ICCJ. Decizia nr. 6368/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6368/2013
Dosar nr. 1078/62/2011
Şedinţa publică de la 26 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa instanţei de fond
Prin acţiunea formulată, reclamantul P.D.D., în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. – D.G.P., a solicitat să se constate că în anul 1991 a redobândit cetăţenia română şi a solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului, prin organele sale competente, să-i elibereze un paşaport de cetăţean român cu domiciliul în străinătate
Reclamantul a formulat o precizare de acţiune prin care a chemat în judecată şi S.P.C.E.E.P.S. Braşov, solicitând obligarea acestuia să-i elibereze un paşaport de cetăţean român cu domiciliul în străinătate.
Prin sentinţa nr. 213/2011 din 28 octombrie 2011, Curtea de Ape Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca rămasă fără obiect, excepţia necompetenţei generale a instanţei, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.A.I. – D.G.P. şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului I.P. Braşov – S.P.C.E.E.P.S. Braşov şi a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată şi precizată de reclamantul P.D.D. în contradictoriu cu pârâţii M.A.I. – D.G.P. şi I.P. Braşov – S.P.C.E.E.P.S. Braşov.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, faţă de precizarea de acţiune formulată de reclamant prin care a solicitat obligarea S.P.C.E.E.P.S. Braşov la eliberarea paşaportului de cetăţenie română cu domiciliul în străinătate, că excepţia necompetenţei generale a instanţei invocate de pârâtul M.A.I. – D.G.P. prin întâmpinare, înaintea formulării precizării, a rămas fără obiect, fiind respinsă pentru acest motiv.
Fiind vorba despre o atribuţie stabilită de legiuitor în sarcina pârâtului S.P.C.E.E.P.S. Braşov, instanţa de fond a apreciat că aceasta are calitate procesuală pasivă deoarece se solicită eliberarea unui paşaport simplu.
De asemenea, a fost respinsă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.A.I. – D.G.P., întrucât a eliberat reclamantului adeverinţa nr. 07603 din 22 august 2005 şi adresa nr. 133863 din 11 octombrie 2005 prin care a furnizat informaţii în legătură cu problemele legate de renunţarea la cetăţenie de către reclamant.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că la data de 26 iulie 1989 reclamantul a solicitat redobândirea cetăţeniei române. Poziţia pârâtului M.A.I. – D.G.P. este aceea că reclamantul şi-a pierdut cetăţenia română, comunicându-se A.R. la Bonn faptul că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 37 din Legea nr. 21/1991 şi că trebuie să completeze formalităţile de redobândire a cetăţeniei române.
Tot pârâtul M.A.I. – D.G.P. a susţinut că la data depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române erau aplicabile dispoziţiile art. 1 din Decretul Lege nr. 137/1990, potrivit căror foştii cetăţeni români, care au pierdut cetăţenia română înainte de data de 22 decembrie 1989, o pot redobândi, la cerere, în baza unei declaraţii autentificate.
Curtea a reţinut că reclamantul nu s-a încadrat în condiţiile redobândirii cetăţeniei române prevăzute de art. 1 al Decretului 137/1990, întrucât acesta a pierdut cetăţenia română la data Decretului de aprobare a renunţării la cetăţenia română – 26 martie 1990, după data de 22 decembrie 1989.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamantul P.D.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul critică sentinţa instanţei de fond, susţinând că în toată motivarea acesteia se face vorbire numai de poziţia, susţinerile şi explicaţiile pârâţilor.
Recurentul mai susţine că în hotărârea recurată nu s-a ţinut cont de faptul că prin declaraţia autentificată din 3 decembrie 1990, dată la A.R. din Bonn, şi-a manifestat voinţa de a redobândi cetăţenia română în mod expres.
Ca urmare a acestui demers, D.G.P. i-a eliberat la data de 21 iunie 1991 paşaportul cu seria D nr. 309448, de cetăţean român cu domiciliul în Germania, care a fost prelungit succesiv până în anul 2005, beneficiind de acest drept.
Prin adresa nr. F 22134 din 11 octombrie 2005, i s-a comunicat că acest paşaport a fost eliberat „din eroare”, fapt ce nu scuză lipsa de competenţă şi profesionalism a pârâţilor.
