ICCJ. Decizia nr. 1953/2014. Contencios. Luare măsură declarare indezirabil. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1953/2014
Dosar nr. 1751/2/2014
Şedinţa publică de la 15 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cauzei
Prin Ordonanţa nr. 418/II - 5 /2014 din 14 martie 2014, aşa cum a fost rectificată ulterior, prin Ordonanţa nr. 418/II - 5/2014, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti pentru a aprecia asupra măsurii declarării ca indezirabil, pe o perioadă de 5 ani, pentru considerente de securitate naţională, şi a obligaţiei de părăsire a teritoriului României de îndată, pentru evitarea unui risc iminent şi grav de încălcare a securităţii naţionale, în ceea ce îl priveşte pe pârâtul M.B., cetăţean al Republicii Ungaria.
În drept, au fost invocate prevederile art. 30, 29 lit. c) şi 27 alin. (8) teza a II-a din O.U.G. nr. 102/2005, privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor Uniunii Europene, Spaţiul Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost învestită în acest sens prin adresa nr. 114055/C din 14 martie 2014, înregistrată la aceeaşi dată.
2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond
Prin sentința civilă nr. 927 din 20 martie 2014, Curtea de Apel București, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis sesizarea formulată de reclamantul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în contradictoriu cu intimații Inspectoratul General Pentru Imigrări şi M.B. şi a declarat ca indezirabil pe cetățeanul M.B. pe o perioadă de 5 ani, cu obligaţia de a părăsi de îndată teritoriul României. De asemenea, a dispus luarea în custodie publică a pârâtului M.B. până la îndepărtarea acestuia de pe teritoriul României, dar nu mai mult de 18 luni de la luarea în custodie publică.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinței civile nr. 927 din 20 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în condițiile art. 483 N.C.P.C., pârâtul M.B.
Recurentul şi-a întemeiat calea de atac pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din N.C.P.C., (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei şi a fost dată cu încălcarea și greșita aplicare a normelor de drept material), cu referire la aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 27 şi 30 din O.U.G. nr. 102/2005.
Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din N.C.P.C., recurentul susţine că hotărârea recurată nu cuprinde împrejurările de fapt pe care se întemeiază decizia luată, instanţa de fond menţionând o serie de texte legale aplicate în cauză.
Prin argumentele prezentate în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 din N.C.P.C., recurentul susține, în esență, că i-a fost încălcat fundamental dreptul la apărare garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin condiţionarea accesului la documentele depuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti de angajarea unui avocat care deţine certificat O.R.N.I.S.S.
Tot cu privire la acest aspect, recurentul a arătat că instanţa de fond nu i-a asigurat timpul necesar pentru pregătirea apărării prin respingerea cererii de a lua cunoştinţă de documentele care conţin datele concrete despre faptele de care este acuzat, precum şi faptul că nu a fost informat, în cel mai scurt timp, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, despre natura şi cauza acuzaţiei aduse împotriva sa.
De asemenea, recurentul a arătat că prin neaducerea la cunoştinţă a actelor şi faptelor concrete care stau la baza măsurii dispuse a fost încălcat şi principiul contradictorialităţii procesului, o garanţie a dreptului la apărare.
Recurentul a invocat şi încălcarea dreptului la viaţă privată şi de familie, arătând că ordonanţa emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti încalcă prevederile art. 8 pct. 1 şi 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi principiul proporţionalităţii măsurii prevăzut în mod obligatoriu cu art. 27 pct. 9 din O.U.G. nr. 102/2005 făcând referire la hotărârile adoptate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Kaya c. României şi Lupşa c. României.
A mai arătat recurentul că măsura contestată a fost luată cu încălcarea dreptului la liberă circulaţie a persoanelor, drept garantat de legislaţia Uniunii Europene prin Directiva 2004/38/CE, iar în sistemul de protecţie al Convenţiei europene a drepturilor omului prin art. 2, par. 1 şi 2 din Protocolul nr. 4, adiţional la Convenţie, aşa cum a fost interpretat în cauzele Sissanis c. României şi Peltonen c. Finlandei.
În cadrul cererii de recurs recurentul - pârât a solicitat şi suspendarea executării hotărârii prin care a fost declarat indezirabil, în temeiul art. 31 alin. (2) din O.U.G. nr. 102/2005, arătând că prin aplicarea măsurii respective i-a fost grav afectată viaţa de familie şi a fost pusă în pericol viaţa fiicei minore a concubinei sale, care suferă de un handicap grav, necesitând tratament periodic de specialitate.
4. Procedura derulată în recurs
Având în vedere că, potrivit art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 102/2005, recursul declarat împotriva hotărârii prin care se dispune declararea ca indezirabil se judecă în termen de 5 zile de la data primirii cererii, interval care exclude, în mod obiectiv, parcurgerea etapelor procedurii de filtrare a recursurilor reglementate în art. art. 493 C. proc. civ., s-a acordat termen în şedinţă publică la data de 15 aprilie 2014, cu citarea părţilor.
Intimaţii nu au depus la dosar întâmpinare.
Prin adresa nr. x din 11 aprilie 2014, înregistrată cu nr. x din data de 11 aprilie 2014 la Compartimentul Documente Clasificate al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Curtea de Apel Bucureşti a înaintat un set de înscrisuri cu caracter „strict secret”, care au fost consultate de completul de judecată în condiţiile prevăzute de legislaţia informaţiilor clasificate (art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 şi Regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 140 din 6 februarie 2014).
