ICCJ. Decizia nr. 6239/2013. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6239/20 13
Dosar nr. 312/1/2013
Şedinţa publică de la 19 septembrie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea judecătorească - obiect al contestaţiei în anulare
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C.C.S.D. şi Preşedintele C.C.S.D., amendarea Preşedintelui Comisiei Centrale, cu amenda de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei de a emite decizia privind titlul de despăgubire, pentru imobilul situat în comuna C., jud. Dolj, obligaţie dispusă prin decizia nr. 3512 din 16 iunie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, definitivă şi irevocabilă; obligarea pârâtei C.C.S.D. la plata sumei de 50 . 000 RON, cu titlu de despăgubiri de întârziere, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia nr. 3512 din 16 iunie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus obligarea pârâtei C.C.S.D. la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în comuna C., jud. Dolj, într-un termen de cel mult 6 luni de zile de la data deciziei.
Reclamantul a arătat că hotărârea judecătorească este executorie de drept, fără a fi necesare alte formalităţi, nu a fost executată de pârâtă, şi, în consecinţă, starea de pasivitate a pârâţilor trebuie sancţionată.
Acţiunea reclamantului s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 632 din 7 iunie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului P.S.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, activitatea de emitere a titlurilor de proprietate a fost suspendată pentru o perioadă de 6 luni.
În esenţă, curtea a apreciat că în speţă nu este realizată ipoteza avută în vedere de dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care activitatea C.C.S.D. de emitere a titlurilor de despăgubire a fost suspendată prin lege, neputându-se, astfel, reţine existenţa unei atitudini de pasivitate a pârâţilor, care să fie sancţionabilă.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul P.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi cele ale art. 304 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 3965 din 4 octombrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de P.S. împotriva sentinţei nr. 632/2012 din 7 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a modificat sentinţa recurată în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de către reclamantul P.S., a aplicat Preşedintelui C.C.S.D. o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere începând cu data de 17 decembrie 2011 şi până la data de 14 martie 2012 şi a respins capătul de cerere privind despăgubirile ca nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004:
„(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; (2) în cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.”
Aşa fiind, s-a apreciat că preşedintele C.C.S.D. avea obligaţia de a executa decizia menţionată în sensul de a emite „decizia reprezentând titlu de despăgubire, într-un termen de cel mult 6 luni de zile de la data pronunţării prezentei decizii” respectiv din 16 iunie 2011.
Necontestat, acest fapt nu s-a realizat, aşa încât s-a impus, în concordanţă cu prevederile legale menţionate, aplicarea amenzii de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere începând cu data expirării termenului de 6 luni prevăzut în decizie respectiv cu data de 17 decembrie 2011 şi până la data de 14 martie 2012, în condiţiile în care la 15 martie 2012 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.
În opinia Înaltei Curţi, împrejurarea că A.N.R.P. ori conducătorul său nu au fost părţi în litigiul în care s-a pronunţat hotărârea ce se execută nu este relevantă, câtă vreme art. 13 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 îi conferă Preşedintelui A.N.R.P. calitatea de conducător al lucrărilor C.C.S.D.
Faptul că potrivit art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, C.C.S.D. funcţionează ca un organism colegial, voturile membrilor săi fiind egale, nu poate fi invocată ca argument pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti în termenul legal. Conducătorul A.N.R.P. avea obligaţia legală de a organiza activitatea comisiei într-o asemenea manieră încât să asigure respectarea termenului de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. De asemenea, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că autoritatea pârâtă prin conducătorul său a dispus măsurile necesare pentru executarea hotărârii judecătoreşti dar ceilalţi membri ai comisiei s-ar fi opus.
În ceea ce priveşte celelalte critici formulate de recurent s-a reţinut că sunt nefondate.
În cazul titlurilor de despăgubire, prin O.U.G. nr. 4/2012, s-au suspendat până la 15 mai 2013 emiterea acestora şi procedurile de evaluare a imobilelor pentru care se acordă despăgubirile, prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În raport de prevederile acestui act normativ, s-a reţinut că nu se poate pune în discuţie, după data intrării sale în vigoare, neexecutarea culpabilă a hotărârilor judecătoreşti, motiv pentru care s-a impus menţinerea sentinţei recurate sub acest aspect.
Referitor la capătul de cerere privind plata despăgubirilor de întârziere, s-a reţinut că este neîntemeiat, recurentul - reclamant nefăcând dovada prejudiciului suferit, cât şi din perspectiva faptului că în cauză este vorba despre emiterea titlului de despăgubire şi nu a titlului de plată.
Contestaţia în anulare
Împotriva deciziei nr. 3965 din 4 octombrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat contestaţie în anulare C.C.S.D., în prezent C.N.C.I., invocând ca temei legal dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei în anulare, se arată că nu a fost citat personal preşedintele C.C.S.D., respectiv dl. G.B. care, începând cu data de 29 mai 2012, prin Decizia Primului Ministru nr. 307 din 29 mai 2012 a fost numit Preşedinte al A.N.R.P., iar prin Decizia Primului Ministru nr. 343 din 5 iunie 2012 s-a modificat componenţa nominală a C.C.S.D., fiind numit ca preşedinte dl. G.B.
Astfel, la soluţionarea cauzei nu s-a avut în vedere principiul dreptului la apărare al părţilor şi implicit dreptul la un proces echitabil consfinţit de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Se menţionează că din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor art. 13 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, reiese că sancţiunea amenzii nu poate fi aplicată altcuiva decât personal conducătorului autorităţii publice obligat prin hotărâre la una din prestaţiile expres prevăzute la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Se susţine şi faptul că scopul prevederilor menţionate este de a constrânge autoritatea publică ce a fost obligată la îndeplinirea unei operaţiuni administrative printr-o hotărâre judecătorească definitivă, să pună în aplicare hotărârea respectivă şi nicidecum doar de a sancţiona conducătorul acestuia prin aplicarea amenzii prevăzută de dispoziţiile legale incidente.
Ulterior, urmare a publicării Legii nr. 165/2013, s-a solicitat introducerea în cauză a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor.
Această autoritate a fost citată de instanţa de recurs şi a depus note de şedinţă, reiterând argumentele expuse în cuprinsul contestaţiei în anulare.
Soluţia asupra contestaţiei în anulare
Înalta Curte, analizând contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei nr. 3965 din 4 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţine că aceasta este nefondată pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Potrivit dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. „(1) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1) când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii”.
În cuprinsul contestaţiei în anulare, contestatoarea C.C.S.D. nu invocă necitarea sa potrivit cu cerinţele legii, ci necitarea Preşedintelui C.C.S.D., în persoana domnului G.B., deşi această persoană nu a formulat contestaţie în anulare în nume propriu, semnând doar contestaţia în calitate de preşedinte al autorităţii publice contestatoare.
Neregularitatea actelor de procedură, implicit a celor privind citarea părţilor, este sancţionată, potrivit art. 108 C. proc. civ., cu nulitatea relativă care poate fi invocată, inclusiv în cadrul contestaţiei în anulare, numai de partea vizată de îndeplinirea nelegală a actului procedural, interesată a invoca.
Aşadar, contestatoarea nu are abilitatea procesuală să formuleze contestaţie în anulare pentru neîndeplinirea legală a citării altor părţi din proces.
În altă ordine, nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., întrucât din înscrisurile ce se află la dosarul cauzei rezultă că a fost citat Preşedintele C.C.S.D. în cauza în care a fost pronunţată decizia atacată cu contestaţie în anulare, respectiv decizia nr. 3965 din 4 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Mai mult, Preşedintele C.C.S.D., G.B., a semnat întâmpinarea depusă de C.C.S.D. la recursul formulat de P.S., unde au fost invocate ca argumente pentru respingerea recursului aceleaşi considerente menţionate şi în cuprinsul contestaţiei în anulare, care au fost analizate de instanţa de recurs.
Prin urmare, nu a fost dovedită vătămarea în situaţia expusă pentru a se reţine că hotărârea pronunţată este lovită de nulitatea prevăzută de art. 105 alin. (2) din C. proc. civ.
De asemenea, nu s-a încălcat principiul dreptului la apărare al părţilor şi implicit, dreptul la un proces echitabil consfinţit de art. 6 din Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel cum s-a menţionat anterior, Preşedintele C.C.S.D. a fost citat în mod legal, neavând relevanţă cine ocupă funcţia de conducător al autorităţii publice căreia îi incumbă obligaţia de executare a hotărârii definitive şi irevocabile, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Toate celelalte argumente ale contestatoarei reprezintă, de fapt, o reluare a motivelor de recurs deja analizate de instanţa ce a soluţionat recursul, prin contestaţia în anulare urmărindu-se, în realitate, o rejudecare a recursului, situaţie inadmisibilă şi din perspectiva principiul securităţii raporturilor juridice care implică respectarea principiului res judicata, care exclude posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile în absenţa unui „defect fundamental”, astfel cum în mod constant a statuat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa (cauza Mitrea vs.România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).
Faţă de considerentele expuse, se apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., astfel că Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de C.C.S.D., în prezent C.N.C.I. împotriva deciziei nr. 3965 din 4 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6238/2013. Contencios. Alte cereri. Fond | ICCJ. Decizia nr. 6293/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
