ICCJ. Decizia nr. 1007/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1007/2014

Dosar nr. 1189/33/2013

Şedinţa de la 27 februarie 2014

Asupra conflictului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Soluţiile instanţelor care au declanşat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 5538 din 17 mai 2013 a Judecătoriei Baia Mare s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale formulată de petentul F.N.M., în contradictoriu cu intimata Autoritatea Electorală Permanentă, în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmaţiei.

S-a reţinut că petentul a solicitat anularea deciziei din 5 decembrie 2012 şi exonerarea de la plata amenzii în sumă de 5.000 RON.

Instanţa a apreciat că decizia din 5 decembrie 2012, prin care a fost sancţionat petentul, ca urmare a procesului-verbal de constatare a contravenţiei din 14 noiembrie 2012, prin care s-a propus sancţionarea contravenţională a acestuia, face parte integrantă din procesul-verbal de contravenţie.

Analizând procesul-verbal de contravenţie din 14 noiembrie 2012 instanţa a constatat că fapta reţinută în sarcina contravenientului-petent a fost săvârşită în municipiul Sighetu Marmaţiei.

A reţinut instanţa că potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, plângerea cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia. în consecinţă, competentă să soluţioneze plângerea împotriva procesului-verbal de contravenţie este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială a fost săvârşită contravenţia.

Conform anexei H.G. nr. 337/1993, modificată şi completată prin H.G. nr. 326/1998, pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, municipiul Sighetu Marmației se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Sighetu Marmației.

Prin urmare, instanţa a constatat că soluţionarea plângerii formulate de petent, nu este de competenţa Judecătoriei Baia Mare, ci de competenţa teritorială exclusivă a Judecătoriei Sighetu Marmației.

Prin sentinţa civilă nr. 1876 din 12 septembrie 2013 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmației în Dosarul nr. 1560/307/2013, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sighetu Marmației, invocată de petent în cauză.

S-a declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulată de petentul F.N.M. în contradictoriu cu intimata Autoritatea Electorală Permanentă în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a avut în vedere că obiectul contestaţiei nu este reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenţiei din 14 noiembrie 2012, ci de decizia emisă de Autoritatea Electorală Permanentă, prin care luându-se act de încălcarea prevederilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 334/2006, cu modificările ulterioare, s-a dispus aplicarea amenzii în cuantum de 5.000 RON.

S-a reţinut că în conformitate cu prevederile art. 43 din Legea nr. 334/2006, constatarea contravenţiilor reglementate la art. 41 se face de către reprezentanţi ai Autorităţii Electorale Permanente, iar sancţiunea se aplică prin decizie a acestei autorităţi, ce poate fi atacată la instanţa competentă.

Conform art. 33 din H.G. nr. 749/2007, instanţa competentă pentru contestarea deciziei de sancţionare este instanţa de contencios administrativ.

În opinia instanţei, acest text legal, trebuie aplicat coroborat cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ.

Prin sentinţa nr. 545 din 11 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj a admis excepţia necompetentei materiale invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătorie Sighetu Marmaţiei şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă.

În speţa de faţă, instanţa a reţinut că obiectul cauzei este decizia din 5 decembrie 2012 emisă de Autoritatea Electorală Permanentă.

Astfel cum reiese din procesul-verbal de constatare a contravenţiei încheiat la data de 14 noiembrie 2012, organul constatator a specificat (în mod expres că înţelege să propună aplicarea unei amenzi de 5.000 RON şi că sancţiunea va fi dispusă prin hotărâre a Autorităţii Electorale Permanente.

Prin decizia din 5 decembrie 2012 emisă de Autoritatea Electorală Permanentă, în care s-a menţionat în mod expres drept temei procesul-verbal de constatare a contravenţiei încheiat la data de 14 noiembrie 2012, s-a luat act de încălcarea prevederilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 şi s-a dispus aplicarea amenzii în cuantum de 5.000 RON petentului F.N.M.

Referitor la procesul-verbal de constatare a contravenţiei încheiat la data de 14 noiembrie 2012, s-a reţinut că aceasta formează obiectul Dosarului nr. 3606/307/2012 aflat în prezent pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, dosar suspendat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a Dosarului nr. 1166/307/2013.

În ceea ce priveşte decizia din 5 decembrie 2012 emisă de Autoritatea Electorală Permanentă, s-a reţinut că aceasta face obiectul a două dosare.

Primul dosar privind această decizie a fost iniţial înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj sub nr. 31/33/2013, având ca obiect anularea decizia din 5 decembrie 2012 emisă de Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, cu consecinţa exonerării petentului de la obligaţia de plată a amenzii contravenţionale, iar în subsidiar înlocuirea amenzii contravenţionale cu avertisment, dosar soluţionat de către această instanţă prin sentinţa civilă nr. 157/2013 prin care s-a admis excepţia de necompetenţă materială şi s-a declinat competenţa de soluţionare a plângerii în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmaţiei.

