ICCJ. Decizia nr. 7040/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7040/2013
Dosar nr.4654/2012
Şedinţa publică de la 1 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC T. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, a formulat contestaţie împotriva Deciziei CNA nr. 250 din 17 mai 2012, prin care a solicitat anularea acestei decizii şi, în consecinţă, anularea sancţiunii amenzii în valoare de 5.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 4790 din 6 septembrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. T. SRL (Televiziunea Prahova), în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca neîntemeiată, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 250 din data de 17 mai 2012, pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului a aplicat reclamantei SC T. SRL, ce deţine postul de televiziune Televiziunea Prahova, sancţiunea amenzii în cuantum de 5.000 lei, reţinându-se în sarcina acesteia încălcarea prevederilor art. 34 alin. (1) şi art. 40 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, precum şi a art. 4 alin. (3) şi art. 6 alin. (4) lit. b) din Decizia nr. 195/2012 privind principii şi reguli de desfăşurare, prin intermediul posturilor de radio şi de televiziune, a campaniei electorale din anul 2012 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.
În cuprinsul acestei decizii s-a reţinut că, în data de 14 mai 2012, postul Televiziunea Prahova a difuzat un promo pentru noul număr al publicaţiei săptămânale A., materialul de promovare începând cu prezentarea primei pagini care îl înfăţişa, în prim plan, pe dl. A.V., primar în funcţie al Municipiului Ploieşti şi candidat din partea P., pentru un nou mandat, iar în partea dreaptă sus pe contracandidatul acestuia din partea U., dl. I.B., cu menţiunea „primar pentru Ploieşti ” . Deşi pe fundal sonor s-a anunţat că va fi prezentat conţinutul respectivei publicaţii, în realitate, au fost formulate acuzaţii neprobate, cu caracter penal la adresa d-lui V., acuzaţii de natură a-i prejudicia imaginea.
De asemenea, s-a reţinut că în cadrul emisiunii electorale „A IV-A P., difuzată în ziua de 15 mai 2012, în cadrul calupului de publicitate electorală a fost difuzat un spot electoral al candidatului la funcţia de primar al Municipiului Ploieşti din partea U., dl. I.B., spot care a conţinut un limbaj injurios, de natură a aduce atingere demnităţii umane.
Instanţa de fond a observat că reclamanta s-a apărat susţinând că atât promo-ul publicaţiei săptămânale A. din data de 14 mai 2012, cât şi calupul de publicitate electorală prezentat în cadrul emisiunii „A IV-A P." din data de 15 mai 2012, reprezintă manifestări ale dreptului la liberă exprimare, invocând în acest sens art. 62 alin. (1) din Legea nr. 67/2004 şi art. 30 alin. (1) din Constituţia României.
Din conţinutul raportului de monitorizare cu privire la promo-ul publicaţiei săptămânale A. din data de 14 mai 2012 reiese că reclamanta şi-a încălcat obligaţia de a informa publicul spectator în mod corect şi imparţial cu privire la faptele prezentate în condiţiile în care cei care le-au afirmat nu au produs probe din care să reiasă temeinicia afirmaţiilor lor. Astfel, din conţinutul concret a acestor ediţii, se observă că în cadrul acestui promo s-au expus o serie de fapte obiective (ex. „(...) a plantat câte o floare pentru fiecare euro furat din bani publici”; „(...) acelaşi primar trebuie chemat de procurori să dea cu subsemnatul pentru declaraţii false", fără însă a fi prezentate probele pe care aceste afirmaţii se bazează.
Nu în ultimul rând s-a reţinut că existenţa în presa scrisă a unor materiale în care sunt aduse acuzaţii la adresa primarului municipiului Ploieşti nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere pentru reclamantă, nici nu poate fi interpretată ca reprezentând probe ale afirmaţiilor din cadrul promo-ului menţionat.
S-a apreciat de către instanţa de fond că această presupusă diferenţiere nu există în condiţiile în care şi o publicaţie scrisă reprezintă un produs, în vederea comercializării căruia s-a procedat la efectuarea unei campanii publicitare.
În cauză nu există niciun element care să facă distincţii între acest produs şi un altul, oricare ar fi natura acestuia, în contextul în care intenţia promo-ului este acela de a-l face cunoscut, a determina populaţia să-l achiziţioneze, iar pe cale de consecinţă să asigure realizarea scopului comercial.
