ICCJ. Decizia nr. 285/2014. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 285/2014
Dosar nr. 2867/1/2013
Şedinţa de la 23 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea supusă revizuirii
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul M.L. în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, a solicitat obligarea acestuia să-l numească prin ordin procuror stagiar, cu motivarea că a absolvit Institutul Naţional de Magistratură, promoţia 2000 şi ca urmare a solicitării de a fi numit procuror stagiar, a fost supus unui test psihologic la 4 aprilie 2001.
Întrucât nu a fost numit în funcţia solicitată a formulat reclamaţie la care a primit răspuns nefavorabil, motivat de concluziile testului psihologic prin care s-a conchis că nu este apt din punct de vedere psihologic pentru exercitarea funcţiei de magistrat.
Prin sentinţa civilă nr. 175/CA din 26 noiembrie 2001, s-a respins excepţia invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantului ca şi excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile. S-a respins acţiunea reclamantului M.L. ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reţinut în esenţă că la data de 19 ianuarie 2001 s-a procedat la nivelul Spitalului Universitar de Psihiatrie Iaşi la examinarea psihologică a reclamantului M.L., fiind întocmit referatul comisiei anexa 2 la întâmpinare.
La 10 aprilie 2001, s-a procedat la testarea psihologică a reclamantului, în cadrul Ministerului Justiţiei.
Din rapoartele de testare psihologică, testele de inteligenţă, de personalitate şi a interviului realizat, a rezultat fără echivoc faptul că reclamantul nu este recomandabil pentru profesia de magistrat, raportat la diagnostic stabilit, mai ales că pe viitor există riscul complicării şi creşterii în amploare a manifestărilor psihopatologice existente.
Recursul formulat de reclamant a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 3323 din 5 noiembrie 2002 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut în esenţă că din actele medicale depuse la dosar rezultă că recurentul nu este compatibil cu profesia de magistrat.
S-a arătat în considerentele deciziei de recurs că deşi actele medicale depuse la dosar emană din două surse diferite, concluziile testării psihologice la care reclamantul a fost supus la Ministerul de Justiţiei coincid cu constatările examinării la nivelul Spitalului de Psihiatrie „S.”, privind integrarea acestuia socio-profesională.
2. Cerere a de revizuire
Împotriva acesteia decizii a formulat cerere de revizuire M.L., solicitând admiterea cererii de revizuire, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice de admitere a acţiunii introductive.
În motivarea cererii, revizuentul a susţinut în esenţă următoarele: Instanţele de judecată au ignorat faptul că, înainte de orice altceva, rapoartele psihologice efectuate în cauză nu au fost întocmite de o comisie numită prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului sănătăţii, în conformitate cu prevederile art. 46 alin. 2 din Legea nr. 92/1992. Mai mult, cele două rapoarte fiind extrajudiciare, nu au nici o valoare probatorie în cadrul unui proces. Judecătorii menţionaţi au respins cererea mea de administrare a unei expertize judiciare, cu respectarea garanţiilor procesuale prevăzute de C. proc. civ. Mijloacele de probă care pot fi administrate în cadrul procesului civil sunt expres şi limitativ prevăzute de lege. De asemenea, legea prevede foarte exact şi condiţiile de administrare a tuturor mijloacelor de probă. Acceptarea ca probe a unor elemente neprevăzute de lege şi inventarea de mijloace de probă noi, neprevăzute de lege, „proba cu acte”, este un abuz monumental, care nu poate fi justificat prin ideea de greşeală, fiind vorba de o intenţie directă vădită.
În anul 2010, a chemat în judecată Spitalul S. Iaşi, în vederea anulării referatului, constituindu-se Dosarul 25254/245/2010.
Din materialele prezentate de pârât, au fost efectuate 5 lucrări. Fiecare lucrare are aplicată o ştampilă profesională, şi numai una. Acest lucru denotă că respectiva lucrare a fost efectuată de psihologul a cărui ştampilă o poartă. Astfel, 4 lucrări poartă ştampila lui B. şi o singură lucrare poarta ştampila lui D.G. Nici o lucrare nu are aplicată ştampila doamnei M.L., tocmai din cauza faptului că ea nu a participat la şedinţă şi nu a efectuat nici o lucrare.
Psihologul M.L. a declarat în instanţă că nu a participat la elaborarea referatului a cărui anulare se cere, ci doar l-a semnat. Prin urmare, deşi referatul nu cuprinde concluziile profesionale ale psihologului M.L., aceasta a fost trecută ca şi un autor al acestuia, fiind întrunite condiţiile de existenţă a infracţiunii de fals intelectual în formă comisivă.
Pe de altă parte, în cursul judecăţii în primă instanţă, psihologul D.G. a prezentat un înscris, despre care a afirmat că a fost întocmit de psihologul M.L., şi care cuprinde caracterizări extrem de favorabile revizuentului. Din moment ce acel înscris a fost prezentat de partea adversă, din proprie iniţiativă, şi îi este favorabil, nu-l contestă şi îl acceptă ca valid.
Revizuentul a arătat că existenţa acestui înscris determină concluzia existenţei infracţiunii de fals intelectual şi în forma omisivă, întrucât referatul nu cuprinde concluziile din acest înscris, deşi ar fi trebuit să le includă, din moment ce psihologul M.L. a fost trecută ca autor al referatului şi l-a şi semnat. Psihologul D.G. a declarat în instanţă că, concluziile cuprinse în acest înscris sunt diametral opuse celor conţinute în referatul atacat.
Prin urmare, revizuentul consideră că referatul întocmit de comisia numită la nivelul Spitalului S., şi care a fost determinant în soluţionarea cauzei, este fals.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii
Examinând cererea în condiţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată inadmisibilitatea căii de atac formulate de revizuent pentru următoarele motive.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare.
Cererea de revizuire se judecă potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii, potrivit dispoziţiilor art. 326 pct. (3) C. proc. civ.
C. proc. civ. reglementează în Titlul V, Capitolul II, revizuirea hotărârilor (art. 322-art. 328), cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 322 C. proc. civ. „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere (...)”.
Or, în cauza dedusă judecăţii prin sentinţa nr. 175/CA din 26 noiembrie 2001, s-a respins acţiunea reclamantului M.L. ca nefondată, iar în recurs, instanţa de control judiciar a respins recursul ca nefondat.
Instanţa de revizuire constatată că cererea de revizuire formulată nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., întrucât decizia atacată nu evocă fondul. Şi este concluzia pe care Înalta Curte a menţinut-o constant prin deciziile sale, pronunţate în această materie.
Astfel, Înalta Curte reţine faptul că cererea de revizuire formulată împotriva unei decizii pronunţată de o instanţă de recurs, decizie prin care recursul a fost respins ca nefondat, este inadmisibilă, întrucât respingând recursul, instanţa nu a pronunţat ea însăşi o hotărâre asupra fondului cererii de chemare în judecată, ci a analizat motivele de recurs invocate. Hotărârile instanţelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanţele admit recursul şi, rejudecând cauza dedusă judecăţii, modifică în tot sau în parte hotărârea atacată.
Hotărârea prin care s-a judecat şi evocat fondul cauzei este susceptibilă de revizuire, fiind pronunţată de instanţa în faţa căreia s-au administrat probele, inclusiv referatul de evaluare psihologică în discuţie.
Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele arătate, în raport cu dispoziţiile art. 326 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de M.L. împotriva deciziei nr. 3323 din 5 noiembrie 2002 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de M.L. împotriva deciziei nr. 3323 din 5 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 269/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 287/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
