ICCJ. Decizia nr. 7043/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7043/2013
Dosar nr. 2779/2012
Şedinţa publică de la 1 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC S.A.R.L.I. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor anularea Deciziei C.S.A. nr. 160 din 15 martie 2012, ca fiind netemeinică şi nelegală.
În subsidiar, reclamanta a solicitat, în ipoteza în care instanţa va respinge cererea de anulare, să se dispună modificarea deciziei prin schimbarea sancţiunii cu suspendarea activităţii în sancţiune „cu avertisment ” .
Prin sentinţa civilă nr. 4542 din 9 iulie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 160 din 15 martie 2012, constatând săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 39 alin. (2) lit. a) şi c) din Legea nr. 32/2000, autoritatea publică pârâtă a dispus sancţionarea reclamantei interzicerea temporară a exercitării activităţii, până la aprobarea de către CSA a directorului general adjunct, a conducătorului activităţii juridice şi a conducătorului activităţii economico - financiare.
În conţinutul deciziei faptele reţinute drept contravenţie au fost individualizate în mod distinct, constând în nerespectarea obligaţiilor stabilite prin Decizia nr. 835/2011, în sensul că, reclamanta în termen de 30 de zile trebuia să desemneze şi să transmită documentele prevăzute de norme în vederea aprobării directorului general adjunct, conducătorului activităţii juridice, conducătorului activităţii de managementul riscului, conducătorul activităţii de control intern, conducătorul activităţii economico-financiare şi să transmită lista cu persoanele care conduc următoarele activităţi: subscriere asigurări generale şi reasigurări.
Or, aceste fapte, constând în omisiune reclamantei de a se conforma Deciziei nr. 835/2011 au fost calificate ca întrunind elementele constitutive ala contravenţiei prev. de art. 39 alin. (2) lit. a) şi c) din Legea nr. 32/2000.
Deci, sancţiunea aplicată prin Decizia nr. 160/2012 a fost individualizată/gradualizată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.
Având în vedere origine penală a răspunderii contravenţionale, Curtea de Apel a reţinut că, şi în cazul răspunderii contravenţionale, cazul fortuit îl reprezintă situaţia în care rezultatul faptei contravenţionale este consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.
În cauza de faţă însă, societatea comercială reclamantă nu a probat existenţa unei astfel de împrejurări, susţinerile sale referitoare la imposibilitatea identificării şi selectării unor persoane care să îndeplinească condiţiile ocupării funcţiilor respective rămânând simple afirmaţii care, probează în ultimă instanţă conduita sa neadecvată.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta Societatea de asigurare Reasigurare Lig Insurance S.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta susţine că instanţa de fond admite că ar opera instituţia repunerii în termen pentru sancţionarea aceleiaşi fapte în mai multe moduri şi de mai multe ori. Dispoziţiile art. 39 pct. 9 din Legea nr. 32/2000 şi ale art. 5 din Norma din 23 iunie 2006 privind gradualizarea măsurilor sancţionatorii, arată că dreptul aplicării sancţiunilor contravenţionale se prescrie în termen de şase luni de la data la care C.S.A. a constatat fapta.
Prin urmare, conform principiului: „unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge", textul de lege nu poate fi interpretat ca făcând vorbire despre prescripţia dreptului aplicării unei sancţiuni, ci, aşa cum este şi interpretarea textuală, prescripţia dreptului aplicării sancţiunilor.
Se mai arată că instanţa de fond nu s-a aplecat suficient asupra dispoziţiilor Normei din 23 iunie 2006 privind gradualizarea măsurilor sancţionatorii. Din lecturarea acestora rezultă că sunt nu mai puţin de 12 elemente ce urmează a fi analizate pentru stabilirea gradului de pericol social al faptei reţinută ca şi contravenţie.
Este evident că instanţa de fond, la cercetarea motivului de nulitate nu a ţinut cont decât de un singur criteriu din cele douăsprezece arătate de norma aplicabilă, şi anume de cel al circumstanţelor personale - existenţa unui avertisment anterior.
Instanţa nu s-a pronunţat pe motivul de nulitate reprezentat de încălcarea art. 1 din Norma din 23 iunie 2006 privind gradualizarea măsurilor sancţionatorii, articol ce prevede ca principiu al aplicării măsurilor sancţionatorii o proporţionalitate între sancţiune şi gradul de pericol social al faptei săvârşite.
C.S.A. a înţeles să sară peste primele masuri şi să aplice direct cea mai gravă sancţiune posibilă şi anume suspendarea activităţii.
