ICCJ. Decizia nr. 3397/2014. Contencios

Comentarii

0



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3397/2014

Dosar nr. 268/57/2012

Şedinţa publică de la 23 septembrie 2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC E.D. SA Deva, în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a jud. Hunedoara, a solicitat să se dispună anularea parţială a deciziei nr. 382 din 26 septembrie 2011 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a deciziei de impunere nr. 38 din 12 aprilie 2011 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a jud. Hunedoara, în ceea ce priveşte o parte din obligaţiile fiscale suplimentare stabilite în sarcina reclamantei prin actele contestate.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că organele fiscale au apreciat greşit că suma de 79.307 de RON înregistrată de reclamantă ca şi cheltuieli cu materii prime şi materiale de natura obiectelor de inventar nu ar avea această natură din punct de vedere contabil pentru a reprezenta cheltuieli deductibile ca şi cost al unor reparaţii, ci s-ar încadra la investiţii efectuate la mijloace fixe existente.

De asemenea, s-a arătat că fost probată necesitatea prestării serviciilor in valoare de 405725 de RON înregistrată la cheltuieli cu serviciile prestate de terţi, prin contractul de colaborare, facturile fiscale din 03 noiembrie 2006 şi 09 ianuarie 2007 şi cu rapoartele de activitate.

În ceea ce priveşte cheltuiala cu sponsorizarea în sumă de 162376 de RON, reprezentând taxe şcolare pentru T.Y., s-a arătat că au fost întrunite condiţiile art. 4 alin. (1) lit. d) coroborat cu lit. a).

S-a susţinut că in mod greşit prin decizia nr. 382 din 26 septembrie 2011 a fost respinsă contestaţia formulată de reclamantă.

Referitor la TVA în sumă de 882 de RON din factura fiscală din 21 aprilie 2009 reprezentând cazare, s-a arătat că serviciile de cazare facturate şi achitate au fost efectuate în folosul operaţiunilor taxabile, respectiv de salariaţii societăţii, delegaţi în perioada 01 martie 2009 şi 20 aprilie 2009 în scopul realizării de operaţiuni taxabile din punct de vedere TVA (în interes de serviciu)

În privinţa sumelor reprezentând impozit pe veniturile persoanelor nerezidente se arată că suma de 36652 de RON a fost achitată eronat de reclamantă în contul impozitului pe dividende pentru acţionarul P. Gmbh, iar suma de 36663 de RON care reprezintă impozit pe venit aferent comisionului plătit firmei nerezidente C.V.B. Olanda şi suma de 32169 de RON reprezentând majorări de întârziere nu este datorată deoarece au fost obţinute şi depuse certificatele de rezidenţă.

Intimatele au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea acţiunii şi menţinerea actelor atacate ca legale şi temeinice.

Prin sentinţa nr. 130 din 17 aprilie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC E.D. SRL în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu sediul în Bucureşti şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a jud. Hunedoara şi a fost anulată în parte decizia nr. 382 din 26 septembrie 2011 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi decizia de impunere nr. 38 din 12 aprilie 2011 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a jud. Hunedoara sub aspectul obligaţiilor fiscale suplimentare constând în:

- impozitul pe profit aferent următoarelor sume: 3.512 RON cheltuieli de transport, 162.376 de RON cheltuieli cu sponsorizarea pentru T.Y. (59.397 de RON în anul 2007 şi 102.979 de RON în anul 2008) şi de 405.725 de RON reprezentând cheltuieli cu serviciile prestate de terţi;

- impozitul pe venitul persoanelor nerezidente în cuantum de 36.663 de RON şi majorările de întârziere;

- TVA în cuantum de 882 de RON.

Au fost menţinute în rest deciziile atacate şi obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 10.044 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale.

Sub aspectul situaţiei de fapt, a reţinut prima instanţă că prin raportul de inspecţie fiscală din 12 aprilie 2011 de ANAF - Activitatea de Inspecţie Fiscală s-au stabilit obligaţii suplimentare de plată în cuantum total de 1.272.031 de RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar şi majorări de întârziere, TVA suplimentară şi majorări de întârziere, impozit pe dividende suplimentar, sume lor privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap şi majorări de întârziere, impozit pe venit nerezidenţi şi majorări de întârziere aferente impozitului pe venit alte surse.

S-a reţinut că a fost întocmită decizia de impunere nr. 38 din 12 aprilie 2011 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a jud. Hunedoara, iar contestaţia formulată împotriva acesteia a fost respinsă prin decizia nr. 382 din 26 septembrie 2011 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca neîntemeiată şi nemotivată pentru suma de 48.570 RON, reprezentând impozit pe profit. S-a dispus desfiinţarea parţială a deciziei de impunere nr. 38 din 12 aprilie 2011 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, pentru suma de 734.385 RON, urmând ca organele de inspecţie fiscală să reanalizeze cauza, pentru aceeaşi perioadă şi pentru aceleaşi debite şi accesorii, să emită un nou act administrativ fiscal, în funcţie de cele reţinute în cuprinsul deciziei.

