ICCJ. Decizia nr. 2577/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2577/2014
Dosar nr. 660/36/2012*
Şedinţa publică de la 3 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. 28785/212/2011, la data de 03 noiembrie 2011, reclamantul A.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună următoarele:
- desfiinţarea Încheierii nr. 71195 din 23 septembrie 2011 emisă de O.C.P.I. Constanţa;
- desfiinţarea Actului administrativ nr. 604 din 19 mai 2011 emis de către C.N.A.D.R. S.A.;
- desfiinţarea Hotărârii de Guvern nr. 415/ 28 aprilie 2010 şi 200/2011;
- obligarea pârâţilor, în solidar, la plata unor daune morale, în cuantum de 20.000 lei;
- obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Încheierea nr. 71195 din 23 septembrie 2011, emisă de O.C.P.I. Constanţa, s-a dispus radierea-desfiinţarea proprietăţii sale din registrele acestei instituţii, proprietate pe care o deţinea în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. 1097 din 19 august 2005, fiind înregistrat Actul administrativ nr. 604 din 19 mai 2011, emis de către C.N.A.D.R., act ce nu i-a fost comunicat reclamantului şi de care a luat la cunoştinţă din cuprinsul Încheierii nr. 71195 din 23 septembrie 2011.
A arătat reclamantul că desfiinţarea Încheierii nr. 71195 din 23 septembrie 2011 a O.C.P.I. Constanţa este consecinţa directă a desfiinţării Hotărârii de Guvern nr. 415 din 28 aprilie 2010 şi a Actului administrativ nr. 604 din 19 mai 2011.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 50 alin. (2) şi următoarele din Legea nr. 7/1996.
Prin Sentinţa civilă nr. 5783 din 03 aprilie 2012 pronunţată de Judecătoria Constanţa s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Constanţa şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Constanţa sub nr. 660/36/2012.
În cauză a fost citat Guvernul României, emitentul actului H.G. nr. 415/2010 a cărui anulare se solicită, care a depus la dosar întâmpinare.
Pe cale de excepţie a fost invocată inadmisibilitatea acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile faţă de Guvernul României, excepţia tardivităţii formulării acţiunii în ceea ce priveşte H.G. nr. 415/2010, în raport de data publicării hotărârii a cărei anulare a fost solicitată de reclamant - 3 mai 2010 (M.Of.nr. 265) şi data sesizării instanţei de contencios administrativ - 03 noiembrie 2011.
În faţa Judecătoriei Constanţa pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivat de faptul că nu este parte în acţiunile de carte funciară. Nici în ce priveşte celelalte capete de cerere, respectiv desfiinţarea actului administrativ din 19 mai 2011 emis de MTI, H.G. nr. 415 din 28 aprilie 2010, nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu emană de la O.C.P.I.
Pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă (capătul 2 de cerere), formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă (capătul 1 de cerere).
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
La data de 12 septembrie 2012, reclamantul a depus la dosar note scrise prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate.
În şedinţa publică din 12 septembrie 2012, Curtea de apel a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a instanţei în soluţionarea capătului de cerere privind desfiinţarea Încheierii nr. 71195 din 23 septembrie 2011 emisă de O.C.P.I.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa Sentinţei nr. 487/CA din 31 octombrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a disjuns capătul I din cerere privind desfiinţarea încheierii din 23 septembrie 2011 a O.C.P.I. Constanţa şi s-a declinat cauza la Judecătoria Constanţa.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionare.
A fost respins capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 604 din 19 mai 2011 în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a admis excepţia inadmisibilităţii şi s-a respins capătul 2 - anularea Deciziei nr. 604 din 19 mai 2011 în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. şi capătul 3 - anularea H.G. nr. 415/2010 şi H.G. nr. 200/2011 în contradictoriu cu Guvernul României pentru lipsă procedură prealabilă.
S-a respins ca nefondat capătul de cerere pentru plata daunelor morale şi s-a dispus obligarea reclamantului la plata sumei de 124,95 lei cheltuieli de judecată către pârâta C.N.A.D.N.R. SA.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că primul capăt din acţiunea formulată de reclamant şi declinată la instanţa de contencios administrativ vizează desfiinţarea încheierii din 23 septembrie 2011 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa prin care s-a dispus radierea dreptului său de proprietate pentru imobilul cu nr. cadastral x1 cod 1, de pe raza unităţii administrativ teritoriale Murfatlar, înscris în CF x2 şi intabularea dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 255/2010, în favoarea Statului Român.
A apreciat judecătorul fondului că radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul deciziei atacate în contencios administrativ şi întabulare a dreptului respectiv în favoarea reclamantului, nu poate fi soluţionată de instanţa de contencios administrativ, deoarece prin art. 50 din Legea nr. 7/1996 a fost stabilită în favoarea judecătoriei o competenţă materială absolută.
Instanţa de contencios administrativ, admiţând acţiunea în anularea unui act administrativ nu se poate pronunţa şi asupra unor aspecte accesorii cererii principale, ce nu cad în competenţa sa strictă de soluţionare, prorogarea legală de competenţă prevăzută de art. 17 C. proc. civ., invocată de instanţa de fond, neputând opera împotriva regulilor imperative de competenţă.
