ICCJ. Decizia nr. 761/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 761/2013
Dosar nr. 2688/2/2011
Şedinţa publică de la 14 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta T.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Arhivele Naţionale, anularea Dispoziţiei Directorului General al Arhivelor Naţionale nr. 466 din 13 septembrie 2007 ca nelegală şi netemeinică şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că dispoziţia este nulă absolut deoarece a încălcat prevederile art. 78 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, privind audierea prealabilă a funcţionarului, invocând procesul-verbal încheiat în data de 7 septembrie 2007 când a fost încunoştinţată deja la acea dată, de reprezentantul pârâtei, cu privire la măsurile disciplinare ce se vor aplica - şi aceasta anterior oricăror audieri sau explicaţii din partea acesteia, decizia de sancţionare fiind deja luată de către reprezentantul pârâtei, rezultând acest fapt şi din împrejurarea că, formulând obiecţiuni, i s-a pus în vedere să îşi precizeze în scris obiecţiunile "referitoare la măsurile disciplinare aplicate".
Reclamanta a mai arătat că decizia atacată respectă - formal - o parte din condiţiile impuse de lege, însă nu precizează motivele pentru care observaţiile şi apărările sale nu au fost luate în considerare la aplicarea deciziei de sancţionare, tocmai pentru că la momentul în care şi-a precizat punctul de vedere, sancţiunea era deja adoptată, criticând dispoziţia contestată şi din perspectiva temeiniciei acesteia, a faptelor reţinute ca abateri disciplinare în sarcina sa.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, arătând că în sarcina reclamantei s-a reţinut, cu ocazia controlului efectuat, încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, lipsă de implicare, coordonare şi control a activităţilor specifice desfăşurate în cadrul D.J.A.N. Ilfov în perioada supusă controlului tematic. Deficienţele constate întrunesc elementele constitutive ale unei abateri disciplinare, conform art. 43 alin. (1), art. 45 alin. (1), art. 75, art. 77 alin. (1), alin. (2) lit. j) şi alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, iar susţinerile reclamantei că nu i s-a respectat dreptul la apărare nu au justificare.
Prin Sentinţa nr. 4144 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea, a anulat Dispoziţia nr. 466 din 13 septembrie 2007 emisă de Directorul General al Arhivelor Naţionale şi a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 1.000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice.
Prin Decizia nr. 5550 din 10 decembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâtă, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă spre rejudecare.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii.
În fond, după casare, prin Sentinţa nr. 7759 din 20 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, următoarele:
Motivele privind încălcarea dreptului de apărare al reclamantei şi nulitatea deciziei ca urmare a încălcării art. 268 alin. (2) lit. c) din C. muncii nu vor mai fi analizate, asupra acestora pronunţându-se instanţa supremă.
Prima instanţă a reţinut că în perioada 21 - 23 august 2007 a fost efectuat un control tematic la Direcţia Judeţeană Ilfov a Arhivelor Naţionale (în prezent, Biroul Judeţean Ilfov al Arhivelor Naţionale), care a vizat modul de îndeplinire a sarcinilor specifice de către conducerea şi personalul acestei structuri în intervalul 1 ianuarie 2006 - 31 iulie 2007.
În urma controlului efectuat, s-a reţinut în sarcina reclamantei încălcarea legislaţiei aplicabile funcţionarilor publici referitoare la îndatoriri, materializată prin: neconsemnarea în instrumentele obligatorii de evidenţă a 857 fonduri şi colecţii arhivistice preluate de la Direcţia Judeţeană Vâlcea a Arhivelor Naţionale (în continuare, D.J.A.N. Vâlcea) şi a celor 47 fonduri şi colecţii arhivistice provenite de la Direcţia Judeţeană Argeş a Arhivelor Naţionale (în continuare, D.J.A.N. Argeş); consemnarea defectuoasă în Registrul General de Arhivă a 14 fonduri şi colecţii arhivistice, înscrise până la data controlului; neorganizarea unor şedinţe periodice de analiză cantitativă şi calitativă a activităţii desfăşurate în cadrul D.J.A.N. Ilfov; lipsa verificării activităţii subordonaţilor în sensul nerespectării prevederilor Planurilor anuale de activităţi şi Fişei postului directorului D.J.A.N. Ilfov, reclamantă în prezenta cauză.
