ICCJ. Decizia nr. 6444/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6444/2013
Dosar nr. 1729/33/2010*
Şedinţa publică de la 1 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., a solicitat anularea actului administrativ înregistrat sub nr. 1290/C din 11 august 2010 prin care a fost respinsă cererea sa având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit în timpul şi din cauza funcţiei exercitate în cadrul serviciului D.N.A. de la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, cu daune morale de 500.000 euro, în echivalent lei la data cererii.
În motivarea cererii, recurentul arată că a îndeplinit funcţia de comisar în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, iar prin ordinul din 07 aprilie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a fost numit ofiţer de poliţie judiciară la Serviciul Parchetului Naţional Anticorupţie de la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, funcţie pe care a exercitat-o până în data de 31 martie 2004, când a fost trecut în rezervă pentru invaliditate de gradul II caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă cu posibilitatea invalidului de a se autoservi fără ajutorul altei persoane, conform art. 28 lit. b) din Legea nr. 164/2001.
A susţinut reclamantul că această boală a intervenit în timpul şi din cauza serviciului în poliţie, având efecte deosebit de grave, fiindu-i afectată integritatea funcţională şi viaţa socială, motiv pentru care a solicitat şi plata unor daune morale.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. a solicitat respingerea acţiunii ca urmare a prescripţiei dreptului material la acţiune, motivat de faptul că certificatul - decizie medicală din 09 martie 2004 a fost depus de către reclamant în dosarul său profesional încă din luna martie a anului 2004, iar cererea de acordare a despăgubirilor a fost formulată la peste 6 ani de la data naşterii dreptului.
De asemenea, pârâtul a susţinut că reclamantul nu a respectat termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 referitor la introducerea plângerii prealabile, termen ce a început să curgă de la data emiterii certificatului menţionat anterior, dar nu mai târziu de 21 aprilie 2004, data emiterii ordinului prin care s-a dispus încetarea numirii sale din funcţia de ofiţer al poliţiei judiciare, aceleaşi considerente fiind susţinute şi în privinţa daunelor morale.
În privinţa fondului cauzei, pârâtul a arătat că sunt incidente dispoziţiile Deciziei nr. 1050 din 07 mai 2007 pronunţată de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, într-un recurs în interesul legii.
Reclamantul B.A. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă, arătând, în privinţa excepţiei invocate, că nu i-a fost comunicat ordinul prin care s-a dispus eliberarea din funcţie, fiindu-i comunicată doar decizia de pensionare, iar obiectul acestei cauze nu îl reprezintă contestarea acelei decizii.
Prin sentinţa civilă nr. 30/2011, Curtea de Apel Cluj a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantului, apreciind că aceasta nu se circumscrie litigiilor specifice contenciosului administrativ, având la dispoziţie calea dreptului comun.
Prin Decizia nr. 217 din 19 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamant, a casat sentinţa atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pe considerentul că jurisdicţia specială prevăzută de Legea nr. 188/1999 este aplicabilă şi în prezenta speţă, despăgubirile solicitate decurgând din exercitarea funcţiei publice.
La termenul de judecată din data de 22 martie 2012, Curtea a invocat din oficiu, excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a adresei din 11 august 2010.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentința nr. 227 din 22 martie 2012 , Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii şi, în consecinţă, a respins cererea formulată de reclamant, având ca obiect anularea actului înregistrat din 11 august 2010.
Totodată, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în consecinţă, respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumei de 500.000 euro, cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reţinut că adresa din 11 august 2010, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu reprezintă un act administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci reprezintă un simplu refuz de acordare a despăgubirilor solicitate de reclamant.
În consecinţă, Curtea a constatat că cererea de anulare a acestei adrese este inadmisibilă.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, prima instanţă a constatat că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei D.N.A. la plata despăgubirilor aferente prejudiciului moral suferit în timpul exercitării funcţiei, apreciind că despăgubirile sunt justificate prin prisma faptului că, în timpul şi în legătură cu funcţia exercitată, a fost diagnosticat cu „limfom non-hoggkin-grad scăzut de malignitate st. IV B., chimiotratat-răspuns parţial.
Prin urmare, fiind în prezenţa unei cereri de despăgubiri, termenul de prescripţie este de 3 ani şi începe să curgă de la data la care reclamantul cunoştea paguba şi pe cel vinovat de producerea ei.
