ICCJ. Decizia nr. 1134/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1134/2014
Dosar nr. 8786/2/2012
Şedinţa publică de la 6 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC O.D. SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a solicitat, în principal, anularea Deciziei nr. 31940-1 din 06 august 2012 şi procesului-verbal de control nr. 31940 din 06 august 2012 şi obligarea la restituirea plăţilor efectuate pentru stingerea obligaţiilor suplimentare, în cuantum de 813.847,59 lei iar, în subsidiar, anularea parţială a actelor atacate în sensul înlăturării obligaţiei de plată a penalităţilor/majorărilor şi pe cale de consecinţă restituirea sumei de 243.926,59 lei.
Prin Sentinţa civilă nr. 846 din 27 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii şi, pe cale de consecinţă a respins acţiunea formulată de reclamanta SC O.D. SRL în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale din Cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat instanţei anularea Deciziei nr. 31940-1 din 6 august 2012 şi a procesului-verbal nr. 31940 din 06 august 2012 arătând că autoritatea pârâtă, deşi sesizată cu plângerea nr. 42943 din 24 august 2012, nu i-a soluţionat cererea în termenul legal.
În conţinutul Deciziei nr. 31940-1 din 06 august 2012 privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal s-a menţionat că decizia poate fi contestată conform art. 205 - 207 C. proc. fisc.
Instanţa de fond a apreciat că O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală instituie o procedură specială de contestare a actelor administrativ fiscale, o procedură derogatorie de la prevederile Legii nr. 554/2004 cu privire la contestarea actelor administrative.
Conform procedurii speciale, în privinţa actelor administrativ fiscale se poate contesta la instanţa de contencios administrativ decizia emisă de autoritatea publică în urma soluţionării contestaţiei administrative cu solicitarea de anulare a acestei decizii şi, cu această ocazie, instanţa analizează şi legalitatea actelor administrativ-fiscale (decizie de impunere, proces-verbal de control) odată cu verificarea legalităţii deciziei a cărei anulare se solicită.
În cauză, reclamanta a solicitat direct instanţei de contencios administrativ anularea actelor administrativ fiscale, fără să solicite printr-un capăt subsidiar şi obligarea pârâtei să-i soluţioneze de urgenţă contestaţia administrativă, astfel că instanţa de fond a respins acţiunea, ca inadmisibilă
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta de SC O.D. SRL a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că legea de procedură fiscală stabileşte obiectul contestaţiei administrative şi condiţiile de exercitare a acestei proceduri, însă în niciun caz nu se poate susţine ca aceasta lege delimitează regimul juridic al obiectului acţiunii de contencios fiscal.
Ca atare, întrucât contenciosul fiscal este reglementat exclusiv de Legea contenciosului administrativ în ceea ce priveşte exercitarea dreptului la acţiune în faţa instanţei judecătoreşti competente, se poate argumenta în mod întemeiat şi faptul că obiectul acţiunii de contencios fiscal este determinat cu ajutorul legii de contencios administrativ, şi nu în baza C. proc. fisc.
Prevederile constituţionale menţionate la art. 52 alin. (2) permit în mod expres contribuabilului să se adreseze instanţei judecătoreşti în situaţia nesoluţionării în termenul legal a contestaţiei administrative solicitând anularea actului şi repararea pagubei.
Mai mult, dacă s-ar admite că se poate formula o acţiune în anularea unui act administrativ fiscal doar după ce se emite o decizie de soluţionare a plângerii prealabile (în contextul în care codul de procedura fiscală nu arată care este termenul de soluţionare a contestaţiei ci indică un termen de recomandare, fără să existe o sancţiune a autorităţii de soluţionare, aceasta putând aşadar în mod discreţionar să refuze soluţionarea contestaţiei pe termen nedefinit) ar însemna să limitam accesul efectiv la justiţie, consacrat atât la nivel constituţional cât şi la nivelul ordinii juridice comunitare.
Recurenta a mai precizat că prevederile constituţionale sunt dezvoltate de art. 1 alin. (1) din legea contenciosului administrativ care dispune în mod expres că persoana vătămată prin nesoluţionarea în termen a contestaţiei administrative se poate adresa instanţei de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 218 C. proc. fisc.: "deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competente în condiţiile legii".
Aşa cum bine a reţinut instanţa de fond, în conţinutul deciziei contestate nr. 31940-1 din 6 august 2012 privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal s-a menţionat că decizia poate fi contestată conform art. 205 - 207 C. proc. fisc.. Acest lucru este instituit de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală care prevede o procedură specială de contestare a actelor administrativ fiscale printr-o procedură derogatorie de la prevederile Legii nr. 554/2004 cu privire la contestarea actelor administrative.
Conform procedurii speciale, în privinţa actelor administrativ fiscale se poate contesta la instanţa de contencios administrativ decizia emisă de autoritatea publică în urma soluţionării contestaţiei administrative cu solicitarea de anulare a acestei decizii şi cu această ocazie, instanţa analizează şi legalitatea actelor administrativ-fiscale odată cu verificarea legalităţii deciziei a cărei anulare se solicită.
Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a solicitat direct instanţei de contencios administrativ anularea actelor administrativ fiscale, fără a solicita printr-un capăt subsidiar şi obligarea paratei să-i soluţioneze de urgenţă contestaţia administrativă, cu încălcarea dispoziţiilor art. 218 C. proc. fisc.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criteriile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC O.D. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 846 din 27 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1122/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1143/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
