ICCJ. Decizia nr. 6527/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6527/2013
Dosar nr. 523/35/2012/a1
Şedinţa publică de la 4 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta Fundaţia F.E.W. a solicitat suspendarea executării actului unilateral al pârâtei emis sub nr. 4416/RP din 25 martie 2012 până la soluţionarea cauzei.
Reclamanta a învederat instanţei faptul că realizează prin intermediul consiliului ştiinţific consultativ al ariei protejate, Valea Valsanului, activităţi de cercetare ştiinţifică, iar prin sistarea intempestivă a convenţiei de custodie este pus în pericol endemicul pentru care s-a înfiinţat aria protejată şi compromisă activitatea ştiinţifică multianuală derulată de către Consiliul Ştiinţific Consultativ.
Prin încheierea din 8 februarie 2013, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta Fundaţia F.E.W.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin aspectele învederate de reclamantă prin cererea de suspendare nu s-a făcut nici dovada existenţei unor cazuri bine justificate şi nici a unui prejudiciu iminent, de natură a justifica luarea măsurii suspendării executării actului administrativ în litigiu, care se bucură de prezumţia de legalitate.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta Fundaţia F.E.W. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut că sistarea intempestivă a convenţiei de custodie de către Ministerul Mediului este de natură a genera prejudicii ireparabile în ceea ce priveşte aria protejată „Valea Valsanului” aflată până la denunţarea convenţiei în custodia societăţii.
Acest prejudiciu survine în raport cu activitatea pe care societatea o desfăşoară în această arie protejată, activitate reglementată de O.U.G. nr. 57/2007 şi convenţia de custodie şi care implică următoarele:
- activităţi de protecţie şi conservare a ariei naturale protejate care în cazul de faţă găzduieşte o specie strict protejată de peşte fiind unicul habitat la nivel mondial al aspectului;
- concret se urmăreşte a nu fi periclitat acest habitat prin activităţi umane de poluare a habitatului, modificări ale acestuia şi alte asemenea activităţi;
- există personal instruit care asigură administrarea ariei naturale în baza convenţiei de custodie şi în acord cu prevederile legale în vigoare (O.U.G. nr. 57/2007 şi O.U.G. nr. 195/2005, precum şi ţinând cont de planul de management şi regulamentul ariei naturale protejate controlând modul de aplicare a măsurilor de protecţie şi conservare stabilite;
- se desfăşoară activităţi de informare a comunităţilor locale cu privire la necesitatea protecţiei naturii;
- activităţi de monitorizare a speciilor şi habitatelor de interes naţional precum şi activităţi de distribuţie a speciilor;
- activităţi de identificare a prejudiciilor cauzate de terţe persoane şi informarea imediată a autorităţii responsabile pentru luarea măsurilor necesare;
- activităţi de cercetare ştiinţifică.
Recurenta a mai precizat că toate aceste activităţi au fost efectuate de societate în cadrul ariei protejate până la momentul denunţării de către pârâta convenţiei de custodie. În prezent însă această arie protejată nu mai beneficiază de niciun control efectuat de organe abilitate existând riscul ca acest habitat şi speciile protejate pe care le găzduieşte să fie deteriorat, distrus cu consecinţa dispariţiei speciilor protejate cum este cazul x.
Având în vedere că activitate a societăţii desfăşurată asupra ariei protejate este esenţială pentru menţinerea şi conservarea acestui habitat deoarece accesul necontrolat şi activităţile necontrolate ale unor terţe persoane pot distruge această arie protejată, recurenta a apreciat că este imperios necesar ca activitatea să continue până la soluţionarea prezentei cauze.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond”.
Suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
Legiuitorul naţional a fost obligat să găsească criterii pertinente pentru suspendarea executării actelor administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a acestora cu normele juridice aplicabile în speţă. Măsura cu caracter provizoriu anterior individualizată determină punerea în balanţă a interesului social cu cel personal, preeminenţa unuia dintre ele fiind subsumată principiului legalităţii.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii activităţii administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.
Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Condiţia existenţei cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Înalta Curte apreciază că, în cauză, recurenta nu a prezentat suficiente elemente care să conducă la existenţa unor îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea actului contestat.
Deci, nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.
De asemenea, instanţa de control judiciar consideră că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce recurentei în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.
Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.
Revine judecătorului de contencios administrativ, investit cu soluţionarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant dacă efectele actului aflat în discuţie sunt de natură să justifice urgenţa. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătoreşti ce urmează a se pronunţa cu privire la cererea de anulare a actului.
Soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţei se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.
Suspendarea pronunţată de instanţă nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiţiei pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicţionale.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta Fundaţia F.E.W. împotriva încheierii din 8 februarie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6526/2013. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 6551/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
