ICCJ. Decizia nr. 1878/2014. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1878/2014
Dosar nr. 2383/54/2009*
Şedinţa publică de la 9 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Prin cererea adresată acestei instanţe la data de 28 octombrie 2009, reclamanta SC R.I. SRL a chemat în judecată în calitate de pârâte: A.N.A.F., D.R.A.O.V. Craiova, A.N.V. solicitând anularea deciziei din 17 iulie 2009 a A.N.A.F., D.G.S.C., procesului-verbal de control din 30 aprilie 2009 emis de D.R.A.O.V. Craiova, Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală şi decizia privind regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare din 30 aprilie 2009 emisă de D.R.A.O.V. Craiova, Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală, cu obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că, prin adresa din 12 februarie 2009, D.G.F.P. Mehedinţi a solicitat D.R.A.O.V. Craiova efectuarea unui controlul inopinat tematic la SC R.I. SRL, având ca obiect verificarea modului de determinare şi declarare a valorii în vamă, precum şi modul de stabilire şi achitare a drepturilor vamale de import şi a altor taxe şi impozite, în cadrul operaţiunilor vamale de punere în liberă circulaţie a mărfurilor derulate prin D.J.A.O.V. Mehedinţi, în perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2008.
S-a mai arătat că la data de 30 aprilie 2009, prin procesul-verbal de control din 30 aprilie 2009 emis de D.R.A.O.V. Craiova, Servicii Antifraudă Fiscală şi Vamală, au fost calculate în sarcina debitoarei SC R.I. SRL diferenţe de obligaţii fiscale principale şi obligaţii fiscale accesorii astfel: 743.145 RON reprezentând TVA şi 349.370 RON, reprezentând majorări de întârziere.
La aceeaşi dată, în baza aceluiaşi proces-verbal de control din 30 aprilie 2009 emis de D.R.A.O.V. Craiova, Servicii Antifraudă Fiscală şi Vamală a fost emisă decizia privind regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare din 30 aprilie 2009 a D.R.A.O.V. Craiova, Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală, prin care în sarcina debitoarei SC R.I. SRL au fost calculate diferenţe de obligaţii fiscale principale şi obligaţii fiscal accesorii astfel: 743.145 RON reprezentând TVA şi 349.370 RON, reprezentând majorări de întârziere.
Împotriva actelor administrativ-fiscale menţionate reclamanta a formulat contestaţie fiscală înregistrată din 29 mai 2009, care a fost respinsă prin decizia din 17 iulie 2009 a A.N.A.F., D.G.S.C.
1.2. Prin sentinţa nr. 354 din 9 iulie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 2383/54/2009* s-a admis acţiunea şi a fost anulată decizia din 17 iulie 2009 a A.N.A.F., D.G.S.G., procesul-verbal din 30 aprilie 2009 al D.R.A.O.V. Craiova şi decizia privind regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare din 30 aprilie 2009 a D.R.A.O.V. Craiova, cu consecinţa exonerării reclamantei de plata sumei de 1.095.515 RON din care 743.145 RON TVA şi 349.370 RON, majorări de întârziere.
Au fost obligate pârâtele A.N.A.F. şi D.R.A.O.V. Craiova la câte 352,15 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea a reţinut că în perioada 3 martie 2009-30 aprilie 2009 s-a desfăşurat la reclamantă un control vamal inopinat tematic ce a avut drept scop verificarea privind modul de determinare şi declarare a valorii în vamă, precum şi modul de stabilire şi achitare a drepturilor vamale de import şi a altor taxe şi impozite care sunt datorate, bugetului general consolidat, în cadrul operaţiunilor vamale de punere în liberă circulaţie a mărfurilor derulate prin D.J.A.O.V. Mehedinţi, în perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2008, urmare a solicitării Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Mehedinţi, Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Drobeta Turnu-Severin prin adresa din 12 februarie 2009, înregistrată la D.R.A.O.V. Craiova la data de 18 februarie 2009.