Prin urmare, instanţa de fond a considerat că şi promovarea unei publicaţii scrise se circumscrie sferei spotului publicitar comercial, ce trebuie să respecte exigenţele art. 4 alin. (3) din Decizia nr. 195/2012.
Referitor la spotul publicitar electoral difuzat în data de 15 mai 2012 în cadrul emisiunii A IV-A P., s-a reţinut că potrivit art. 3 alin. (3) din Legea audiovizualului, răspunderea pentru conţinutul serviciilor de programe difuzate revine, în condiţiile legii, furnizorului de servicii media audiovizuale, în speţă reclamantei. Aşadar, chiar dacă spotul publicitar electoral era realizat în integralitate de candidatul în cauză, răspunderea pentru conţinutul acestuia revine exclusiv reclamantei, iar nu candidatului la funcţia de primar al Municipiului Ploieşti care a realizat spotul electoral respectiv.
Curtea de Apel a mai arătat că în cuprinsul spotului publicitar electoral menţionat se fac referiri la adresa unui contracandidat, din raportul de monitorizare rezultând că s-a afirmat „Cred că experimentul pe care l-a făcut în Ploieşti maimuţa portocalie s-a dovedit un eşec ” .
Deşi reclamanta a afirmat că realizatorul spotului nu a făcut trimitere la o persoană, ci la un mecanism politic considerat defectuos, Curtea de Apel a precizat că din conţinutul acestuia rezultă contrariul. Astfel, s-a constatat că realizatorul spotului a menţionat Municipiul Ploieşti, locul unde s-ar fi desfăşurat „experimentul”, respectiv localitatea în care se candida pentru funcţia de primar, şi s-a referit la persoana care a deţinut funcţia de primar, aspect ce rezultă fără putinţă de tăgadă prin folosirea substantivului „maimuţă”, iar nu la un mecanism aşa cum s-a susţinut, care nu poate fi caracterizat global prin cuvântul menţionat.
Totodată, s-a apreciat că utilizarea unui astfel de termen este în contradicţie cu prevederile art. 6 alin. (4) lit. b) din Decizia nr. 195/2012, fiind de natură a atinge demnitatea umană.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta SC T. SRL a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului încadrat în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că instanţa de fond a interpretat necorespunzător textele normative aplicabile în speţă şi nu a raportat dispoziţiile incidente la situaţia de fapt dedusă judecăţii. În concret, recurenta a făcut trimitere la prevederile art. 34 alin. (1) şi art. 40 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011.
Pentru emiterea unei sancţiuni, membrii C.N.A. trebuiau sa analizeze conţinutul concret al materialului de promovare, prin raportare la reglementările legale care vizează dreptul la libera exprimare.
Recurenta mai susţine că sunt de notorietate abuzurile comise de primarul în funcţie şi maniera detaliată în care acestea au fost expuse în presa locală pe parcursul mandatului său.
Aşadar, afirmaţiile invocate de către membrii CNA au avut la bază informaţii care nu au caracter de noutate sau în prima reprezentaţie pentru opinia publică, cum de altfel, nu era cea dintâi a oară când numele acestuia era alăturat faptelor descrise de candidatul în cauză.
Recurenta consideră că susţinerile aparent „defăimătoare" nu sunt în măsură să aducă în vreun fel atingere reputaţiei, cinstei, demnităţii, onoarei, prestigiului, integrităţii dlui. V. sau imaginii publice a acestuia, întrucât îndelunga mediatizare a faptelor sale a produs demult pentru opinia publica o încadrare corespunzătoare a tipologiei sale, iar instanţa de fond trebuia să observe neîncălcarea de către recurentă a textului legal învederat.
Se mai arată că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că se impune luarea în considerarea a poziţiei membrilor C.N.A., care menţionează eronat că, în realitate, spotul comercial prin care se dorea promovarea unei publicaţii, reprezenta în realitate o referire la un candidat la funcţia de primar al Municipiului Ploieşti, încălcându-se astfel dispoziţiile incidente conform cărora radiodifuzorii nu pot difuza spoturi publicitare comerciale în care apar candidaţi.
