ICCJ. Decizia nr. 7337/2013. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7337/2013
Dosar nr. 1132/2/2012
Şedinţa publică de la 19 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul G.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.J., obligarea pârâtului să răspundă clar şi neechivoc cererii adresate de reclamant în noiembrie 2011, faţă de acordul ministrului pentru constituirea unei comisii speciale de verificare a cunoştinţelor, conform considerentelor sentinţei civile nr. 269/2007 a Curţii de Apel Bucureşti rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 3317/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin sentinţa civilă nr. 3750 din 5 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că pârâtul a comunicat acordul la care face referire reclamantul prin adresa nr. 2513/ 27 septembrie 2007, transmisă de M.J., U.N.N.P., dar că, ulterior formulării cererii, reclamantul a revenit la M.J. cu alte cereri prin care solicita acelaşi răspuns.
A mai constatat că pârâtul a răspuns reclamantului prin adresele; din 28 noiembrie 2011 şi din 29 decembrie 2011, menţionând că faţă de răspunsurile la petiţiile depuse în perioada 2007-2011 nu are de formulat un alt punct de vedere sau de adus lămuriri suplimentare sau clarificări, ci îşi menţine; poziţia exprimată în acestea.
Curtea a concluzionat că, în aceste condiţii, în sarcina autorităţii pârâte nu poate fi reţinută existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. h) şi i) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva sentinţei nr. 3750 din 5 iunie 2012 a declarat recurs reclamantul G.M., solicitând casarea acesteia şi, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs s-a susţinut, în esenţă, că hotărârea este lipsită de temei legal, ridicându-se excepţia lucrului judecat raportat la sentinţa civilă nr. 269/2007 a cărei efectivă aplicare o urmăreşte recurentul.
S-a mai susţinut că în speţă este indubitabil excesul de putere, voinţa nejustificată a intimatului de a nu soluţiona cererea recurentului-reclamant.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi în raport de cadrul legal aplicabil, Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente:
Obiectul acţiunii introductive de instanţă îl constituie „refuzul pârâtului M.J. de a soluţiona cererea recurentului-reclamant din data de 9 noiembrie 2011 prin care acesta solicita să i se comunice dacă M.J. îşi menţine sau nu acordul conform considerentelor sentinţei civile nr. 269/2007 a Curţii de Apel Bucureşti rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 3317/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.
Raportat la acest obiect, instanţa de fond a avut a analiza dacă „refuzul” invocat de recurentul-reclamant este un refuz „nejustificat” în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ.
Sub acest aspect, Curtea reţine că în mod corect instanţa de fond a considerat că răspunsurile date de intimatul-pârât nu pot fi calificate ca fiind un „refuz nejustificat” de soluţionare a cererii.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ prin refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri se înţelege „exprimarea explicită cu exces de putere a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane”.
Or, aşa cum rezultă din actele depuse la dosar, ulterior formulării cererii din 9 noiembrie 2011, recurentul-reclamant a primit din partea intimatului-pârât Ministerul Justiţiei mai multe răspunsuri (filele 9-12 şi 14 din dosarul de fond) prin care i se comunică faptul că M.J. nu „are de formulat un alt punct de vedere şi că îşi menţine poziţia exprimată”, respectiv cea înaintată U.N.N.P. prin adresa din 27 septembrie 2007 (fila 41 dosar fond).
În aceste condiţii, este evident că nu se poate reţine în sarcina intimatului-pârât un „exces de putere” în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. i) din Legea contenciosului administrativ atunci când răspunde recurentului că „îşi menţine punctul de vedere” exprimat încă din 2007.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute, şi faţă de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.M. împotriva sentinţei civile nr. 3750 din data de 5 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7323/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 7423/2013. Contencios → |
|---|
