ICCJ. Decizia nr. 7042/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7042/2013
Dosar nr.9263/2011
Şedinţa publică de la 1 noiembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC K.C. SRL a solicitat, în principal, anularea deciziei nr. 36 din 16 septembrie 2011 a pârâtului Consiliul Concurenţei, ca fiind netemeinică, iar, în subsidiar, reindividualizarea sancţiunii cu amendă aplicată prin reducerea acesteia la minimul prevăzut de lege, şi anume la 0,1% din cifra de afaceri pe anul 2010. Reclamanta a solicitat şi suspendarea executării Deciziei nr. 36/2011.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost sancţionată pentru o contravenţie constând în două acte materiale, şi anume pentru că nu a răspuns la o comunicare trimisă prin poştă la data de 07 februarie 2011, şi o alta trimisă prin fax la data de 13 aprilie 2011.
Cu privire la primul act material, reclamanta a susţinut că nu a fost comisă cu intenţie ca formă de vinovăţie. Astfel, a arătat că din data de 24 ianuarie 2011 şi-a mutat sediul social la o altă adresă, pentru care s-a încheiat contract de comodat, însă noul sediu a fost înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului la data de 16 mai 2011. în procesul de mutare efectivă le-au scăpat o serie de acte printre care şi solicitarea Consiliului Concurenţei, astfel că nu au ştiut despre ce informaţii şi investigaţie este vorba.
Cu privire la fapta din aprilie 2011, reclamanta a arătat că nu există întrucât în perioada respectivă societatea avea un alt număr de fax şi anume xxx.
Prin sentinţa civilă nr. 1636 din 17 martie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta SC K.C. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, a modificat decizia Consiliului Concurentei nr. 36 din 16.09.2011 în sensul că a redus amenda aplicată reclamantei SC K.C. SRL de la 48.859 lei (0,6% din cifra de afaceri) la 19.543 lei (0,24% din cifra de afaceri) şi a respins cererea de suspendare a executării deciziei contestate, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin adresa nr. 1156/AF/07.12.2011, a cărei primire a fost confirmată, prin semnătură, de delegatul reclamantei SC K.C. SRL, pârâtul Consiliul Concurenţei a solicitat societăţii reclamante să răspundă la un chestionar cu privire la cunoaşterea pieţei pieselor de schimb pentru automobile, indicându-se în adresă temeiul legal al solicitării, scopul, termenul de răspuns şi sancţiunile ce se aplică în cazul nefurnizării informaţiilor solicitate.
Instanţa de fond a constatat că reclamanta nu a răspuns solicitării de informaţii de mai sus, nici în termenul acordat (20 de zile de la primirea comunicării) şi nici până în momentul sancţionării de către Consiliul Concurenţei, motiv pentru care a reţinut că reclamanta a săvârşit contravenţia prevăzută de art. 50 lit. b) din Legea concurenţei nr. 21/1996 rap la art. 35 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege, astfel cum în mod întemeiat a reţinut pârâtul în decizia contestată.
În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, Curtea de Apel a reţinut că potrivit art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996, limitele amenzii pentru contravenţia săvârşită de reclamantă sunt între 0,1% şi 1% din cifra de afaceri totală realizată de contravenient în anul financiar anterior sancţionării.
Potrivit acestor instrucţiunii, în funcţie de criteriul gravităţii, faptele se împart în trei categorii şi anume încălcări de gravitate mică, medie şi mare, pentru cele de gravitate mică cuantumul amenzii fiind între 0,1 % şi 0,3 % din cifra de afaceri.
La aprecierea gravităţii faptei şi stabilirea unui cuantum al amenzii de 0,3% din cifra de afaceri, potrivit deciziei contestate, Consiliul Concurenţei a avut în vedere şi faptul că „deşi societăţii SC K. SRL i-a fost acordată în două rânduri posibilitatea de a răspunde solicitării Consiliului Concurenţei, totuşi, aceasta a refuzat, în mod repetat, să pună la dispoziţia autorităţii de concurentă datele solicitate”.
Instanţa de fond a constatat că cele reţinute de Consiliul Concurenţei privind refuzul repetat al reclamantei de a comunica informaţiile solicitate nu sunt conforme realităţii, întrucât numai prima adresă a fost comunicată reclamantei, cea de-a doua fiind trimisă de pârât la un număr de fax ce nu aparţine reclamantei, şi anume XXX, fax ce aparţine SC K.S. SRL (astfel cum rezultă din informaţiile de la Oficiul registrului Comerţului Braşov), ci nu SC K.C. SRL, pârâtul preluând informaţii eronate aflate pe un site ce nu aparţine reclamantei, şi pe care nu le-a verificat.