Sancţiunea este cu atât mai gravă cu cât nu s-a produs nici un prejudiciu efectiv. Acesta este şi considerentul principal pentru care alegerea C.S.A., de a aplica în mod direct această sancţiune, este vădit disproporţionată faţă de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, gradul de pericol social al acesteia şi circumstanţele personale.
Situaţia de fapt probată în cauză nu justifică nici pe departe aplicarea în mod direct a celei mai grave sancţiuni. Fără a diminua importanţa normelor şi măsurilor prudenţiale, este mai mult decât evident că încălcarea acestora nu va putea niciodată să fie considerată mai gravă decât o faptă în urma căreia apare un prejudiciu efectiv al asiguraţilor sau chiar al societăţii supravegheate.
Recurenta mai susţine că instanţa nu s-a pronunţat în ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (7) din Ordonanţă nr. 2/2001, care specifică faptul că o persoană nu poate fi sancţionată contravenţional de două ori pentru aceeaşi faptă.
In mod eronat instanţa de fond a considerat că nu s-a probat existenta cazului fortuit.
Practic, instanţa limitează cercetarea cazului fortuit doar prin prisma caracterului penal derivat al contravenţiei. Chiar şi în aceasta situaţie, este clar că societatea nu putea să prevadă că nu se va prezenta la angajare nici o persoană care să îndeplinească criteriile cerute de lege pentru ocuparea respectivelor posturi.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
SC A.R.L.I. SA a fost autorizată să desfăşoare activitate de asigurare prin Decizia nr. 11 din 23 octombrie 2001.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare şi a normelor emise în aplicarea acesteia, C.S.A. aprobă orice modificare a documentelor sau condiţiilor pe baza cărora s-a acordat această autorizare.
Prin Decizia nr. 91 din 09 februarie 2011 a fost aprobată intenţia I.S.I.I.B.V. de a vinde pachetul de acţiuni deţinut (99,99992%), precum şi intenţia P.L.L. şi SC I.S.C. SRL de a cumpăra.
Prin Decizia nr. 208 din 15 martie 2011 au fost aprobaţi noii acţionari semnificativi, respectiv SC P.L.L. SRL şi SC I.S.C. SRL.
Prin Decizia nr. 232 din 04 aprilie 2011 au fost aprobate mai multe modificări ale actului constitutiv referitoare la: încetarea mandatului membrilor CA şi descărcarea acestora de gestiune, încetarea mandatului directorului general, numirea preşedintelui CA şi a directorului general, numirea membrilor CA, numirea auditorului, schimbarea sediului şi a denumirii societăţii.
Prin art. 5 din Decizia nr. 232 din 04 aprilie 2011, potrivit Normelor, s-a stabilit obligaţia ca în termen de 90 de zile să fie desemnat directorul general adjunct, şi să fie comunicată documentaţia necesară aprobării acestuia.
Potrivit art. 2 lit. a) pct. ll1 din Legea nr. 32/2000, din conducerea executivă a asigurătorului fac parte cel puţin două persoane fizice.
De asemenea, prin art. 6 din Decizia nr. 232 din 04 aprilie 2011, potrivit Normelor, s-a stabilit obligaţia ca în termen de 30 de zile sa fie desemnaţi conducătorul activităţii economico-financiare, conducătorul activităţii juridice, conducătorul activităţii de management al riscului şi conducătorul activităţii de control intern, şi de asemenea să fie comunicată documentaţia necesară aprobării acestora.
Din actele şi lucrările dosarului a rezultat că raporturile de muncă ale conducătorului activităţii economico-financiare, şi ale conducătorului compartimentului juridic au încetat la data de 27 martie 2011 şi respectiv la data de 01 martie 2010.
Persoanele desemnate în funcţiile de conducere la nivel de direcţii şi asimilate acestora sunt stabilite prin Anexa nr. 7 la Normele puse în aplicare prin Ordinul nr. 16/2009.
Prin Decizia nr. 801 din 14 noiembrie 2011 a fost aprobată majorarea capitalului social şi schimbarea structurii acţionarilor, în sensul modificării participaţiei la capitalul social a acţionarilor existenţi.
Având în vedere că nu a fost transmisă documentaţia necesară în vederea aprobării tuturor persoanelor semnificative, prin adresa nr. VI. 16944 din 30 mai 2011, asigurătorul a fost notificat să comunice motivele nerespectării Deciziei nr. 232 din 04 ianuarie 2011, iar prin adresa nr. 67 din 20 iunie 2011, înregistrată la C.S.A. cu nr. 18591 din 21 iunie 2011, societatea a comunicat că documentaţia va fi transmisă după finalizarea acţiunii de angajare a personalului.
