ICCJ. Decizia nr. 6293/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6293/2013
Dosar nr. 1020/46/2012
Şedinţa publică de la 24 septembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 417/F-CONT din 17 decembrie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantele SC O.T. SRL, SC C.C.C. SRL, SC B.T. SRL şi SC A.T. SRL în contradictoriu cu pârâţii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Administraţiei şi Internelor şi pe cale de consecinţă a dispus suspendarea executării Ordinului comun nr. 240/1614 din 01 noiembrie 2012, emis de pârâţi până la soluţionarea fondului contestaţiei.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a apreciat că în cauză sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ contestat.
Astfel, instanţa de fond a reţinut existenţa cazului bine justificat, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de către reclamanţi, apreciate ca fiind de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ contestat.
În acest sens, s-a reţinut că reclamantele, în calitate de operatori de transport au formulat plângere prealabilă solicitând să se revoce Ordinul comun nr. 240/1614/2012 emis de pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, la data de 23 noiembrie 2012 şi 26 noiembrie 2012, invocând motivele de nelegalitate, redate şi prin acţiunea prezentată, şi care nu a fost soluţionată nici până în prezent.
În cadrul calendarul privind atribuirea traseelor judeţene, prin Programul de transport a cărui valabilitate începe cu data de 01 mai 2013, procedura începând cu data de 10 ianuarie 2013, înaintat de pârâtul M.A.I. Consiliului Judeţean Argeş, se prevede că, în vederea bunei desfăşurări a şedinţelor de atribuire, A.R.R., pune la dispoziţia C.N.M.S.I. date privitoare la „perioada în care un operator de transport a deţinut licenţă de traseu pentru un anumit traseu cuprins în programele de transport (4)”, în timp ce în ordinul supus anulării, criteriul nr. 4 se referă la vechimea neîntreruptă. Cum cele două noţiuni sunt distincte, consideră judecătorul fondului că, în ceea ce priveşte continuitatea traseului, s-ar putea crea confuzii cu privire la acordarea punctajelor, putându-se crea discriminări şi evident litigii, fiecare putând aplica textul de lege convenabil.
De asemenea, se mai reţine că din O.M.I.R.A. nr. 323/2007 sunt abrogate doar anexele nr. 9 şi 10, prin actul administrativ ce face obiectul litigiului, existând neconcordanţe între cele două acte normative, în privinţa atribuţiilor, instituţia competentă care să emită actual Ordinul nr. 353 din 32 noiembrie 2007 se referă la aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, iar cel supus anulării la aprobarea criteriilor de evaluare şi punctajului în vederea atribuirii traseelor, fiind impetuos necesară concordanţa dispoziţiilor legale, pentru a nu putea fi încălcate atribuţiile unei autorităţi şi a nu fi realizate discriminări între operatorii economici în privinţa criteriilor de evaluare.
Instanţa e fond deşi a apreciat că nu poate analiza prin intermediul cererii de suspendare claritatea criteriilor noi, legalitatea adoptării ordinului comun de către cei doi pârâţi şi respectarea normelor de tehnică legislativă în adoptarea ordinului comun, întrucât ar antama fondul cauzei, a constatat că condiţia de caz bine justificat, impusă prin dispoziţia art. 14 din Legea nr. 554/2004, este îndeplinită, în cauză, întrucât „există împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură că creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”, în sensul impus prin art. 2 lit. f) din legea menţionată.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, constând în paguba iminentă, s-a apreciat ca fiind îndeplinită, în considerarea faptului că aplicarea unor texte de lege din acte normative diferite, ar putea conduce la aprecieri eronate în privinţa calculului punctajelor.
În acest context, s-a reţinut că reclamantele ar putea fi prejudiciate prin depunctare, discriminare sau chiar înlăturarea de pe trasee, fiind în imposibilitate de a-şi continua activitatea, în condiţiile în care au achiziţionat autovehiculele în sistem de leasing, după cum rezultă din înscrisurile ataşate.