Cu ocazia controlului s-a reţinut că SC R.I. SRL a derulat, în perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2008, prin D.J.A.O.V. Mehedinţi un număr de 322 operaţiuni vamale pentru punerea în liberă circulaţie a mărfurilor, având ca obiect cărbune energetic importat din Serbia.
În esenţă, s-a constatat faptul că reclamanta, în calitate de importator, a declarat autorităţii vamale, la momentul importului (data fiecărei operaţiuni vamale), în mod eronat, valoarea în vamă a mărfurilor importate prin nedeclararea la stabilirea şi determinarea bazei de impozitare a sumelor aferente cheltuielilor de transport, precum şi cheltuielilor de încărcare şi manipulare legate de transportul mărfurilor importate până la punctul de introducere a mărfurilor pe teritoriul vamal al comunităţii.
Ca urmare, prin decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 30 aprilie 2009, s-a stabilit în sarcina reclamantei TVA suplimentară în sumă de 743.145 RON şi majorări de întârziere aferente de 349.379 RON.
Prin decizia din 17 iulie 2009, A.N.A.F., D.G.S.C. a respins ca neîntemeiată contestaţia reclamantei împotriva deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 30 aprilie 2009 reţinând că, pentru stabilirea valorii în vamă societatea avea obligaţia declarării tuturor cheltuielilor ce constituie „valoarea de tranzacţie, respectiv preţul efectiv plătit”, totalitatea acestor elemente de cheltuieli reprezentând baza de impozitare a TVA, în conformitate cu art. 139 alin. (1) şi alin. (2) C. fisc.
Admiţând acţiunea, instanţa de fond a reţinut că deşi reclamanta datora obligaţia principală reţinută prin decizia de regularizare, respectiv TVA aferentă cheltuielilor pe parcursul extern la data importului, totuşi, va fi reţinută concluzia expertului potrivit căreia această datorie a fost achitată către bugetul general consolidat, astfel că, reclamanta nu mai are nici o obligaţie cu titlu de TVA aferentă operaţiunilor economice derulate în perioada 1 iulie 2007-11 iunie 2008.
Privitor la obligaţiile fiscale accesorii, instanţa a reţinut că şi această obligaţie a fost achitată prin plăţile efectuate de reclamantă la data de 1 august 2007 şi 6 noiembrie 2009, în cuantum de 228 RON respectiv 36.175 RON astfel că reclamanta nu mai are nici obligaţii accesorii către bugetul general consolidat, pentru operaţiunile derulate în perioada 1 iulie 2007-11 iunie 2008.
1.3. Împotriva sentinţei civile nr. 354/2009 au formulat recursuri autorităţile fiscale pârâte A.N.A.F. şi, totodată, D.R.A.O.V. Craiova, în nume propriu şi pentru A.N.V., care au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi au susţinut, în esenţă, că soluţia este netemeinică şi nelegală.
1.4. Prin decizia nr. 5409 din 15 noiembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 2383/54/2009 s-au admis recursurile declarate de A.N.A.F. şi de D.R.A.O.V. Craiova, în nume propriu şi pentru A.N.V. împotriva sentinţei nr. 354 din 9 iulie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost casată sentinţa atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut că recursurile sunt fondate şi că devin incidente dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., deoarece s-a constatat că analiza Curţii de apel nu reprezintă o veritabilă cercetare a fondului pricinii cu care a fost investită, cu consecinţa admiterii recursurilor şi a casării sentinţei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru următoarele:
Obiectul controlului cerut de D.G.F.P. Mehedinţi la data de 12 februarie 2009 la sediul SC R.I. SRL a constat în modul de determinare şi declarare a valorii în vamă şi în modul de stabilire şi achitare a drepturilor vamale de import şi a altor taxe şi impozite în cadrul operaţiunilor vamale de punere în liberă circulaţie a mărfurilor derulate prin D.J.A.O.V. Mehedinţi în perioada 1 iulie 2007-31.12.2008.