Acest dosar a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmației sub nr. 1166/307/2013 şi soluţionat prin hotărârea din data de 25 iulie 2013 în sensul admiterii excepţiei necompetenţei materiale a Judecătoriei Sighetu Marmației, declinării competenţa de soluţionare a plângerii în favoarea Curţii de Apel Cluj şi trimiterii cauzei pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin decizia nr. 4660 din 21 octombrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în sensul stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmației.

Cel de-al doilea dosar privind, decizia din 5 decembrie 2012 emisă de Autoritatea Electorală Permanentă a fost înregistrat iniţial pe rolul Judecătoriei Baia Mare sub nr. 15639/182/2012, având ca obiect anularea acestei decizii, dosar în care instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Baia Mare şi a declinat competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmației.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmației sub nr. 1560/307/2013, în cauză admiţându-se excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi declinându-se soluţionarea plângerii formulate de petentul F.N.M. în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Curtea de Apel Cluj a reţinut că în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, contravenţiile prevăzute la art. 41 se constată de către reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente, iar sancţiunea se aplică prin decizie a Autorităţii Electorale Permanente, decizia Autorităţii Electorale Permanente putând fi atacată la instanţa competentă, în condiţiile legii.

Totodată, s-a reţinut că prevederile art. 41 şi art. 43 se completează cu dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Astfel, în raport de aceste dispoziţii legale, s-a constatat că procesul verbal de constatare a contravenţiei încheiat la data de 14 noiembrie 2012 şi decizia din 5 decembrie 2012 emisă de Autoritatea Electorală Permanentă se află într-o legătură de strânsă interdependenţă, fiind actele prin intermediul cărora se consemnează constatarea săvârşirii faptei contravenţionale reţinute în sarcina petentului, respectiv sancţionarea acestei fapte, ambele acte administrative intrând în domeniul de reglementare al O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Prin urmare, s-a concluzionat că formând un tot unitar, analiza legalităţii şi temeiniciei acestora trebuie realizată împreună, în faţa aceleiaşi instanţe şi în cadrul aceluiaşi litigiu.

2. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca regulator de competenţă

Înalta Curte, în soluţionarea conflictului negativ de competenţă reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă contestaţia împotriva deciziei din 5 decembrie 2012 emisă de Autoritatea Electorală Permanentă.

În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a prezentei cereri, se reţin ca incidente următoarele dispoziţii legale:

Potrivit dispoziţiilor art. 43 alin. (1), alin. (2) din Legea nr. 334/2006(r): „(1) Contravenţiile prevăzute la art. 41 se constată de către reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente, iar sancţiunea se aplică prin decizie a Autorităţii Electorale Permanente. (2) Decizia Autorităţii Electorale Permanente poate fi atacată la instanţa competentă, în condiţiile legii”.

Conform art. 44 din aceeaşi lege: „Prevederile art. 41 şi art. 43 se completează cu dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare”.

Potrivit art. 32 alin. (1) şi alin. (2) din O.G. nr. 2/2001: „(1) Plângerea însoţită de copia de pe procesul-verbal de constatare a contravenţiei se depune la organul din care face parte agentul constatator, acesta fiind obligat să o primească şi să înmâneze depunătorului o dovadă în acest sens. (2) Plângerea, împreună cu dosarul cauzei, se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia”.

Din cuprinsul deciziei din 5 decembrie 2012, rezultă că prin procesul-verbal de constatare a contravenţiilor din 14 noiembrie 2012, întocmit în baza notei de constatare înregistrată la Autoritatea Electorală Permanentă, filiala Nord-Vest din 3 septembrie 2012, s-a constatat că F.N.M., candidat independent la funcţia de consilier local al municipiului Sighetu Marmaţiei, în campania electorală pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din 10 iunie 2012, nu a depus la Autoritatea Electorală Permanentă raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, încălcându-se astfel prevederile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Deci, fapta contravenţională a constat în nedepunerea la Autoritatea Electorală Permanentă, filiala Nord-Vest localitatea Cluj-Napoca, a raportului detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, aceasta fiind săvârşită pe raza Judecătoriei Cluj.

În raport de aceste prevederile legale menţionate şi de situaţia de fapt, se reţine că revine competenţa de soluţionare a cauzei judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, respectiv Judecătoriei Cluj.

În concluzie, faţă de considerentele expuse, în raport de dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul F.N.M., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Electorală Permanentă în favoarea Judecătoriei Cluj.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2014.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1007/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond