ICCJ. Decizia nr. 3514/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DECIZIA nr. 3514/2014
Dosar nr. 1731/1/2002
Şedinţa publică de la 30 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond. Cadrul procesual
Prin Sentinţa nr. 48 din 17 ianuarie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC "C.M.E.I.E." SRL, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Garda Financiară, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 392 din 29 martie 2001 şi a Procesului-verbal nr. 11275/297 din 13 februarie 2001, emise de autorităţile pârâte, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată a unor sume de bani, expres arătate, reprezentând diferenţe de TVA şi diferenţă impozit pe profit, plus majorări de întârziere aferente.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a apreciat că actele administrativ-fiscale contestate sunt legal emise, iar reclamanta nu a făcut dovada vătămării unui drept recunoscut de lege, reţinând în esenţă următoarele:
Prin actul de control contestat au fost aplicate corect dispoziţiile Legii nr. 76/2000 şi ale O.U.G. nr. 17/2000, incidente în cauză.
În mod corect s-a constatat prin actul de control că reclamanta a încălcat dispoziţiile art. 19 din O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoare adăugată, neputând deduce legal, în luna octombrie 2000, TVA în sumă de 95.000.000 lei de pe factura emisă de SC A.C. SRL, furnizor inexistent, care nu figurează în Registrul Comerţului. Pe cale de consecinţă, şi majorările de întârziere aferente TVA sunt calculate corect şi datorate legal, în baza art. 31 din acelaşi act normativ.
De asemenea, societatea reclamantă nu a evidenţiat în contabilitate impozitul pe profit şi, în consecinţă, i-au fost calculate legal majorări de întârziere, conform art. 13 din O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare.
Nici raportul de expertiză, efectuat în cauză, la cererea reclamantei, nu evidenţiază nelegalitatea actului de control, subliniind că, în cauză, dată fiind cercetarea penală dispusă în legătură cu activitatea societăţii reclamante, se reconstituie evidenţa contabilă lipsă.
2.Cererea de recurs
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, considerând-o nelegală şi netemeinică, în termen legal a declarat recurs societatea reclamantă SC C.M.E.I.E. SRL.
În esenţă, prin motivele de recurs înfăţişate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., următoarele critici, faţă de hotărârea instanţei de fond, au fost dezvoltate, în contextul referirilor la situaţia de fapt şi la considerentele cuprinse în sentinţa atacată:
• actul de control întocmit de Garda Financiară, secţia Bucureşti, a fost comunicat societăţii fără anexele ce au stat la baza stabilirii obligaţiilor bugetare şi aşa se explică de ce contestaţia împotriva actului de control a fost făcută cu caracter general;
• între momentul întocmirii Procesului-verbal din 13 februarie 2001 şi judecarea fondului s-a descoperit activitatea infracţională a directoarei economice A.D.E.I., concretizată în falsificarea documentelor contabile ale societăţii-reclamante;
• expertiza contabilă efectuată în cauză, cu obiectivele aprobate de instanţă evidenţiază situaţia contabilă a societăţii, condusă de dna. A.D.E.I., aflată în stare de arest la data recursului, caracterizată prin documente contabile lipsă şi necorespunzător întocmite, relevanţa constând în aceea că la baza obligaţiilor fiscale au stat balanţele de verificare pe luna decembrie 2000 precum şi situaţia privind TVA pe perioada 1 ianuarie 2000 - 31 decembrie 2000;
• instanţa de fond a nesocotit împrejurarea că documentele contabile prezentate de A.D.E.I. organului de control, pe baza cărora au fost stabilite obligaţia de plată a impozitului pe profit şi a TVA, cu majorările de întârziere aferente, sunt documente fictive, întocmite doar pentru a fi prezentate controlului şi nu reflectă obligaţiile reale ale societăţii, ce urmează a fi stabilite după refacerea evidenţei contabile de către SC D.E.C. SRL;
• obligaţiile fiscale au fost stabilite în baza unor situaţii falsificate, societatea aflându-se în cursul operaţiunii de refacere a evidenţei contabile, ce nu s-a încheiat, astfel că în mod cert sumele evidenţiate în actele administrativ fiscale atacate, ca datorii pentru anul 2000, nu sunt reale, situaţie ce impune anularea lor, pe acest motiv.
3. Judecata recursului
La data de 29 octombrie 2002, la solicitarea părţilor ca şi a reprezentantului Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie1), secţia contencios administrativ şi fiscal, instanţa a dispus suspendarea soluţionării recursului în baza art. 244 pct. 2 C. proc. civ., dată fiind cercetarea penală aflată în curs, menţionată şi în cuprinsul cererii de recurs.
____________
1 ) Titulatura anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Prin aceeaşi încheiere s-a dispus şi suspendarea executării actului administrativ atacat până la soluţionarea definitivă a recursului.
La dosar a fost depusă o copie a Rechizitoriului din 17 mai 2003, întocmit de Ministerul Public- Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. 4/PA/2000, privindu-i pe numiţii S.R., A.D.E.I., administrator şi respectiv director economic, la societatea recurentă, prin care s-a dispus trimiterea acestora în judecată pentru infracţiuni economice şi de folosire a unor înscrisuri false.
La data de 2 noiembrie 2004, instanţa de recurs a verificat stadiul soluţionării cauzei penale pentru a determina dacă se justifică sau nu menţinerea măsurii suspendării judecării cauzei, în considerarea art. 244 alin. (2) C. proc. civ.
Prin încheierea de şedinţă de la acea dată faţă de înscrisurile prezentate, a fost menţinută măsura suspendării, după cum s-a procedat, de altfel, succesiv, în anii 2006 şi 2009, cauza penală fiind soluţionată prin Decizia penală nr. 1126/R din 31 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a penală, comunicată instanţei.
Ulterior acestei date a fost repusă cauza pe rol, în vederea soluţionării recursului.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, faţă de probatoriul administrat în faţa instanţei de fond, raportat şi la elementele factuale ce rezultă din hotărârea penală definitivă înfăţişată instanţei de control judiciar, Înalta Curte constată că nu este fondat recursul de fată, în considerarea celor în continuare arătate.
Societatea recurentă a investit instanţa de contencios administrativ cu cererea de anulare a măsurilor stabilite de organele de control ale Gărzii Financiare, prin Procesul-verbal din 13 februarie 2001 şi menţinute ca atare prin Decizia nr. 392 din 29 martie 2001, emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de soluţionare a contestaţiilor, constând în stabilirea în sarcina sa a unor obligaţii bugetare reprezentând: 125.000.000 lei impozit pe profit, 4.870.000 lei majorări de întârziere aferente, 95.000.000 lei TVA, 12.397.500 lei majorări de întârziere aferente, 978.425.733 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 98.166.657 lei majorări de întârziere aferente TVA şi 8.003.229 lei2) majorări de întârziere aferente impozitului pe salarii.
_____________
2 ) Sumele sunt exprimate în lei vechi, anterior denominării monedei naţionale la 1 iulie 2005
Instanţa de fond, examinând atât conţinutul actelor atacate şi valorificând totodată concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, a statuat în sensul aplicării corecte în cauză, de către organele de control, a dispoziţiilor O.U.G. nr. 17/2000 şi ale Legii nr. 76/2000, ca acte normative aplicabile în materia TVA, ce au reţinut încălcarea de către societatea reclamantă a prevederilor dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 17/2000.
Înalta Curte reţine netemeinicia criticilor societăţii recurente, raportat atât la situaţia existentă la momentul soluţionării acţiunii în fond cât şi la informaţiile furnizate instanţei de control judiciar cu referire la Dosarul penal nr. 8471/303/2009 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a penală, în care a fost pronunţată Decizia penală nr. 1126/R din 31 mai 2012.
Mai mult, instanţa de control judiciar constată că prin recursul promovat, recurenta-reclamantă nu aduce veritabile critici hotărârii primei instanţe, axându-se preponderent pe împrejurarea falsificării evidentelor contabile de către directorul economic de la acea dată, ulterior trimisă în judecată penală, aspect care însă era deja cunoscut, chiar şi numai în parte, la data efectuării expertizei contabile.
