ICCJ. Decizia nr. 7530/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7530/2013
Dosar nr. 3922/2/2012
Şedinţa publică de la 29 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei şi procedura derulată de prima instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 mai 2012, reclamantele Ş.D.Ş., T.I.D., S.L.M., C.A.I., T.F.D. şi D.I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei:
- anularea Hotărârii nr. 15596 din 10 aprilie 2012 emisă de pârât;
- modificarea Ordinului ministrului justiţiei nr. 252/C/2012, în sensul stabilirii cuantumului sporului pentru condiţii grele, vătămătoare sau periculoase şi cuantumul sporurilor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru păstrarea confidenţialităţii prin raportate la noua indemnizaţie de încadrare brută lunară;
- obligarea pârâtului la plata diferenţei dintre sporurile cuvenite şi sporurile acordate, începând cu 01 ianuarie 2012 şi până la modificarea ordinului.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea acţiunii reclamantelor ca neîntemeiată, pentru argumentele prezentate la filele 32-34 dosar.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri (filele 5-22, 35-40, 52-57 dosar).
2. Hotărârea Curţii de Apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 5532 din 03 octombrie 2012, a respins acţiunea reclamantelor ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au formulat plângere împotriva hotărârii din 10 aprilie 2012, prin care pârâtul Ministerul Justiţiei le-a soluţionat contestaţia formulată împotriva Ordinului ministrului justiţiei nr. 252/C/2012, în sensul respingerii contestaţiei şi menţinerii ordinului prin care a fost acordată majorarea indemnizaţiilor de încadrare ale petentelor.
Prin Ordinul nr. 252/C/2012, ministrul justiţiei a dispus încadrarea reclamantelor S.D.Ş., T.I.D., S.L.M., C.A.I. şi T.F.D., având funcţia de judecător la Curtea de Apel Oradea, în gradaţia 4, clasa de salarizare 106, ca urmare a trecerii în tranşa de vechime în funcţie şi în muncă de la 15 ani la 20 de ani, stabilind indemnizaţia de încadrare brută lunară şi menţinând sporurile de care beneficiază (pentru condiţii grele, vătămătoare sau periculoase; pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii) în acelaşi cuantum avut anterior emiterii ordinului.
Pentru reclamanta D.I., preşedintele Judecătoriei Aleşd, s-a menţionat o situaţie asemănătoare cu privire la sporurile de care beneficiază, prin stabilirea indemnizaţiilor de încadrare brute lunare prin încadrarea dnei magistrat în clasa de salarizare 104, ca urmare a trecerii în tranşa de vechime de la 15 ani la 20 de ani.
Reclamantele au susţinut că, potrivit art. 4 alin. (1) din anexa VI la Legea cadru nr. 284/2010, pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15 % din indemnizaţia lunară de încadrare, corespunzător timpului lucrat; condiţiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite; prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 279/C/2010 s-a stabilit că acest spor este de 15 % din indemnizaţia de încadrare brută lunară.
De asemenea, prin art. 5 alin. (1) din anexa VI la Legea cadru nr. 284/2010 s-a stabilit că judecătorii beneficiază de un spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, sporuri aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare; prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 279/C/2010 s-a stabilit că acest spor este de 15 % din indemnizaţia de încadrare brută lunară.
Încadrarea magistraţilor a avut loc începând cu data de 01 ianuarie 2012, iar legea aplicabilă, conform principiului tempus regit actum, este O.U.G. nr. 80/2012 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 283/2011.
Potrivit acestui act normativ, art. 2, art. 1 alin. (1), în anul 2012, cuantumul salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază /salariilor funcţiei de bază/ indemnizaţiilor de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel care se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.
Critica reclamantelor în sensul că pârâtul a interpretat şi aplicat greşit sintagma „în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii” nu poate fi reţinută.
Textul legal vizează menţinerea la acelaşi nivel a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor cu cel acordat pentru luna decembrie 2011, dacă activitatea se desfăşoară în aceleaşi condiţii şi nu situaţia dacă persoana care desfăşoară acea activitate trece într-o altă tranşă de vechime în funcţie sau în muncă.
Această interpretare rezultă din reglementarea expresă a modalităţii de avansare a personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă, ce se regăseşte în dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 283/2011.
Concluzia care se desprinde este că avansarea în gradaţia corespunzătoare trecerii într-o altă tranşă de vechime în muncă sau în funcţie se face prin adăugarea unei „majorări la salariul/indemnizaţia de bază avut”, dar „fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare” (art. 6 alin. (1) din Legea nr. 283/2011).
În condiţiile în care sporurile de natura celor solicitate de reclamante fac parte din salariul (indemnizaţia) corespunzătoare clasei de salarizare, iar pentru anul 2012 nu s-au acordat salariile corespunzătoare noii clase de salarizare, ci doar „o majorare”, cuantumul sporurilor acordate pentru anul 2012 este cel avut în anul 2011, neputând fi modificat în raport de o „majorare” ci doar în raport de un salariu acordat.
