ICCJ. Decizia nr. 7637/2013. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7637/2013
Dosar nr. 3211/2/2011
Şedinţa publică de la 6 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC O.M.V.P. SA a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Zalău - I.T., solicitând: anularea în parte a R.I.F. nr. 41758 din 14 septembrie 2010, întocmit de către pârât, în ceea ce priveşte suma de 1.051.611,89 lei, reprezentând impozit pe clădiri şi majorări, sumă stabilită în mod nelegal pentru rezervoare şi centrale termice şi care a fost executată, de asemenea, în mod nelegal; anularea în parte a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 41758 din 14 septembrie 2010, întocmită de pârât, în ceea ce priveşte suma de 1.051.611,89 lei reprezentând impozit pe clădiri şi majorări; anularea Dispoziţiei nr. 6160 din 10 noiembrie 2010 emisă de Municipiul Zalău prin Primar, care reprezintă răspunsul autorităţii la contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva R.I.F. din 14 septembrie 2010 şi a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 41758 din 14 septembrie 2010; obligarea Municipiului Zalău la restituirea sumei de 1.051.611,89 lei reprezentând impozit pe clădiri şi majorări, reţinută în mod abuziv şi fără temei legal din contul reclamantei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Dispoziţia nr. 6160 din 10 noiembrie 2010 emisă de Municipiul Zalău prin primar a fost respinsă contestaţia administrativă formulată, în temeiul disp. art. 205 din O.G. nr. 92/2003, împotriva R.I.F. nr. 41758 din 14 septembrie 2010 şi a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 41758 din 14 septembrie 2010.
Reclamanta a arătat că prin A.I.F. din 11 februarie 2010 a fost informată de începerea inspecţiei fiscale pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2009, având ca obiect verificarea bazelor de impunere, a legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor fiscale, respectarea legislaţiei fiscale şi contabile, stabilirea diferenţelor privind obligaţiile fiscale de plată, precum şi accesoriile acestora.
La încheierea inspecţiei fiscale a fost emisă Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. 41758 din 14 septembrie 2010, prin care au fost aduse grave prejudicii societăţii reclamante.
Cu privire la cap. II - „Constatări fiscale” - pct. B) - anul 2007din R.I.F. contestat, reclamanta a apreciat că organul fiscal a interpretat eronate legislaţia aplicabilă, în sensul că prin modificările aduse C. fisc. prin Legea nr. 343/2006, legiuitorul nu a avut în vedere excluderea din lista de scutiri a rezervoarelor şi a altor construcţii speciale detaliate în C. fisc. anterior modificării, ci a considerat suficient să sintetizeze şi să reglementeze acest aspect la art. 250 alin. (2) C. fisc.
De asemenea, a susţinut că Municipiul Zalău la calcularea impozitelor datorate de reclamantă pentru anii fiscali 2007 - 2010, trebuia să aibă în vedere adresa din 13 decembrie 2007, prin care M.E.F. a precizat că pentru rezervoarele situate deasupra solului, precum şi pentru cele situate în subteran, nu se datorează impozit pe clădiri, întrucât, potrivit legii, nu au elementele constitutive ale unei clădiri - pereţi şi acoperiş.
Deşi Municipiul Zalău consideră rezervoarele ca fiind clădiri şi calculează impozit pe clădiri asupra acestora, totuşi, nu exclude din baza de impozitare suprafaţa de teren ocupată de aceste construcţii speciale, încălcând, astfel, art. 257 lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
În plus, a mai arătat reclamanta că Municipiul Zalău este singura unitate administrativ-teritorială din cele aproximativ 700 la care aceasta plăteşte impozit pe clădiri, care a interpretat astfel modificările aduse C. fisc. prin Legea nr. 343/2006 şi care consideră rezervoarele drept construcţii impozabile cu impozit pe clădiri.
Referitor la cap. II - „Constatări fiscale” - pct. B) - anul 2008, reclamanta a precizat că organul fiscal şi-a menţinut punctul de vedere eronat privind impozitarea construcţiilor speciale - rezervoare şi centrale termice.
