ICCJ. Decizia nr. 4981/2013. Secția de contencios administrativ și fiscal
| Comentarii |
|
I.C.C.J., secția de contencios administrativ Și fiscal, decizia nr. 4981 din 12 aprilie 2013
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, reclamantul M.S. în calitate de primar al comunei Balşa a solicitat în contradictoriu cu pârâtele C.C. a României şi C.C. a Jud. Hunedoara, anularea Încheierii nr. 5 din 28 octombrie 2011 emisă de C.S.C. din cadrul C.C. a Jud. Hunedoara Și a Deciziei nr. 32 din 12 septembrie 2011 emisă de C.C. a Jud. Hunedoara respectiv măsurile de la pct. II- 2.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Încheierea nr. 5 din 28 octombrie 2011 emisă de C.S.C. s-a admis contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 32/2011 doar în ce priveşte pct. 1 din decizie respectiv măsura II- 1, însă a fost respinsă contestaţia privitor la pct. 2 din decizie măsura II- 2 invocând nelegalitatea plăţii unor drepturi ale salariaţilor Primăriei Comunei Balşa, drepturi aprobate în prealabil prin C.C.M. şi A.C.M. – ambele înregistrate la D.M.I.S. a Jud. Hunedoara sub nr. 9851/216 din 9 decembrie 2008 acte care la capit. III şi IV prevăd expres drepturile ce le conferă acest contract fiecărui angajat în parte şi fiind legea părţilor produc efecte juridice astfel că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie conform art. 30 din Legea nr. 130/1996 şi art. 243 din Legea nr. 53/2003.
Reclamantul a mai susținut că faţă de subpct. 1- 4 decontarea transportului, plăţi echipament de lucru, plăţi premii de 8 Martie şi plata primei de Paşti toate acestea se regăsesc în C.C.M. la art.21, 35, 42 şi 37 alin. (1) şi au fost finanţate din Titlul 20 „cheltuieli materiale şi servicii” care nu afectează fondul de salarii şi se supune regulilor de impozitare conform C. Fisc. iar sumele sunt date cu titlul de drepturi cu caracter social în timp ce actele normative invocate de pârâtă se referă exclusiv la drepturile salariale şi toate fondurile necesare plăţii drepturilor au fost prevăzute şi aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli a comunei Balşa.
Prin întâmpinare, pârâta C.C. a României a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, depunând la dosar în copie actele care au stat la baza emiterii actelor atacate.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 11 din 23 ianuarie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată reclamantul M.S. în calitate de primar al comunei Balşa în contradictoriu cu pârâtele C.C.R. şi C.C. a Jud. Hunedoara, reţinând următoarele:
În urma acţiunii de audit financiar, pârâta C.C. a Jud. Hunedoara a emis Decizia nr. 32 din 12 septembrie 2011 prin care s-au constatat abateri de la legalitate la comuna Balşa în anul 2010 şi ca urmare s-a dispus ca primarul comunei să ia măsurile pentru stabilirea întinderii prejudiciului şi recuperarea acestuia, prejudiciu cauzat prin plata nelegală către salariaţii primăriei a premiilor de 8 martie, a sumelor destinate achiziţionării echipamentului de lucru, a sumelor reprezentând decontarea transportului la şi de la locul de muncă, plata primei de Paşti şi plata nelegală a premiului anual - al 13 lea salariu către primarul şi viceprimarul comunei.
Prin Încheierea nr. 5 din 28 octombrie 2011, C.C. Hunedoara – C.S.C., a admis în parte contestaţia reclamantului, anulând măsura dispusă la pct. II. 1 pentru aspectul consemnat la pct. 1 din decizie (al.13- lea salariu pentru anul 2009 cuvenit primarului şi viceprimarului comunei Balşa ) şi a respins contestaţia referitoare la măsura II. 2.
