ICCJ. Decizia nr. 78/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 78/2013
Dosar nr. 93/64/2012
Şedinţa publică de la 11 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC D.S.S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. 439 din data de 30 martie 2010, a Raportului de inspecţie fiscală nr. 3454 din 30 martie 2010 în urma căruia a fost emisă Decizia de impunere şi a Dispoziţiei de măsuri nr. 101 din 30 martie 2010.
În motivarea acţiuni reclamanta a susţinut că sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2005 şi art. 215 alin. (2) C. proc. fisc.
Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov a formulat întâmpinare în nume propriu şi pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 117/ F din 29 mai 2012 Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca rămasă fără obiect cererea formulată de reclamanta SC D.S.S. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, având ca obiect suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 439 din 30 martie 2010, a raportului de inspecţie fiscală nr. 3454 din 30 martie 2010, a dispoziţiei de măsuri nr. 101 din 30 martie 2010, emise de pârâtă; a respins cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a obligat pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov să plătească reclamantei SC Dexion Storage Solutions SRL suma de 5000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că la termenul de judecată din 13 martie 2012 reclamanta a depus la dosar sentinţa nr. 117/ F din 09 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. 385/64/2010 prin care s-a admis cererea formulată de reclamantă SC D.H.L.S.S. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi, în consecinţă s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 439 din 30 martie 2010 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, până la pronunţarea instanţei de fond; a fost obligată pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov către reclamanta SC D.H.L.S.S. SRL la plata sumei de 10,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 102/ F din 16 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. 809/64/2010 s-a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC D.H.L.S.S. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, Braşov, şi în consecinţă s-a dispus anularea Deciziei nr. 327/10 septembrie 2010 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov; anularea Deciziei privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. 439/30 martie 2010 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov – Activitatea de Inspecţie Fiscală; anularea Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 3454/30 martie 2010 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov - Activitatea de Inspecţie Fiscală; s-a respins cererea de reducere a onorariului de expert; pârâta a fost obligată să achite reclamantei SC D.H.L.S.S. SRL suma de 50100 lei reprezentând onorariu expert.
Curtea de Apel a avut în vedere dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: „În ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)”.
Pentru aceste considerente, instanţa de fond a respins ca rămasă fără obiect cererea reclamantei SC D.S.S. SRL, reţinând că suspendarea executării actelor dispusă prin sentinţa nr. 117/ F din 09 iunie 2010 a Curţii de Apel Braşov, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Instanţa a respins cererea formulată de reclamanta SC D.S.S. SRL în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, având în vedere că actele a căror suspendare s-a solicitat nu au fost emise de această pârâtă, ci de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov.
În ceea ce priveşte cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, instanţa în temeiul art. 274 alin. (1) şi art. 276 C. proc. civ., a obligat pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov la plata sumei de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, ţinând seama de valoarea litigiului, de munca efectuată de avocat (prin formularea cererii de chemare în judecată şi prezenţa la cele şapte termene acordate, fără a se proceda la administrarea probelor şi la dezbateri pe fond a cererii).
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta S.M.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că având în vedere dispozitivul hotărâri recurate potrivit căruia acţiunea reclamantei a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect, instanţa de fond a dispus în mod greşit obligarea paratei D.G.F.P. Braşov la plata unor cheltuieli de judecată deosebit de oneroase.
Potrivit prevederilor legale, acţiunea reclamantei a rămas fără obiect în contextul în care suspendarea pronunţată în Dosarul 385/64/2010 se prelungeşte ope legis până la soluţionarea irevocabilă a cauzei pe fond.
Faţă de aceste aspecte este evident că prezentul litigiu s-a purtat din culpa exclusivă a reclamantei, acţiunea fiind respinsă ca rămasă fără obiect în condiţiile în care cererea de suspendare putea fi formulată de către reclamantă ca petit în cadrul dosarului 809/64/2010.
În această situaţie recurenta consideră că nu se poate reţine culpa sa procesuală în purtarea prezentului litigiu atât timp cât se datorează în exclusivitate unei alegeri făcută de reclamantă.
Totodată, mai arată recurenta, nu există niciun element care să justifice obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, atâta timp cât pretenţiile reclamantei au fost respinse în totalitate, soluţia instanţei de judecată datorându-se în totalitate modului defectuos în care reclamanta a gestionat litigiile purtate în legătură cu actele administrativ fiscale contestate.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxele de procedură şi impozitul proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a tăcut. Judecătorii au însă dreptul, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Prin urmare, pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenţii, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru şi de procedură, plata experţilor, onorariile de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfăşurare a judecăţii.
Pentru ca aceste cheltuieli să fie acordate de către instanţă, partea trebuie să dovedească că le-a făcut.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu susţinerea intereselor în faţa instanţei de fond.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei nr. 117/ F din 29 mai 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 761/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 962/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