Or, reclamantul a cunoscut despre boala de care suferea chiar înainte de emiterea certificatului medical din 09 martie 2004, în condiţiile în care, în cuprinsul acestuia, se precizează faptul că limfomul de care suferea a fost chimiotratat.
A invocat reclamantul, în susţinerea respingerii excepţiei prescripţiei, faptul că nu cunoştea circumstanţele în care s-a îmbolnăvit, această menţiune fiind făcută doar în cuprinsul certificatului medical la care a făcut referire şi care nu i-a fost comunicat decât la data de 27 mai 2010.
Or, judecătorul fondului nu a putut avea în vedere aceste susţineri, în condiţiile în care certificatul medical din 09 martie 2004 a stat la baza emiterii Deciziei de pensionare nr. 136607 din 24 mai 2004, prin care reclamantul a fost pensionat ca urmare a pierderii capacităţii de muncă, beneficiind de pensie anticipată, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 164/2001.
De asemenea, s-a reţinut că reclamantul a fost pensionat la cererea sa, astfel încât se prezumă că tot el a fost cel care a depus actele necesare pensionării, inclusiv certificatul medical care atesta incapacitatea sa de muncă.
Prin urmare, reclamantul cunoştea, cel târziu la data pensionării sale, despre existenţa şi conţinutul certificatului medical, pe care el l-a depus, anexat cererii de pensionare.
Or, raportat la această dată (24 mai 2004), formularea cererii de chemare în judecată abia la data de 03 noiembrie 2010 apare ca fiind făcută cu depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani.
Recursul
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susţinerea recursului, recurentul - reclamant a arătat, în esenţă, că reţinerea instanţei de fond în sensul că a cunoscut existenţa bolii încă din momentul depistării acesteia şi, cel mai târziu, la momentul depunerii dosarului de pensionare, nu are nicio susţinere pe plan probator.
A precizat că nu s-a ocupat de întocmirea dosarului de pensionare, acesta fiind întocmit de compartimentul de specialitate din cadrul M.A.I., recurentul doar semnând cererea de pensionare anticipată.
De asemenea, recurentul a reiterat susţinerea referitoare la data la care i-a fost comunicată decizia medicală, şi anume 27 mai 2010.
Considerentele și soluția instanței de recurs
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este definit ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice (…).”
Cu alte cuvinte, actul administrativ reprezintă o manifestare de voinţă făcută în scopul naşterii, modificării sau stingerii raporturilor juridice, a cărei realizare este garantată prin forţa de constrângere a statului.
Din cele de mai sus, rezultă că nu orice manifestare de voinţă este un act juridic, simpla exprimare a unui răspuns din partea unei instituţii publice administrative, în speţă adresa din 11 august 2010, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nefiind un act administrativ, în sensul dispoziţiilor legale menţionate, astfel cum în mod legal instanţa de fond a reţinut.
Referitor la cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumei de 500.000 euro, cu titlu de daune morale, aferente prejudiciului moral suferit în timpul exercitării funcţiei, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod corect a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
Astfel, prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.
Or, pe baza actelor aflate la dosarul cauzei, în mod just instanţa de fond a considerat că reclamantul a cunoscut despre boala de care suferea chiar înainte de emiterea certificatului medical din 09 martie 2004, în condiţiile în care, în cuprinsul acestuia, se precizează faptul că limfomul de care suferea a fost chimiotratat.
Totodată, în mod corect, susţinerile sale în sensul că nu a cunoscut circumstanţele în care s-a îmbolnăvit, certificatul medical fiindu-i comunicat la data de 27 mai 2010, nu au fost avute în vedere de către prima instanţă, dat fiind că certificatul medical din 09 martie 2004 a stat la baza emiterii Deciziei de pensionare nr. 136607 din 24 mai 2004, nelipsit de importanţă fiind şi faptul că reclamantul a fost pensionat la cererea sa.
În condiţiile în care apare evident faptul că reclamantul a cunoscut, cel târziu la data pensionării sale, despre existenţa şi conţinutul certificatului medical, raportat la data emiterii deciziei de pensionare - 24 mai 2004, în mod temeinic şi legal, instanţa de fond a constatat că formularea cererii de chemare în judecată la data de 03 noiembrie 2010 apare ca fiind făcută cu depăşirea termenului legal de prescripţie.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.A. împotriva sentinţei nr. 227 din 22 martie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7031/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 6454/2013. Contencios → |
|---|