Curtea de apel a mai reținut că la pct. II. 2 din Decizia nr. 32 din 12 septembrie 2011, s-a prevăzut obligarea conducătorului unităţii - primarul - să dispună calcularea întinderii prejudiciului creat, prin plata nelegală către salariaţii primăriei a premiilor de Paşti, a premiilor de 8 Martie, a sumelor destinate achiziţionării echipamentului de lucru şi a sumelor reprezentând decontarea transportului la şi de la locul de muncă, apoi înregistrarea debitului în contabilitate şi recuperarea integrală a debitului conform normelor legale în domeniu.
Referitor la susţinerile reclamantului potrivit cărora drepturile acordate în baza C.C.M. şi C.C.M. nu reprezintă drepturi de natură salarială, prima instanță a constatat că acestea nu sunt întemeiate.
De asemenea, judecătorul fondului a reținut că potrivit art. 55 alin. (1) din C. fisc. veniturile din salarii sunt definite ca fiind toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitatea temporară de muncă, iar C. fisc. la art. 55 alin. (2) lit. k) a asimilat veniturile din salarii şi orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor în vederea impunerii
Prin urmare,Curtea de apel a apreciat că afirmaţia reclamantului în sensul că sumele acordate în baza Contractului/A.C.M. nu ar fi drepturi de natură salarială, este neîntemeiată.
În fine, prima instanță a reținut drepturile salariale ale personalului bugetar se stabilesc exclusiv prin lege, fiind atributul legiuitorului să stabilească atât categoria de drepturi salariale cât şi cuantumul salariilor partea fixă şi partea variabilă, fapt ce rezultă din statutul funcţionarilor publici, Legea nr. 188/1999 şi celelalte reglementări respectiv, Legea nr. 53/2004 republicată, C. muncii şi Legea nr. 130/1996 privind C.C.M., precum şi din Deciziile C.C. nr. 818, nr. 819, nr. 820/2008 şi nr. 838/2009 cu privire la atributul exclusiv al legiuitorului de a adopta reglementări privind stabilirea drepturilor salariale.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţate de curtea de apel a declarat recurs reclamantul M.S. în calitate de primar al comunei Balşa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C.proc.civ.
Printr-o primă critică din recurs, recurentul a susținut că sunt nefondate constatările efectuate Și măsurile dispuse de către C.C., întrucât ele se referă la aȘa-zisa nelegalitate a unor drepturi prevăzute în convențiile colective de muncă încheiate la nivel de unitate, drepturi care nu încalcă nicio dispoziție legală.
Recurentul-reclamant reia susţinerile din cererea de chemare în judecată referitoare la faptul că,în cauză, C.C. a Județului Hunedoara nu are competenţa de a stabili cu privire la nelegalitatea unor clauze din convențiile colective de muncă, acest lucru fiind atributul instanțelor de judecată.
A susținut recurentul că drepturile la care se referă pct. II din decizia atacată sunt drepturi legal acordate salariaților, ele nereprezentând drepturi salariale Și nici venituri similare salariilor conform art. 55 alin. (4) din C. fisc., ci reprezintă „cheltuieli materiale Și servicii”, achitate din capitolul 20, subcap. 20,30.30, „alte bunuri materiale Și servicii” din bugetul local al Comunei BalȘa, astfel cum se precizează în A.C.M. şi C.C. de muncă înregistrat sub nr. 985216 din 9 decembrie 2008.
Prin urmare, recurentul a arătat că întreaga argumentație a C.C. a Jud. Hunedoara referitoare la aȘa zisa încălcare a legislației salarizării aferente personalului bugetar este nefundamentată, întrucât normele juridice care reglementează salarizarea invocate de către C.C., nu sunt aplicabile în domeniul cheltuielilor materiale.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Aşa cum rezultă din expunerea anterioară a lucrărilor din dosar, recurentul - reclamant a învestit instanţa cu o acţiune în contencios administrativ, pentru anularea, în parte, a Deciziei nr. 32 din 12 septembrie 2011 emisă de C.C. a Jud. Hunedoara, în privinţa pct. II. 2.