Municipiul Zalău a comunicat reclamantei somaţia şi Titlul executoriu nr. 37702 din 2 iunie 2009, ce cuprindeau la rubrica majorări, suma de 150.743,15 lei, pârâtul emiţând titlu executoriu fără ca, anterior, să comunice o decizie de impunere în care să se identifice o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.
Normele metodologice de aplicare a C. proc. fisc., aprobate prin H.G. nr. 1050/2004, detaliază la pct. 107.1, actele administrative fiscale ce au caracterul de titluri de creanţă fiscală, iar în conformitate cu prevederile art. 85 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. fisc., impozitele şi taxele se stabilesc fie prin decizie de impunere, fie prin declaraţie fiscală, dacă legea prevede obligaţia contribuabilului să calculeze cuantumul obligaţiei fiscale.
Faptul că sumele datorate cu titlu de impozit nu pot fi stabilite decât prin decizie de impunere, este susţinut şi de M.F.P. - D.L. C. proc. fisc. prin adresa emisă din 9 august 2010.
Fără a respecta prevederile legale sus menţionate, Municipiul Zalău a transmis Adresa de înfiinţare a popririi din 24 iunie 2009 şi concomitent a reţinut din contul societăţii reclamante suma de 605.854,15 lei, adică: rămăşiţă ani anteriori (2008) - 303.949 lei; debit - 151.162 lei; majorări de întârziere - 150.743,15 lei.
În ceea ce priveşte cap. II - „Constatări fiscale” - punctul B) - anul 2009 (pagina 6) din R.I.F. contestat, reclamanta a arătat că Municipiul Zalău a rămas la aceeaşi interpretare şi aplicare greşită a legislaţiei referitor la impozitarea rezervoarelor şi a centralelor termice, astfel: menţine în baza de date pentru calculul impozitului pe clădiri rezervoarele şi centralele termice; transmite adresa din 13 februarie 2009, prin care comunica valoarea impozitului aferent anului 2009, ca fiind de 26.576 lei, prin valorificarea declaraţiei depuse de reclamantă; comunică Somaţia şi Titlul executoriu nr. 37702 din 2 iunie 2009 şi înscrie la rubrica „debit curent restant” suma de 151.162 lei; comunică Somaţia şi Titlul executoriu din 21 octombrie 2009 pentru suma de 157.551,59 lei (151.162 lei reprezentând debit curent restant aferent impozitului pe clădiri şi majorări în cuantum de 6.389,59 lei).
Nici pentru anul 2009 Municipiul Zalău nu a emis anterior titluri de creanţă pentru sumele înscrise în titlurile executorii, încălcând în acest mod prevederile legale şi, totodată, aducând societăţii reclamante, pentru anul 2009, un prejudiciu în sumă de 308.713,74 lei.
Reclamanta a susţinut că sumele aferente anului 2009 au fost reţinute abuziv din contul reclamantei, prin Adresele de înfiinţare a popririi din 6 mai 2009 şi din 24 iunie 2009.
Cu privire la cap. II - „Constatări fiscale” - punctul B) - anul 2010 din Raportul de inspecţie fiscală contestat, reclamanta a arătat că pârâtul a adoptat aceeaşi interpretare şi aplicare greşită a legislaţiei, comunicând-i Decizia de impunere nr. 251 din 18 martie 2010 pentru suma de 16.400 lei şi, ulterior, Decizia de impunere nr. 1104 din 18 martie 2010 pentru suma de 737 lei, ca urmare a punerii în funcţiune a unei clădiri.
Deşi în cuprinsul Raportului de inspecţie fiscală contestat se face referire la un impozit pe clădiri pentru anul 2010, în cuantum de 246.378 lei şi majorări în cuantum de 23.559,99 lei, societatea reclamantă nu a primit un titlu de creanţă referitor la aceste sume.
A mai arătat reclamanta că afirmaţia cuprinsă în concluziile Raportului de inspecţie fiscală contestat, în sensul că „urmare a diminuării valorilor de inventar ale clădirilor a fost diminuat impozitul pe clădiri pentru anul 2010 cu suma de 161.125,00 lei” este eronată.
