ICCJ. Decizia nr. 7539/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7539/2013
Dosar nr. 3567/2/2012
Şedinţa publică de la 3 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 4475 din 3 iulie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanta SC A.R. SRL, în contradictoriu cu pârâta Camera de Comerţ şi Industrie a României, prin care solicita anularea adresei din 2011, reprezentând răspunsul la plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Avizului de existenţă a cazului de forţă majoră din 27 septembrie 2011 emis de aceeaşi pârâtă, anularea pct. II din Rezoluţia din 7 noiembrie 2011 emisă de pârâtă, în ce priveşte soluţionarea plângerii prealabile şi anularea Avizului de existenţă a cazului de forţă majoră susmenţionat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în esenţă că, în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, faţă de natura actelor contestate, care nu reprezintă acte administrative, acţiunea este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului, se arată, în esenţă, că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente cauzei, respectiv a prevederilor art. 24 şi 28 din Legea camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi art. 2 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă apreciind greşit că actul contestat nu ar fi fost emis de instituţia pârâtă în regim de putere publică şi că, drept urmare, acest act - avizul de forţă majoră - nu ar avea natura unui act administrativ.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele şi criticile invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Prin acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamanta a solicitat anularea Avizului de existenţă a cazului de forţă majoră din 27 septembrie 2011 emis de pârâta Camera de Comerţ şi Industrie a României, precum şi a Adresei din 2011, prin care pârâta a răspuns plângerii prealabile formulate de reclamantă împotriva avizului respectiv, şi a pct. II din Rezoluţia pârâtei din 2011, în ce priveşte soluţionarea plângerii prealabile.
În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi cu emitentul actelor contestate, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat prima instanţă că acţiunea este inadmisibilă, faţă de natura actului juridic - Avizul de existenţă a cazului de forţă majoră - supus controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ.
Avizul din 27 septembrie 2011 de constatare a existenţei cazului de forţă majoră, a fost emis de Camera de Comerţ şi Industrie a României, în exercitarea atribuţiei prevăzute la art. 28 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 335/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la art. 12 din Statutul acestei instituţii, de a aviza, la cerere, pentru societăţile româneşti, pe bază de documentaţie, existenţa cazurilor de forţă majoră şi efectele acestora asupra executării obligaţiilor comerciale contractuale interne şi internaţionale.
Conform prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 335/2007, Camera de Comerţ şi Industrie a României este o organizaţie neguvernamentală, autonomă, nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce reprezintă, sprijină şi apără interesele generale ale comunităţii de afaceri din România, urmărind promovarea şi dezvoltarea industriei, comerţului, serviciilor şi agriculturii, în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă.
În raport cu actele normative care reglementează Sistemul cameral, respectiv legea organică privind camerele de comerţ din România şi Statutul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, sus menţionate, nu se poate considera că instituţia emitentă a actelor contestate poate fi asimilată unei autorităţi publice, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, în ceea ce priveşte exercitarea atribuţiei referitoare la emiterea avizului de constatare a existenţei cazului de forţă majoră şi că acest act este un act administrativ supus controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ.
Argumentele invocate de recurentă, potrivit cărora actele contestate ar fi acte administrative, sunt greşite atât în raport cu statutul pe care intimata-pârâtă, în calitate de emitentă, îl are cât şi, mai ales, cu atribuţiile în exercitarea cărora au fost emise actele respective.
Astfel, conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, prin autoritate publică se înţelege „orice organ de stat sau al unităţilor administrativ - teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public” şi, prin asimilare, „persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică”.
Aşadar, asimilarea persoanei juridice de drept privat cu o autoritate publică nu poate fi făcută decât exclusiv în privinţa acelor atribuţii pentru care a fost recunoscut statutul de utilitate publică sau prin care se prestează un serviciu public, în regim de putere publică.
Drept urmare, recunoaşterea statutului de utilitate publică unei persoane juridice de drept privat nu conduce, de plano, la includerea în categoria actelor administrative a tuturor actelor juridice emise de aceasta, indiferent de obiectul şi sfera lor de reglementare.
În acest sens sunt, de altfel, şi prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care definesc actul administrativ ca fiind „ actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice” şi, prin asimilare, „contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ”.
Se desprinde, cu uşurinţă, din modul de redactare a dispoziţiilor legale citate, că trăsătura definitorie a actului administrativ este scopul sau finalitatea acestuia de a promova şi proteja interesul public.
Actelor supuse controlului judiciar în cauză, le lipseşte, însă, această caracteristică, întrucât nu sunt emise în regim de putere publică iar sfera producerii efectelor acestora este limitată la cadrul raporturilor de drept comercial stabilite între recurenta-reclamantă SC A.R. SRL (fostă SC B.I. SRL) şi SC H. SA, prin contractul de vânzare-cumpărare de energie electrică din 29 noiembrie 2004, în legătura cu care a fost emis avizul contestat.
Acest contract comercial cuprinde la art. 14 alin. (2) clauza de forţă majoră, prin care părţile au stipulat că pentru emiterea certificatului de forţă majoră, solicitarea se va adresa Camerei de Comerţ şi Industrie.
Conform regulilor adoptate de Camera de Comerţ şi Industrie a României, în limitele competenţei sale de reglementare, certificatul de forţă majoră este actul prin care, în baza împuternicirii acordate de părţile contractante prin clauza de forţă majoră, Camera atestă producerea unui eveniment de forţă majoră care împiedică îndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor asumate prin contract, astfel că produce efecte juridice asupra executării unui contract comercial.
Aşadar, acest certificat (aviz) şi, prin simetrie, actele emise în legătură cu acesta şi contestate în cauză nu sunt întocmite de Camera de Comerţ şi Industrie a României ca subiect de drept public, în raporturi juridice de natura celor care presupun exerciţiul autorităţii publice, şi nu exprimă voinţa de a da naştere, de a modifica sau de a stinge drepturi şi obligaţii, în regim de putere publică.
De asemenea, faţă de obiectul lor, avizele de atestare a cazurilor de forţă majoră sunt întocmite exclusiv pentru un interes privat, constând în exonerarea de răspunderea contractuală a părţii care le invocă, şi nu pentru un interes legitim public, care, conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, trebuie să caracterizeze un act administrativ şi care, potrivit aceloraşi dispoziţii legale, „vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice” (lit. r)).
Faţă de considerentele arătate, constatându-se că soluţia primei instanţe este temeinică şi legală, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.R. SRL împotriva sentinţei nr. 4475 din 3 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7537/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7542/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