De asemenea, societăţile ar putea fi depunctate prin criteriul nr. 9 pentru neachitarea obligaţiilor bugetare, în condiţiile în care nu şi-au putut recupera la rândul lor, costul de jumătate din costul biletului, pentru pensionari, neputând astfel să-şi îndeplinească obligaţiile către stat. Tot astfel, s-ar înregistra prejudicii şi în privinţa reglementărilor legale cu privire la textele de lege aplicabile pentru renunţarea la un anumit traseu, care lasă loc de interpretare.
2.Recursurile declarate în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 417/F-CONT din 17 decembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Transporturilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 5, pct. 6 şi pct. 9 C. proc. civ.
2.1 Printr-o serie de critici circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul Ministerul Afacerilor Interne, a susţinut, în esenţă, faptul că soluţionarea fondului cauzei este vădit eronată, în condiţiile în care din cuprinsul acţiunii şi din probatoriul administrat în cauză nu rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte existent cazului bine justificat, susţine recurentul că deşi la o sumară cercetare a fondului instanţa investită cu soluţionarea unei cereri de suspendare nu putea reţine elemente de vădită nelegalitate a actului administrativ atacat, în cauza de faţă, acest aspect a fost încălcat de către instanţa de fond, care a motivat suspendarea actului administrativ invocând elemente care ar putea fi cercetate doar în cazul în care s-ar fi solicitat anularea actului contestat.
Totodată, se susţine că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că deşi s-a solicitat suspendarea unui act administrativ intimaţii nu au făcut dovada îndeplinirii niciuneia dintre cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în sensul dat acestora de lege, nu au arătat în concret care ar fi situaţia care să justifice luarea unei astfel de măsuri şi nici dreptul individual sau general ameninţat prin actul administrative şi mai mult decât atât nu au demonstrate iminenţa vreunei pagube, în mod direct sau indirect.
2.2 Prin recursul formulat de recurentul Ministerul Transporturilor au fost aduse următoarele critici hotărârii instanţei de fond:
- hotărârea pronunţată a fost data cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.).
În acest sens recurentul arată că, deşi a fost citat pentru termenul din data de 12 decembrie 2012, la data de 07 decembrie 2012, cu doar patru zile înaintea termenului de judecată, cu încălcarea dispoziţiilor art. 1141 alin. (3) C. proc. civ. şi a solicitat, în condiţiile legii, acordarea unui termen de judecată, pentru a putea formula şi susţine apărări în raport de susţinerile reclamanţilor, instanţa de fond a apreciat în mod nelegal faptul că nu se justifică acordarea unui nou termen de judecată motivat de caracterul urgent al pricinii.
- hotărârea recurată a fost pronunţată plus petita (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.).
În acest sens, se arată că aşa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, în speţă, instanţa de fond, deşi a fost investită cu suspendarea anumitor dispoziţii din Ordinul comun, dispozitivul hotărârii pronunţate a avut în vedere actul administrativ în integralitatea sa.
În aceste condiţii, în opinia recurentului rezultă cu evidenţă faptul că în speţă instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu eludarea principiului disponibilităţii acţiunii civile, fiind reformabilă în contextual art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
- hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Astfel, recurentul critică soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte fondul aspectelor supuse dezbaterii apreciind că din economia considerentelor soluţiei, astfel pronunţate, nu se poate reţine motivat cazul bine justificat de natură a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului contestat.
În opinia recurentului, nici condiţia vătămării, apreciată de instanţa de fond ca fiind complinită în speţă, nu se susţine în expunerea raţionamentului aplicat actului de judecată, întrucât hotărârea nu identifică elementele probatorii care să certifice susţinerile reclamantelor.
Mai mult decât atât, întreaga expunere de motive susţinută pe criticile aduse actului administrative a cărui suspendare se solicită în speţă, evidenţiază cu precădere eventuale şi irelevante carenţe de interpretare a ordinului contestat.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Înalta Curte analizând actele şi lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată următoarele:
3.1 Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., invocate de recurentul Ministerul Transporturilor:
Criticile referitoare la încălcarea de către instanţa de fond a dreptului la apărare al recurentului Ministerul Transporturilor, ca şi neregularitate procedurală care atrage sancţiunea nulităţii, în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. sunt neîntemeiate, Înalta Curte reţinând în acest sens că nu poate fi primită argumentaţia privitoare la vătămarea dreptului la apărare ca efect al nerespectării termenului de înmânare a citaţiei, prevăzut de art. 1141 alin. (3) C. proc. civ., şi a respingerii cererii de amânare formulate în cauză, pentru pregătirea apărării, în condiţiile în care instanţa de fond a amânat pronunţarea 7 zile în vederea depunerii de note scrise iar recurenta a rămas în pasivitate şi nu a înţeles să depună la dosarul cauzei note scrise deşi instanţa de fond tocmai în considerarea dreptului la apărare al acesteia a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 260 alin. (1) C. proc. civ.