Recurentul consideră că în mod abuziv i se refuză eliberarea paşaportului solicitat, iar prin acest refuz i se aduc prejudicii insurmontabile, fiind vătămat într-un drept al său.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulată de recurent şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Înalta Curte reţine situaţia de fapt potrivit căreia, la data de 26 iulie 1989, reclamantul a solicitat aprobarea renunţării la cetăţenia română, prin intermediul A.R. la Bonn, cerere aprobată prin Decretul nr. 180 din 26 martie 1990.
Astfel, potrivit art. 1 din Decretul nr. 180 din 26 martie 1990: „se aprobă renunţarea la cetăţenia română cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, care au îndeplinit formalităţile legale de renunţare la cetăţenia română la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din străinătate până la data de 1 martie 1990”.
La data de 03 decembrie 1990, reclamantul solicită redobândirea cetăţeniei române, prin declaraţia autentificată cu nr. 280 din 03 decembrie 1990 la A.R. la Bonn, iar prin adresa nr. 338680 din 25 aprilie 1991, s-a comunicat misiunii diplomatice faptul că numitul P.D.D. nu se încadrează în prevederile art. 37 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, fiind îndrumat să completeze formalităţile de redobândire a cetăţeniei române conform art. 11 din Legea nr. 21/1991.
Înalta Curte reţine că, la data depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, erau aplicabile dispoziţiile art. 1 din Decretul - Lege nr. 137 din 11 mai 1990, potrivit cărora „foştii cetăţeni români, care au pierdut cetăţenia română înainte de data de 22 decembrie 1989, o pot redobândi, la cerere, în baza unei declaraţii autentificate”.
Instanţa de fond a apreciat în mod corect, în opinia Înaltei Curţi, că reclamantul nu se încadra în condiţiile redobândirii cetăţeniei române prevăzute de art. 1 al Decretului nr. 137/1990, întrucât acesta a pierdut cetăţenia română la data Decretului de aprobare a renunţării la cetăţenia română, 26 martie 1990, deci după data de 22 decembrie 1989.
Cu toate acestea, la data de 21 iunie 1991, reclamantului i s-a eliberat paşaportul românesc nr. D 309448, cu menţionarea statului de domiciliu, deşi acesta nu îndeplinea condiţiile legale pentru emiterea documentului de călătorie.
Din actele şi lucrările dosarului, rezultă că la data de 18 iulie 2005 reclamantul solicită clarificarea statutului juridic în raport cu S.R. şi i se comunică, prin adeverinţa nr. 07603 înregistrată cu nr. 181692 din 22 august 2005, faptul că acestuia „i s-a aprobat renunţarea la cetăţenia română prin Decretul nr. 180 din 26 martie 1990, în urma cererii depuse în data de 26 iulie 1989 la A.R. la Bonn”, documentul fiind eliberat pentru a-i servi la „Ministerul Justiţiei în vederea redobândirii cetăţeniei române”.
Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a constatat faptul că paşaportul sus menţionat şi-a încetat efectele ca urmare a expirării termenului pe care a fost emis, astfel că reclamantul nu a făcut dovada cetăţeniei române.
Ulterior, recurentul-reclamant s-a adresat pârâtei cu o petiţie prin care solicită „clarificarea situaţiei” pentru eliberarea unui paşaport, iar prin adresa nr. 133863 din 11 octombrie 2005 i s-au comunicat aceleaşi aspecte ca şi în răspunsul precedent, precum şi faptul că paşaportul nr. D309448 a fost „din eroare” eliberat la data de 21 iunie 1991. Totodată, recurentul-reclamant a fost îndrumat să întreprindă demersurile necesare pentru redobândirea cetăţeniei române, în condiţiile Legii nr. 21/1991 a cetăţeniei române.
Astfel, Înalta Curte observă că ultimul act administrativ cu caracter individual emis de pârâta D.G.P. şi transmis recurentului-reclamant este adresa nr. 133863 din 11 octombrie 2005, act pe care acesta nu l-a contestat în termenul legal. De altfel, recurentul-reclamant nu a contestat nici adeverinţa nr. 181692 din 22 august 2005 comunicată în data de 07 septembrie 2005.
În aceste condiţii şi în acord cu apărările formulate de instituţiile pârâte, Înalta Curte concluzionează că, în cauză, nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamant, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.D.D. împotriva sentinţei nr. 213/2011 din 28 octombrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6367/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6369/2013. Contencios → |
|---|
