ICCJ. Decizia nr. 1147/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1147/2014
Dosar nr. 41260/3/2012
Şedinţa de la 6 martie 2014 din Camera de Consiliu
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii judiciare
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 iulie 2011 sub nr. 54579/3/CA/2011, reclamanta C.M., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român - Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi Prefectura Municipiului Bucureşti, a solicitat anularea dispoziţiei nr. 6422 din 05 octombrie 2006 emisa de Primarul General prin care a fost respinsa cererea de restituire în natura şi s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent, obligarea Municipiului Bucureşti să îi restituie în natura imobilul teren în suprafaţa de 113 mp situat în Bucureşti, str. Crişului nr. 18, sector 4, iar pentru fosta construcţiei demolata, cu demisol şi parter ce se desfăşura pe o suprafaţa de 74 mp, să acorde măsuri reparatorii prin echivalent, obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită o decizie reprezentând titlu de despăgubire în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În motivare, reclamanta a arătat că este persoană îndreptăţită în baza Legii nr. 10/2001 să i se reconstituie în natura dreptul de proprietate asupra imobilului proprietatea sa, situat în Bucureşti, str. Crişului nr. 18, sector 4, compus din teren în suprafaţă de 113 mp şi fosta construcţie demolata cu demisol şi parter ce se desfăşura pe o suprafaţa de 74 mp, imobil preluat abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prin Decretul nr. 977/1962.
2. Hotărârea primei instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa civilă nr. 1920 din 24 octombrie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi a declinat competenţa soluţionării cererii privind obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că reclamanta solicită prin această cerere ca pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire, deci invocă refuzul autorităţii de a stabili valoarea despăgubirilor pentru măsurile reparatorii acordate conform Legii nr. 10/2001, prin dispoziţia nr. 6422 din 05 octombrie 2006 a Primarului General al Municipiului Bucureşti.
Tribunalul a apreciat că atât decizia de despăgubire, cât şi titlul de plată emise de C.C.S.D. şi, respectiv A.N.R.P., sunt acte emise de organe administrative în exercitarea atribuţiunilor lor, strict reglementate prin Titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Atât aceste acte, cât şi refuzul de emitere a acestora sunt supuse, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004, cât şi art. 19 şi art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, controlului contenciosului administrativ, respectiv Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul, în speţă, a Curţii de Apel Bucureşti.
Tribunalul a apreciat că în speţă nu operează prorogarea legală de competenţă în temeiul art. 17 C. proc. civ., întrucât competenţa prezentei cereri este reglementată printr-o lege specială, de la care nu se poate deroga.
3. Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa civilă nr. 3935 din 10 decembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat conflict negativ şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a constatat că în urma disjungerii a fost înregistrat Dosarul nr. 41260/3/2012, având ca obiect cererea formulată de reclamanta C.M. de obligare a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire.
Curtea a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. X şi art. XXIII din Legea nr. 2/2013 de degrevare a instanţelor judecătoreşti.
4. Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Actele şi lucrările dosarului atestă faptul că reclamanta a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire.
Tribunalul Bucureşti a constatat în mod corect - în opinia Înaltei Curţi - faptul că procedura instituită de Legea nr. 10/2001 pentru soluţionarea notificării se finalizează prin emiterea dispoziţiei de către unitatea deţinătoare şi, în baza acestei dispoziţii, este posibilă parcurgerea fazei ulterioare, reglementată de Legea nr. 247/2005, care are natură administrativă, toate nemulţumirile părţii în ceea ce priveşte actele specifice acestei faze putând fi valorificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Însă, luând în considerare obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. X din Legea nr. 2/2013 de degrevare a instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, conform cărora "Alineatul 1 al articolului 20 din titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 653/22.07.2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 20: (1) Competenţa de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanţei reşedinţei sale din ţară sau, după caz, instanţei domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reşedinţă în România şi nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Tribunalului Bucureşti."
Conform dispoziţiilor art. XXIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă:
"Art. XXIII. - (1) Procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi.
(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel.
(3) Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi,sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale.
(4) În cazurile prevăzute la alin. (1) - (3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanţele devenite competente să le judece."
Având în vedere că prezentul litigiu este un proces în curs de judecată în primă instanţă, care până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 ar fi fost de competenţa Curţii de Apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raport de dispoziţiile art. XXIII alin. (1) şi (3) din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, instanţă devenită competentă să îl soluţioneze.
Astfel, în acord şi cu argumentele înfăţişate de Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte va stabili, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta C.M. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor (în calitate de succesoare a fostei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor) din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1143/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1150/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
