ICCJ. Decizia nr. 1122/2014. Contencios

Decizii ICCJ 2014 (Contencios administrativ)

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1122/2014

Dosar nr. 19640/325/2011*

Şedinţa publică de la 6 martie 2014

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Procedura în faţa primei instanţe

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Timişoara la data de 22 decembrie 2010, în Dosar nr. 19640/325/2011, ulterior modificată, reclamanţii F.G., F.V., M.J. şi M.L.M. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara reprezentat prin Primar, solicitând să se constate că, în temeiul Legii nr. 112/1995, au devenit ope legis şi proprietarii terenului aferent construcţiilor dobândite prin cumpărare, situate în Timişoara, bd. Dâmboviţa nr. 40, ap. 3, înscrise în CF col nr. 47786 Timişoara, să se dispună înscrierea în CF a dreptului astfel dobândit asupra terenului, cu titlu de cumpărare.

La termenul de judecată din 31 octombrie 2012, reclamanţii a invocat excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1016/2005, de modificare a H.G. nr. 977/2002 care atestă domeniul public al Municipiului Timişoara, aprobat prin H.C.L.M. Timişoara nr. 145/2004, cu referire exclusiv la poziţia nr. 3645 din anexa nr. 2, solicitând a se face aplicarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul de a fi sesizată instanţa de contencios administrativ, pentru analizarea excepţiei astfel invocate.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara reprezentat prin Primar au solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate, susţinând că excepţia este neîntemeiată, întrucât H.G. nr. 1016/2005 este doar un act de atestare a bunurilor aparţinând domeniului public local, că acesta nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice, nu modifică regimul juridic al bunurilor din inventar şi deci nu poate aduce vătămare unui drept al reclamantei.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate, învederând că H.G. nr. 1016/2005 a fost adoptată cu respectarea dispoziţiilor constituţionale, din Legea nr. 213/1998, cu respectarea normelor de tehnică legislativă din Legea nr. 24/2000, că inventarul bunurilor din domeniul public al Municipiului Timişoara a fost însuşit prin H.C.L.M. Timişoara nr. 145/2004, acesta fiind înaintat de către Consiliul Judeţean Timiş pentru aprobare, Guvernului, că apartenenţa bunurilor la domeniul public local este stabilită prin hotărâri de declarare adoptate de consiliile locale, H.G. limitându-se la atestarea inventarului astfel realizat, nefiind de natură să aducă vătămare unui drept al reclamanţilor.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 284 din 22 mai 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamanţii F.G., F.V., M.J. şi M.L.M., împotriva pârâţilor Guvernul României, Consiliul Local al Municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara, reprezentat prin Primar şi a constatat nelegalitatea parţială a H.G. nr. 1016/2005 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al Judeţului Timiş, precum şi a municipiilor, oraşelor şi comunelor din Judeţul Timiş, în privinţa poziţiei nr. 3645 din anexa nr. 2, cuprinzând completarea la inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Timişoara, însuşit de Consiliul Local al Municipiului Timişoara prin H.C.L. nr. 145/2004.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia imobilul situat în Timişoara, Bd. Dâmboviţa nr. 40, înscris în CF nr. 47786 Timişoara, nr. top 28451, este compus din casă şi curte, fiind evidenţiat în proprietate comună pe cote părţi, cota de 1/3 fiind deţinută de către reclamanţi.

Acest imobil este menţionat în anexa la H.C.L.M. Timişoara nr. 145/2004, poziţia 3645, cu descrierea casă şi curte în Bd. Dâmboviţa nr. 40, menţionându-se că potrivit situaţiei juridice actuale este titular Statul Român asupra terenului şi particulari asupra construcţiilor. Includerea bunului în anexa la această hotărâre de consiliu local s-a făcut cu scopul inventarierii bunurilor din domeniul public al Municipiului Timişoara, care a fost atestat prin H.G. nr. 977/2002, bunul fiind evidenţiat în anexa nr. 2 a acesteia, la poziţia 3645, cu aceeaşi descriere.

