ICCJ. Decizia nr. 1154/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1154/2014
Dosar nr. 358/57/2013
Şedinţa de la 6 martie 2014 din Camera de Consiliu
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii judiciare
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia sub nr. 358/57/2013, reclamantul Municipiul Alba Iulia a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia Generală Constatare şi Stabilire Nereguli Fonduri Europene, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea anularea Deciziei nr. 61 din 07 martie 2013, a notei de constatare nr. CA-276 din 04 ianuarie 2013 privind proiectul cod SMIS 6964 cu titlu "Reconstituire şi punere în valoare acces latura de vest Cetatea Alba Carolina, fortificaţia de tip Vauban, municipiul Alba Iulia 14+600" şi exonerarea de la plata tuturor sumelor stabilite conform notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. CA-276 din 04 ianuarie 2013, cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârea primei instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa civilă nr. 192/57/2013 din 18 iunie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Curţii de Apel Alba Iulia şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul Municipiul Alba Iulia, prin Primarul Municipiului Alba Iulia în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Generală, Constatare şi Stabilire Nereguli Fonduri Europene.
3. Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa civilă nr. 3575 din 5 decembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
4. Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, obiectul litigiului este reprezentat de cererea reclamantului de anulare a Deciziei nr. 61 din 07 martie 2013 şi a notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. CA-276 din 04 ianuarie 2013, precum şi exonerarea de la plata tuturor sumelor stabilite prin această notă de constatare, actele administrative contestate fiind emise în baza O.U.G. nr. 66/2011.
Art. 23 din contractul de finanţare nr. 1167 din 09 decembrie 2010 prevede că, în eventualitatea unui litigiu între părţi, survenit în executarea acestui contract, litigiul va fi soluţionat de către instanţele judecătoreşti competente din raza teritorială a Municipiului Bucureşti.
Analizând problema competenţei teritoriale, Înalta Curte reţine că, în materia contenciosului administrativ, normele care stabilesc competenţa sunt de ordine publică, atât în ceea ce priveşte stabilirea competenţei materiale, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea competenţei teritoriale, iar prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, chiar dacă prevăd posibilitatea reclamantului de a se adresa fie instanţei de la domiciliul său, fie instanţei de la domiciliul pârâtului, nu conţin o normă dispozitivă, care să le permită părţilor să convină, anterior naşterii premiselor vreunui litigiu, la restrângerea beneficiului alegerii de competenţă instituit în favoarea reclamantului, ci tot o normă de ordine publică, edictată de legiuitor exclusiv în favoarea reclamantului, care se pretinde vătămat de o autoritate publică.
Astfel, în materia contenciosului administrativ, competenţa teritorială nu este o competenţă alternativă reglementată de norme dispozitive, ci este o competenţă deopotrivă de ordine publică, stabilindu-se doar un beneficiu în favoarea reclamantului, prezumat într-o poziţie de forţă inferioară faţă de autoritatea publică, de a opta între cele două instanţe la momentul formulării cererii.
Pentru soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă, prezintă relevanţă numai prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 R, text care reglementează competenţa teritorială în situaţia acţiunilor adresate instanţei de contencios administrativ.
Înalta Curte constată faptul că reclamantul a făcut alegerea de domiciliu în sensul dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prin introducerea cererii la Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar art. 23 din contractul părţilor, ce conţine convenţia acestora referitoare la stabilirea competenţei în privinţa tuturor litigiilor ce decurg din executarea contractului în favoarea instanţelor de judecată din Municipiul Bucureşti, nu poate primi eficienţă juridică în cauza dedusă judecăţii.
Astfel, în mod justificat a reţinut Curtea de Apel Bucureşti faptul că, în ceea ce priveşte art. 23 din cuprinsul contractului de finanţare, alegerea de competenţă a intervenit exclusiv pentru eventualele litigii apărute strict în legătură cu executarea contractului, ce ar determina răspunderea contractuală, iar nu în legătură cu anumite acte administrative distincte de contract, emise în baza O.U.G. nr. 66/2011, prin care s-a constatat încălcarea unor obligaţii distincte şi legale, iar nu contractuale, respectiv nerespectarea procedurii achiziţiilor publice, care a cauzat pretinsa neregulă şi, în consecinţă, a antrenat procedura prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi 4 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Alba Iulia în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Generală, Consultare şi Stabilire Nereguli Fonduri Europene în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1151/2014. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1242/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
