ICCJ. Decizia nr. 5820/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5820/2013
Dosar nr. 252/33/2013
Şedinţa publică de la 19 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 240 din 27 martie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul M.N. având ca obiect anularea Hotărârii nr. 3112 din 19 decembrie 2011 emisă de pârâta C.J.P. Bistriţa-Năsăud și recunoașterea în favoarea sa a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin Hotărârea nr. 3112 din 19 decembrie 2011, C.J.P. Bistriţa-Năsăud a respins cererea reclamantului, pe motiv că situaţia expusă nu se încadrează în prevederile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport cu prevederile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, din declaraţiile reclamantului şi din declaraţiile autentificate ale martorilor, depuse la dosar, reiese că reclamantul împreună cu părinţii lui au plecat din localitatea de domiciliu Adâncata, aflată pe teritoriul U.R.S.S., în urma apropierii armatei sovietice şi a temerii că ar putea fi supuşi unor persecuţii etnice.
Reclamantul s-a născut pe teritoriul U.R.S.S., după cum rezultă din actul de identitate, dar nu face dovada unei persecuţii etnice. Temerea că ar putea suferi persecuţii politice pe motive etnice nu poate suplini persecuţia efectivă despre care face vorbire textul de lege precizat.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, a declarat recurs reclamantul M.N., reieterând aspectele cuprinse în cererea de chemare în judecată referitoare la încadrarea în ipotezele reglementate de art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
Examinându-se sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană care a fost strămutată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice,precum şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţii ca urmare a unui tratat bilateral.
Se reţine că O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, se referă la „acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice”.
Situaţia expusă de reclamant, refugiul ca fapt al părăsirii localităţii de domiciliu, fără ca, la originea plecării, să fie dovedită o cauză ce poate fi catalogată ca persecuţie etnică exercitată de regimurile instaurate în România, nu poate fi reţinută ca situaţie ce se încadrează în prevederile legii, în condiţiile în care localitatea de domiciliu, din care s-ar fi refugiat petentul, se afla pe teritoriul U.R.S.S., iar nu pe teritoriul României, pentru a fi incidente prevederile ordonanţei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de M.N.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.N. împotriva sentinţei civile nr. 240 din 27 martie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5648/2013. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 5821/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