În raport cu faptele constatate, echipa de control a propus sancţionarea disciplinară a reclamantei cu "Mustrare scrisă". Directorul general (în prezent, director) al Arhivelor Naţionale a constatat că deficienţele menţionate întrunesc elementele constitutive ale unei abateri disciplinare, conform art. 43 alin. (1), art. 45 alin. (1), art. 75, art. 77 alin. (1), alin. (2) lit. j) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, aducând la cunoştinţa personalului măsurile ce vor fi aplicate.
Directorul general al Arhivelor Naţionale a emis Dispoziţia nr. 466 din 13 septembrie 2007 prin care reclamanta a fost sancţionată disciplinar cu "mustrare scrisă", având în vedere dispoziţiile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, conform cărora "Sancţiunea disciplinară prevăzută la art. 77 alin. (3) lit. a) se poate aplica direct de către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică".
Prima instanţă a reţinut că fişele postului nu erau semnate la data controlului de toţi titularii acestora, iar de la data întocmirii fişelor (28 noiembrie 2006) şi până la data controlului se scurseseră aproape nouă luni, timp suficient pentru a opera modificările eventuale şi a se semna fişele de către întreg personalul D.J.A.N. Ilfov.
Cu privire la faptul că în Raportul privind principalele concluzii rezultate în urma controlului tematic efectuat la D.JA.N. Ilfov se afirmă că distribuirea sarcinilor de către directorul D.J.A.N. Ilfov se face echilibrat din punct de vedere cantitativ, dar "fără a se ţine cont de capacitatea de a se achita de ele a membrilor colectivului Direcţiei", prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a repartizat sarcinile în funcţie de capacităţile lucrătorilor.
Între măsurile profesionale propuse în Raportul privind principalele concluzii rezultate în urma controlului tematic efectuat la D.JA.N. Ilfov nu apare "prelucrarea arhivistică a fondurilor şi fragmentelor de fonduri create de instituţii din Basarabia, Bucovina şi Cadrilaterul", aşa cum susţine reclamanta.
Singura măsură referitoare la operaţiunile arhivistice asupra acestor fonduri şi fragmente de fonduri este "întocmirea Planurilor metodice de lucru pentru fondurile arhivistice referitoare la Basarabia, Bucovina şi Cadrilater, cu prioritate a celor puse în lucru în perioada 2006 - 2007".
În sensul celor arătate, art. 12 din Normele Tehnice privind desfăşurarea activităţilor în Arhivele Naţionale, prevede că planul metodic de lucru este întocmit înaintea ("în vederea") efectuării operaţiunilor arhivistice de prelucrare a documentelor, dispoziţii pe care reclamanta nu le-a respectat.
Întocmirea Planului metodic de lucru este o activitate, iar operaţiunile de fondare, ordonare, inventariere şi verificarea existentului cu instrumentele de evidenţă reprezintă alte activităţi, distincte.
Stabilirea acestei măsuri, în forma existentă în Raportul privind principalele concluzii rezultate în urma controlului tematic efectuat la D.JA.N. Ilfov, a avut în vedere faptul că acţiunea de întocmire a planurilor metodice de lucru a figurat în Planul de activitate a D.J.A.N. Ilfov pe 2006, acţiune nedusă la îndeplinire până la data controlului, recunoscută în scris de către reclamantă cu ocazia audierii.