În urma acestui control, prin procesul-verbal din 30 aprilie 2009 D.R.A.O.V. Craiova, Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală a constatat că există o diferenţă de obligaţii fiscale principale şi accesorii, mai exact suma de 743.145 RON TVA şi suma de 349.370 RON majorări de întârziere, iar prin decizia din 30 aprilie 2009 privind regularizarea situaţiei privind obligaţiile fiscale suplimentare D.R.A.O.V. Craiova a stabilit în sarcina societăţii reclamante plata sumelor mai înainte consemnate, aferente unui număr de 200 de operaţiuni vamale din totalul de 322 operaţiuni derulate între 1 iulie 2007-11 iunie 2008, mărfurile importate fiind cărbune energetic, lignit aglomerat.
Contestaţia formulată împotriva celor două acte prin care organul vamal a stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare de plată, totalizând 1.092.515 RON, a fost respinsă de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. prin decizia din 17 iulie 2007, cu motivarea că în cazul celor 200 de declaraţii vamale de punere în liberă circulaţie, la data fiecărei operaţiuni vamale în cauză, a fost achitată în vamă TVA calculată doar pe baza elementelor referitoare la valoarea în vamă declarate de SC R.I. SRL conform documentelor însoţitoare ale mărfurilor prezentate şi depuse la D.R.A.O.V. Mehedinţi, fără a se avea în vedere şi cheltuielile de operare pe parcursul extern.
În acest context faptic, SC R.I. SRL a solicitat anularea deciziei din 17 iulie 2009 emisă de A.N.A.F. şi pe cale de consecinţă a deciziei din 30 aprilie 2009 şi a procesului-verbal de control din 2009 al D.R.A.O.V. Craiova.
Aşa cum a reieşit din considerentele sentinţei aflată în control judiciar soluţia de admitere a acţiunii, de anulare a actelor administrativ-fiscale menţionate şi de exonerare a societăţii reclamante de plata sumei totale de 1.095.515 RON (TVA şi majorări de întârziere) s-a bazat în exclusivitate pe concluzia raportului de expertiză întocmit în cauză, potrivit căruia reclamanta nu mai are nicio obligaţie cu titlu de TVA aferentă operaţiunilor economice derulate în perioada 1 iulie 2007-11 iunie 2008.
Instanţa de recurs a considerat critica lipsei rolului activ conferit de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorului întemeiată în acest context, fiind evident că nu s-a răspuns niciuneia din apărările celor două pârâte care au invocat în susţinerea legalităţii actelor emise dispoziţii legale naţionale de referinţă pentru cauza dedusă judecăţii, C. fisc., C. proc. civ., C. vam. al României, dar şi norme din legislaţia comunitară, Regulamentul CEE nr. 2913/1992 al Consiliului de instituire a C. vam. comunitar (art. 29, art. 32) şi Regulamentul Comisiei CEE nr. 2454/1993 (art. 178).
A mai reţinut instanţa de control judiciar că judecătorul fondului nu lămureşte problemele juridice aflate în dispută, limitându-se la însuşirea întocmai a concluziilor experţilor contabili care au constatat că societatea reclamantă nu are datorii fiscale, cu titlu de TVA, neachitate faţă de bugetul general consolidat pentru operaţiunile economice derulate în perioada ce a făcut obiectul controlului D.R.A.O.V. Craiova.
Toate cele expuse, la care se adaugă şi necesitatea de a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie şi de a le asigura o protecţie reală a dreptului la un proces echitabil aşa cum este consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în opinia instanţei de recurs au fost elemente care impun casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Soluţia dată de instanţa de fond în al doilea ciclu procesual
2.1. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 16 martie 2012, cu prim termen de judecată la data de 20 aprilie 2012.
Pârâtele A.N.A.F., D.R.A.O.V. Craiova şi A.N.V. au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.
2.2. În rejudecarea cauzei, contestaţia fiscală a fost însuşită de administratorul financiar al reclamantei I.C.T. IPURL, desemnat prin încheierea pronunţată în 7 iunie 2012, în Dosarul nr. 20157/3/2012 al Tribunalului Municipiului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, având ca obiect deschiderea procedurii generale împotriva debitorului SC R.S. SRL.
