ICCJ. Decizia nr. 3196/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DECIZIA NR. 3196/2014
Dosar nr. 23016/3/2013
Şedinţa de la 10 septembrie 2014
Camera de consiliu
Asupra conflictului de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, sub nr. 9879/118/2011, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.V.F., obligarea acesteia la plata sumei de 231 RON, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit.
Prin Sentinţa civilă nr. 4251 din 29 august 2011, Tribunalul Constanta a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 269 alin. (2) C. muncii. La rândul său, această instanţă a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată de reclamantă şi, prin Sentinţa civilă nr. 2688 din 19 martie 2013 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Prin Sentinţa civilă nr. 1628 din 20 mai 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis, de asemenea, excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, unde acţiunea a fost înregistrată sub nr. 23016/3/2013.
În cadrul acestui dosar, Tribunalul Bucureşti a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar prin Sentinţa civilă nr. 3375 din 7 mai 2014 a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul în vederea soluţionării acestuia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti a apreciat că în speţă este vorba despre un litigiu privind raportul de serviciu al unui funcţionar public, iar soluţionarea acestuia, din perspectiva competenţei instanţelor, se realizează în. conformitate cu dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 prin raportare la prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art 20 pct. 2, art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează să stabilească instanţa competentă a soluţiona pricina în raport cu obiectul acesteia şi cu dispoziţiile legale incidente ei.
Analizând acţiunea introductivă de instanţă, în raport de actele şi lucrările dosarului, rezultă că între Agenţia Naţională de Integritate, în calitate de instituţie angajatoare şi pârâta A.V.F. -funcţionar public - inspector de integritate există raporturi de serviciu, reglementate de dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.
Cum demersul judiciar al reclamantei vizează recuperarea unor sume de bani pe care instituţia le-a plătit, în mod nelegal, funcţionarului public pârât, în temeiul raporturilor de serviciu, este evident că prezentul litigiu priveşte desfăşurarea acestor raporturi de serviciu, fiind incidente dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum acestea au fost modificate prin art. IV din Legea nr. 2/2013 privind degrevarea instanţelor judecătoreşti.
Potrivit acestui text de lege, "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului (...)".
Prin urmare, pentru a stabili instanţa de contencios administrativ competentă teritorial să soluţioneze pricina, trebuie aplicate dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, potrivit cărora, în materia contenciosului administrativ este reglementată o competenţă teritorială alternativă, în sensul că "reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului".
Cum în speţă, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate a înţeles să învestească instanţa de contencios administrativ în circumscripţia căreia îşi are domiciliul pârâta, competent teritorial să soluţioneze litigiul este Tribunalul Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe reclamanta Agenţia Naţională de Integritate şi pârâta A.V.F., în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 septembrie 2014.
Procesat de GGC - AP
| ← ICCJ. Decizia nr. 3195/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3514/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