De asemenea, s-au mai avut în vedere numeroasele deficienţe constatate pe parcursul inventarierii unor fonduri create de instituţii din Basarabia, Bucovina de Nord şi Cadrilater, dintre care fac parte: neconsemnarea în fişele de inventar, întocmite în perioada vizată de controlul tematic, a datelor extreme, a cotei, a caracteristicilor documentelor, precum şi a numelui şi prenumelui în clar a persoanei care le-a întocmit, încălcându-se astfel prevederile art. 21 din Normele Tehnice privind desfăşurarea activităţilor în Arhivele Naţionale.
Totodată, s-a avut în vedere faptul că nu a fost respectată succesiunea firească de efectuare a operaţiunilor arhivistice asupra fondurilor create de instituţii din Basarabia, Bucovina de Nord şi Cadrilater.
Astfel, în unele cazuri, operaţiunea de inventariere a fost substituită celei de verificare a existentului cu instrumentele de evidenţă, operaţiune distinctă ce se efectuează abia după ce inventarele sunt elaborate. În acest sens, au fost identificate fişe de inventar cu observaţii referitoare la starea de păstrare şi conservare a documentelor ori posibilitatea includerii unităţilor arhivistice în cadrul altor fonduri, observaţii care potrivit art. 56 şi Anexei 13 din Normele Tehnice sus menţionate se consemnează în procesul-verbal de verificare a existentului, a stadiului de prelucrare şi a stării de conservare a documentelor.
În fine, nu numai deficienţele constatate pe linia prelucrării au stat la baza măsurii disciplinare de sancţionare a reclamantei cu "mustrare scrisă".
Astfel, la data controlului, D.J.A.N. Ilfov se afla în posesia unui număr considerabil de fonduri şi fragmente de fonduri create de instituţii din Basarabia, Bucovina de nord şi Cadrilater. în acest sens, stau mărturie planurile de activităţi şi raportările periodice ale D.J.A.N Ilfov, din care rezultă că unele fonduri au fost supuse prelucrării arhivistice. De asemenea, procesele-verbale de predare-preluare, înregistrate sub nr. 521 din 22 septembrie 2004 între D.J.A.N. Vâlcea şi D.J.A.N. Ilfov, semnate de reclamantă, dovedesc intrarea în posesia D.J.A.N. Ilfov a unor astfel de fonduri arhivistice.
Afirmaţia reclamantei că "nepredarea documentelor" a atras "o lipsă de implicare a conducerii D.J.A.N. Ilfov în procesul de rezolvare a cererilor", nu are niciun fundament.
Totodată, aspectele care privesc neimplicarea directorului D.J.A.N. Ilfov în procesul de rezolvare a cererilor ţin de omisiunile constatate la redactarea referatelor de rezolvare a cererilor, contrar prevederilor art. 23 alin. (3) din Normele metodologice privind eliberarea certificatelor copiilor şi extraselor de pe documentele deţinute de Arhivele Naţionale. Concret, au fost omise menţiuni referitoare la genul documentelor cercetate, obiectul solicitării, precum şi cotele unităţilor arhivistice, filele de pe care au fost eliberate actele.
Prima instanţă a apreciat că şi susţinerile reclamantei privind formularea "numărul din inventar al cotei arhivistice" sunt nefondate, în raport cu art. 21 lit. d) din Normele Tehnice privind desfăşurarea activităţilor în Arhivele Naţionale. Termenii "număr din inventar" şi "cotă arhivistică" nu sunt identici; numărul din inventar este doar o parte a cotei. În acest sens, potrivit art. 23 al Normelor metodologice privind eliberarea certificatelor copiilor şi extraselor de pe documentele deţinute de Arhivele Naţionale, în referatul unei cereri trebuie menţionate atât numerele de inventar cercetate cât şi cotele unităţilor arhivistice.
Cota unei unităţi arhivistice se menţionează sub forma Prefectura judeţului Ilfov, dosarul nr. 636/1946, nicidecum Prefectura judeţului Ilfov, nr. inv. 636/1946.
Împotriva Sentinţei civile nr. 7759 din data de 20 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta T.C., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii contestaţiei şi a anulării Dispoziţiei nr. 466 din data de 13 septembrie 2007 emisă de Directorul General al Arhivelor Naţionale, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primul ciclu procesual, respectiv suma de 1.000 RON.
