ICCJ. Decizia nr. 6551/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6551/2013
Dosar nr. 32830/212/2010
Şedinţa publică de la 8 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 468/CA din 17 octombrie 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile de nelegalitate invocate de reclamanta SC C.S.S. SRL cu privire la dispoziţiile art. 3 lit. f) din H.G. nr. 876/2007 şi ale Regulamentului de exploatare portuară a porturilor maritime româneşti, aprobat prin Ordinul nr. 956 din 23 iunie 2003 emis de Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor şi Locuinţei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, în ce priveşte ordinul contestat că, întrucât actul este emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, cenzurarea acestuia contravine principiului stabilităţii raporturilor juridice şi a securităţii juridice; pe de altă parte, prima instanţă a reţinut, pe fondul excepţiei, că nu au fost arătate actele juridice cu forţă superioară ce au fost încălcate la emiterea ordinului contestat.
Cu privire la dispoziţiile H.G. nr. 876/2007, prima instanţă a reţinut, de asemenea, că autorul excepţiei de nelegalitate nu a indicat actele juridice cu forţă superioară ce au fost încălcate la emiterea acestora şi că, întrucât în materie contravenţională art. 2 din O.G. nr. 2/2001 prevede că prin hotărâri de guvern se pot stabili şi sancţiona contravenţii în toate domeniile de activitate, Guvernul era competent să adopte hotărârea contestată.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi 3041 C. proc. civ.; în motivarea recursului, se arată, în esenţă, că sentinţa cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricini şi a fost pronunţată cu încălcarea legii.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Instanţa de judecată a fost învestită, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu excepţia de nelegalitate a prevederilor Regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 956/2003 al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi art. 3 lit. f) din H.G. nr. 876/2007 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la regimul transporturilor navale.
Conform acestor din urmă dispoziţii normative, „ Constituie contravenţii la regimul siguranţei şi securităţii navelor în porturi, în terminalele de operare şi în apele naţionale navigabile, următoarele fapte şi se sancţionează după cum urmează: …. f) nerespectarea dispoziţiilor regulamentului portuar, cu amendă de la 500 lei la 10.000 lei”.
În ceea ce priveşte H.G. nr. 876/2007, Înalta Curte constată că aceasta a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 108 din Constituţia României şi ale art. 2 din O.G. nr. 2/2001, acestea fiind actele normative în raport de care trebuia cercetată nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 lit. f) din actul ce face obiectul excepţiei de nelegalitate pendinte.
Din punctul de vedere al obiectului de reglementare şi al elementelor formale de tehnică legislativă, se constată că art. 3 lit. f) din H.G. nr. 876/2007 se încadrează în limitele impuse prin actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul cărora a fost adoptată, dezacordul faţă de soluţia primei instanţe vizând conţinutul normei atacate, analizat prin prisma exigenţelor de calitate a legii pe care trebuie să le îndeplinească o prevedere care instituie un regim sancţionatoriu contravenţional.
Se reţine, astfel, în acord cu prevederile art. 20 alin. (2) corelat cu art. 21 din Constituţia României şi cu art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O., că legea trebuie să aibă calitatea dublă de accesibilitate şi previzibilitate, care să-i asigure justiţiabilului, care apelează la ea, chiar prin intermediul unor profesionişti ai dreptului, posibilitatea de a-şi regla conduita de asemenea manieră încât drepturile şi interesele legitime exhibate să nu fie atinse în substanţa lor.
Conform jurisprudenţei pertinente C.E.D.O., revine legiuitorului obligaţia de a elimina orice disfuncţionalitate în asigurarea caracterului previzibil al unei legi şi nu în ultimul rând pentru a se îndeplini exigenţele dreptului la un proces echitabil cu toate atributele ce-l înconjoară.
Principiul constituţional al legalităţii incriminării ar fi lipsit de orice substanţă dacă actele normative în raport de care se poate atrage răspunderea contravenţională a unei persoane nu corespund unor standarde de accesibilitate, coerenţa şi previzibilitate, care să permită definirea cu claritate a acţiunilor sau omisiunilor care angajează sau agravează răspunderea juridică a unei persoane.
Aşadar, norma care incriminează o faptă şi o transpune în domeniul contravenţional, prin raportare la încălcarea unei dispoziţii legale în sens larg, trebuie să fie clară, explicită şi să definească ilicitul care atrage răspunderea contravenţională, pentru a asigura astfel justiţiabililor în mod efectiv şi concret dreptul acestora la un proces echitabil în toate componentele şi atributele esenţiale ale acestuia fără a-i altera substanţa aşa cum relevă practica judiciară pertinentă a C.E.D.O.
Având în vedere tocmai aceste premise, instanţa de fond trebuia să cerceteze gradul de accesibilitate şi de previzibilitate al actelor contestate şi nu să se limiteze la a reţine că reclamanta nu a indicat dispoziţiile legale cuprinse în acte normative ierarhic superioare hotărârii Guvernului, în executarea cărora a fost emisă şi care au fost încălcate, cu atât mai mult cu cât, în mod evident, în motivarea excepţiei de nelegalitate, autoarea acesteia a arătat că textul vizat contravine principiului legalităţii încriminării, dedus din prevederile art. 7 din C.E.D.O., prin faptul că reglementează o contravenţie constând în încălcarea unui regulament portuar care nu a fost publicat în M. Of. al României, neîndeplinind, astfel, tripla condiţie de publicitate, accesibilitate şi opozabilitate a normei juridice.
În acest context, Înalta Curte constată că înserarea în cuprinsul H.G. nr. 876/2007 a unei contravenţii, descrisă ca fiind fapta de a nu respecta dispoziţiile regulamentului portuar, are un caracter impredictibil, de vreme ce nu permite unei persoane să aprecieze asupra conţinutului faptei incriminate şi, implicit, asupra consecinţelor comportamentului său, în condiţiile în care regulamentul la care se face trimitere nu a fost publicat în M. Of.
Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond nu a constatat nelegalitatea art. 3 lit. f) din H.G. nr. 876/2007, prin raportare la conformitatea acestui act cu principiul constituţional al legalităţii incriminării, indicat în mod expres în susţinerea excepţiei de nelegalitate invocată de recurentă, dar şi la respectarea exigenţelor de calitate a legii, pe care trebuie să le îndeplinească o prevedere care instituie un regim sancţionatoriu contravenţional, rezultate din interpretarea art. 1 şi 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 2/2001, prin prisma art. 20 din Constituţia României, într-un sens care să concorde noţiunii de „lege” în accepţiunea art. 7 şi a preambulului C.E.D.O.
În ceea ce priveşte Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 956/2003, instanţa de control judiciar reţine că publicarea actului este o operaţiune administrativă ulterioară emiterii actului, a cărei neîndeplinire afectează opozabilitatea, iar nu validitatea acestuia.
Pentru motivele arătate, urmează ca recursul să fie admis iar sentinţa atacată să fie reformată parţial, în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a art. 3 lit. f) din H.G. nr. 876/2007.
Totodată, având în vedere cererea recurentei, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC C.S.S. SRL împotriva Sentinţei nr. 468/CA din 17 octombrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că admite excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă şi constată nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 lit. f) din H.G. nr. 876/2007.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Obligă intimaţii-pârâţi la plata către recurentă a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6527/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6555/2013. Contencios → |
|---|