Spotul publicitar electoral în cauză aparţine unui candidat la funcţia de primar al Municipiului Ploieşti. În condiţiile în care acest spot a fost realizat în integralitate de candidatul în cauză, respectiv de echipa sa, atât sub aspectul imaginii, cât şi sub aspectul fundalului sonor şi al mesajului transmis, nu poate fi trasă la răspundere, respectiv sancţionată, având în vedere culpa exclusivă a candidatului în cauză cu privire la spotul electoral realizat.
Pe de altă parte, formularea utilizată în respectivul spot publicitar este departe de a fi tendenţioasă sau jignitoare. În mod vădit, realizatorul spotului nu a făcut trimitere la o persoană, ci a făcut trimitere la un mecanism politic considerat a fi defectuos, aspect dovedit de articolele existente în presa locală şi nu numai.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 34 alin. (1) din Decizia nr. 300/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual: „Orice persoană are dreptul la propria imagine, iar conform art. 40 alin. (1):- „În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere; dacă acuzaţiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; în situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt”.
În cauza de fată, în sarcina recurentei-reclamante s-a reţinut faptul că postul Televiziunea Prahova, ce-i aparţine, a difuzat în data de 14 mai 2012 un promo pentru noul număr al publicaţiei săptămânale A. cu încălcarea dispoziţiilor legale din domeniul audiovizual.
Astfel, materialul de promovare a respectivei publicaţii a început cu prezentarea primei pagini care îl înfăţişa, în prim plan, pe dl. A.V., primarul în funcţie al Municipiului Ploieşti şi candidat din partea P. pentru un nou mandat, iar în partea dreaptă sus, pe contracandidatul acestuia din partea U., dl. I.B., cu menţiunea „primar pentru Ploieşti”.
Deşi materialul audiovizual respectiv a fost prezentat de recurenta-reclamantă ca fiind un spot comercial prin care s-a dorit promovarea unei publicaţii, în realitate, spotul respectiv a făcut referire la un candidat pentru funcţia de primar al Municipiului Ploieşti, a cărei imagine se regăsea pe prima pagină a revistei, fapt ce contravine prevederilor art. 4 alin. (3) din Decizia nr. 195/2012 privind principii şi reguli de desfăşurare, prin intermediul posturilor de radio şi de televiziune, a campaniei electorale din anul 2012 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.
Potrivit dispoziţiilor invocate, în perioada campaniei electorale, radiodifuzorii nu pot difuza spoturi publicitare comerciale în care apar candidaţi.
Membrii Consiliului au analizat şi conţinutul emisiunii electorale A IV-A P., difuzată în data de 15 mai 2012, şi au constatat că au fost încălcate dispoziţiile art. 6 alin. (4) lit. b) din Decizia nr. 195/2012, întrucât spotul electoral de promovare a candidatului la funcţia de primar al Municipiului Ploieşti din partea USL, dl. I.B. difuzat în cadrul calupului de publicitate electorală a conţinut un limbaj injurios, de natură a aduce atingere demnităţii umane.
Art. 62 alin. (1) din Legea nr. 67/2004 oferă posibilitatea candidaţilor de a-şi exprima opiniile prin orice mijloc de informare, de a-şi prezenta programele electorale şi activitatea lor de campanie electorală, iar art. 30 alin. (1) din Constituţia României prevede inviolabilitatea libertăţii de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel.
Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a fost sancţionată pentru că nu ar fi oferit posibilitatea candidaţilor să-şi exprime opiniile sau să-şi prezinte programele electorale sau activitatea lor de campanie electorală, ci pentru că spotul comercial prin care s-a dorit promovarea unei publicaţii, a avut un conţinut de natură să prejudicieze imaginea primarului în funcţie al municipiului Ploieşti, iar, pe de altă parte a făcut referire la un candidat pentru funcţia de primar al Municipiului Ploieşti, a cărei imagine se regăsea pe prima pagină a revistei, fapt interzis de prevederile legale.
Deci, în cauza de fată nu este vorba de o restricţie a libertăţii de exprimare a gândurilor, opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, ci de respectarea unor drepturi fundamentale ale omului prevăzute atât în Constituţia României, cât şi în legislaţia audiovizuală.
Instanţa de control judiciar are în vedere şi jurisprudenţa CEDO, conform căreia presei îi revine obligaţia de a comunica, cu respectarea responsabilităţilor şi îndatoririlor sale, informaţiile şi ideile asupra chestiunilor politice, precum şi asupra altor teme de interes general.