Prima instanţă a apreciat că nu poate reţine critica reclamantelor cu privire la încălcarea principiului nediscriminării şi egalităţii de tratament, deoarece nu există situaţii egale ori analoage sau aplicarea unui tratament juridic diferenţiat, instituit în baza unor situaţii obiectiv diferite dovedite de reclamante.
În optica judecătorului fondului cauzei, nu se poate primi susţinerea reclamantelor în sensul că pârâtul a menţionat greşit, în soluţionarea contestaţiei administrative, dispoziţiile pct. III lit. a) din Ordinul M.F.P., care conţine normele metodologice de aplicare a Legii nr. 285/2010 privind salarizarea pe anul 2011.
Autoritatea pârâtă a menţionat art. 6 din Legea nr. 285/2010 şi pct. III lit. a) din Normele Metodologice tocmai pentru a sublinia că a existat şi pentru anul anterior celui în care reclamantele au avansat în gradaţia corespunzătoare trecerii într-o altă tranşă de vechime în muncă sau în funcţie, dispoziţii legale corespunzătoare, iar reclamantele cel puţin în raport de magistraţii care au avansat în gradaţia corespunzătoare trecerii într-o altă tranşă de vechime în muncă sau în funcţie în anul 2011 nu pot invoca o discriminare.
3. Recursul declarat de reclamante
În recursul lor, reclamantele au solicitat modificarea sentinţei, în sensul admiterii acţiunii.
În motivarea căii extraordinare de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 3041C. proc. civ., recurentele au formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată:
În mod greşit prima instanţă a reţinut faptul că „sporurile solicitate fac parte din salariul/indemnizaţia corespunzătoare clasei de salarizare.”
În sprijinul acestei idei, recurentele au nominalizat prevederile art. 9 alin. (2), art. 20 alin. (1), art. 22 alin. (2), art. 1 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 279/C/2010, art. 4 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) din anexa VI.
Din fişele de salarizare anexate la ordinul contestat rezultă faptul că cele două sporuri au fost de 15% din indemnizaţia brută de încadrare, pentru ca împreună cu sporul prevăzut de art. 4 alin. (1) să nu depăşească 30% din indemnizaţia lunară de încadrare, pentru a nu se încălca dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 284/2004.
Ca atare, doar salariul de bază, respectiv indemnizaţia de încadrare se calculează corespunzător clasei de salarizare, iar sporurile aflate în discuţie nu fac parte din indemnizaţia de bază lunară, ci se aplică la aceasta, aspect ce rezultă chiar din conţinutul ordinului analizat.
Dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 283/2011 prevăd doar modul în care se va stabili indemnizaţia de încadrare lunară, în raport de noua vechime în muncă şi în funcţie, fără a se putea reţine că din acestea ar rezulta vreo referire şi la sporuri.
În opinia recurentelor, expresia “fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare” nu poate fi interpretată în sensul că nu pot fi acordare sporurile raportat la noua indemnizaţie de încadrare. Ceea ce se stabileşte corespunzător coeficientului de salarizare este indemnizaţia de încadrare lunară, sporurile nefiind incluse în aceasta.
Sintagma “aceleaşi condiţii”, la care face referire art. 1 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, nu vizează doar modificarea condiţiilor privitoare la locul şi la felul muncii, ci şi cele referitoare la cariera şi la situaţia profesională, respectiv trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie, grad ori treaptă de salarizare. Scopul urmărit de legiuitor prin limitarea cuantumului sporului a fost acela de a evita majorarea procentuală a sporurilor.
Pentru a consolida această interpretare juridică, recurentele au făcut trimitere şi la prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 283/2012 prin care s-a dispus ca în anul 2012 să se menţină toate elementele sistemului de salarizare, nu doar sporurile şi compensaţiile, ci şi salariile de bază/indemnizaţiile, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
Recurentele au precizat că nu îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii de vechime în funcţie ca în luna decembrie 2011, deoarece indemnizaţia de încadrare brută lunară a crescut faţă de această lună, ca urmare a trecerii într-o altă tranşă de vechime.
În condiţiile în care sporurile se calculează procentual din indemnizaţia de încadrare, majorarea acestora, ca o consecinţă a majorării indemnizaţiei brute de încadrare, nu încalcă prevederile Legii nr. 283/2011.
Recurentele au arătat că au fost discriminate ca urmare a faptului că la stabilirea sporurilor nu s-a ţinut seama de noua indemnizaţia de încadrare brută lunară.
În situaţia dată, nu sunt aplicabile dispoziţiile Ordinului M.F.P. nr. 77/2011, deoarece actul administrativ contestat nu a fost emis în executarea acestuia.
