ICCJ. Decizia nr. 6409/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6409/2013
Dosar nr. 741/64/2012
Şedinţa publică de la 27 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 8 noiembrie 2012 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC I.C. SRL a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Braşov, să dispună suspendarea executării deciziei de impunere din 08 februarie 2012 şi a raportului de inspecţie fiscală din 08 februarie 2012 emise de pârâta D.G.F.P. Braşov, până la soluţionarea acţiunii de fond având ca obiect anularea acestor acte.
Reclamanta a motivat cererea sa de suspendare pe îndeplinirea cerinţelor legii, respectiv existenţa cazului justificat - aceleaşi din cuprinsul cererii de chemare în judecată - precum şi paguba iminentă - poprirea conturilor societăţii.
În susţinerea cererii, reclamanta a arătat că a fost sancţionată cu nedeductibilitatea unor cheltuieli şi a unor sume reprezentând T.V.A. deductibilă pentru simplul motiv că furnizorii săi nu au depus declaraţii de T.V.A. sau nu şi-au înregistrat în contabilitate operaţiunile de livrare către reclamantă.
Or, conform normelor în vigoare (art. 11 alin. (1)2-5 din Codul Fiscal), aceste cheltuieli puteau fi considerate nedeductibile doar în situaţia în care furnizorilor li s-ar fi anulat înscrierea în scopuri de T.V.A. sau ar fi fost declaraţi inactivi. Niciuna dintre aceste premise nu se regăsesc în speţă, furnizorii respectivi fiind activi şi cu înregistrările de T.V.A. valabile în momentul livrărilor efectuate către reclamantă.
Mai mult, a arătat societatea reclamantă, Curtea Europeană de Justiţie a hotărât în cauza C - 324/2011, prin sentinţa din 6 septembrie 2012, faptul că nici în eventualitatea în care furnizorului îi este anulată înscrierea de T.V.A., autorităţile fiscale nu pot refuza deducerea sumelor aferente achiziţiilor respective, atâta timp cât factura deţine toate elementele obligatorii.
În ceea ce priveşte existenţa unei pagube iminente, reclamanta a arătat că, în baza deciziei de impunere din 8 februarie 2012, s-a început împotriva reclamantei executarea silită, constând în poprirea conturilor (începând cu data de 5 noiembrie 2012) şi sechestrarea bunurilor imobile.
Prin sentinţa nr. 277 din 5 decembrie 2012, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC I.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Braşov şi în consecinţă:
A dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 08 februarie 2012 şi a raportului de inspecţie fiscală din 08 februarie 2012 emise de pârâta D.G.F.P. Braşov, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de anulare a actelor mai sus identificate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin decizia de impunere din 08 februarie 2012 emisă de pârâta D.G.F.P. Braşov, reclamanta a fost obligată să plătească suma de 942.947 lei constând în obligaţii fiscale suplimentare deoarece în urma inspecţiei financiare s-a constatat că mai multe achiziţii de bunuri de la diverşi furnizori nu ar fi deductibile (lipsa unui contract cu furnizorul, nedepunerea declaraţiilor fiscale de către furnizori, neînregistrarea în contabilitate a facturilor de către furnizori.
Potrivit normelor în materie, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumţia autenticităţii şi veridicităţii, fiind el însuşi titlu executoriu.
Principiul legalităţii actelor administrative presupune însă, atât ca autorităţile administrative să nu încalce legea, cât şi ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.
În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalităţii actului administrativ şi al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie însă, o situaţie de excepţie, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
În acest context faptic şi juridic, prima instanţă a constatat că cele două acte au fost atacate în contencios administrativ prin acţiunea promovată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Braşov şi face obiectul Dosarului nr. 359/64/2012, aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov.
Pentru suspendarea executării unui act administrativ, este necesar a fi întrunite cumulativ două condiţii, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.
De asemenea, art. 215 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. prevede necesitatea depunerii unei cauţiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate.
