ICCJ. Decizia nr. 1151/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1151/2014
Dosar nr. 718/45/2013
Şedinţa de la 6 martie 2014 din Camera de Consiliu
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii judiciare
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. 11143/99/2012, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială a Judeţului Iaşi a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia Control şi Verificare, Utilizare Fonduri Comunitare şi a solicitat anularea Deciziei nr. 76 din 10 mai 2012 emisă de către pârât, anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare emisă de pârât nr. CA -20444 din 16 martie 2012 aferentă contractului de finanţare nr. 17 din 10 noiembrie 2008; exonerarea reclamantei de la plata corecţiei financiare nelegal stabilite prin nota de constatare nr. CA-20444 din 16 martie 2012 şi restituirea sumelor nelegal reţinute.
2. Hotărârea primei instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa civilă nr. 3060/2013 CA din 3 septembrie 2013, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de Unitatea Administrativ-Teritorială a Judeţului Iaşi în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale a Turismului -Direcţia de Control şi Verificare, Utilizare Fonduri Comunitare, în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că decizia contestată nr. 76 din 10 mai 2012 este emisă de către pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia Control şi Verificare, Utilizare Fonduri Comunitare.
Potrivit art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea UE, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ ale curţii de apel.
Având în vedere că reclamantul a ales competenta în Iaşi, în conformitate cu disp. art. 159 C. proc. civ., se va declina competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de Unitatea Administrativ-Teritorială a Judeţului Iaşi în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale a Turismului -Direcţia de Control şi Verificare, Utilizare Fonduri Comunitare în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
3. Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa civilă nr. 1/2014 din 6 ianuarie 2014, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Iaşi invocată din oficiu de instanţă, a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în favoarea Tribunalului Iaşi- secţia a II civilă şi de contencios administrativ, a constatat intervenit conflict negativ de competenţă şi, în baza art. 21 C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţă în drept să hotărască asupra conflictului de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că obiectul litigiului de fată este anularea unei decizii de impunere a unei creanţe rezultate din presupuse nereguli comise de reclamanta în utilizarea unor fonduri europene contribuţii în cuantum de 307.982 lei, fiind irelevant rangului autorităţii emitente a deciziei contestate, creanţa respectivă fiind asimilată unei creanţe fiscale.
Aşadar, întrucât O.U.G. nr. 66/2011 nu prevedea la data sesizării instanţei de fond o competenţă specială, făcând expres trimitere la dispoziţiile Legii generale nr. 554/2004, iar prezenta acţiune în justiţie priveşte un act administrativ fiscal, şi cum din interpretarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că în cazul litigiilor privind taxe, impozite şi contribuţii, competenţa se stabileşte prin raportare exclusiv la criteriul valoric, iar nu la nivelul instituţiei emitente a actului fiscal atacat, având în vedere că valoarea obiectului cererii se situează sub pragul de 500.000 lei prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum şi jurisprudenţa constantă în această materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea apreciază ca întemeiată excepţia necompetenţei sale materiale.
Curtea a mai reţinut că prezentul proces a început la data de 19 noiembrie 2012 sub imperiul vechiului cod de procedură civilă, iar ulterior sesizării Tribunalului Iaşi legiuitorul a înţeles să modifice dispoziţiile ce reglementează competenţa în cadrul litigiilor privind fonduri europene, în prezent, începând cu data de 15 februarie 2013 astfel de litigii fiind de competenţa în primă instanţă a curţilor de apel conform art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004.
4. Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul dedus judecăţii are ca obiect anularea Deciziei nr. 76/2012 emisă de autoritatea pârâtă, anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. CA -20444/2012 şi exonerarea reclamantei de plata sumei de 307.982 lei, reprezentând corecţia financiară stabilită în sarcina sa.
Actele contestate au fost emise în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul Fiscal.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea constatării neregulilor se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, ce reprezintă titlu de creanţă.
De altfel, din întregul corpus al actului normativ rezultă faptul că sumele astfel imputate reprezintă creanţe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat şi sunt supuse executării silite conform procedurii prevăzute de O.G. nr. 92/2003.
Însuşi actul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare, constituie titlu de creanţă şi înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Creanţele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.
În perspectiva acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esenţă, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanţe fiscale.
În acest context, în temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competentă să soluţioneze acţiunile având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale lato sensu, acţiunea reclamantei este de competenţa instanţei de contencios administrativ, determinată în funcţie de valoarea creanţei bugetare potrivit regulilor de competenţă prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
În interpretarea şi aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut, cu caracter unitar, că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
1. criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
2. criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 lei, fără a avea relevanţă rangul autorităţii publice emitente a actului contestat sau care este parte în contractul administrativ.
În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect anularea unui act ce vizează o creanţă bugetară al cărei cuantum se situează sub pragul valoric de 500.000 lei, respectiv suma de 307.982 lei, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine, în speţă, Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului.
Curtea de apel Iaşi a apreciat cu justeţe - în opinia Înaltei Curţi - că procesele în curs de judecată în materia contenciosului administrativ având ca obiect sume reprezentând finanţare nerambursabilă din partea U.E. nu cad sub incidenţa Legii nr. 2/2013, care se aplică exclusiv actelor normative care fac obiectul modificărilor sale.
Referitor la modificările art. 10 din Legea nr. 554/2004 intervenite prin Legea nr. 76/2012, Înalta Curte are în vedere faptul că acestea au intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, ulterior sesizării Tribunalului Iaşi cu soluţionarea prezentei cauze, respectiv la data de 19 noiembrie 2012.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, Înalta Curte reţine aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi împrejurarea că reclamanta a optat pentru instanţa de la sediul său.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi 5 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială a Judeţului Iaşi în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia de Control şi Verificare, Utilizare Fonduri Comunitare în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1150/2014. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1154/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