De asemenea, instanţa a luat act de schimbarea denumirii reclamantei în SC R.S. SRL, precum şi schimbarea sediului social, în Municipiul Bucureşti.
2.3. Prin sentinţa nr. 940 din 12 octombrie 2012, Curtea de Apel Craiova a respins contestaţia formulată de SC R.S. SRL ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut considerentele care vor fi prezentate în continuare.
a) Declararea valorii în vamă, ca urmare a operaţiunilor de punere în liberă circulaţie a mărfurilor reclamanta a depus declaraţii vamale de import, cu menţionarea eronată a valorii în vamă, prin excluderea unor cheltuieli de tranzit a mărfurilor, pe parcurs extern; omisiune care a avut drept consecinţă diminuarea bazei impozabile determinată pentru taxa pe valoare adăugată.
În acest sens, s-a reţinut că, potrivit C. vam. comunitar, aprobat prin Regulamentul CEE 2913/92, în conţinutul datoriei vamale intră obligaţia reclamantei de a achita valoarea drepturilor de import, iar aceste drepturi reprezintă taxele vamale (atunci când este cazul) şi taxele cu efect echivalent.
De asemenea, s-a reţinut că, într-o legiferare similară normelor de drept vamal, baza de impozitare determinată pentru TVA include, potrivit art. 131 lit. b) şi art. 136 C. fisc., cheltuielile accesorii de ambalare, transport, asigurare a mărfurilor, care intervin până la primul loc de destinaţie pe teritoriul României.
b) Titlul de creanţă, pentru stabilirea şi plata TVA aferentă operaţiunilor vamale de punere în liberă circulaţie a mărfurilor
Reclamanta a susţinut caracterul de titlu de creanţă al decontului de TVA, înregistrat la organul fiscal competent, depunerea decontului fiind urmată de plata cuantumului TVA datorat.
Examinând această susţinere, instanţa a reţinut că, potrivit art. 157 alin. (1) C. fisc. (normă de drept fiscal, cu caracter de principiu) obligaţia de plată TVA trebuie să intervină până la data depunerii decontului sau declaraţiei reglementate de art. 1562 sau art. 1563.
În ipoteza importurilor de bunuri sau mărfuri, dispoziţiile art. 1562 alin. (7) reglementează obligaţia depunerii, la organele vamale, a declaraţiei de import sau, în situaţia în care această declaraţie nu este obligatorie, depunerea declaraţiei de import pentru TVA şi accize la data la care intervine exigibilitatea taxei conform prevederilor art. 136.
Astfel s-a reţinut că, în cauză, legiuitorul reglementează, prin art. 157 alin. (3), o ipoteză distinctă de plată a taxei, la organul vamal în conformitate cu reglementările în vigoare privind plata drepturilor de import, iar potrivit art. 158, orice persoană obligată la plata taxei poartă răspunderea pentru calcularea corectă şi plata la termenul legal a taxei către bugetul de stat şi pentru depunerea la termenul legal a decontului şi declaraţiilor prevăzute la art. 1562-1563, la organul fiscal competent, conform prezentului titlu şi legislaţiei vamale în vigoare.
Totodată s-a reţinut că taxa se administrează de către organele fiscale şi de autorităţile vamale, pe baza competenţelor lor, aşa cum sunt prevăzute în Titlul VI C. fisc., în normele metodologice de aplicare, precum şi în legislaţia vamală în vigoare.
Astfel, instanţa a reţinut că titlul de creanţă ce individualizează TVA-ul datorat pentru operaţiuni vamale, este constituit, în speţă, de declaraţia vamală de import şi nu decontul de taxă întocmit în raport de dispoziţiile art. 1562 sau art. 1563C. fisc.
Astfel, a reţinut instanţa că dispoziţiile art. 58 coroborat cu art. 59 C. vam. reglementează obligaţia depunerii, de către importator, a unei declaraţii pentru valoarea în vamă, însoţită de facturi sau de alte documente de plată a mărfii şi a cheltuielilor pe parcurs extern, aferente acesteia.