A considerat recurenta că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, în primul rând datorită faptului că, dincolo de însuşirea "necritică" a susţinerilor cuprinse în întâmpinările intimatei, o serie de susţineri ale primei instanţe nu au nici măcar o minimă motivare sau raportare la un probatoriu ce nu a fost administrat, atunci când nu sunt contrazise expres de chiar înscrisul la care se referă prima instanţă.
Astfel, s-a arătat că în mod eronat prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a "repartizat sarcinile în funcţie de capacitatea lucrătoarelor" în condiţiile în care nu a fost administrată nici un fel de probă în acest sens, că "fişele postului nu erau semnate la data controlului de toţi titularii acestora. Mai mult, de la data întocmirii fişelor (28 noiembrie 2006) şi până la data controlului se scurseseră aproape 9 luni, timp suficient pentru a opera modificările eventuale şi a semna fişele de către întreg personalul" în condiţiile în care fişele posturilor au fost întocmite de către recurentă pentru toate posturile care, conform statului de organizare a Arhivelor Naţionale, reveneau Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Ilfov, că reclamanta ar fi făcut o afirmaţie în sensul că "nepredarea documentelor" a atras "o lipsă de implicare a conducerii D.J.A.N. Ilfov în procesul de rezolvare a cererilor", şi că "la redactarea referatelor de rezolvare a cererilor (...) au fost omise menţiuni referitoare la genul documentelor cercetate, obiectul solicitării, precum şi cotele unităţilor arhivistice, filele de pe care au fost eliberate actele" întrucât acest ultim aspect reţinut în sarcina reclamantei nu are nici un suport real din moment ce această chestiune nu a fost şi nu este menţionată nicăieri în "Raportul privind principalele concluzii rezultate în urma controlului tematic efectuat la Direcţia Judeţeană Ilfov a Arhivelor Naţionale", înregistrat la B.J.A.N. Ilfov sub nr. S/9341 din 12 septembrie 2007 iar la Arhivele Naţionale sub nr. S/2053 din data de 7 septembrie 2007, şi nici în decizia de sancţionare.
A apreciat recurenta că dreptul său de apărare într-un contencios disciplinar a fost încălcat flagrant, din moment ce rezultă expressis verbis că echipa de control - sau directorul general - a avut şi alte motive (neconsemnate) care au stat la baza aplicării sancţiunii disciplinarea, motive ce nu au fost însă constatate în raport şi nici nu au fost aduse la cunoştinţa reclamantei.
Referitor la celelalte considerente ale instanţei de fond, sub aspectul temeiniciei acestora, recurenta a mai precizat, cât priveşte reţinerea potrivit căreia, la data controlului, D.J.A.N. Ilfov se afla în posesia unui număr considerabil de fonduri şi fragmente de fonduri create de instituţii din Basarabia, Bucovina de Nord şi Cadrilater, că până la momentul efectuării controlului Serviciul Metodologie, Îndrumare şi Control nu comunicase graficul ce trebuia întocmit în conformitate cu dispoziţiile din Nota-Raport nr. S/1016229 din 8 aprilie 2004 emisă de directorul general al Arhivelor Naţionale şi cu Planul de transport a acestor documente. A concluzionat recurenta că la momentul efectuării controlului era încă în uz dispoziţia directorului general al Arhivelor Naţionale care impunea ca luarea în evidenţa D.J.A.N. Ilfov a fondurilor arhivistice create de instituţii din Basarabia, Bucovina de Nord şi Cadrilater să se realizeze după efectuarea operaţiunii de verificare a existentului cu instrumentele de evidenţă şi încheierea proceselor-verbale de predare-primire între D.J.A.N. Ilfov şi D.J.A.N. primare. Abia prin Adresa nr. S/2520 din data de 17 decembrie 2007, şi la solicitarea D.J.A.N. Ilfov (făcută cu Adresa nr. S/2520 din data de 19 noiembrie 2007), directorul general al Arhivelor Naţionale a dispus ca luarea în evidenţă a fondurilor să se realizeze pe bază de procese-verbale de luare în evidenţă, anulându-se astfel dispoziţiile anterioare.