Instanţa a constatat că se verifică în speţă susţinerile reclamanţilor potrivit cărora includerea bunului în domeniul public al unităţii administrativ teritoriale contravine dispoziţiilor din Legea nr. 213/1998.

Din enumerarea cuprinsă la pct. III din anexa Legii nr. 213/1998, rezultă că apartenenţa la domeniul public este dată de utilitatea publică sau interesul public local legat de imobilele respective, iar în speţă nu se dovedeşte o asemenea utilitate publică sau interes public, prin raportate la destinaţia imobilului reprezentând teren aferent unei case de locuit. Din acest punct de vedere, instanţa a reţinut că pârâtul Municipiul Timişoara nu a dovedit că imobilul deţinut în coproprietate cu reclamanţii ar fi de uz sau de interes public, în sensul art. 3 din Legea nr. 213/1998, deşi i s-a pus în vedere în mod expres obligaţia de a face această dovadă.

În speţă, niciuna din aceste condiţii nu s-a dovedit a fi îndeplinită, căci imobilul se află în folosinţa unor particulari şi nu au acces la utilizarea sa orice persoane, rezultând astfel că nu este de uz public, iar pârâtul Municipiul Timişoara, reprezentat prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara nu a dovedit că, la adoptarea H.C.L.M. Timişoara nr. 145/2004, a avut în vedere interesul public pe care l-ar prezenta imobilul.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâţii Municipiul Timişoara prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, precum şi Guvernul României au declarat recurs.

3.1. Recursul declarat de Municipiul Timişoara prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara

Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., autorităţile pârâte susţin că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legislaţiei în materie, interpretând în mod eronat probatoriul administrat în cauză.

Astfel, învederează recurenţii, construcţia a fost cumpărată în baza Legii 112/1995 şi conform art. 33 din Normele metodologice privind aplicarea Legii 112/1995: "în situaţiile de vânzare către chiriaşi a apartamentelor şi, când este cazul, a anexelor gospodăreşti şi a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândeşte şi asupra terenului situat sub aceste construcţii." Conform art. 26 alin. (3) din Legea 112/1995 " Suprafeţele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora şi care depăşesc suprafaţa aferentă construcţiilor, rămân în proprietatea statului."

Recurenţii menţionează că s-a aprobat prin H.C.L. 275/2009 vânzarea terenurilor excedentare parcelelor de sub construcţiile dobândite conform Legii 112/1995, iar conform art. 1 "Terenurile aferente imobilelor construcţii dobândite în temeiul Legii nr. 112/1995 care au fost trecute în domeniul public al Municipiului Timişoara se vor trece în domeniul privat al Municipiului Timişoara în vederea valorificării prin modalitatea atribuirii şi vânzării către actualii proprietari ai construcţiilor." Prin H.C.L. 170/2012 s-a aprobat regulamentul privind procedura de atribuire şi vânzare a terenurilor respective, iar prin H.C.L. 169/2012 se modifică art. 3 din H.C.L. 275/2009 cu următorul conţinut "Terenul aliat sub imobilul construcţie dobândit în temeiul Legii nr. 112/1995 se va atribui în mod gratuit proprietarului construcţiei - persoana fizica, potrivit art. 36 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi se înaintează documentaţia către Prefectura Judeţului Timiş în vederea emiterii Ordinului Prefectului în acest sens" şi art. 4 cu următorul conţinut "Terenul excedentar terenului aflat sub imobilul construcţie va fi vândut proprietarului construcţiei la preţul stabilit printr-un raport de evaluare întocmit; de către o comisie tehnică de evaluare din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara, numită prin dispoziţia Primarului. Atribuirea şi vânzarea terenului se va face conform regulamentului aprobat de Consiliul Local".

3.2. Recursul formulat de Guvernul României

Criticând sentinţa prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 şi de art. 304¹ C. proc. civ., instituţia pârâtă precizează că Hotărârea Consiliului Local Timişoara nr. 145 din 18 mai 2004 nu a fost emisă în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 1016/2005, ci în temeiul Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi în baza H.G. 548/1999 prin care s-au aprobat Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public.