În analiza susţinerilor reclamantei, privind imposibilitatea includerii în valoarea în vamă, a unor cheltuieli necunoscute ca întindere la acel moment, instanţa a reţinut că, în această ipoteză, reclamanta trebuia să depună o declaraţie rectificativă, în condiţiile şi în limitele reglementate de art. 36b din Regulamentul CEE 2913/92, cu aplicarea art. 88 C. vam.
De asemenea, instanţa a reţinut că, în absenţa unei declaraţii vamale de import cu determinarea corectă a valorii de intrare în vamă, a unei demaraţii rectificative având ca obiect determinarea corectă a elementelor de stabilire a valorii în vamă, singurul titlu de creanţă în materie vamală este decizia de impunere suplimentară emisă în condiţiile art. 78 din Regulament, raportat la art. 100 alin. (8) C. vam. coroborat cu art. 110 alin. (1) lit. d) şi lit. e) C. proc. fisc., decontul de TVA neprezentând caracterul de titlu de creanţă în ceea ce priveşte taxa datorată pentru operaţiuni vamale de import sau alte operaţiuni vamale echivalente.
c) Colectarea şi plata TVA datorată pentru operaţiuni vamale
Din acest punct de vedere, instanţa a avut în vedere faptul că, deşi reclamanta susţine nelegalitatea actelor administrativ fiscale ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 125 şi art. 24 C. proc. fisc., naşterea datoriei vamale intervine, potrivit art. 223 lit. a) C. vam., iar plata debitului se realizează în condiţiile art. 245 şi urm. din acelaşi act normativ.
Instanţa a constatat că dispoziţiile art. 125 C. fisc., indicată chiar de către reclamantă reglementează destinaţia taxei pe valoare adăugată, indicând expres faptul că activitatea de colectare se realizează potrivit Titlului VI din acest act normativ.
Or, în opinia instanţei, indiferent de faptul că TVA se constituie venit la bugetul statului (bugetul general consolidat, în accepţiunea art. 1 şi art. 2 C. proc. fisc.), administrarea creanţelor fiscale se realizează, potrivit art. 32 alin. (3) C. proc. fisc., de către organele vamale.
În ceea ce priveşte plata creanţei vamale, instanţa a constatat că, potrivit art. 24 raportat la art. 114 C. proc. fisc., se impun anumite condiţii de valabilitate a plăţii.
Astfel, reclamanta s-a prevalat, în speţă, de plata efectuată fără îndeplinirea condiţiilor privind competenţa de administrare a creanţei, respectiv natura juridică specifică a titlului de creanţă, iar aceste impedimente au condus instanţa de judecată spre concluzia inexistenţei efectului de stingere a creanţei, în accepţiunea art. 24 C. proc. fisc., prin plată sau alt mod de stingere a obligaţiei, fiind, eventual, aplicabile dispoziţiile art. 117 din O.G. nr. 92/2003.
d) Legalitatea şi temeinicia calculării majorărilor de întârziere în condiţiile în care nu a putut fi reţinută, în speţă, stingerea creanţei vamale, prin plată, în raport cu dispoziţiile art. 246 C. vam., instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 255 din acelaşi act normativ reglementează posibilitatea perceperii majorărilor de întârziere, conform normelor în vigoare, atunci când cuantumul drepturilor vamale nu a fost achitat în termen.
Existând o trimitere către normele de procedură fiscală s-a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 119 şi art. 120 C. proc. fisc., norme ce reglementează sarcina şi modul de calcul al obligaţiilor fiscale.
Din acest punct de vedere, instanţa a reţinut că accesoriile obligaţiei fiscale intervin începând cu ziua imediat următoare naşterii datoriei vamale, în speţă, ziua depunerii declaraţiei vamale de import, mod de calcul utilizat în mod corect în cuprinsul anexei nr. 2 a deciziei de impunere.
