată pârâta A.D.I. - „ Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa” şi au solicitat obligarea pârâtei la comunicarea Hotărârii nr. 21 din 17 septembrie 2010, a proiectului hotărârii, a documentelor de fundamentare şi a procesului-verbal al Adunării Generale din data de 17 septembrie 2010, precum şi anularea Hotărârii nr. 21/2010.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că hotărârea atacată este lipsită de fundamentarea impusă de prevederile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, că dispoziţiile legale menţionate în preambulul hotărârii nu pot constitui o motivare de drept a acesteia, fiind încălcate dispoziţiile art. 81, alin. (1) şi art. 83 din Legea nr. 24/2000, art. 20 din Anexa 2 la H.G. nr. 855/2008 şi art. 10 din Legea nr. 51/2006, că art. 3 al hotărârii este nelegal întrucât trebuia desemnată o persoană concretă care să aducă la îndeplinire hotărârea, că nu sunt adoptate hotărâri ale consiliilor locale membre conform art. 10, alin. (4) şi art. 30 alin. (3) din Legea nr. 4 /2006, că hotărârea nu este semnată de preşedinte sau de înlocuitorul acestuia potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, că în cuprinsul acesteia nu sunt prevăzute procedura de comunicare, termenele şi căile de atac, că hotărârea este cel puţin eronată, având în vedere că sediul A.D.I. este în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, instanţa neadmiţând schimbarea sediului până în prezent, că actul constitutiv şi statutul A.D.I. sunt atacate în instanţă, precum şi faptul că pârâta nu a comunicat hotărârea atacată şi procesul verbal al şedinţei în care a fost adoptată, aşa cum avea obligaţia potrivit art. 19, alin. (6) şi art. 21, alin. (2) din Anexa 2 la H.G. nr. 855/2008.
Pârâta A.D.I. - „ Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa” a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetentei materiale a Tribunalului Dâmboviţa, motivat de faptul că, potrivit art. 23 alin (3) din O.U.G. nr. 26/2000, competenţa de soluţionare a cauzei vizând anularea unei hotărâri a asociaţiei aparţine judecătoriei în circumscripţia căreia asociaţia îşi are sediul, iar asociaţia funcţionează în temeiul O.G. nr. 26/2000.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Prin sentinţa nr. 2456 din 13 octombrie 2011, Tribunalul Dâmboviţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Târgovişte.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că reclamanta este membru al pârâtei A.D.I. „ Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa”, iar aceasta funcţionează potrivit H.G. nr. 855 din 13 august 2008 şi potrivit O.G. nr. 26/2000, astfel cum a fost modificată, fiind incidente dispoziţiile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 potrivit cărora „ cererea în anulare a hotărârii A.G.A. a asociaţiei se soluţionează în Camera de consiliu de către judecătoria în circumscripţia căreia Asociaţia îşi are sediul”.
Prin sentinţa nr. 1452 din 6 martie 2012, Judecătoria Târgovişte a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, a c onstatat incidenţa dispoziţiilor art. 20 pct. 1 C. proc. civ., în sensul existenţei unui conflict negativ de competenţă şi, în vederea soluţionării acestuia, a înaintat dosarul către Curtea de Apel Ploieşti ca instanţă competentă a soluţiona acest conflict.
În considerentele sentinţei, s-a reţinut faptul că obiectul cererii de chemare în judecată este constituit dintr -o obligaţie de a face vizând solicitarea de a obliga pârâta la comunicarea către reclamanţi a Hotărârii A.D.I. nr. 21/2010, a proiectului hotărârii, a documentelor de fundamentare şi a procesului verbal al Adunării Generale a A.D.I. din data de 17 septembrie 2010, precum şi o acţiune în anularea Hotărârii A.D.I. nr. 21/2010.
Judecătoria a constatat că Hotărârea A.D.I. nr. 21/2010 este adoptată de pârâta A.D.I. - „ Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa”, în calitatea acesteia de structură de cooperare cu personalitate juridică de drept privat şi statut de utilitate publică recunoscut prin efectul legii, în vederea îndeplinirii scopului pentru care a fost înfiinţată, că pârâta în cauză a fost înfiinţată şi funcţionează nu doar potrivit O.G. nr. 26/2000, ci mai ales potrivit dispoziţiilor speciale incluse în prevederile art. 1, alin. (2) lit. c) şi art. 11 și 13 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, în art. 10 din Legea nr. 51/2006, vizând serviciile comunitare de utilităţi publice, în art. 6 alin. (3) din Legea nr. 101/2006, vizând serviciul de salubrizare al localităţilor şi în H.G. nr. 855/2008, vizând stabilirea formei actului constitutiv-cadru cât şi statutului-cadru al unei astfel de asociaţii , iar hotărârile adoptate de o astfel de asociaţie cu statut special au un evident caracter de act administrativ.