Motivul pentru care s-a diminuat valoarea impozitului este aplicarea cotei de 1,3% (pentru clădirile reevaluate) asupra valorii de inventar şi nu a cotei de 10% aplicată de Municipiul Zalău anterior transmiterii de către societatea reclamantă a declaraţiei rectificative.
Reclamanta a mai arătat că evaluarea clădirilor aflate în evidenţa contabilă a societăţii reclamante la data de 31 decembrie 2009 a fost efectuată de către SC C.I. SRL, firmă specializată în evaluări imobiliare ce deţine certificatul de atestare pe anul 2009, eliberat de către A.N.E.V.A.R. în 1 ianuarie 2009.
Conform raportului de evaluare, valoarea clădirilor aflate în evidenţele contabile ale societăţii reclamante a fost stabilită cu respectarea prevederilor S.I.E., precum şi a S.I.C. (I.A.S. 16).
Reclamanta a susţinut că organul fiscal a ignorat faptul că în avizul de inspecţie fiscală nr. 6452/ 11 februarie 2010, verificarea urma să vizeze perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2009, în realitate, verificarea extinzându-se până în data de 31 martie 2010, cu încălcarea prevederilor art. 101 alin. (2) lit. c) C. proc. fisc. şi ale art. 1 pct. 1 alin. (3) lit. d) din Carta drepturilor şi obligaţiilor contribuabililor pe timpul desfăşurării inspecţiei fiscale, aprobată prin Ordinul A.N.A.F. nr. 713/2004.
În concluzie, reclamanta a solicitat să se constate că, prin emiterea Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 41758 din 14 septembrie 2010 şi în strânsă legătură cu toate măsurile abuzive luate de Municipiul Zalău, prejudiciul cauzat SC O.M.V.P. SA, până în prezent, se ridică la suma de 1.051.611,89 lei, după cum urmează: pentru anul 2007 - 288.206 lei impozit pe clădiri şi majorări; pentru anul 2008 - 454.692,15 lei impozit pe clădiri şi majorări; pentru anul 2009 - 308.713,74 lei impozit pe clădiri şi majorări.
Pârâtul Municipiul Zalău - I.T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că modificarea adusă de Legea nr. 343/2006 art. 250 din C. fisc. a exclus scutirea prevăzută de fostul alin. (1)1 lit. s) (unde erau enumerate, printre altele, rezervoarele), deci legiuitorul a înţeles să le supună impozitării. De asemenea, art. 250 se referă la clădiri, nu la construcţii, iar în ceea ce priveşte centralele termice, este evident că legiuitorul a avut în vedere centralele în sens industrial.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 7449 din 07 decembrie 2011, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC O.M.V.P. SA în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Zalău - I.T.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut faptul că reclamanta a contestat reţinerea cu titlu de impozit pe clădiri a unor sume în considerarea faptului că este vorba, de fapt, de centrale termice şi rezervoare, care fac obiectul unor scutiri de impozit.
Instanţa de fond a constatat că potrivit art. 250 alin. (1) pct. 16 şi alin. (2) C. fiscal, „clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii, sunt, după cum urmează: construcţiile speciale situate în subteran, indiferent de folosinţa acestora. Nu intră sub incidenţa impozitului pe clădiri construcţiile care nu au elementele constitutive ale unei clădiri”.
Potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (5) C. fisc., „în înţelesul prezentului titlu, clădire este orice construcţie situată deasupra solului şi sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite.”
Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că nu se poate reţine susţinerea pârâtului din întâmpinare privind semnificaţia eliminării scutirii pentru rezervoare (din fostul alin. (1)1 lit. s) al art. 250) ca fiind impozitarea, raţiunea legiuitorului nefiind aceea de a impozita şi rezervoarele supra - sau subterane, ci faptul că, în mod evident acestea neavând caracteristicile unor „clădiri” în sensul art. 249 alin. (5) C. fiscal, era suficientă scutirea prevăzută în noua formulare a art. 250 din acelaşi act normativ.
De asemenea, instanţa de fond a apreciat că este nejustificată susţinerea reclamantei că nu ar fi datorat impozitul pentru clădirile aferente acestor centrale pe temeiul legal arătat.