S-a mai relevat prin cererea de recurs că în mod neargumentat prima instanţă nu şi-a însuşit interpretarea dată de recurentă sintagmei "numărul de inventar al cotei arhivistice", în sprijinul susţinerilor reclamantei stând cele menţionate în Dicţionarul ştiinţelor speciale ale istorie, Bucureşti, 1982, pagina 92, precum şi în art. 23 din Normele Metodologice privind eliberarea certificatelor, extraselor şi copiilor de pe documentele păstrate de Arhivele Naţionale nr. 1005970 din 16 iunie 2004, şi că în mod neîntemeiat judecătorul fondului a statuat că reclamanta nu a repartizat sarcinile în funcţie de capacităţile lucrătorilor, o asemenea susţinere fiind lipsită de orice suport probatoriu.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata Arhivele Naţionale ale României a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală, arătându-se, în esenţă, că situaţiei de fapt corect stabilite instanţa de fond i-a aplicat corect, în litera şi spiritul lor, textele legale incidente.
Recursul declarat de reclamanta T.C. împotriva Sentinţei civile nr. 7759 din data de 20 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin Dispoziţia nr. 466 din data de 13 septembrie 2007 emisă de Directorul General al Arhivelor Naţionale reclamanta T.C., funcţionar public, directorul Direcţiei Judeţene Ilfov a Arhivelor Naţionale a fost sancţionată disciplinar cu "mustrare scrisă" pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri constând în: - neconsemnarea în instrumentele obligatorii de evidenţă a 857 fonduri şi colecţii arhivistice preluate de la Direcţia Judeţeană Argeş a Arhivelor Naţionale; - consemnarea defectuoasă în RGA a celor 14 fonduri şi colecţii arhivistice, înscrise până la data controlului; - neorganizarea unor şedinţe periodice de analiză cantitativă şi calitativă a activităţii desfăşurate într-un anumit interval de timp; - lipsa verificării activităţii subordonaţilor în sensul nerespectării prevederilor Planurilor anuale de activităţi şi Fişei postului directorului D.J.A.N. Ilfov.
Actul administrativ de sancţionare disciplinară a reclamantei T.C. a avut la bază constatările din "Raportul privind principalele concluzii rezultate în urma controlului tematic efectuat la Direcţia Judeţeană Ilfov a Arhivelor Naţionale" nr. 2000 din 6 septembrie 2007 întocmit de Serviciul Metodologie, Îndrumare şi Control din cadrul Arhivelor Naţionale şi s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 43 alin. (1), art. 45 alin. (1), art. 75, art. 77 alin. (1) şi (2) lit. j) şi alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, coroborate cu art. 5 din Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu cele ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Prin Sentinţa civilă nr. 4144 din data de 25 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea reclamantei T.C. şi a fost anulată Dispoziţia nr. 466 din data de 13 septembrie 2007 emisă Directorul General al Arhivelor Naţionale, iar prin Decizia nr. 5550 din data de 10 decembrie 2010 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul formulat de Arhivele Naţionale, a fost casată sentinţa recurată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinându-se că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din H.G. nr. 1210/2003 (în forma în vigoare la data emiterii dispoziţiei contestate), că verificând preambulul şi partea expozitivă a actului administrativ de aplicare a sancţiunii disciplinare se reţine că autoritatea publică emitentă a respectat cerinţele impuse de textul normativ citat şi că împrejurarea că emitentul actului aflat în litigiu nu a reluat in extenso prevederile din raportul din 6 septembrie 2007 nu poate conduce la sancţiunea extremă a constatării nulităţii dispoziţiei câtă vreme acesta trimite la raportul comisiei mandatate cu efectuarea controlului tematic, care a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materie.