Prin încheierea de şedinţă din 12 septembrie 2012, Curtea a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, având în vedere că actul a cărui anulare se solicită - Decizia nr. 604 din 19 mai 2011 a fost emisă de C.N.A.D.N.R.
În referire la celelalte capete de cerere Curtea a reţinut raportat la dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 109 alin. (2) C. proc. civ. că procedura prealabilă administrativă este o procedură obligatorie, fiind o condiţie de admisibilitate a acţiunii la instanţa de contencios administrativ, iar lipsa acesteia conduce la respingerea cererii ca inadmisibilă. Fiind vorba de o dispoziţie imperativă, de ordine publică, nesocotirea ei nu poate fi acoperită ulterior.
Analizând actele şi lucrările dosarului, s-a constatat că reclamantul, anterior adresării instanţei de contencios administrative, nu a urmat procedura prevăzută de legiuitor motiv pentru care excepţiile invocate de pârâte sunt întemeiate.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat, invocându-se dispoziţiile art. 21 şi 44 din Constituţia României, a art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului că i-a fost încălcat dreptul la apărare, instanţa fiind obligată să soluţioneze cererea aşa cum a fost ea formulată.
Totodată, s-a criticat soluţia adoptată în ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a Ministerului Transporturilor, apreciind că acesta este reprezentant al statului în procedura exproprierii.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Instanţa de contencios administrativ, prin declinare de competenţă, a fost învestită cu cererea reclamantului prin care s-a solicitat desfiinţarea Încheierii nr. 71195 din 23 septembrie 2011 emisă de O.C.P.I. Constanţa; desfiinţarea Deciziei nr. 604 din 19 mai 2011 emis de C.N.A.D.R. S.A.; desfiinţarea H.G. nr. 415 din 28 aprilie 2010 şi 200/2011; obligarea pârâţilor, în solidar, la plata unor daune morale, în cuantum de 20.000 lei şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce priveşte primul capăt de cerere, respectiv desfiinţarea încheierii nr. 71195 din 23 septembrie 2011 a O.C.P.I. Constanta, instanţa de control judiciar constată că aceasta se atacă potrivit dispoziţiilor art. 50, alin. (2) şi următoarele din Legea nr. 7/1996, la instanţa de drept comun.
Instanţa de control judiciar ia act că prin Decizia nr. 5530 din data de 31 mai 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit în prezenta cauză, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A.I. în contradictoriu cu pârâţii Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi Guvernul României în favoarea Judecătoriei Constanţa.
Sub aspectul calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Transportului, Înalta Curte reţine că existenţa acestei calităţi presupune identitate între persoana celui chemat în judecată şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
Or, în speţă, între recurentul-reclamant, pe de o parte şi pârât nu există niciun raport juridic, în condiţiile în care acesta nu este emitentul Deciziei nr. 604 din 19 mai 2011 emisă de către C.N.A.D.R. SA şi nici a H.G. nr. 415 din 28 aprilie 2010 şi 200/2011.
Cu privire la cererea de anulare a acestor acte administrative, se constată că soluţia primei instanţe prin care s-a constatat inadmisibilitatea acţiunii faţă de neîndeplinirea procedurii prealabilă, este legală şi temeinică.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există.
Astfel, potrivit Legii nr. 554/2004, dreptul la acţiunea în contencios administrativ se naşte după ce s-a pronunţat autoritatea administrativă asupra reclamaţiei (recursul graţios sau, după caz, ierarhic), adică de la comunicarea soluţiei acesteia asupra reclamaţiei administrative (sau de la expirarea termenului în care aceasta era obligată să rezolve reclamaţia). Acest drept se poate exercita în termen de 30 de zile.
Cu alte cuvinte, potrivit aceluiaşi act normativ, procedura prealabilă condiţionează acţiunea în contencios administrativ.
Pe cale de consecinţă, pentru a putea declanşa acţiunea în contencios, reclamantul trebuie să facă dovada că a îndeplinit cerinţa legii (cerinţa impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare) şi a respectat procedura prealabilă, adică s-a adresat mai întâi autorităţii emitente şi abia după refuzul acesteia, respectiv menţinerea actului, se poate adresa instanţei de judecată.
În acest sens sunt şi prevederile conţinute de art. 109 alin. (2) Teza I din Codul de procedură civilă, potrivit cărora în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei procedurii prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei reiese că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă aşa cum dispoziţiile legale amintite o prevăd, întrucât aceasta nu a depus vreo plângere în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, de la data comunicării actului, ci s-a adresat direct instanţei.
Instanţa urmează a înlătura critica recurentului-reclamant cu privire la încălcarea dreptului de acces la justiţie potrivit dispoziţiilor art. 21 şi 44 din Constituţia României, a art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi a art. 1 din Protocolul Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în condiţiile în care prin Decizia nr. 184 din 6 martie 2007, Curtea Constituţională a statuat că procedura administrativă prealabilă nu restrânge şi nu împiedică accesul la justiţie, ci dimpotrivă, instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalităţi a actului administrativ atacat prin reexaminarea de către organul emitent sau de către organul superior.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.I. împotriva Sentinţei nr. 487/CA din 31 octombrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2574/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2584/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