3.2 Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., invocate de Ministerul Transporturilor:
În condiţiile în care obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită instanţa de fond este suspendarea Ordinului comun al Ministerul Afacerilor Interne / Ministerul Transporturilor nr. 240/1614 din 01 noiembrie 2011 nu pot fi reţinute susţinerile recurentului în sensul că instanţa de fond, încălcând principiul disponibilităţii, prin pronunţarea hotărârii recurate s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.
Faptul că motivele de nelegalitate, invocate în susţinerea cazului bine justificat, ca şi condiţie impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru admiterea unei cereri de suspendare, vizau doar anumite prevederi ale ordinului contestat pe care instanţa de fond şi le-a însuşit, prin hotărârea recurată, nu poate fi calificat drept plus petita în sensul invocat de recurent în condiţiile în care reclamanţii au solicitat în mod expres suspendarea întregului act administrativ şi nu doar a prevederilor pretins a fi nelegale.
3.3 Cu privire la motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocate de recurenţii Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Transporturilor:
Vor fi primite toate criticile formulate de ambii recurenţi pe fondul cererii de suspendare în condiţiile în care analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că probele administrate în cauză nu oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat şi fac verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării, cum în mod greşit a apreciat instanţa de fond.
Astfel, în condiţiile în care în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului, este de necontestat că, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea doar a unor aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ, aşa cum a procedat instanţa de fond, întrucât acestea vizează fondul actului administrative contestat, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare.
Aşadar, susţinerile intimatelor referitoare la caracterul îndoielnic al criteriilor de la pct. 5-8, nou introduse prin ordinal contestat, neconcordanţele dintre anumite prevederi ale ordinului comun contestat şi alte reglementări în domeniu, eventualul caracter discriminatoriu al actului ca şi cele privind dificultăţile determinate de aplicarea anumitor dispoziţii din ordinal contestat în procesul de evaluare a ofertelor operatorilor de transport, nu reprezintă un caz bine justificat, în sensul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cum în mod greşit a apreciat instanţa de fond, în condiţiile în care motivele de nelegalitate invocare prin cererea de chemare în judecată vizează exclusive interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii legale cuprinse în actul administrativ contestat, a căror analiză implică cercetarea fondului actului administrativ a cărei suspendare se solicită, ceea ce nu poate fi permis în cadrul soluţionării unei cereri de suspendare.
Cum în cauză, intimaţii au invocate în susţinerea cazului bine justificat doar aspect legate de interpretarea şi punerea în executare a unor norme cuprinse în conţinutul ordinului contestat, Înalta Curte constată că în mod nejustificat instanţa de fond a reţinut ca fiind îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat, în sensul art. 14 din LCA.
Înalta Curte constată, de asemenea, că nici condiţia pagubei iminentă, astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, nu este îndeplinită în cauză, în condiţiile în care eventualul prejudiciu, la care a făcut referire instanţa de fond, s-ar produce doar dacă s-ar accepta aplicarea actului administrativ contestat în interpretarea dată de intimaţi.
Ori, instanţa de fond, deşi reţine că nu poate antama fondul totuşi justifică existenţa pagubei iminente prin prisma unor aprecieri referitoare la executarea actului administrativ contestat într-o manieră care ar putea prejudicia societăţile reclamante, ceea ce nu poate fi acceptat, prin raportare la limitele în aplicarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În consecinţă, Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 pentru admiterea măsurii provizorii solicitate de intimate.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile şi va modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării Ordinului comun nr. 240/1614 din 01 noiembrie 2012 emis de recurenţi, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Ministerul Transporturilor şi Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinţei civile nr. 417/F-CONT din 17 decembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6239/2013. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 6306/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