Calea de atac exercitată
3.1. Împotriva sentinţei nr. 940/2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, a declarat recurs SC R.S. SRL Drobeta Turnu-Severin prin administrator judiciar I.C.T. IPURL, care a invocat ca temei motivul de recurs prevăzut la art. 3041 C. proc. civ., 1865, susţinând, în esenţă, următoarele critici:
- instanţa de fond a reţinut o stare de fapt eronată, interpretând greşit probele administrate şi reţinând în mod eronat că societatea comercială ar avea de achitat diferenţe de obligaţii fiscale principale constând în TVA, aferente celor 200 de operaţiuni vamale, din totalul de 322 de operaţiuni derulate în perioada 1 ianuarie 2007-11 iunie 2008, având ca obiect cărbune energetic importat din Serbia;
- în mod eronat a reţinut instanţa de fond că societatea comercială ar datora accesorii de 349.379 RON aferente TVA în cuantum de 743.145 RON, calculate până la data de 30 aprilie 2009, deşi debitoarea achitase din proprie iniţiativă diferenţele de obligaţii fiscale în sumă de 743.145 RON;
- în mod eronat a apreciat instanţa de fond că deconturile de TVA nu constituie titluri de creanţă pentru TVA datorată pentru operaţiunile vamale;
- instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 125 C. fisc., coroborate cu art. 24, art. 32 alin. (3) C. proc. fisc. şi art. 223 lit. a) şi art. 245 C. vam., atunci când a apreciat că plata TVA aferentă operaţiunilor vamale, în contul administrat de alt organ fiscal în afară de organele vamale, nu poate fi considerată plată valabilă a obligaţiilor fiscale, fiind necontestat că debitoarea a achitat, din eroare, în contul D.G.F.P. Mehedinţi şi nu în cel al D.R.A.O.V. Craiova;
- instanţa de fond a interpretat în mod eronat prevederile art. 120 alin. (1) coroborate cu art. 114 alin. (3) lit. c) C. proc. fisc., atunci când a apreciat că recurenta-reclamantă datorează majorări de întârziere până la data de 30 aprilie 2009, data efectuării controlului, deşi creanţa fiscală principală s-a stins prin plată anterior acestei date.
În concluzie, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa admiterii acţiunii şi anularea deciziei din 17 iulie 2009 şi decizia de regularizare din 30 aprilie 2009, precum şi procesul-verbal din 30 aprilie 2009, cu exonerarea de la plata sumei de 1.095.515 RON reprezentând TVA în sumă de 743.145 RON şi accesorii în sumă de 399.370 RON.
3.2. A.J.F.P. Dolj, în numele şi pentru D.G.R.F.P. Craiova, succesoarea D.G.F.P. Craiova, în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 74/2013, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând, în esenţă, că hotărârea recurată este temeinică şi legală.
3.3. A.N.A.F. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, susţinând că soluţia pronunţată de Curtea de apel este legală şi temeinică.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentei privind achitarea TVA în sumă de 743.145 RON înainte de controlul organelor fiscale, arată că sunt susţineri nereale, neprobate.
Astfel, argumentează A.N.A.F., recurenta-reclamantă nu a depus la dosar copii după titlurile de creanţă în baza cărora susţine că a efectuat plăţile pretinse la bugetul de stat, ci a depus, cu adresa din 16 iulie 2009, documente care nu probează efectuarea plăţii.
Soluţia instanţei de recurs
Recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Aşa cum s-a arătat şi în expunerea rezumativă de la pct. 1 al acestor considerente, prin decizia din 30 aprilie 2009 privind regularizarea obligaţiilor fiscale emisă de D.R.A.O.V. Craiova, în sarcina societăţii comerciale recurente au fost stabilite obligaţii suplimentare în sumă de 743.145 RON TVA şi suma de 349.370 RON accesorii, reţinându-se că din totalul de 322 operaţiuni de import derulate în perioada 1 iulie 2007-11 iunie 2008, în cazul a 200 operaţiuni, în declaraţiile vamale de import, valoarea în vamă a fost declarată fără includerea sumelor plătite pentru încărcarea, manipularea şi transportul mărfurilor importate, până la introducerea acestora pe teritoriul vamal al Comunităţii Europene.