Pe fondul cauzei, subliniază că procedura inventarierii bunurilor şi atestării acestora la domeniul public al unităţilor administrativ - teritoriale se realizează în conformitate cu art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare.

La Poziţia nr. 3645 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1016/2005, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 874bis/2005 sunt înscrise două parcele de teren: una situată în intersecţia B-dului Dâmboviţa cu str. Transilvania, descrisă în C.F. 45227, ca "spaţii verzi şi alei cu un garaj", cu nr. top. 28461/1/1/2 şi suprafaţa de 267 mp, şi parcela situată în B-dul Dâmboviţa nr. 40, cu nr. top. 28451, înscris în C.F.47786, cu suprafaţa de 285 mp.

Prin urmare, la data includerii în domeniul public, cele două parcele erau înscrise în două cărţi funciare diferite, fiind incluse în inventar în mod corect şi cu respectarea reglementărilor, ca urmare a analizării situaţiei juridice înscrise, în Cartea funciară, la Foaia de proprietate, Statul Român figurează proprietar pe teren, încă din anul 1981, asupra imobilului construcţiei - casă, fiind proprietari particulari, conform Legii nr. 112/1995.

Prin urmare, solicită instanţei să observe că intimaţii - reclamanţi nu au făcut dovada existenţei drepturilor sau a intereselor proprii private sau publice legitime, precum şi a unei vătămări a acestora, prin adoptarea hotărârii ce formează obiectul prezentului litigiu. Prin actul contestat nu s-au vătămat drepturi subiective sau interese legitime, astfel cum sunt ele consacrate în accepţiunea art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, bunurile în discuţie aparţinând altui titular de drept, şi nicidecum intimaţilor - reclamanţi.

Aşadar, arată recurentul, H.G. nr. 1016/2005 este emisă în conformitate cu dispoziţiile legale care reglementează această materie, în sensul aprobării hotărârilor autorităţilor publice locale ale Judeţului Timiş/Municipiului Timişoara.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Înalta Curte, examinând sentinţa atacată în raport de toate criticile formulate, faţă de prevederile legale incidente şi sub toate aspectele, potrivit art. 304¹ C. proc. civ., apreciază că nu subzistă în cauză niciun motiv de nelegalitate care să impună fie casarea, fie modificarea hotărârii recurate, în considerarea celor în continuare arătate. Dată fiind similitudinea criticilor formulate de recurenţi, Înalta Curte le va analiza grupat, răspunzând acestora prin argumente comune, de sinteză.

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului imobilul situat în Timişoara, Bd. Dâmboviţa nr. 40, înscris în CF nr. 47786 Timişoara, nr. top 28451, este compus din casă şi curte, fiind evidenţiat în proprietate comună pe cote părţi, cota de 1/3 fiind deţinută de către reclamanţi.

Reclamanţii au invocat nelegalitatea poziţiei nr. 3645 din Anexa 2 la H.G. nr. 1016/2005, pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 977/2002, privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş, prin care s-a dispus trecerea din domeniul privat în domeniul public al municipiului Timişoara a imobilului proprietatea reclamanţilor, dobândit în temeiul Legii nr. 112/1995.

Argumentul esenţial al instanţei de fond în aprecierea şi constatarea nelegalităţii poziţiei nr. 3645 din Anexa 2 la H.G. nr. 1016/2005 l-a constituit împrejurarea că, în cuprinsul acestui act administrativ, incluzând nota de fundamentare, nu au fost indicate argumentele şi motivaţiile de ordin juridic care au condus la calificarea imobilului deţinut în coproprietate de reclamanţi ca fiind de uz sau de interes public, în sensul prevederilor cuprinse în Legea nr. 21371998 [art. 3 alin. (1), art. 3 alin. (4) şi art. 7 alin. (1)].

Contrar susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte apreciază, în acord cu cele reţinute şi de prima instanţă, că reclamanţilor le-a fost produsă o vătămare, prin emiterea actului administrativ atacat cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie.