Curtea de apel a constatat că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile pentru a se dispune suspendarea actelor administrative contestate, după cum urmează:
În cauză, reclamanta a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de lege şi totodată a depus cauţiunea stabilită de instanţă.
Şi celelalte două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 subzistă în speţă, respectiv, existenţa „unui caz bine justificat” şi a „iminenţa producerii pagubei”.
În sensul legii, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public (astfel cum se prevede în art. 2 lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004).
A apreciat curtea de apel că motivele invocate de reclamantă în susţinerea cererii de suspendare vizează aspecte legate de fondul cauzei - aprecierea eronată a organului fiscal în sensul că anumite cheltuieli nu sunt deductibile, fiind încălcate dispoziţiile art. 11 C. fisc., în cauză nu există furnizori declaraţi inactivi, aspectele imputate furnizorilor neputând afecta deductibilitatea operaţiunilor pentru reclamantă - şi sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ, astfel că se circumscriu noţiunii de „caz bine justificat”, prevăzut de lege.
Curtea de apel a constatat, de asemenea, că s-a dovedit şi îndeplinirea celei de-a doua condiţii legale pentru măsura de suspendare solicitată, dat fiind că iminenţa producerii unei pagube în patrimoniul reclamantei rezultă din actele dosarului.
Astfel, a reţinut prima instanţă, că din actele depuse la dosar, filele 9-13, 54-55 dosar curte, rezultă că organul fiscal a început executarea silită împotriva reclamantei, dispunându-se indisponibilizarea bunurilor imobile ale societăţii, precum şi poprirea conturilor acesteia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 3041 din acelaşi cod.
Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă critică sentinţa atacată sub următoarele aspecte:
- Instanţa de fond în analiza condiţiei cazului bine justificat face o analiză sumară a modalităţii în care organele fiscale au stabilit obligaţii fiscale, analizând practic aspecte ce ţin de fondul cauzei, şi nu de aparenţa de nelegalitate. Susţine recurenta că prima instanţă a reţinut aparenţa de nelegalitate a actelor administrativ-fiscale, fără să se raporteze la o prevedere legală sau o stare de fapt care să justifice hotărârea luată.
- În mod greşit, prima instanţă a apreciat că simpla invocare a de către reclamantă a faptului că punerea în executare a actului administrativ-fiscal contestat ar produce un prejudiciu extrem de grav şi imposibil de înlăturat, este suficientă pentru a justifica îndeplinirea condiţiei existenţei unei pagube iminente.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004 suspendarea executării actului administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Aceste condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
În jurisprudenţa sa constantă, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Înalta Curte constată că în raport cu circumstanţele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului şi a împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de reclamantă, îndeplinirea cumulativă condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reţinută.
Verificând considerentele sentinţei atacate, Înalta Curte constată că judecătorul de primă instanţă a explicat, în mod convingător, raţiunile pentru care a apreciat că există o îndoială serioasă în ceea ce priveşte legalitatea actului administrativ fiscal, precum şi ansamblul circumstanţelor speţei care atestă şi îndeplinirea condiţiei privind iminenţa pagubei, raportat la cuantumul sumei în discuţie şi efectele unei executării silite asupra reclamantei .
Constatarea Înaltei Curţi că raţionamentul juridic, dezvoltat de prima instanţă, în motivarea soluţiei de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale contestate este legal şi temeinic, este confirmată de Sentinţa nr. 111/F din data de 27 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 359/64/2012, prin care s-a dispus anularea parţială a deciziei de impunere a cărei suspendare a executării se solicită în prezenta cauză.
În acest context, principiile consacrate de Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă sunt pe deplin respectate, soluţia de suspendare a executării fiind de natură a preveni aplicarea arbitrară a legii şi crearea unei pagube semnificative, dificil de reparat, în patrimoniul societăţii reclamante.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul dintre motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, împotriva Sentinţei nr. 277/F din 5 decembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6408/2013. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 6443/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
