ICCJ. Decizia nr. 7215/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7215/2013
Dosar nr. 1411/36/2011
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin cererea înregistrată sub nr. 141/36 din 14 decembrie 2011 la Curtea de Apel Constanţa, reclamanta SC D.P. SRL a chemat în judecată pârâţii - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti. Autoritatea Naţională a Vămilor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtelor în solidar la repararea prejudiciului material şi moral creat prin emiterea unui act administrativ fiscal nelegal, prejudiciu estimat la data introducerii prezentei la suma de 217.014.354,86 lei; obligarea pârâtelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, s-a arătat, in esenţă, că a fost înştiinţată la sfârşitul anului 2009 de către A.N.A.F. că urmează sa fie supusă unui control fiscal de fond având ca obiect verificarea îndeplinirii obligaţiilor bugetare, ulterior relevându-i-se faptul că acel control de fond urma a fi suspendat in scopul realizării de către organele vamale pe raza cărora îşi desfăşura activitatea a unei inspecţii referitoare la accizele datorate pentru produsele petroliere importate si distribuite.
S-a precizat că, după mai bine de un an de zile de la începerea inspecţiei D.R.A.O.V. Constanta referitoare la regimul accizelor aferente operaţiunilor desfăşurate în Portul Constanta, s-a constatat fără echivoc faptul ca obligaţiile suplimentare constatate în sarcina reclamantei au fost nereale si, implicit, actele si masurile adoptate împotriva reclamantei, nelegale.
A precizat că suita de masuri asigurătorii si de executare silita luate în mod succesiv asupra patrimoniului său au condus la blocarea cvasi-totala a activităţii curente a societăţii ceea ce a atras penalităţi din partea furnizorilor săi, pierderea surselor de finanţare si, in final, intrarea în procedura insolventei. (Dosar nr. 63863/3/2011 aflat pe rolul Secţiei a VII-a Civilă a Tribunalului Bucureşti).
A considerat reclamanta că sunt îndeplinite condiţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 şi că răspunderea pârâtelor pentru prejudiciile materiale si morale rezultate din emiterea unui act administrativ - fiscal nelegal şi din adoptarea diverselor masuri asigurătorii ori de executare silita, decurge în principal din dispoziţiile art. 227 C. proc. fisc, coroborate cu art. 1, 8 si 19 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte prejudiciul suferit, calculat doar pana la data de 08 septembrie 2011, s-a susţinut că acesta a rezultat din expertiza extrajudiciara anexată acţiunii, respectiv prejudiciu material rezultat din încetarea activităţii societăţii în perioada 23 aprilie 2010 - 09 februarie 2011, suma de 4.591.481,87 RON; prejudiciu material rezultat din litigiile intervenite cu furnizorii de marfa ca urmare a actelor si masurilor adoptate împotriva societăţii, suma totala de 161.510.231 RON; profit nerealizat ca urmare a blocării activităţii curente a societăţii, suma de 7.268.098,30 RON;daune morale pentru afectarea iremediabila a reputaţiei si imaginii societăţii, pentru concedierea a numărate persoane etc., suma de 43.300.000,00 RON (echivalentul în RON a sumei de 10.000.000,00 euro).
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a depus la dosar întâmpinare, invocând lipsa calităţii procesuale pasive, motivat de împrejurarea că pretenţiile reclamantei derivă din măsura dispusa prin Decizia de instituire a masurilor asigurătorii încheiată de Direcţia Regionala Vamala Constanta.
Pârâta Autoritatea Naţionala a Vămilor - Direcţia Regionala pentru Accize si Operaţiuni Vamale Bucureşti, a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat, pe cale de excepţie, necompetenţa materială a instanţei, motivat de faptul că obiectul prezentei cauze este de fapt o „acţiune în pretenţii ”, neputând avea ca temei de drept prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004.
A invocat şi excepţia necompetentei teritoriale, apreciind că instanţa competenta sa soluţioneze cauza este cea de la sediul ordonatorului principal, si anume Curtea de Apel Bucureşti şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, nefiind dovedit de către aceasta raportul de cauzalitate între presupusul act creator de prejudicii si prejudiciul invocat.
Pe fond s-a arătat că nu a fost probat existenţa vreunui prejudiciu provocat de autoritatea vamala, singurul bun care a fost practic indisponibilizat total fiind cantitatea de 6.800 tone de motorina, care nu aparţinea reclamantei.
Pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, prin reprezentanţii săi legali, în numele şi pe seama Autorităţii Naţionale a Vămilor a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepţie, inadmisibilitatea acţiunii întemeiată pe dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi excepţia tardivităţii.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii s-a arătat că dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 condiţionează în mod obligatoriu introducerea unei cereri în despăgubiri de introducerea anterioară a unei cereri în anularea actului, reclamantul obţinând o hotărâre favorabilă în acest sens, situaţie ce nu a avut loc în cauza de faţă.