În cauză, în legătură cu depunerea unor declaraţii vamale de import fără includerea sumelor respective, organele de urmărire penală, prin rezoluţia nr. 2357/P/2008, confirmată de procuror la data de 25 iunie 2009 a început urmărirea penală împotriva directorului SC R.I. SRL pentru săvârşirea, în perioada 2007-2008, a infracţiunii de „folosire la autoritatea vamală de acte falsificate”, prevăzută la art. 273 din Legea nr. 86/2006 privind C. vam. al României.
Prin ordonanţa nr. 2357/P/2008 din 29 ianuarie 2010, a procurorului de la Parchetul Drobeta Turnu-Severin, reţinându-se săvârşirea faptelor („cheltuielile pe parcurs extern în sumă de 3.909.567 RON nu au fost incluse în baza de impozitare pentru stabilirea cotei TVA ce trebuia achitată cu ocazia depunerii celor 200 de declaraţii vamale), s-a considerat că sunt incidente prevederile art. 181 C. pen., fiind aplicată sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 RON.
De altfel, nici în faţa instanţelor de contencios administrativ, faptele reţinute de organele fiscale şi de organele de urmărire penală nu au fost contestate.
În criticile recursului de faţă, societatea comercială a susţinut, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, reţinând în mod nelegal existenţa debitului principal în sumă de 743.145 RON TVA, deşi anterior controlului organelor fiscale, a achitat această sumă, astfel că, pe cale de consecinţă, nu mai exista temei pentru calcularea/ reţinerea în sarcina sa a unor accesorii de 349.370 RON aferente debitului principal.
Este adevărat că expertul contabil, în raportul de expertiză depus în dosarul de urmărire penală, a făcut afirmaţia că „TVA-ul în sumă de 742.921 RON, aferente cheltuielilor pe parcursul extern care nu au fost declarate la data importului şi care trebuia plătit la acel moment a fost achitat integral în perioada iunie 2007-iulie 2008, fiind inclus în TVA-ul de 825.147 RON achitat bugetului de stat”.
Instanţa de fond a reţinut, însă, în mod judicios, că deconturile de TVA depuse la organul fiscal pe trimestrul II şi III 2009 şi pe lunile ianuarie-iunie 2008 se referă la TVA colectată pentru vânzările pe piaţa internă de bunuri şi servicii, precum şi TVA deductibilă, înregistrată pentru achiziţiile de bunuri şi servicii pentru nevoile firmei, precum şi TVA achitată în vamă pe baza declaraţiilor vamale de import, iar nu pentru TVA aferentă cheltuielilor pe parcurs extern pentru mărfurile importate în perioada 1 iulie 2007-11 iunie 2008.
Astfel fiind, nu se poate reţine, cu temei legal, că în modalitatea pretinsă de societatea comercială, s-ar fi achitat TVA aferentă cheltuielilor pe parcurs extern, din moment ce cheltuielile respective nu fuseseră incluse în declaraţiile vamale de import, tocmai pentru a se diminua baza de impozitare pentru TVA aferentă operaţiunilor de import, instanţa de fond interpretând în mod judicios dispoziţiile legale incidente în cauză.
În ceea ce priveşte accesoriile aferente debitului principal, instanţa de fond a reţinut în mod judicios incidenţa prevederilor art. 255 C. vam. şi ale art. 119 şi art. 120 C. proc. fisc., în baza cărora au fost stabilite majorările de întârziere în sumă de 349.370 RON aferente sumei de 743.145 RON TVA, pentru cheltuielile pe parcurs extern ale mărfurilor importate.
În concluzie, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, iar criticile recursului sunt neîntemeiate, urmând ca pentru considerentele prezentate mai sus, recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC R.S. SRL Drobeta Turnu-Severin prin administrator judiciar I.C.T. IPURL împotriva sentinţei nr. 940 din 12 octombrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2014.
| ← CSJ. Decizia nr. 239/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 185/2014. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