Instanţa de control judiciar a statuat, prin urmare, că prima instanţă trebuia să respingă excepţia nulităţii actului administrativ atacat şi să examineze legalitatea acestuia prin prisma temeiurilor juridice în baza cărora a fost emis, a probelor administrate în cauză de către părţi, a criticilor de nelegalitate invocate de către reclamantă precum şi a susţinerilor formulate în apărare de către pârâtă.
Urmare rejudecării după casarea cu trimitere s-a pronunţat, de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, Sentinţa civilă nr. 7759 din data de 20 decembrie 2011, ce face obiectul recursului de faţă, prin care a fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamantei T.C. prin care s-a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 466 din data de 13 septembrie 2007 emisă de Directorul General al Arhivelor Naţionale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a dispus în mod întemeiat, prin hotărârea pronunţată (motivată pertinent, complet, omogen, concret, convingător şi accesibil), respingerea acţiunii reclamantei şi, implicit, menţinerea actului administrativ de aplicare a sancţiunii disciplinare a "mustrării scrise, sentinţa recurată fiind dată urmare interpretării şi aplicării corecte a legii la împrejurările de fapt ale litigiului.
Normele de drept material aplicabile în cauză sunt reprezentate de dispoziţiile art. 43 alin. (1), art. 45 alin. (1), art. 75, art. 77 alin. (1), alin. (2) lit. j), alin. (3) şi alin. (4) şi art. 78 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile art. 5 şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 7/2005 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată, în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ de aplicare a sancţiunii disciplinare contestat de reclamantă, potrivit cărora:
- "Funcţionarii publici au obligaţia să îşi îndeplinească cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici" (art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999).
- "Funcţionarii publici răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuţiilor ce le revin din funcţia publică pe care o deţin, precum şi a atribuţiilor ce le sunt delegate" (art. 45 alin. (1) din Legea nr. 188/1999).
- "Încălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz (art. 75 din Legea nr. 188/1999).
- "(1) Încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară.
(2) Constituie abateri disciplinare următoarele fapte: (...) j) încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi, conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici; (...).
(3) Sancţiunile disciplinare sunt: a) mustrare scrisă; b) diminuarea drepturilor salariale cu 5 - 20% pe o perioadă de până la 3 luni; c) suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, după caz, de promovare în funcţia publică pe o perioadă de la 1 la 3 ani; d) retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea în funcţia publică pe o perioadă de până la un an; e) destituirea din funcţia publică.
(4) La individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii, comportarea generală în timpul serviciului a funcţionarului public, precum şi de existenţa în antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare care nu au fost radiate în condiţiile prezentei legi". (art. 77 alin. (1), alin. (2) lit. j), alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 188/1999).
- "Sancţiunea disciplinară prevăzută la art. 77 alin. (3) lit. a) se poate aplica direct de către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică" (art. 78 alin. (1) din Legea nr. 188/1999).
- "(1) Funcţionarii publici au obligaţia de a asigura un serviciu public de calitate în beneficiul cetăţenilor, prin participarea activă la luarea deciziilor şi la transpunerea lor în practică, în scopul realizării competenţelor autorităţilor şi ale instituţiilor publice. (2) În exercitarea funcţiei publice, funcţionarii publici au obligaţia de a avea un comportament profesionist, precum şi de a asigura, în condiţiile legii, transparenţa administrativă, pentru a câştiga şi menţine încrederea publicului în integritatea, imparţialitatea şi eficacitatea autorităţilor şi instituţiilor publice" (art. 5 din Legea nr. 7/2005 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată, denumit marginal "Asigurarea unui serviciu public de calitate").
- "Încălcarea dispoziţiilor prezentului cod de conduită atrage răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici, în condiţiile legii" (art. 23 alin. (1) din Legea nr. 7/2005 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată).