Cu privire la excepţia tardivităţii, s-a arătat că, raportat la data comunicării actului - 2010, precum şi luarea la cunoştinţă despre producerea pagubei, termenul de 1 an prevăzut la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a fost depăşit.
Pârâta Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamantă, în principal ca inadmisibilă, având în vedere faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, iar, în subsidiar, ca fiind prescrisă, în raport de prevederile art. 19 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004, iar pe fondul cauzei, ca nefondată.
La data de 13 martie 2012, s-a depus la dosar de către Casa de insolvenţă Transilvania - Filiala Bucureşti S.P.R.L. în calitate de administrator judiciar al reclamantei SC D.P. SRL, note prin care a arătat că s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei faţă de SC D.P. SRL, iar debitoarei nu i s-a ridicat dreptul de administrare, aceasta optând pentru procedura reorganizării judiciare.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 199 din 11 aprilie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-au respins excepţiile necompetenţei materiale şi teritoriale ca nefondate; s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi s-a respins acţiunea faţă de pârât pentru lipsă calitate procesuală pasivă.
Prin aceeaşi sentinţă s-a admis excepţia inadmisibilităţii şi, pe cale de consecinţă, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta - SC D.G.P. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Regională Pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, Autoritatea Naţională a Vămilor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca inadmisibilă.
Au fost respinse excepţiile inadmisibilităţii şi prescrierii acţiunii ca rămase fără obiect.
Pentru a pronunţa această soluţie Curtea de Apel a apreciat, raportat la criteriul valoric instituit de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi la prejudiciul estimat de către reclamantă, respectiv 217.014.345,86 lei prin emiterea de către D.R.A.O.V. Constanţa, în urma controlului efectuat la societatea reclamantă, a deciziei de regularizare nr. 92 din 22 iunie 2010 pentru suma de 426.061.701 lei, din care 303.528.624 lei accize şi T.V.A., precum şi suma de 122.533.077 lei accesorii, că este competentă curtea de apel a soluţiona cauza.
În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei teritoriale invocată de către A.N.V. - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti s-a reţinut că alegerea instanţei aparţine reclamantului, in considerarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, intre domiciliul său şi sediul pârâţilor.
În raport de limitele învestirii instanţei - art. 8 şi 19 din Legea nr. 554/2005, Curtea de Apel a reţinut că, în cauză, calitate procesuală pasivă într-o acţiune în despăgubiri nu poate avea decât emitentul actului administrativ care în viziunea reclamantei i-a produs un prejudiciu pe care îl pretinde prin prezentul litigiu, astfel că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a fost apreciata ca fiind fondată.
În referire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii întemeiată pe dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a constatat in sentinţa atacată că acest text de lege reglementează cererea de despăgubiri formulată separat şi ulterior acţiunii în anularea acrului şi că aceste dispoziţii au în vedere despăgubirile solicitate pentru prejudiciul cauzat de actul pretins nelegal în perioada în care acesta s-a aflat în vigoare (şi-a produs efectele), prejudiciu constatat cu ocazia şi ca urmare a soluţionării şi admiterii acţiunii în anularea actului.
S-a reţinut că alin. (1) al art. 19 din actuala Legea nr. 554/2004 reglementează o situaţie de excepţie de la regula instituită prin art. 8. coroborat cu art. 11, aceea a acţiunilor „de plină jurisdicţie ”, în sensul de acţiune complexă, care să conţină şi capătul de cerere referitoare la despăgubiri, atât pentru daunele morale, cât şi pentru cele materiale, în baza art. 19 reclamantul având posibilitatea să formuleze în mod distinct, ulterior, o acţiune separată pentru acoperirea prejudiciului, sub condiţia imperativă a respectării termenului de prescripţie de 1 an, calculat în condiţiile art. 19 alin. (1) din lege, ca o consecinţă a anulării de către instanţa de contencios administrativ în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 a actului administrativ emis nelegal.
A constatat instanţa de fond, raportat la aceste texte de lege că excepţia inadmisibilităţii acţiunii în despăgubiri pe calea contenciosului administrativ este întemeiată aceasta neputând fi admisă decât în situaţia în care despăgubirile decurg din nelegalitatea actului administrativ atacat, nelegalitate constatată de o instanţă de contencios administrativ.
S-a arătat prin considerentele sentinţei atacate că această condiţie, impusă de legiuitor, care constituie un fine de neprimire, nu este îndeplinită întrucât nici decizia nr. 34 din 01 februarie 2011 emisă de A.N.A.F. şi nici decizia nr. 92 din 22 iunie 2010 nu au fost contestate la instanţa de contencios administrativ potrivit dispoziţiilor art. 218 din O.G. nr. 92/2003.