Curtea a reţinut că pentru prima oară stabilirea obligaţiei de plată a impozitului pentru rezervoarele şi centralele termice deţinute de reclamantă a avut loc prin Decizia de impunere nr. 42300/2007 emisă de pârât şi care nu a fost contestată de reclamantă (împreună cu decizia din contestaţia administrativă), iar contestaţia la executare formulată împotriva acestui titlu executoriu a fost respinsă în mod irevocabil.
Prin urmare, argumentele aduse de reclamantă privind rezervoarele şi centralele termice trebuiau valorificate de aceasta pe calea acţiunii împotriva deciziei din contestaţie şi deciziei de impunere iniţiale, şi nu în cea îndreptată împotriva deciziei de nemodificare a bazei de impunere, care apare ca fiind corectă, întrucât impunerea însăşi nu a fost contestată şi nici nu au apărut elemente noi, de natură să atragă o altă soluţie.
3. Motivele de recurs înfăţişate de reclamant
Împotriva sentinţei nr. 7449 din 7 decembrie 2011 a Curţioi de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta SC O.M.V.P. SA, susţinând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
3.1. În motivarea recursului s-a arătat că prima instanţă a interpretat corect prevederile art. 249 alin. (5), ale art. 250 alin. (1) pct. 16 şi alin. (2) din C. fisc. şi a combătut punctul de vedere eronat al Municipiului Zalău, însă a respins acţiunea sa (motiv încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
Subliniază recurenta-reclamantă că M.E.F. - D.G.L.I.D. a clarificat prin adresa din 13 decembrie 2007, tratamentul fiscal al rezervoarelor, în sensul că: „pentru rezervoarele situate deasupra solului, precum şi pentru cele situate în subteran, nu se datorează impozit pe clădiri, întrucât potrivit legii, nu au elementele constitutive ale unei clădiri”.
3.2. De asemenea, se arată că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat greşit prevederile art. 101 alin. (2) lit. c) C. proc. fisc. şi ale art. 1 pct. 1 alin. (3) lit. d) C. proc. fisc. şi ale art. 1 pct. 1 alin. (3) lit. d) din Carta drepturilor şi obligaţiilor contribuabililor pe timpul desfăşurării inspecţiei fiscale, aprobate prin Ordinul A.N.A.F. nr. 713/2004 (motiv încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
În conformitate cu avizul de inspecţie fiscală nr. 6452 din 11 februarie 2010, verificarea făcută de Municipiul Zalău urma să vizeze perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2009, însă în realitate verificarea s-a extins până la data de 31 martie 2010, fiind astfel încălcate prevederile art. 101 alin. (2) lit. c) C. proc. fisc. şi ale art. 1 pct. 1 alin. (3) lit. d) şi Ordinul A.N.A.F. nr. 713/2004, fapt ce atrage nulitatea R.I.F. nr. 41758 din 14 septembrie 2010 şi a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 41758 din 14 septembrie 2010.
3.3. Instanţa de fond a interpretat şi a aplicat greşit prevederilor art. 44 alin. (2), art. 85 alin. (1), art. 86 alin. (6), art. 88 şi art. 110 alin. (2) şi (3) C. proc. fisc. şi ale pct. 44.1. şi 107.1. din Normele de aplicare a C. proc. fisc. (motiv de recurs încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
În cauză, Municipiul Zalău a emis titlu executoriu fără a anterior să comunice o decizie de impunere în care să se identifice o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, în cuantumul executat în mod nelegal de Municipiul Zalău.
3.4. În fine, recurenta-reclamantă arată că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 250 alin. (1) pct. 6 din C. fisc. (motiv de recurs încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
În susţinere, invocă puterea de lucru judecat a sentinţei nr. 2391 din 9 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, irevocabilă prin Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 2554 din 3 noiembrie 2011.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Prin Raportul de inspecţie fiscală nr. 41758 din 14 septembrie 2010 s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată a sumei de 1.051.611,89 lei reprezentând impozit pe clădiri şi majorări (sumă aferentă perioadei 2005-2009), stabilită şi executată pentru rezervoare şi centrale termice, fiind emisă Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. 41758 din 14 septembrie 2010.