4. Apărările formulate de intimat
Intimatul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Recurentele-reclamante au investit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect:
- anularea Hotărârii nr. 15596 din 10 aprilie 2012 emisă de autoritatea intimată;
- modificarea Ordinului M.J. nr. 252/C/2012, în sensul stabilirii cuantumului sporului pentru condiţii grele, vătămătoare sau periculoase şi cuantumul sporurilor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru păstrarea confidenţialităţii prin raportate la noua indemnizaţie de încadrare brută lunară;
- obligarea pârâtului la plata diferenţei dintre sporurile cuvenite şi sporurile acordate, începând cu 01 ianuarie 2012 şi până la modificarea ordinului.
Prima instanţă a respins acţiunea ca neîntemeiată pentru argumentele prezentate rezumativ la pct. I.2. din decizia de faţă.
Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză, dispoziţiile legale aplicabile şi răspunzând la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin Ordinul nr. 252/C/2012, ministrul justiţiei a dispus încadrarea reclamantelor S.D.Ş., T.I.D., S.L.M., C.A.I. şi T.F.D., judecătoare la Curtea de Apel Oradea, în gradaţia 4, clasa de salarizare 106, ca urmare a trecerii în tranşa de vechime în funcţie de la 15 ani la 20 de ani, stabilind indemnizaţia de încadrare brută lunară şi menţinând sporurile de care beneficiază (pentru condiţii grele, vătămătoare sau periculoase; pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii) în acelaşi cuantum avut anterior emiterii ordinului.
Pentru reclamanta D.I., preşedintele Judecătoriei Aleşd, s-a menţionat că, în urma trecerii în tranşa de vechime în funcţie şi în muncă de la 15 ani la 20 de ani, beneficiază de următoarele drepturi salariale: o indemnizaţie de încadrare brută lunară de 7.140 lei, un cuantum al sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 1.020 lei, un cuantum al sporurilor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, precum şi pentru păstrarea confidenţialităţii de 1.019 lei
Temeiurile juridice nominalizate în preambulul acestui act administrativ unilateral cu caracter individual sunt:
- Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 283/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2012 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar şi ale O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinul ministrului justiţiei nr. 279/C/2010;
- Art. 13 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei.
Prin Hotărârea nr. 15596 din 10 aprilie 2012, intimatul Ministerul Justiţiei a respins contestaţia formulată de recurente împotriva Ordinului ministrului justiţiei nr. 252/C/2012.
Problema de drept ce urmează a fi dezlegată în prezenta cauză vizează împrejurarea dacă la momentul încadrării recurentelor în gradaţia 4, clasa de salarizare 106, ca urmare a trecerii în tranşa de vechime în funcţie de la 15 ani la 20 de ani, autoritatea intimată avea obligaţia legală de a recalcula procentele de 25%, de 15% şi, respectiv, de 5% de care aceste părţi beneficiau înainte de avansarea în gradaţia corespunzătoare, în raport de indemnizaţia lunară de încadrare.
Potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 283/2011:
„(1) Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.
(2) În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”
În acelaşi timp, art. 6 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ prevede că „(1) în anul 2012 avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus menţionată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.
Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior citate rezultă faptul că avansarea în gradaţia corespunzătoare trecerii într-o altă tranşă de vechime în funcţie sau în muncă se face printr-o majorare a salariului de bază avut.
În ceea ce priveşte modul concret de calcul al drepturilor salariale aflate în discuţie, acesta se efectuează în baza prevederilor Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aprobate prin Ordinul M.M.F.P.S. nr. 42/2011 şi Ordinul M.F.P. nr. 77/2011.
Mai precis, la pct. III - Angajarea, promovarea şi avansarea personalului - lit. a) din Normele metodologice anterior nominalizate, se arată următoarele:
„Personalul care, în cursul anului 2011, trece într-o gradaţie superioară beneficiază suplimentar, în conformitate cu art. 11 din Legea-cadru nr. 284/2010, de clasele de salarizare succesive, iar salariul de bază i se majorează cu numărul de clase acordat înmulţit cu valoarea unei clase de salarizare de 2,5% din salariul de bază.”
Instanţa de control judiciar nu poate primi critica recurentelor în sensul că, în speţa de faţă, nu sunt aplicabile aceste Norme metodologice, în raport de prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 283/2011 care fac trimitere la cadrul normativ în baza căruia s-au calculat veniturile din luna decembrie 2011.
Mai mult decât atât, Înalta Curte apreciază că este corectă concluzia exprimată de prima instanţă, în sensul că autoritatea intimată a indicat dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 283/2011 şi ale pct. III din Normele metodologice tocmai pentru a arăta faptul că şi în anul anterior celui în care recurentele au trecut într-o altă tranşă de vechime în funcţie au existat prevederi legale corespunzătoare.
În fine, Înalta Curte nu poate primi critica recurentelor referitoare la încălcarea principiului egalităţii în drepturi, în condiţiile în care acestea nu au invocat excepţia de neconstituţionalitate cu privire la actele normative nominalizate în preambulul ordinului contestat în cauza de faţă.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect dispoziţiile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantele S.D.Ş., T.I.D., S.L.M., C.A.I., T.F.D. şi D.I. împotriva sentinţei civile nr. 5532 din 3 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7394/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 7536/2013. Contencios → |
|---|