În raport de aceste considerente, instanţa a reţinut că cererea dedusă judecăţii reprezintă o acţiune în materie de contencios administrativ, obiectul acesteia încadrându-se în dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi nu în dispoziţiile art. 23, alin. (3) din O.G. nr. 26/2000, ca urmare a reglementărilor legale speciale derogatoare de la dreptul comun, reglementări care vizează modul de înfiinţare şi funcţionare a pârâtei în cauză.
3. Regulatorul de cmpetenţă pronunţat de Curtea de Apel Ploieşti
Prin sentinţa nr. 37/CC din 25 mai 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a s tabilit competenţa materială de soluţionare a cererii formulată de reclamanţii U.A.T. Oraşul Pucioasa, reprezentantă prin Primar şi Primarul Oraşului Pucioasa, în contradictoriu cu pârâta A.D.I. - „Reabilitarea Colectării Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în judeţul Dâmboviţa”, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut, în esenţă, că litigiul are ca obiect obligarea pârâtei A.D.I. - „ Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa” la comunicarea Hotărârii nr. 21 din 17 septembrie 2010 emisă de aceasta, a proiectului hotărârii, a documentelor de fundamentare şi a procesului-verbal al Adunării Generale din data de 17 septembrie 2010, precum şi anularea Hotărârii nr. 21/2010, acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 54/2004 privind contenciosul administrativ.
Curtea a constatat că hotărârea a cărei anulare şi comunicare se solicită a fost adoptată de A.D.I. - „ Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa”, care a fost înfiinţată şi funcţionează în temeiul dispoziţiilor O.G. nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile, Legii nr. 51/2006 vizând serviciile comunitare de utilităţi publice, Legii nr. 101/2006 vizând serviciul de salubrizare al localităţilor şi H.G. nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice.
Faţă de dispoziţiile art. 1 lit. c) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, precum şi de art. 6 alin. (3) din Legea nr. 101/2006 vizând serviciul de salubrizare a localităţilor, raportat la statutul juridic prevăzut de lege al pârâtei A.D.I. - „ Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa”, asociaţie de utilitate publică, prin derogare de la prevederile O. G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, ce acţionează în numele şi pe seama unităţilor administrativ-teritoriale membre, conform mandatului încredinţat de acestea, C urtea a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile, fiind aplicabile în cauză dispoziţiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv art. 2 lit. f) şi art. 1 lit. b) din lege.
Pentru aceste motive, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea pârâtei A.D.I. - „ Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa”, asociaţie de utilitate publică, ce acţionează în numele şi pe seama unităţilor administrativ-teritoriale membre, la comunicarea Hotărârii nr. 21 din 17 septembrie 2010 emisă de aceasta, a proiectului hotărârii, a documentelor de fundamentare şi a procesului-verbal al Adunării Generale din data de 17 septembrie 2010, precum şi anularea acestei hotărâri, competenţa materială de soluţionare revine Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
4. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 37/CC din 25 mai 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâta A.D.I. „Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa” a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, autoritatea pârâtă susţine că i nstanţa de judecată a ignorat prevederile actului normativ în baza căruia a fost înfiinţată Asociaţia, respectiv O.G. nr. 26/2000.
Astfel, în cauză, precizează recurenta, sunt incidente anumite dispoziţii exprese, imperative referitoare la competenţa materială în judecarea litigilor având ca obiect anularea hotărârilor adoptate de Adunarea Generală a Asociaţiei. Reclamantei, membru al Asociaţiei, aşa după cum rezulă din Actul Constitutiv, îi sunt aplicabile prevederile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000, care stabilesc „că cererea în anulare a hotărârii Adunării Generale a Asociaţiei se soluţionează în camera de consiliu de către Judecătoria în circumscripţia căreia Asociaţia îşi are sediul".