În fine, având în vedere împrejurarea că la data formulării recursului, partea fusese deja îndepărtată de pe teritoriul României, aşa cum se arată la pct. 1 din motivarea căii de atac, iar termenul stabilit pentru judecarea recursului a fost de 5 zile libere de la data înregistrării cererii la Înalta Curte (9 aprilie 2014 - 15 aprilie 2014), Înalta Curte a constatat că soluţionarea prealabilă a cererii de suspendare a executării nu ar mai avea aptitudinea de a „preveni producerea de pagube iminente” în accepţiunea art. 31 alin. (2) din O.U.G. nr. 102/2005, demersul recurentului fiind lipsit de un folos practic.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute în art. 486 alin. (1) lit. a) şi c) C. proc. civ., a fost formulată în termenul prevăzut de art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 102/2005 şi cuprinde motive ce pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. „ Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:… pct. 6 când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei” nu este întemeiat, pentru că sentinţa cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cu limitările impuse de caracterul secret al înscrisurilor doveditoare ale faptelor care au stat la baza sesizării, aşa cum prevede art. 30 alin. (3), (4) şi (5) din O.U.G. nr. 102/2005, cu trimitere la actele normative care reglementează regimul activităţilor referitoare la siguranţa naţională şi la protejarea informaţiilor clasificate.
Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat, sentinţa atacată fiind pronunţată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 27 şi 30 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 102/2005, potrivit cărora măsura declarării ca indezirabil se poate dispune împotriva unui cetăţean al Uniunii Europene sau unui membru de familie al acestuia care a desfăşurat, desfăşoară sau despre care există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională.
În cazul recurentului - pârât, în ordonanţa prin care s-a dispus sesizarea instanţei s-a reţinut desfăşurarea unor activităţi care constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale, astfel cum acestea sunt prevăzute în următoarele norme cuprinse în Legea nr. 51/1991, privind securitatea naţională a României:
- art. 3 lit. a) „planurile şi acţiunile care vizează suprimarea sau ştirbirea suveranităţii, unităţii, independenţei sau indivizibilităţii statului român”
- art. 3 lit. h) “iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formă unitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept”
- art. 3 lit. l) „ iniţierea sau constituirea de organizaţii sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul desfăşurării vreuneia din activităţile enumerate la lit. a) - k), precum şi desfăşurarea în secret de asemenea activităţi de către organizaţii sau grupări constituite potrivit legii.”.
Judecătorul fondului a reţinut corect că situaţia de fapt dovedită cu înscrisurile şi datele comunicate de Serviciul Român de Informaţii, clasificate secret de stat de nivel „strict secret”, se încadrează în prevederile legale citate mai sus, concluzia fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, după consultarea documentelor în condiţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002, privind protecţia informaţiilor clasificate.
Prin indicarea expresă a prevederilor art. 3 lit. a), h) şi l)din Legea nr. 51/1991 în cuprinsul Ordonanţei prin care s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, au fost îndeplinite cerinţele art. 27 alin. (7) din O.U.G. nr. 102/2005, corelate cu cele ale art. 30 alin. (4) din acelaşi act normativ, elemente privind faptele care au stat la baza sesizării fiind aduse la cunoştinţa celui în cauză numai în limitele impuse de actele normative care reglementează regimul activităţilor referitoare la siguranţa naţională şi la protejarea informaţiilor clasificate.
Soluţia primei instanţe reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a legii naţionale şi prin prisma instrumentelor juridice europene ce protejează dreptul la libera circulaţie, dreptul la viaţa privată şi de familie şi garanţiile procedurale în contextul specific al măsurilor referitoare la securitatea naţională, sentinţa cuprinzând referiri detaliate şi adecvate la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 8 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie, pe de o parte, şi la sensul şi finalitatea Directivei 2004/38/CE din 29 aprilie 2004, privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul Statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora, transpusă în dreptul naţional prin O.U.G. nr. 102/2005, pe de altă parte.
Art. 27 şi 29 din O.U.G. nr. 102/2005, corespunzătoare art. 27 din Directivă, conferă statului român o marjă de apreciere în ceea ce priveşte restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul României din raţiuni de ordine publică, securitate naţională ori sănătate publică, una dintre modalităţile de restrângere fiind declararea ca indezirabil.
Contrar susţinerilor reclamantului, temeiurile invocate în propunerea măsurii şi dovezile cu caracter secret administrate nu sunt în măsură să formeze convingerea instanţei de recurs că soluţia adoptată ar fi rezultatul exercitării abuzive, disproporţionate, a dreptului de apreciere asupra necesităţii măsuri de restrângere a dreptului său la liberă circulaţie pe teritoriul României, cu încălcarea prevederilor art. 27 alin. (5) din O.U.G. nr. 102/2005.
În acest context, instanţa de fond a analizat judicios împrejurările de fapt concrete invocate în ceea ce priveşte viaţa intimă şi de familie a recurentului - pârât şi, fără a contesta existenţa unei vieţi de familie a pârâtului pe teritoriul României în accepţiunea prevederilor art. 8 din C.E.D.O., a reţinut că dreptul la viaţă privată şi de familie protejat de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului face parte din categoria drepturilor condiţionale, drepturi care, în opoziţie cu drepturile intangibile protejate de Convenţie, cum ar fi spre exemplu dreptul la viaţă sau dreptul de a nu fi supus la tratamente inumane sau degradante, pot fi supuse unor limitări.
În consecinţă, nefiind identificate motive de casare a sentinţei, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 102/2005, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.B. împotriva sentinţei civile nr. 927 din 20 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a viii-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1132/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3888/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