Prin urmare, limitarea concretă a libertăţii de exprimare este acceptată dacă este prevăzută de lege, cu realizarea unui control efectiv al proporţionalităţii între scopul urmărit prin acea limitare şi mijloacele folosite, în conformitate cu regulile stricte ale art. 53 din Constituţia României.
În cazul de fată, nu este vorba de o restricţie a libertăţii de exprimare a gândurilor, opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, astfel cum invocă recurenta-reclamantă, ci este vorba de nerespectarea unor dispoziţii şi responsabilităţi instituite în sarcina sa, în calitate de furnizor de servicii media audiovizuale, prevederi care, prin conţinutul lor, fie erau interzise de lege, fie au fost de natură să afecteze dreptul la imagine şi la demnitate a unor persoane.
Prin urmare, interdicţia de a nu difuza spoturi publicitare comerciale în care apar candidaţi este prevăzută de lege, urmăreşte un scop legitim şi necesar într-o societate democratică, iar prin promovarea unor spoturi electorale al căror conţinut a fost de natură să prejudicieze dreptul la imagine şi la demnitate a unor persoane, recurenta-reclamantă nu a respectat prevederile legale din domeniul în care îşi desfăşoară activitatea.
În ceea ce priveşte spotul publicitar privind publicaţia săptămânală A., instanţa de fond, în mod corect a reţinut că „art. 62 alin. (1) din Legea nr. 67/2004 nu este aplicabil, în condiţiile în care scopul difuzării acestuia este acela de a promova publicaţia, aşadar unul pur comercial, iar nu de a facilita exprimarea opiniilor partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale sau a cetăţenilor în cadrul campaniei electorale”.
Înalta Curte constată că, în mod corect instanţa de fond a apreciat că „reclamanta şi-a încălcat obligaţia de a informa publicul spectator în mod corect şi imparţial cu privire la faptele prezentate, în condiţiile în care cei care le-au afirmat nu au produs probe din care să reiasă temeinicia afirmaţiilor lor”, opinând că „în cadrul acestui promo s-au expus o serie de fapte obiective (ex. „(...) a plantat câte o floare pentru fiecare euro furat din bani publici”; „(...) acelaşi primar trebuie chemat de procurori să dea cu subsemnatul pentru declaraţii false", fără însă a fi prezentate probele pe care aceste afirmaţii se bazează.”
Astfel, instanţa de fond în mod corect a reţinut că dispoziţiile art. 4 alin. (3) nesocotite de recurenta-reclamantă „sunt clare şi lipsite de echivoc, instituind obligaţia radiodifuzorilor de a nu difuza spoturi publicitare comerciale în care apar candidaţi”.
Aşa-zisul promo prin care recurenta-reclamantă a dorit să promoveze publicaţia A., în timpul campaniei electorale, în alte condiţii legale decât cele permise, a fost în realitate un spot comercial care făcea referire la un candidat la funcţia de primar al Municipiului Ploieşti, a cărei imagine se regăsea pe prima pagină a revistei respective.
De asemenea, instanţa de fond a apreciat că „promovarea unei publicaţii scrise se circumscrie sferei spotului publicitar comercial, ce trebuie să respecte exigenţele art. 4 alin. (3) din Decizia nr. 195/2012”, dispoziţii ce stabilesc anumite limite în care spoturile publicitare comerciale pot fi realizate şi difuzate.
La momentul difuzării spotului, recurenta-reclamantă nu a avut în vedere, nicio clipă, respectarea obligaţiilor legale asumate la eliberarea licenţei audiovizuale, ci a ţinut cont în primul rând de interesele sale economice ce derivau din promovarea revistei respective, promovare impusă, aşa cum susţine, de realităţile economice şi de nevoia obiectivă a agenţilor economici de a-şi vinde publicaţiile.
Potrivit art. 3 alin. (3) din Legea audiovizualului, răspunderea pentru conţinutul serviciilor de programe difuzate revine, în condiţiile legii, furnizorului de servicii media audiovizuale, în speţă recurentei-reclamante, aspect reţinut şi de către instanţa de fond în considerentele sentinţei pronunţate.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC T. SRL împotriva sentinţei civile nr. 4790 din 6 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6643/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 7042/2013. Contencios → |
|---|