În ceea ce priveşte excepţiile tardivităţii acţiunii şi prescrierii dreptului la acţiune, în raport de modul de soluţionare a acţiunii pe cale de excepţie a inadmisibilităţii, au fost respinse ca rămase fără obiect.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC D.P. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, au fost indicate cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
S-a susţinut astfel, că sentinţa cuprinde motive contradictorii, reţinându-se iniţial că reclamanta a depus contestaţie împotriva Deciziei nr. 34 din 01 februarie 2011, pentru a se concluziona ulterior că aceasta nu a fost contestată.
De asemenea, s-a indicat punctul 8 din art. 304 C. proc. civ., potrivit căruia, instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul lămurit al acestuia, instanţa omiţând a analiza că prin desfiinţarea Deciziei nr. 92 din 22 iunie 2010 prin Decizia A.N.A.F. nr. 34 din 01 februarie 2011, reclamanta nu mai avea interes să atace in contencios această de urmă decizie, fiind instanţa in eroare şi in ceea ce priveşte emitentul acesteia.
S-a apreciat că hotărârea atacată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, făcându-se o greşită aplicare a art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2204 şi a art. 218 C. proc. fisc., judecătorul fondului dând dovadă de un formalism excesiv.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Procedura în fata instanţei de recurs
Intimata - pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că, in contextul in care Decizia de regularizare a situaţiei nr. 92 din 22 iunie 2010 nu a fost anulată de către instanţa de judecată, ci desfiinţată de către A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor prin Decizia nr. 34 din 01 februarie 2011 nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Intimatul - pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Considerentele si soluţia instanţei de recurs.
Recursul nu este fondat.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinările pârâtelor intimate la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, incluzând art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate invocate, în considerarea celor în continuare arătate.
În fapt, in baza adresei Direcţiei de Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale din cadrul A.N.V. nr. 21824/SMA/NN din 15 aprilie 2010 pârâta Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa a efectuat controlul ulterior al operaţiunilor vamale de import de motorină necondiţionată, încadrată la poziţia tarifară NC 27101941, efectuată de societatea reclamantă în perioada 01 ianuarie 2007 - 01 aprilie 2010.
În baza procesului - verbal din 22 iunie 2010 a fost emisă Decizia de regularizare a situaţiei nr. 92 din 22 iunie 2010 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei debite suplimentare în sumă de 426.061.701 lei compusă din 303.528.624 lei accize şi TVA şi 122.533.077 lei, accesorii aferente.
Prin Decizia nr. 34 din 01 februarie 2011 emisă de Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor a fost desfiinţată decizia de regularizare a situaţiei nr. 92 din 22 iunie 2010 emisă de D.J.A.O.V. Constanţa, dispunându-se ca organele vamale să procedeze la reanalizarea cauzei în funcţie de cele reţinute prin decizia nr. 34 din 01 februarie 2011.
În drept, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:
(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
(l) Cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).
Înalta Curte apreciază că nu se pot reţine criticile recurentei - reclamante circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., referitoare la omisiunea instanţei de a constata că s-a uzat de procedura administrativ fiscală jurisdicţională, in ceea ce priveşte Decizia nr. 92/2010.
Astfel, in materia contenciosului administrativ, acordarea despăgubirilor cauzate prin emiterea unui act administrativi fiscal nelegal se pot solicita odată cu acţiunea in anularea actului sau cu acţiunea in obligare, printr-o cerere accesorie, ce urmează soarta cererii principale, sau după anularea actului de către instanţa de contencios administrativ, in termen de un an de la data cunoaşterii pagubei, dacă paguba nu a fost cunoscută la data judecăţii, prin acţiune principală, adresată instanţei de contencios administrativ şi fiscal.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care instituie regula in materia contenciosului administrativ şi ale art. 19 din aceeaşi lege, care instituie excepţia, rezultă că acţiunea in răspundere patrimonială are un caracter subsecvent acţiunii in anularea actului.
Ca şi condiţie de admisibilitate, cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 este strict legată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, repararea pagubei fiind o latură intrinsecă a litigiului administrativ.
Pentru aceste motive, se apreciază că, in mod justificat, instanţa de fond a reţinut împrejurarea că atât Decizia nr. 92 din 22 iunie 2010 cât şi Decizia nr. 34 din 01 februarie 2011 nu au fost anulate de către instanţa de contencios administrativ, ceea ce constituie un fine de neprimire al acţiunii in despăgubiri.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC D.P. SRL împotriva Sentinţei nr. 199 din 11 aprilie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6737/2013. Contencios. Litigiu privind... | Suspendarea executării art. V din OUG nr. 15/2012 până la... → |
|---|