Prin Decizia nr. 835 din 16 noiembrie 2011 recurenta a fost sancţionată cu avertisment scris, având în vedere că nerespectarea Normelor puse în aplicare prin Ordinul nr. 16/2009 şi a Deciziei nr. 232 din 04 aprilie 2011 constituie contravenţie în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000.
De asemenea, prin art. 3 din decizie s-a stabilit ca în termen de 30 de zile de la data primirii prezentei, societatea are obligaţia, să desemneze şi să transmită documentele prevăzute de norme în vederea aprobării directorului general adjunct, conducătorului activităţii juridice, conducătorului activităţii de management al riscului, conducătorului activităţii de control intern, conducătorului activităţii economico-financiare şi să transmită lista cu persoanele care conduc următoarele activităţi: subscriere asigurări generale şi reasigurări.
Având în vedere că nu a fost transmisă documentaţia necesară în vederea aprobării tuturor persoanelor semnificative indicate în Decizia nr. 835 din 16 noiembrie 2011, prin adresa din 14 februarie 2012, societatea a fost notificată în temeiul art. 381 alin. (6) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la nerespectarea dispoziţiilor Deciziei nr. 835 din 16 noiembrie 2011.
Prin adresa nr. 5.619 din 27 februarie 2012 societatea a transmis documentaţia în vederea aprobării directorului general adjunct, deşi acesta fusese desemnat anterior în funcţia de conducător al activităţii de reasigurare, iar normele nu permit cumulul de funcţii în această situaţie.
Din actele dosarului rezultă că recurenta-reclamantă nu a trimis niciun răspuns referitor la desemnarea conducătorilor activităţilor juridice şi economico-financiare.
Astfel, prin Decizia nr. 160 din 15 martie 2012 privind sancţionarea recurentei-reclamante cu interzicerea temporară a exercitării activităţii, s-a constatat că nu au fost respectate prevederile art. 3 din Decizia nr. 835 din 16 noiembrie 2011.
Înalta Curte constată că încălcarea deciziilor C.S.A. constituie contravenţie, conform art. 39 alin. (2) lit. a) şi c) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, iar fapta poate fi sancţionată potrivit art. 39 alin. (3) din lege.
Referitor la soluţionarea greşită a excepţiei prescripţiei dreptului C.S.A. de a aplica sancţiunea contravenţională, înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a făcut aplicarea prevederilor art. 39 alin. (9) din Legea nr. 32/2000, potrivit cărora: „Aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de prezenta lege se prescrie în termen de 6 luni de la data constatării faptei, dar nu mai mult de 24 de luni de la data săvârşirii acesteia.”
Prin Decizia nr. 835/16 noiembrie 2011, comunicată cu confirmare de primire data de 17 noiembrie 2011, şi primită de societate la data de 23 noiembrie 2011, s-a stabilit obligaţia ca în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia să fie desemnate persoanele şi transmise documentele prevăzute de norme în vederea aprobării mai multor persoane semnificative, inclusiv directorul general adjunct, conducătorul activităţii juridice şi conducătorul activităţii economico-financiare.
În ceea ce priveşte motivele de nulitate referitoare la pretinsa încălcare a prevederilor Normelor privind gradualizarea măsurilor sancţionatorii, înalta Curte constată că la emiterea Deciziei nr. 160 din 15 martie 2012 au fost avute în vedere criteriile de gradualizare şi individualizare a sancţiunii.
În conformitate cu prevederile art. 39 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 32/2000 recurenta-reclamantă a fost sancţionată cu interzicerea temporară a exercitării activităţii, până la aprobarea de către CSA a directorului general adjunct, a conducătorului activităţii juridice şi a conducătorului activităţii economico - financiare.
Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a contestat datele de fapt reţinute, ci a invocat prescripţia dreptului autorităţii de a aplica sancţiunea contravenţională în raport cu prevederile art. 39 alin 9 din Legea nr. 32/2000, de asemenea a invocat nulitatea Deciziei nr. 160/2012 ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Norma din 23 iunie 2006 privind gradualizarea măsurilor sancţionatorii, precum şi existenţa unui caz exonerator de răspundere contravenţională şi anume cazul fortuit, ca urmare a faptului că deşi a efectuat demersurile legale necesare unitatea nu a reuşit să identifice personalul necesar ocupării posturilor respective.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.R.L.I. SA împotriva sentinţei civile nr. 4542 din 9 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7042/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7074/2013. Contencios → |
|---|