Potrivit prevederilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, domeniul public al comunelor, al oraşelor şi al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la punctul II din anexa şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate ca atare prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional sau judeţean, iar potrivit art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege, trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, potrivit art. 7 lit. e), se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti ori a consiliului local. De asemenea, în condiţiile art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 213/1998, dreptul de proprietate publică se dobândeşte prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică. În fine, potrivit art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ, domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele stabilite în anexa care face integrantă din lege şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege.

Rezultă, din dispoziţiile legale citate, că trecerea unui bun din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timişoara, se poate face numai cât priveşte bunurile prevăzute în punctul III din anexa la Legea nr. 213/1998 sau alte bunuri de uz sau interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local şi că fac parte din domeniul public local numai acele bunuri care reprezintă sau încorporează valori destinate a fi folosite în interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public.

Înalta Curte reţine că imobilul în discuţie nu apare astfel nici potrivit dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 213/1998 şi nici potrivit naturii sale, ca fiind de uz sau de interes public local, astfel încât cuprinderea acestuia în domeniul public al Municipiului Timişoara şi atestarea lui ca atare prin H.G. nr. 1016/2005 s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 1, art. 3 alin. (4) şi art. 7 din Legea nr. 213/1998.

Din acest punct de vedere, nu pot fi reţinute apărările invocate în cauză, potrivit cărora unităţile administrativ teritoriale pot stabili în mod discreţionar, prin hotărâri adoptate de consilii locale, că anumite bunuri sunt de uz sau de interes public, această calificare putând fi făcută doar prin lege. În condiţiile în care art. 3 din Legea nr. 213/1998 stabileşte în mod expres că un bun nu poate aparţine domeniului public decât în măsura în care este cuprins în enumerarea legal realizată ori, după caz, este de uz sau de interes public, indiferent de modul de dobândire a proprietăţii asupra acestuia, trebuie concluzionat că nu orice bun poate fi inclus în domeniul public de către autoritatea competentă, ci doar cele pentru care poate fi relevat interesul public sau utilitatea publică.

Nici din cuprinsul hotărârii de guvern atacate şi nici din conţinutul notei de fundamentare a acestui act normativ nu rezultă care sunt împrejurările care au determinat calificarea imobilului litigios ca fiind de uz sau de interes public şi nici care este cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat de organul deliberativ al unităţii administrativ-teritoriale că se impune trecerea imobilului în cauză din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timişoara.

Or, în mod evident, în absenţa probării împrejurării că trecerea bunului în domeniul public al Municipiului Timişoara s-a realizat pe temeiul unui interes public sau pentru cauză de utilitate publică, concluzia care se impune este aceea că au fost încălcate prevederile art. 1, art. 3 alin. (1) şi 4 şi ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. Reclamanţii justifică în proces calitatea de "parte interesată", în sensul prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, fiind vătămaţi prin emiterea Hotărârii Guvernului de atestare a dreptului de proprietate publică a Municipiului Timişoara ( poziţia nr. 3645 din anexa 2) într-un interes legitim.

În cauză nu se impunea sesizarea instanţei de contencios administrativ şi cu anularea hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara prin care s-a însuşit inventarul domeniului public al acestei localităţi, fiind evident că în litigiile având ca obiect anularea unor poziţii din anexele la hotărârile adoptate de Guvern pentru atestarea domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale actul vătămător este hotărârea de guvern, iar nu hotărârile emise de autorităţile locale privind însuşirea inventarului bunurilor din domeniul public, care sunt acte prealabile, cu caracter preparator şi care nu produc efecte juridice proprii, fiind supuse aprobării prin actul de autoritate al Guvernului. H.G. este actul care schimbă regimul juridic aplicabil bunurilor respective şi care, astfel, poate aduce atingere dreptului de proprietate ori interesului legitim al altor persoane, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 304¹ C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursurile formulate de autorităţile pârâte, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Municipiul Timişoara prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi de Guvernul României împotriva Sentinţei civile nr. 284 din 22 mai 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2014.

Procesat de GGC - GV

← ICCJ. Decizia nr. 1021/2014. Contencios. Anulare decizie Uniunea...		ICCJ. Decizia nr. 1134/2014. Contencios. Contestaţie act... →

ICCJ. Decizia nr. 1122/2014. Contencios

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1122/2014. Contencios