ICCJ. Decizia nr. 7231/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7231/2013
Dosar nr. 614/36/2012
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 12 noiembrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului.
Prin cererea formulată la data de 1.09.2010 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr.10767/118/2010, reclamantul S.S. a chemat în judecată pe pârâta Asociaţia de Standardizare din România - Direcţia Standardizare prin Departamentul - Electric pentru a constatat refuzul nejustificat şi tardiv exprimat al departamentului electric, formulat explicit prin documentul nr. 20075 din 03 martie 2010 de a soluţiona cererile reclamantului de constituire standarde I.E.C. şi C.E.N.E.L.E.C. in domeniul electrotehnic. S-a solicitat de asemenea a se dispune obligarea pârâtei la a derula operaţiunea privind promovarea şi susţinerea temelor reclamantului la nivelul I.E.C. şi C.E.N.E.L.E.C.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1.Prin Sentinţa civilă nr. 1211 din data de 3 aprilie 2012, Tribunalul Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii la Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, constatând că în cauză refuzul nejustificat invocat, de soluţionare a cererilor reclamantului, provine de la o autoritate publică centrală, în sensul art.2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, fiind asimilat actului administrativ şi refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere.
2.2. Prin Sentinţa civilă nr. 232/CA din data de 3 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având în favoarea Tribunalului Constanţa.
Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că obiectul acţiunii vizează refuzul presupus nejustificat al pârâtei Asociaţia de Standardizare din România de a soluţiona cererile reclamantului.
S-a mai reţinut că, in ceea ce priveşte competenţa materială a instanţei de contencios administrativ, aceasta este dată, pe de o parte, de natura administrativă a actului atacat, în speţă fiind vorba de un refuz de soluţionare a unei cereri, care este asimilat actului administrativ în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar pe de altă parte, de ierarhia autorităţii publice obligate, potrivit legii, la emiterea actelor solicitate.
Astfel, s-a considerat că pârâta Asociaţia de Standardizare din România este, potrivit art. 7 din O.G. nr. 39/1998, o persoană juridică de drept privat, de interes public, recunoscută astfel prin H.G. nr. 985/2004, fiind asimilată în aceste condiţii unei autorităţi publice.
În ceea ce priveşte rangul autorităţii publice chemate în judecată ca pârâtă, Curtea a considerat că distincţia menţionată de dispoziţiile art. 3 pct. 1 din C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ funcţionează doar în cazul autorităţilor publice propriu-zise, care fac parte, potrivit dispoziţiile art. 116-123 din Constituţie, din administraţia publică, iar nu şi pentru autorităţile publice asimilate.
Din acest punct de vedere, instanţa a apreciat că pârâta nu poate fi considerată în niciun caz autoritate publică centrală, aceasta fiind doar un organism naţional de standardizare, supus verificării permanente a Ministerului Economiei.
Prin urmare, întrucât în materia contenciosului administrativ competenţa în primă instanţă a curţii de apel este strict şi limitativ prevăzută pentru actele administrative emise de autorităţile publice centrale, iar pârâta nu se încadrează în această categorie, Curtea a constatat că în cauză competenţa aparţine instanţei de drept comun în această materie, respectiv Tribunalului Constanţa, potrivit disp. art.2 pct. l lit. d) C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
În ceea ce priveşte obiectul cauzei, ambele instanţe aflate în conflict negativ de a soluţiona litigiul au reţinut, în mod judicios, că acesta este reprezentat de refuzul pârâtei de a soluţiona cererile reclamantului de constituire a unor standarde I.E.C. şi C.E.N.E.L.E.C., refuz care potrivit art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ şi fiscal este asimilat actului administrativ unilateral.
Totodată, conform art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, autoritate publică este definită ca fiind orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Astfel, s-a reţinut in mod corect prin ambele hotărâri că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 şi potrivit art. 7 din O.G. nr. 39/1998 şi H.G. nr. 985/2004, pârâta Asociaţia de Standardizare din România, este o persoană juridică de drept privat, de interes public, care potrivit legii este asimilată unei autorităţi publice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel ” .
Înalta Curte, in raport de definiţia prezentată anterior, apreciază ca lipsită de fundament legal distincţia efectuată de către Curtea de Apel, care a reţinut in mod nejustificat că aceste norme de competentă se aplică doar in cazul autorităţilor publice propriu - zise, care fac parte din administraţia publică, nu şi celor asimilate, cărora li s-ar aplica normele de competenţă specifice dreptului comun.
În ceea ce priveşte caracterul de autoritate publică centrală al pârâtei, acesta izvorăşte chiar din lege, în condiţiile in care prin H.G. nr. 985 din data de 25 iunie 2004 a fost recunoscută Asociaţia de Standardizare din România - A.S.R.O., ca organism naţional de standardizare, în condiţiile O.G. nr. 39/1998 privind activitatea de standardizare naţională, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 355/2002, nemaifiind necesare alte analize cu privire la criteriile vizând competenţa teritorială şi materială.
Faţă de aceste considerente, constatându-se incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza a doua, in raport de rangul autorităţii publice pârâte, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei in favoarea Curţii de Apel Constanta, secţia de contencios administrativ şi fiscal, in raza căreia îşi are domiciliul reclamantul.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe S.S. şi Asociaţia de Standardizare din România în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7074/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4981/2013. Secția de contencios administrativ... → |
|---|
