ICCJ. Decizia nr. 2183/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2183/2014
Dosar nr. 793/42/2012
Şedinţa publică de la 13 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC F.C.P. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, înregistrată sub nr. F-PH 380 din 25 iulie 2012 şi a Raportului de inspecţie fiscală, înregistrat sub nr. F-PH 347 din 25 iulie 2012, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare de plată, cu un total de 4.978.890 lei.
2.Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 420 din 19 noiembrie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de către pârâte, şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC F.C.P. SA ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta SC F.C.P. SA a formulat acţiune împotriva Deciziei de impunere fiscală nr. F-PH 380 din 25 iulie 2012 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. F-PH 347 din 25 iulie 2012 întocmite de organul de inspecţie fiscală ale DGFP Prahova, fără a aştepta răspunsul la contestaţia formulată către organele fiscale împotriva actelor de mai sus.
Potrivit art. 205 şi art. 207 din O.G. nr. 92/2003 republicată, împotriva sumelor din decizia de impunere se poate face contestaţie, în termen de 30 de zile de la comunicare, la organul fiscal emitent, iar art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. arată că deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ competentă.
Astfel, asupra deciziei de impunere se pronunţă mai întâi organul fiscal competent şi în final instanţa de judecată.
Motivarea reclamantei din cererea de amânare a judecării cauzei depusă pentru termenul din 19 noiembrie 2012, referitoare la încetarea de drept a suspendării, în situaţia în care nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 zile, este neîntemeiată, deoarece prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ se coroborează cu prevederile art. 218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, referitoare la comunicarea deciziei de soluţionare a contestaţiei şi calea de atac.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 420 din 19 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta SC F.C.P. SA, solicitând respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a evocat contextul emiterii actelor contestate şi a argumentat că instanţa de fond a admis în mod eronat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
A arătat că în data de 01 august 2012 a formulat contestaţie împotriva Deciziei de impunere fiscală nr. F-PH 380 din 25 iulie 2012, care nu a fost soluţionată până la data prezentului recurs, drept care recurenta era îndrituită la promovarea unei acţiuni în faţa instanţei de contencios administrativ, invocând, în acest sens, dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 care arată că se poate adresa instanţei e contencios administrativ şi acela care în termen de 30 de zile de la data depunerii contestaţiei în procedura prealabilă nu a primit niciun răspuns de la organul fiscal competent.
A mai învederat că executarea actelor contestate a fost suspendată prin Sentinţa civilă nr. 255 din 29 august 2012, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti şi, în situaţia în care nu ar fi introdusă acţiunea în anularea actului în termen de 60 zile, suspendarea ar înceta de drept, criticând considerentele instanţei de fond privind acest aspect.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Examinând înscrisurile cauzei, raportat la argumentele recurentei-reclamante şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.
Soluţia pronunţată de prima instanţă, în sensul respingerii acţiunii, ca inadmisibilă, se bazează pe interpretarea corectă atât a probei cu înscrisuri administrată în cauză, cât şi a dispoziţiilor legale incidente.
Astfel, în mod just s-a reţinut inadmisibilitatea acţiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea Deciziei de impunere cu nr. F-PH 380 din 25 iulie 2012 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. F-PH 347 din 25 iulie 2012, atât timp cât procedura administrativă prealabilă nu a fost finalizată.
Procedura de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, reglementată de art. 205 - 218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală este o procedură administrativă obligatorie, instanţa de judecată neputând proceda la soluţionarea în fond a cauzei, înainte ca organul administrativ competent să soluţioneze contestaţia pe fondul ei.
Nu poate fi reţinută raportarea recurentei la dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, faţă de raportul dintre reglementarea cu caracter general instituită de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi regimul derogatoriu de la aceasta prevăzut de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în conformitate cu principiul specialia generalibus derogant.
Înalta Curte mai reţine că, prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la justiţie al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, s-a statuat de principiu că "este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui asemenea proceduri destinate, în general, să asigure soluţionarea mai rapidă a unor categorii de litigii, descongestionarea instanţelor judecătoreşti de cauzele ce pot fi rezolvate pe această cale, evitarea cheltuielilor de judecată".
Cum în pricina supusă judecăţii procedura administrativă prealabilă nu a fost epuizată, întrucât organul administrativ fiscal nu s-a pronunţat cu privire la contestaţia reclamantei, în mod legal prima instanţă a apreciat ca fiind inadmisibil demersul judiciar ce a vizat exclusiv legalitatea Raportului de inspecţie fiscală şi a Deciziei de impunere.
Contrar susţinerilor recurentei, dispoziţiile legale privind condiţiile în care operează suspendarea executării actelor administrativ fiscale contestate nu pot avea ca efect admisibilitatea acţiunii în anulare, admisibilitate care, în speţă, se raportează exclusiv la dispoziţiile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC F.C.P. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC F.C.P. SA împotriva Sentinţei civile nr. 420 din 19 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2180/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2305/2014. Contencios → |
|---|