Faţă de acest aspect şi având în vedere şi faptul că investigaţia a vizat un număr mare de societăţi comerciale (845), astfel că informaţiile necomunicate de reclamantă nu puteau avea un impact semnificativ asupra cazului aflat în atenţia Consiliului Concurenţei, Curtea de Apel a apreciat că reţinerea unui cuantum de 0,12% (ci nu 0,3 %) din cifra de afaceri este în acord cu circumstanţele concrete în care a fost săvârşită fapte de către reclamantă.
În ceea ce priveşte criteriul duratei, instanţa de fond a constatat că pârâtul Consiliul Concurenţei a apreciat corect că refuzul de a comunica informaţiile solicitate a depăşit 30 de zile, astfel că încălcarea este de lungă durată şi trebuie aplicat factorul 2.
Faţă de circumstanţele concrete ale săvârşirii faptei şi ţinând cont de criteriile prevăzute atât în Legea nr. 21/1996 cât şi în Instrucţiunile de aplicare a acesteia, instanţa de fond a considerat că se impune reducerea amenzii aplicare reclamantei de la 0.6% din cifra de afaceri la 0,24 % din cifra de afaceri.
Cu privire la cererea de suspendare a executării deciziei contestate, Curtea de Apel a reţinut că instanţa poate dispune suspendarea executării deciziei, cu plata unei cauţiuni (art. 471 din legea 21/1996) şi în condiţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
În cauză, reclamanta a depus cauţiunea stabilită de instanţă, cu recipisa de consemnare x din 23 februarie 2012 emisă de C.B. - Sucursala Braşov, însă nu şi-a motivat cererea cu privire la îndeplinirea celorlalte două condiţii prevăzute în Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat şi paguba iminentă, motiv pentru care a respins cererea de suspendare a deciziei contestate, ca nefondată.
Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat recurs atât reclamanta SC K.C. SRL, cât şi pârâtul Consiliul Concurenţei, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
I. Reclamanta SC K.C. SRL, în motivarea recursului invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină”, pct. 9: „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”, pct. 10 „când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii”.
Recurenta-reclamantă invocă şi prevederile art. 3041 C. proc. civ., susţinând că instanţa nu a motivat deloc lipsa acordării de circumstanţe atenuante, nici nu le-a reţinut şi nici nu le-a înlăturat.
Instanţa de fond a aplicat greşit algoritmul de calcul al amenzii prevăzut de lege prin aplicarea factorului de multiplicare 2, în loc de 1,5 (pentru durata de 20 de zile a termenului acordat pentru răspuns).
Aplicarea greşită a legii vizează şi lipsa aplicării legii prin lipsa totala a analizei circumstanţelor atenuante legale.
Recurenta mai susţine că instanţa de fond în mod greşit a reţinut un grad al gravitaţii de 0,12%, în loc de minimul legal de 0,1%.
În cauză se poate reindividualiza şi ajunge la un grad de 0,1%, prin reţinerea minimului legal al gravitaţii faptei.
Recurenta mai susţine că durata faptei a fost de 20 de zile, şi nu de 30 de zile ceea ce încadrează fapta în durata medie, care, la rândul ei, atrage aplicarea unui factor de multiplicare de 1,5, deci amenda de bază este rezultatul înmulţirii 0,1% x 1,5 = 0,15% din cifra de afaceri aferenta anului 2010.
Rezultă, în concret, nivelul de bază al amenzii ca fiind de: 12.214,75 lei.
De principiu, algoritmul de calcul aplicat de instanţa de fond este corect, legal, dar datele matematice aplicate (cifrele) au condus la un rezultat eronat.
Instanţa de fond nu a reţinut şi nici nu a înlăturat circumstanţele atenuante expuse în apărare, circumstanţe prevăzute de Capitolul III pct. 1 şi 3 din Instrucţiuni.
Circumstanţele atenuante, toate fiind mijloace de apărare, trebuiau să fie hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, în sensul în care reţinerea lor ar fi condus la soluţia de reducere a amenzii la cuantumul de 8.550.325 lei.
Nivelul de bază poate fi majorat sau redus cu un procent cuprins între 5% şi 10% pentru fiecare circumstanţă agravantă sau atenuantă reţinută.
Recurenta mai susţine că instanţa de fond a reţinut, lapidar, faptul ca nu a fost dovedit cazul bine justificat şi nici paguba iminentă, cu toate că executarea sumei de peste 11.000 euro din conturile societăţii, suma care este fixată prin raportare la cifra de afaceri, nicidecum la profitul societăţii, este de natură a aduce prejudicii materiale grave firmei.