Prin pct. II. 2 din decizia contestată, s-a prevăzut obligarea conducătorului unităţii să dispună calcularea întinderii prejudiciului creat, prin plata nelegală către salariaţii primăriei a premiilor de Paşti, a premiilor de 8 Martie, a sumelor destinate achiziţionării echipamentului de lucru şi a sumelor reprezentând decontarea transportului la şi de la locul de muncă, apoi înregistrarea debitului în contabilitate şi recuperarea integrală a debitului conform normelor legale în domeniu.
Înalta Curte constată că nu este fondată susţinerea recurentului privind lipsa competenţei C.C. de a analiza legalitatea unor clauze din contractul colectiv de muncă, întrucât C.C. prin organele sale teritoriale are competenţa de a constata abateri de la legalitate cauzatoare de prejudicii în bugetele locale sau de stat sau în cheltuirea banilor publici.
De altfel, verificarea legalităţii contractului colectiv de muncă s-a efectuat de către pârâtă în baza dispozițiilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea C.C. In raport de obligaţiile legale de verificare instituite in sarcina C.C., autoritatea pârâtă nu era datoare a sesiza, in prealabil, instanţa de judecată cu cerere de constatare a nulităţii unor clauze din contractul colectiv de muncă.
Pe fondul cauzei, se constată că problema de drept ce se cere a fi dezlegată de instanţă vizează legalitatea constatărilor de la pct. II. 2 din decizia contestată cu referire la plata către salariaţii primăriei a premiilor de Paşti, a premiilor de 8 Martie, a sumelor destinate achiziţionării echipamentului de lucru şi a sumelor reprezentând decontarea transportului la şi de la locul de muncă.
În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că potrivit art. 55 alin. (1) din C. fisc. veniturile din salarii sunt definite ca fiind toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statul special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitatea temporară de muncă.
De asemenea, C. fisc. la art. 55 alin. (2) lit. k) a asimilat veniturile din salarii şi orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor în vederea impunerii.
În afară de acestea, drepturile salariale ale personalului bugetar se stabilesc exclusiv prin lege, fiind atributul legiuitorului să stabilească atât categoria de drepturi salariale cât şi cuantumul salariilor - partea fixă şi partea variabilă, fapt ce rezultă din Statutul funcţionarilor, Legea nr. 188/1999 şi celelalte reglementări respectiv, Legea nr. 53/2004 republicată, C. muncii şi Legea nr. 130/1996 privind C.C.M., precum şi din Deciziile C.C. nr. 818, nr. 819, nr. 820/2008 şi nr. 838/2009 cu privire la atributul exclusiv al legiuitorului de a adopta reglementări privind stabilirea drepturilor salariale.
Actul normativ cadru în baza căruia s-a încheiat C.C.M. la nivel de unitate a fost Legea nr. 130/1996 care la art. 12 stabilea că se pot încheia C.C.M. şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se puteau negocia şi stabili clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale. Prevederile acestui act normativ trebuiau coroborate şi cu cele ale Legii nr. 188/1999 privind statul funcţionarilor publici şi ale H.G. nr. 833/2007 privind normele de organizare şi funcţionare a Comisiilor paritare şi încheierea acordurilor colective de muncă, în care se prevăd în mod expres şi limitativ ce anume poate să cuprindă un acord colectiv pe care autorităţile şi instituţiile publice îl pot încheia cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici, având în vedere şi prevederile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 188/1999.
De altfel, potrivit prevederilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, art. 31 alin. (2) şi (3) din Legea 188/1999, sfera limitată a problemelor care pot face obiectul negocierii, include mai mult aspecte de ordin social, ale condiţiilor de muncă, sănătăţii şi perfecţionării profesionale.
În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată de Curtea de apel este legală şi temeinică, nefiind identificate, în sensul art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., motive de modificare sau casare a hotărârii respective.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II- a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7231/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5543/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