Având în vedere aceste argumente, autoritatea recurentă solicită admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei, în sensul stabilirii competenţei de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Târgovişte.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, ”două sau mai multe unităţi administrativ teritoriale au dreptul ca, în limitele competenţelor autorităţilor lor deliberative şi executive, să coopereze şi să se asocieze, în condiţiile legii, formând asociaţii de dezvoltare intercomunitară, cu personalitate juridică, de drept privat şi de utilitate publică. Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară sunt de utilitate publică,prin efectul prezentei legi, prin derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005”.
Totodată, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul legii menţionate, persoanele de drept privat care, potrivit legii, au statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Faţă de împrejurarea că pârâta A.D.I. este o autoritate publică şi, totodată, este emitentă a actului administrativ contestat, respectiv Hotărârea nr. 21 din 17 septembrie 2010, Curtea de Apel Ploieşti a aplicat în mod corect regula prevăzută de art. 51 alin. (31) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, stabilind competenţa în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
Potrivit textului de lege menţionat, „soluţionarea litigiilor dintre unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociaţiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice şi operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Cererea se introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui competenţă teritorială se află sediul operatorului”.
În cauza de faţă, este atacată Hotărârea nr. 21 din 17 septembrie 2010 emisă de A.D.I., privind constituirea comisiei de verificare a situaţiilor întocmite la nivelul unităţilor administrativ - teritoriale membre ale A.D.I. privind numărul de gospodării la nivelul anului 2010, hotărâre adoptată de pârâtă în calitatea acesteia de structură de cooperare cu personalitate juridică de drept privat şi statut de utilitate publică recunoscut prin efectul legii, în vederea îndeplinirii scopului pentru care a fost înfiinţată.
Pârâta în cauză a fost înfiinţată şi funcţionează nu doar potrivit O.G. nr. 26/2000, act normativ ce constituie reglementarea cu caracter general în ceea ce priveşte asociaţiile şi fundaţiile, ci mai ales potrivit dispoziţiilor speciale incluse în prevederile art. 1, alin. (2) lit. c) şi art. 11 și art. 13 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, în art. 10 din Legea nr. 51/2006 vizând serviciile comunitare de utilităţi publice, în art. 6 alin. (3) din Legea nr. 101/2006 vizând serviciul de salubrizare al localităţilor şi în H.G. nr. 855/2008 vizând stabilirea formei actului constitutiv-cadru, cât şi statutului-cadru al unei astfel de asociaţii.
Prin urmare, instanţa constată incidenţa în cauză a unor dispoziţii exprese imperative în ceea ce priveşte înfiinţarea şi funcţionarea unei astfel de asociaţii de dezvoltare intercomunitară, dispoziţii care, prin derogare de la dispoziţiile de drept comun reprezentate de prevederile O.G. nr. 26/2000, atribuie instanţei de contencios administrativ competenţa de a soluţiona litigiul promovat de reclamanţii în cauză pentru anularea Hotărârii nr. 21/2010 adoptată de pârâtă.
Or, potrivit acestor prevederi legale speciale, hotărârile adoptate de o astfel de asociaţie cu statut special au un evident caracter de act administrativ, acestea fiind luate în cadrul asociaţiei, fie în temeiul mandatului direct primit de la membrii asociaţiei, respectiv de la unităţile administrativ-teritoriale prin autorităţile deliberative ale acestora, fie ca urmare a votului exprimat în limitele mandatului primit de la aceleaşi autorităţi deliberative, de către fiecare reprezentant al unităţilor administrativ teritoriale astfel asociate, prin exercitarea în acest mod în comun a autorităţii publice a fiecăreia dintre autorităţile publice asociate.
Înalta Curte apreciază că susţinerea recurentei-pârâte potrivit căreia în cauză sunt incidente prevederile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii este neîntemeiată.
Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară sunt de utilitate publică, prin efectul Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, prin derogare de la prevederile O.G. nr. 26/2000 și art. 11 din Legea nr. 215/2001, iar persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică (cum este A.D.I.) sunt asimilate autorităţilor publice, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Faţă de împrejurarea că pârâta A.D.I. este o autoritate publică şi, totodată, emitentă a actului administrativ contestat, Curtea de apel a aplicat în mod corect regula prevăzută de art. 51 alin. (31) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, stabilind competenţa în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză , ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.D.I. - „Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa” împotriva sentinţei nr. 37/CC din 25 mai 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 552/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 632/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