Executarea sumei indicate într-un context economic precar în care nici măcar un se întrevăd soluţii concrete este posibil să conducă la incapacitate temporară de plată, la imposibilitatea de a plăti furnizorii, demarând un tăvălug de incapacităţi de plată.
II. Pârâtul Consiliul Concurenţei prin motivele de recurs formulate susţine că prin adresa nr. RG-545 din 19 ianuarie 2011, s-a solicitat reclamantei, în temeiul art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, informaţii şi documente în cadrul investigaţiei, primirea adresei fiind confirmată de societate în data de 07 februarie 2011. Termenul de răspuns indicat în solicitare a fost 28 februarie 2011 (20 de zile lucrătoare de la primire).
Deşi adresa Consiliului Concurenţei, comunicată prin poştă, a fost primită de societate în data de 07 februarie 2011 (aşa cum reiese din confirmarea de primire remisă Consiliului Concurenţei), reclamanta nu a transmis niciun răspuns la solicitarea de informaţii si documente adresată de autoritatea de concurentă.
Întrucât reclamanta nu a răspuns, autoritatea de concurenţă a transmis societăţii o scrisoare de revenire, adresa Consiliului Concurenţei nr. 349/AM din 04 aprilie 2011, comunicată prin fax la numărul care era publicat pe site-ul de prezentare al societăţii, în data de 04 aprilie 2011, în care a fost indicată ca termen de răspuns 7 zile lucrătoare de la primire (data de 13 aprilie 2011). Nici în urma acestei adrese societatea nu a furnizat Consiliului Concurentei chestionarul completat.
Prin adresa nr. 817/AF din 08 iulie 2011, Consiliul Concurenţei a solicitat reclamantei punctul de vedere cu privire la fapta sa, în baza art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către Consiliul Concurenţei. Termenul fixat a fost 13 iulie 2011 (2 zile lucrătoare de la primire). Reclamanta nu a transmis Consiliului Concurenţei punctul său de vedere.
Reducerea, prin sentinţa recurată, a amenzii aplicate reclamantei nu este justificată, hotărârea pronunţată de instanţa de fond fiind dată „cu aplicarea greşită a Legii” (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Contrar celor reţinute de instanţa de fond în sentinţa contestată, recurentul-pârât apreciază că nu se poate vorbi despre impactul nesemnificativ al nefurnizării informaţiilor solicitate asupra investigaţiei Consiliului Concurenţei în condiţiile în care, de esenţa realizării unei analize corecte a pieţei stă cercetarea bazată pe eşantioane şi pe alegerea aleatorie a subiecţilor chestionaţi, cum a fost şi cazul reclamantei.
Un astfel de considerent poate fi de natură a afecta, inclusiv, realizarea unor viitoare investigaţii pentru cunoaşterea pieţei, întreprinderile chestionate alegând să nu răspundă solicitărilor de informaţii pe motiv că analiza autorităţii: de concurenţă ar putea să se desfăşoare şi în lipsa acestora, dat fiind numărul mare a celor chestionaţi.
Reclamanta a recunoscut faptul că a avut cunoştinţă de adresa iniţială de solicitare de informaţii, însă nu a dat curs acesteia şi nici nu a cerut ulterior detalii în ipoteza în care, potrivit propriilor susţineri, ar fi „rătăcit-o”.
Se mai susţine că reclamanta nu a răspuns nici acestei solicitări transmise prin fax la numărul postat pe pagina de internet existentă la acea dată. Astfel, în mod greşit, instanţa de fond a redus cuantumul amenzii aplicate, cu un procent semnificativ, de aproximativ două treimi, apreciind, că numărul de fax nu aparţinea reclamantei. Or, chiar din extrasul de pe site-ul www.youmaqo.ro depus de către SC K. SRL la dosar la termenul de judecată din 29 februarie 2012, rezultă că numărul de fax de care se face vorbire (XXX) figurează în dreptul descrierii societăţii SC K.C. SRL.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Cu toate că părţile au motive de recurs distincte, instanţa de recurs le va analiza împreună.
Prin decizia nr. 36 din 16 septembrie 2011 emisă de Consiliul Concurenţei a fost sancţionată reclamanta SC K.C. SRL cu amendă în sumă de 48.859 lei pentru încălcarea prevederilor art. 50 lit. b) din Legea concurenţei nr. 21/1996 prin nefurnizarea informaţiilor şi documentelor solicitate potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege.
