ICCJ. Decizia nr. 288/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 288/2014
Dosar nr. 5600/1748/2012
Şedinţa de la 23 ianuarie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 14 aprilie 2012, sub nr. 5600/1748/2012, petenta SC Z.A. SRL a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie, încheiat la data de 21 martie 2012 de un agent constatator din cadrul C.N.A.D.N.R., solicitând anularea procesului-verbal ca netemeinic şi nelegal.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Prin sentinţa nr. 3756 din 17 mai 2013, Judecătoria Cornetu, urmare a admiterii excepţiei de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a dispus declinarea cauzei către Judecătoria Constanţa, spre competentă soluţionare, cu motivarea că, în temeiul art. XXIII alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, raportat la art. 101 din O.G. nr. 15/2002, această instanţă a devenit competentă să soluţioneze plângerea ce face obiectul dosarului, întrucât sediul contravenientei se află în circumscripţia acestei instanţe, dosarul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanţa sub acelaşi număr.
Prin sentința nr. 13007 din 1 noiembrie 2013 Judecătoria Constanța a admis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Instanţa a constatat că prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, începând cu data aplicării dispoziţiilor acestei legi, respectiv, 15 februarie 2013, adică după momentul înregistrării plângerii contravenţionale, 14 aprilie 2012, s-a modificat şi completat şi O.G. nr. 15/2002, care, la art. 101, prevede că, prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, plângerea împotriva unui proces-verbal de contravenţie, prin care s-au constatat fapte contravenţionale incriminate de O.G. nr. 15/2002, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.
Instanţa a apreciat că este competentă a soluţiona prezenta cauză Judecătoria Cornetu, instanţă determinată în conformitate cu prevederile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, aplicabile prezentei cauze la data sesizării instanţei, cu motivarea că în circumscripţia teritorială a acestei instanţe a fost săvârşită contravenţia, sens în care urmează a admite excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Constanţa şi a declina cauza Judecătoriei Cornetu.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestuia.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Argumente de fapt şi de drept relevante.
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.
În fapt, se reţine că la data de 21 martie 2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul C.N.A.D.N.R., Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică, C.E.S.T.R.I.N. procesul-verbal de contravenţie, prin care s-a reţinut săvârşirea de către contestator a contravenţiei constând în aceea că a circulat cu autovehiculul pe A2 Km 12+450m G., judeţul Ilfov, fără a deţine rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv, s-a aplicat petentului amendă contravenţională în cuantum de 225,00 RON în baza art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002.
Înalta Curte, constată că prezentul litigiu a fost înregistrat pe rolul instanțelor de judecată la data de 14 aprilie 2012, anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., ale cărui dispoziţii potrivit dispoziţiilor art. 24, se aplică numai proceselor începute după intrarea acestuia în vigoare.
Apreciază Înalta Curte că este eronată invocarea a dispoziţiilor art. 101 introdus prin art. III din Legea nr. 2/2013 potrivit cărora „Prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobata cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.”.
În acest sens, se reţine că dispoziţiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora (1) „Procesele în primă instanță, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenţei instanțelor legal investite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi, trebuie interpretate restrictiv, în sensul că se aplică numai situaţiilor expres reglementate în acest articol”.
Astfel, textul de lege expus anterior menţionează că modificarea de competenţă se aplică doar proceselor în primă instanţă, precum şi căilor de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, regula derogatorie prevăzută de acest articol aplicându-se doar în cazul litigiilor din materia contenciosului administrativ, din care nu fac parte şi litigiile din materie contravenţională, având în vedere că Legea nr. 2/2013 face o distincţie clară între cele două tipuri de litigii, aspect ce reiese chiar din conţinutul acesteia legi, din denumirea Secţiunii a 2-a, intitulată „Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal”.
De asemenea, Înalta Curte reţine că prevederile alin. (1)-alin. (4) ale art. XXIII din Legea nr. 2/2013 sunt corelate, între acestea existând o strânsă legătură, scopul legiuitorului fiind de a aplica procedura de degrevare administrativă doar în ceea ce priveşte litigiile aflate în fond la curţile de apel şi în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în materia contenciosului administrativ şi fiscal.
Pentru aceste considerente, se constată că schimbarea de competenţă realizată prin Legea nr. 2/2013 în ceea ce priveşte soluţionarea plângerilor formulate împotriva proceselor-verbale de contravenţie întocmite în baza O.G. nr. 15/2002 nu se aplică litigiilor în curs de judecată la data intrării acesteia în vigoare, acestea urmând să fie judecate în continuare de instanţa competentă potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, şi anume de judecătoria de la locul săvârşirii contravenţiei.
Cum din procesul-verbal de contravenţie aflat la dosarul Judecătoriei Cornetu, rezultă că locul săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina petentului este pe A2 Km 12+450m G., judeţul Ilfov, instanţa competentă a soluţiona cauza este Judecătoria Cornetu.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Cornetu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatoarea SC Z.A. SRL în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R., Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică, C.E.S.T.R.I.N. în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 287/2014. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 289/2014. Contencios. Conflict de... → |
---|