Din punct de vedere al stării de fapt, se reţine că în perioada 21 - 23 august 2007 a fost efectuat un control tematic la Direcţia Judeţeană Ilfov a Arhivelor Naţionale (în prezent Biroul Judeţean Ilfov a Arhivelor Naţionale), care a vizat modul de îndeplinire a sarcinilor specifice de către conducerea şi personalul acestei structuri în intervalul 1 ianuarie 2006 - 31 iulie 2007, iar în urma controlului efectuat s-a reţinut în sarcina recurentei (funcţionar public, directorul Direcţiei Judeţene Ilfov a Arhivelor Naţionale), prin "Raportul privind principalele concluzii rezultate în urma controlului tematic efectuat la Direcţia Judeţeană Ilfov a Arhivelor Naţionale" nr. 2000 din 6 septembrie 2007 întocmit de Serviciul Metodologie, Îndrumare şi Control din cadrul Arhivelor Naţionale, încălcarea legislaţiei aplicabile funcţionarilor publici referitoare la îndatoriri (materializată prin următoarele fapte: - neconsemnarea în instrumentele obligatorii de evidenţă a 857 fonduri şi colecţii arhivistice preluate de la Direcţia Judeţeană Argeş a Arhivelor Naţionale; - consemnarea defectuoasă în RGA a celor 14 fonduri şi colecţii arhivistice, înscrise până la data controlului; - neorganizarea unor şedinţe periodice de analiză cantitativă şi calitativă a activităţii desfăşurate într-un anumit interval de timp; - lipsa verificării activităţii subordonaţilor în sensul nerespectării prevederilor Planurilor anuale de activităţi şi Fişei postului directorului Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Ilfov), şi s-a propus, de către echipa de control, în raport de faptele constatate, sancţionarea disciplinară a reclamantei cu "mustrare scrisă".
Probatoriul administrat în litigiu nu a fost de natură să conducă la concluzia lipsei de realitate şi de fundament a celei mai mari părţi din constatările şi din concluziile pertinente reţinute prin Raportul privind principalele concluzii rezultate în urma controlului tematic efectuat la Direcţia Judeţeană Ilfov a Arhivelor Naţionale" nr. 2000 din 6 septembrie 2007 întocmit de Serviciul Metodologie, Îndrumare şi Control din cadrul Arhivelor Naţionale, mai ales a celor referitoare la deficienţele în procesul de consemnare în instrumentele obligatorii de evidenţă a fondurilor şi a colecţiilor arhivistice preluate de la Direcţia Judeţeană Argeş a Arhivelor Naţionale, la neorganizarea unor şedinţe periodice de analiză cantitativă şi calitativă a activităţii desfăşurate într-un anumit interval de timp şi la lipsa verificării reale şi eficiente a activităţii angajaţilor din cadrul Direcţiei Judeţene Ilfov a Arhivelor Naţionale.
Prin urmare, se reţine că actul administrativ prin care Directorul General al Arhivelor Naţionale a aplicat reclamantei T.C. sancţiunea disciplinară a "mustrării scrise", ce prezintă un caracter minimal, este întemeiat atât în fapt cât şi în drept, întrucât s-a făcut dovada încălcării de către reclamantă a unor îndatoriri de serviciu, şi, pe de altă parte, s-a ţinut cont la emiterea actului de sancţionare de prevederile art. 77 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, care stabilesc că la individualizarea sancţiunii disciplinare se va avea în vedere nu numai cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare şi împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, cât şi gradul de vinovăţie, consecinţele abaterii, precum şi comportarea generală în timpul serviciului a funcţionarului public.
În raport de cele mai sus arătate, constatând că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate şi că este legală soluţia instanţei de fond de respingere ca neîntemeiată a acţiunii reclamantei, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de T.C. împotriva Sentinţei civile nr. 7759 din data de 20 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de T.C. împotriva Sentinţei nr. 7759 din 20 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 752/2013. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 78/2013. Contencios. Suspendare executare act... → |
---|