ICCJ. Decizia nr. 7158/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7158/2013
Dosar nr. 18790/3/2011*
Şedinţa publică de la 7 noiembrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată la 13 martie 2011, pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul I.C.A.S. Bucureşti a chemat in judecata pe pârâţii D.G. şi M.M., solicitând obligarea acestora la plata în solidar a sumei de 34.383,84 lei către I.C.A.S. Bucureşti cu titlu de daune în paguba institutului.
Prin sentinţa civila nr. 4881 din 24 mai 2012, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea ca inadmisibila.
Prin Decizia civila nr. 6290 din 19 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul împotriva sentinţei civile nr. 4881 din 24 mai 2012, a casat-o si a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Prin sentința civila nr. 2600/15 martie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti și a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, reținând că funcțiile ocupate de pârâți se încadrează în categoria personalului silvic, astfel încât fiind funcționari publici, sunt aplicabile art. 109 din Legea nr. 188/1999.
Prin sentința nr. 2191 din 28 iunie 2013, Curtea de Apel București a admis excepția de necompetență și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, având în vedere că art. 109 din Legea nr. 188/1999 a fost modificat prin art. 4 din legea nr. 2/2013 în sensul că cererile având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestuia.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.
2. Argumente de fapt şi de drept relevante.
În fapt, se reţine că reclamantul I.C.A.S. reclamanţii a solicitat obligarea pârâţilor D.G. şi M.M. la plata în solidar, a sumei de 34 383,84 lei către I.C.A.S. Bucureşti cu titlu de daune în paguba institutului.
În raport cu dispoziţiile art. 1, art. 4 şi art. 7 din O.U.G. nr. 59/2000, părţile din prezenta cauză sunt autoritatea silvică şi salariaţii acesteia, iar obiectul litigiului îl constituie recuperarea pagubei cauzate de inginerul silvic reclamantei.
Din analiza actelor de la dosar se constată că pârâţii D.G. şi M.M. au funcţia de inginer şef silvic gradul III, şi respectiv tehnician, iar potrivit art. 58 alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2000, „ Personalului silvic i se aplică dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici”
Chiar dacă personalul silvic răspunde patrimonial potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 85/2006 în conformitate cu prevederile cap. III al titlului XI din Legea nr. 53/2003 - C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare, pentru pagubele produse pe suprafeţele de pădure pe care le are în pază, constatate şi evaluate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, aceasta nu produce consecinţe juridice cu privire la secţia competentă să soluţioneze aceste conflicte, atât timp cât singura prevedere legală expresă care trimite şi la norme de procedură în acest sens este cea din art. 58 din O.U.G. nr. 59/2000 care, fără a distinge după cum personalul silvic este contractual sau are calitatea de funcţionar public, face trimitere la prevederile Legii nr. 188/1999.
În raport de obiectul litigiului, sub aspectul competenţei de soluţionare, cauza intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora:
„Art. 23 - (1) Procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi.
(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel.
(3) Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi,sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale.
(4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanţele devenite competente să le judece.”
De asemenea, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe”.
Având în vedere că prezentul litigiu este un proces în curs de judecată în primă instanţă, care până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 era de competenţa Curţii de Apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raport de dispoziţiile art. 4 şi art. 23 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, instanţă devenită competentă să îl soluţioneze.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul I.C.A.S. în contradictoriu cu pârâţii D.G. şi M.M. în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7130/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 7176/2013. Contencios → |
|---|