În temeiul ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 69 din 17 februarie 2009 s-a desfăşurat o investigaţie cu privire la cunoaşterea pieţei pieselor de schimb pentru automobile, iar prin adresa nr. RG-545 din 19 ianuarie 2011 s-a solicitat reclamantei, în temeiul art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei, informaţii şi documente în cadrul investigaţiei, primirea adresei fiind confirmată de societate în data de 07 februarie 2011, termenul de răspuns fiind 07 martie 2011 (20 de zile lucrătoare de la primire). Având în vedere că reclamanta nu a răspuns, s-a trimis o scrisoare de revenire, comunicată reclamantei prin fax, în data de 04 aprilie 2011, cu termen de răspuns 13 aprilie 2011 (7 zile lucrătoare de la primire).
Ulterior, la data de 08 iulie 2011, pârâtul Consiliul Concurenţei a solicitat reclamantei să-şi exprime punctul de vedere cu privire la fapta sa, în termen de 2 zile lucrătoare de la primire, dar reclamanta nu a comunicat punctul său de vedere.
În cuprinsul deciziei s-a mai arătat că sancţiunea a fost stabilită la 0,6% din cifra de afaceri având în vedere prevederile Instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 50 şi 501 din legea concurenţei.
Astfel, s-au avut în vedere următoarele elemente:
- investigaţia de cunoaştere a pieţei efectuată de autoritatea de concurenţă este un instrument de monitorizare pro-activă a pieţei, o analiză complexă prin care este evaluată situaţia concurenţei pe o piaţă naţională sau într-un sector de activitate;
- analiza efectuată pe piaţa pieselor de schimb pentru automobile este realizată la nivel naţional şi are ca principal obiectiv identificarea mecanismelor de funcţionare a pieţei, cu scopul de a descoperi şi corecta eventualele disfuncţionalităţi de natură concurentială;
- în baza datelor solicitate chestionatilor autoritatea de concurenţă poate determina valoarea estimată a pieţei pieselor de schimb şi, implicit, poate calcula cotele de piaţă aferente celor prezenţi în piaţă, la nivel local/regional/naţional;
- într-o cercetare statistică bazată pe eşantionare, un caracter extrem de important este alegerea aleatorie a subiecţilor;
- faptul că o parte din subiecţii selectaţi nu răspund solicitării influenţează negativ rezultatul obţinut în urma extrapolării datelor pentru întreaga populaţie;
- deşi societăţii SC K. SRL i-a fost acordată în două rânduri posibilitatea de a răspunde solicitării Consiliului Concurenţei, totuşi, aceasta a refuzat, în mod repetat, să pună la dispoziţia autorităţii de concurenţă datele solicitate.
Fapta a fost încadrată la încălcări de mică gravitate, cuantumul amenzii fiind de 0,3% din cifra de afaceri totală.
In funcţie de durată, fapta a fost încadrată la încălcări de lungă durată (peste 30 de zile) aplicându-se factorul de multiplicare 2, şi ajungându-se la amenda de 0,6% din cifra de afaceri, fără a se mai reţine circumstanţe atenuante ori agravante.
Potrivit art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996 „constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 0,1% la 1% din cifra de afaceri totală din anul financiar anterior sancţionării următoarele fapte, săvârşite cu intenţie sau din neglijenţă de întreprinderi ori asociaţii de întreprinderi: (...) b) furnizarea de informaţii inexacte, incomplete sau care induc în eroare ori de documente incomplete sau nefurnizarea informaţiilor şi documentelor solicitate potrivit prevederilor art. 35 alin. (1) lit. a) ” .
De asemenea, art. 35 alin. (1) lit. a) prevede că „în vederea analizării plângerilor formulate potrivit art. 34 lit. b) şi a notificărilor privind concentrările economice, precum şi în exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 26 alin. (1), inspectorii de concurenţă, indicând temeiul legal, scopul, termenele, precum şi sancţiunile prevăzute, după caz, la art. 50 lit. a) şi b), art. 501 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) şi art. 54 alin. (1) lit. e), pot solicita informaţiile şi documentele care le sunt necesare: a) întreprinderilor şi asociaţiilor de întreprinderi.
În cauză prin adresa nr. 1156/AF din 07 decembrie 2011, a cărei primire a fost confirmată, prin semnătură, de delegatul reclamantei, pârâtul a solicitat societăţii reclamante să răspundă la un chestionar cu privire la cunoaşterea pieţei pieselor de schimb pentru automobile, indicându-se în adresă temeiul legal al solicitării, scopul, termenul de răspuns şi sancţiunile ce se aplică în cazul nefurnizării informaţiilor solicitate.