Reclamanta a formulat contestaţie ce a fost respinsă prin Dispoziţia nr. 6160 din 10 noiembrie 2010 a Primarului Municipiului Zalău, statuându-se că rezervoarele subterane şi supraterane deţinute de reclamanta SC O.M.V.P. SA, precum şi centralele termice, sunt clădiri în sensul dispoziţiilor C. fisc. şi astfel este legală impunerea acestora.
Problema esenţială dedusă judecăţii vizează legalitatea determinării impozitului pe clădiri aferent rezervelor şi centralelor termice deţinute de reclamantă.
Potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (5) din C. fisc. (în forma în vigoare începând cu anul 2007) clădire este orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea sau de folosinţa sa şi care are una sau mai multe încăperi care pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse materiale, instalaţii, echipamente şi alte asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperișul, indiferent din materialele din care sunt construite.
Dispoziţiile art. 250 alin. (1) pct. 16 din C. fisc. menţionează că nu se datorează impozit pe clădiri pentru „construcţiile speciale situate în subteran, indiferent de folosinţa acestora (…)”.
În plus, M.E.F. - D.G.L.I.D. prin adresa din 13 decembrie 2007 referindu-se la tratamentul fiscal al rezervoarelor, a precizat că „pentru rezervoarele situate deasupra solului, precum şi pentru cele situate în subteran, nu se datorează impozit pe clădiri, întrucât, potrivit legii, nu au elementele constitutive ale unei clădiri”.
Aşadar, construcţiile speciale situate în subteran sunt scutite de plata impozitului pe clădiri conform art. 250 alin. (1) pct. 16 C. fisc., iar includerea de către Municipiul Zalău a rezervoarelor subterane în baza de impozitare este nelegală.
În ceea ce priveşte centralele termice, dispoziţiile art. 250 alin. (1) pct. 6 C. fisc., prevăd că nu se datorează impozit prin efectul legii pentru clădirile afectate centralelor, hidroelectrice, termoelectrice şi nuclearo-electrice, staţiilor şi posturilor de transformare, precum şi staţiilor de conexiune.
Astfel, instanţa apreciază că imobilele menţionate cad sub incidenţa acestui text de lege, fiind scutite de plata impozitului. În considerarea destinaţiei speciale a clădirilor, legiuitorul a instituit scutirea de la plata impozitului fără a face distincţie între deţinătorii acestora sau alte elemente de individualizare.
În acord cu aceste prevederi legale este şi punctul de vedere exprimat de M.E.F. - D.G.L.I.D., prin adresa din 13 decembrie 2007, în care se arată că pentru clădirile aferente unor centrale termice nu se datorează impozit pe clădiri întrucât se încadrează în scutirile prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 6 C. fisc.
Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va modifica sentinţa recurată în sensul că va admite acţiunea şi va anula în parte Dispoziţia nr. 41788/2010 privind nemodificarea bazei de impunere emisă de Municipiul Zalău, în ceea ce priveşte suma de 1.051.611,89 lei reprezentând impozit pe clădiri şi accesorii, precum şi R.I.F. nr. 41758/2010, cu consecinţa restituirii sumelor încasate în baza actelor anulate.
Celelalte motive de recurs nu se impune a mai fi analizate, având în vedere că nulitatea actului administrativ-fiscal contestat s-a reţinut pentru considerente ce vizează fondul şi nu forma sa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC O.M.V.P. SA împotriva sentinţei nr. 7449 din 07 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată, în sensul că:
Admite acţiunea.
Anulează Dispoziţia nr. 6160/2010 emisă de Municipiul Zalău prin primar, anulează în parte Decizia nr. 41758/ 2010 privind nemodificarea bazei de impunere emisă de Municipiul Zalău - I.T., în ceea ce priveşte suma de 1.051.611,89 lei reprezentând impozit pe clădiri şi accesorii, precum şi R.I.F. nr. 41758/2010.
Obligă intimatul-pârât la restituirea sumei încasate în baza actelor anulate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7671/2013. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 7568/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