Astfel, în cuprinsul raportului de expertiză contabilă s-a reţinut, la capitolul "constatări", că fostul director contabil a fost arestat iar urmare a identificării unor documente contabile lipsă şi a ţinerii evidenţei contabile în mod necorespunzător, s-a decis angajarea de către societatea recurenta-reclamantă a unei firme de specialitate care să-i acorde asistenţă în organizarea şi ţinerea evidenţei contabile corespunzătoare.
Aşa fiind nu se poate reţine critica recurentei vizând lipsa de relevanţă a constatărilor expertului contabil, câtă vreme, acesta, în analiza sa, a avut în vedere situaţia de fapt în care s-a aflat societatea recurentă.
Nefondate sunt şi toate celelalte critici ce vizează, practic, fondul cauzei, respectiv acurateţea şi legalitatea constatărilor organelor administrativ fiscale care au stabilit în sarcina societăţii recurente o serie de obligaţii fiscale, mai cu seamă că, aşa cum bine a reţinut şi judecătorul fondului, nici în raportul de expertiză efectuat la cererea reclamantei-recurente, nu s-a reţinut nelegalitatea actului de control.
Recurenta-reclamantă nu a produs dovezi care să infirme valabilitatea constatărilor organelor de control menţinute de prima instanţă, dincolo de afirmaţii cu caracter general, referitoare la falsificări de documente, de situaţii de plată, care în ultimă instanţă au urmărit a eluda obligaţiile de plată a sumelor de bani datorate bugetului de stat.
Astfel, cu privire la sumele de bani reţinute cu titlu de TVA şi majorări de întârziere aferente (95.000.000 lei şi respectiv 12.397.500 lei) şi Înalta Curte reţine că au fost stabilite în mod corect, urmare a faptului că TVA-ul a fost depus de recurenta-reclamantă în luna octombrie 2000, de pe factura de prestări servicii emisă de SC A.C. SRL, în condiţiile în care acest furnizor nu exista în evidenţă la registrul comerţului iar codul fiscal menţionat nu fusese alocat.
O atare situaţie a atras în mod justificat aplicabilitatea prevederilor art. 19 din O.U.G. nr. 17/2000, privind TVA, potrivit cu care, pentru efectuarea dreptului de deducere a TVA, contribuabilii sunt obligaţi să "justifice suma taxei prin documente întocmite conform legii de către contribuabili înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată", majorările de întârziere fiind legal calculate şi în conformitate cu prevederile art. 31 din O.U.G. nr. 17/2000, în vigoare la acea dată.
Aceleaşi considerente de fapt, vizând factura emisă de SC A.C. au fundamentat şi obligarea la plata impozitului pe profit, cu majorările de întârziere aferente, realizându-se şi din acest punct de vedere, o judicioasă aplicare a prevederilor legale în vigoare la acea dată (O.G. nr. 70/1997, modificat şi completat prin O.U.G. nr. 217/1999).
În fine, fără a nega legătura ce a existat între prezentul litigiu şi cauza penală sus menţionată, care a şi antrenat şi justificat suspendarea soluţionării recursului, pe temeiul art. 244 pct. 2 C. proc. civ. şi în conformitate cu principiul "penalul ţine în loc civilul", chiar în prezenţa răspunderii individuale a persoanelor fizice inculpate, Înalta Curte arată că hotărârea penală definitivă, prin constatările şi dispoziţiile pe care le cuprinde nu este de natură a invalida soluţia primei instanţe şi/sau a demonstra nelegalitatea celor dispuse de organele de control. Şi aceasta, cu atât mai mult cu cât, prin Decizia penală nr. 1126/R din 31 mai 2012 s-a menţinut respingerea cererii Ministerul Finanţelor Publice - ANAF, constituit parte civilă, de obligare a inculpaţilor la plata de despăgubiri civile.
Faţă de argumentele înfăţişate, reţinând că nu se impune reformarea hotărârii atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de reclamanta SC "C.M.E.I.E." SRL, prin administrator judiciar "E.C." S.P.R.L., împotriva Sentinţei civile nr. 48 din 17 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2014.
Procesat de GGC - AP
| ← ICCJ. Decizia nr. 3196/2014. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3518/2014. Contencios -. Litigii Curtea de... → |
|---|