Din actele şi lucrările dosarului a rezultat că reclamanta nu a răspuns solicitării de informaţii de mai sus, nici în termenul acordat (20 de zile de la primirea comunicării) şi nici până în momentul sancţionării de către Consiliul Concurentei. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că reclamanta a săvârşit contravenţia prevăzută de art. 50 lit. b) din Legea concurenţei nr. 21/1996 raportat la art. 35 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege, astfel cum în mod întemeiat a reţinut pârâtul în decizia contestată.
Instanţa de control judiciar constată ca nefondate apărările recurentei-reclamante privind lipsa de vinovăţie, având în vedere că aceasta a confirmat primirea solicitării reclamantei, astfel că s-a aflat în culpă pentru necomunicarea informaţiilor solicitate. Aspectele referitoare la mutarea sediului societăţii nu au nici o relevanţă sub aspectul vinovăţiei recurentei-reclamante atât timp cât un delegat al acesteia a confirmat sub semnătură primirea adresei emisă de Consiliul Concurentei.
La individualizarea sancţiunii, între aceste limite trebuie avute în vedere criteriile gravităţii şi duratei prevăzute de art. 52 din Legea nr. 21/1996 astfel cum sunt dezvoltate de Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute de art. 50 şi 501 din Legea nr. 21/1996 aprobate prin ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 419/2010 (publicate în Monitorul Oficial nr. 638 din 10 septembrie 2010).
Potrivit acestor instrucţiunii, în funcţie de criteriul gravităţii, faptele se împart în trei categorii şi anume încălcări de gravitate mică, medie şi mare, pentru cele de gravitate mică cuantumul amenzii fiind între 0,1 % şi 0,3 % din cifra de afaceri.
Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat apărări care vizau anumite situaţii de fapt care să poată fi evaluate din perspectiva aplicării unor eventuale circumstanţe atenuante, astfel cum acestea sunt prevăzute în Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art.50 şi 501 din Legea concurenţei şi, prin urmare, nu sunt întemeiate susţinerile din recurs potrivit cărora instanţa de fond nu a acordat atenţie acestor aspecte şi nu a motivat hotărârea pronunţată din perspectiva existenţei/inexistenţei unor circumstanţe atenuante aplicabile.
Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că, în cazul de faţă se aplică factorul de multiplicare prevăzut pentru fapte de lungă durată (peste 30 de zile - factor 2) în condiţiile în care de la data primirii solicitării de informaţii (7 februarie 2011) şi până la data emiterii deciziei contestate (16 septembrie 2011) au trecut mai mult de 30 de zile calendaristice.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, termenul de 20 de zile lucrătoare stabilit de autoritatea de concurenţă pentru transmiterea răspunsului la solicitarea de informaţii nu poate fi luat în calcul pentru individualizarea sancţiunii prevăzute de Legea concurenţei.
În interiorul termenului acordat de autoritatea de concurentă unei societăţi pentru a răspunde solicitărilor de informaţii nu poate fi aplicată vreo sancţiune, ci doar după epuizarea lui, în cazul de faţă, după ce s-au scurt cele 20 de zile lucrătoare prevăzute în adresa autorităţii de concurenţă pentru ca aceasta să răspundă.
Prin urmare, având în vedere probele existente, înalta Curte constată că amenda aplicată a fost corect individualizată în ceea ce priveşte criteriul duratei.
Împrejurările calificate de recurenta-reclamantă drept circumstanţele atenuante nu pot fi reţinute, deoarece nu sunt situaţii de fapt concrete, reale şi actuale, ci sunt prezentate ca opţiuni ipotetice şi viitoare ale recurentei-reclamante.
Instanţa de control judiciar apreciază că transmiterea informaţiilor după epuizarea termenului stabilit de Consiliul Concurenţei, dar înainte de intervenţia autorităţii prin emiterea unei decizii prin care se constată fapta contravenţională, nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere, ci doar o cauză de atenuare a acesteia.
Recurenta-reclamantă nu se încadrează în această situaţie, astfel încât să fie aplicabilă circumstanţa atenuantă invocată.
În ceea ce priveşte solicitarea recurentei-reclamante privind suspendarea executării silite, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu şi-a motivat cererea cu privire la îndeplinirea celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC K.C. SRL şi de pârâtul Consiliul Concurenţei împotriva sentinţei civile nr. 1636 din 17 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7040/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7043/2013. Contencios → |
|---|