Referitor la impozitul pe profit aferent cheltuielilor cu achiziţiile de natura investiţiilor în sumă de 79.307 de RON, s-a reţinut că aspectele criticate de reclamantă sunt neîntemeiate.

A considerat Curtea de apel că, potrivit art. 24 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 571/2003, pentru a dovedi că achiziţiile reprezentând uşa şi cabina WC în valoare de 14.472 de RON, faianţă, chiuvete cu suport şi accesorii, parchet bambus, plintă, transportul acestora şi alte cheltuieli accesorii privind încărcarea, manipularea acestora în sumă de 132.248 de RON, din care suma de 97682 de RON a fost înregistrată pe imobilizări în curs de execuţie iar suma de 34596 de RON a fost înregistrată pe cheltuieli din exploatare în contul 601, societatea reclamantă trebuia să prezinte dovezi certe în acest sens, constând în comandă, deviz de reparaţii, necesar de materiale, respectiv că aceste cheltuieli au avut ca scop înlocuirea obiectelor deteriorate sau uzate, cu altele noi de aceeaşi natură, pentru a putea fi calificate cheltuieli de reparaţii, nefiind credibilă declaraţia martorului M.M.

Totodată, având in vedere raportul de expertiză întocmit în cauză, s-a reţinut că din totalul de 19157 de RON, suma de 15645 de RON (15338 taxe vamale şi 307 comision vamal) a fost înregistrată contabilitatea societăţii ca imobilizarea corporală în curs de execuţie, iar diferenţa de 3.512 RON transport nu se include în costul de achiziţie al imobilizărilor în curs, neputând fi atribuită direct achiziţiei bunurilor respective.

În ceea ce priveşte cheltuiala în sumă de 405.725 de RON, înregistrată la cheltuieli cu serviciile prestate de terţi, s-a apreciat că în mod greşit a fost apreciată ca nedeductibilă de organele fiscale în baza art. 21 alin. (4) lit. m) C. fisc., deoarece s-a probat atât necesitatea prestării serviciilor cu contractul de colaborare cât şi prestarea efectivă a serviciilor cu facturile fiscale din 03 noiembrie 2006 şi 09 ianuarie 2007 şi cu rapoartele de activitate.

S-a considerat că neconsemnarea mai amănunţită în rapoarte a modalităţii în care s-a realizat această verificare nu este un motiv suficient pentru a nega caracterul de act justificativ al prestării serviciilor asumate prin contract, astfel cum au procedat organele fiscale, astfel cum s-a reţinut şi prin raportul de expertiza.

În ceea ce priveşte cheltuiala cu sponsorizarea în sumă de 162.376 de RON, reprezentând taxe şcolare pentru T.Y., s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile legale prev. de art. 4 lit. d) din Legea nr. 32/1994, întrucât acesta are domiciliul în ţară şi beneficiază şi de recomandarea eliberată de Fundaţia I.A. Aiud, pentru unul din domeniile pentru care se poate efectua sponsorizarea.

A reţinut judecătorul fondului că reclamanta a nu a formulat vreo critică prin contestaţie cu privire la aprecierea eronată a organelor de control referitoare la caracterul nedeductibil al cheltuielilor rezultate din diferenţele de curs valutar.

Referitor la TVA în sumă de 882 de RON din factura fiscală din 21 aprilie 2009 reprezentând cazare, s-a arătat că în mod corect a reţinut reclamanta că serviciile de cazare facturate şi achitate au fost efectuate în folosul operaţiunilor taxabile, respectiv de salariaţii societăţii, delegaţi în perioada 01 martie 2009 şi 20 aprilie 2009 în scopul realizării de operaţiuni taxabile din punct de vedere TVA (în interes de serviciu).

În privinţa sumelor reprezentând impozit pe veniturile persoanelor nerezidente, întrucât suma de 36652 de RON a fost achitată eronat de reclamantă în contul impozitului pe dividende pentru acţionarul P. Gmbh s-a apreciat că organele fiscale au stabilit in mod corect că aceasta nu reprezintă o plată valabilă întrucât nu a stins obligaţia de plată şi nu s-a formulat cerere de îndreptare a erorii în termen de 1 an. În acelaşi sens s-a concluzionat şi prin raportul de expertiză, motiv pentru care această critică este neîntemeiată.

În ceea ce priveşte suma de 36663 de RON care reprezintă impozit pe venit aferent comisionului plătit firmei nerezidente C.V.B. Olanda şi suma de 32169 de RON reprezentând majorări de întârziere, s-a arătat că acestea nu sunt datorate deoarece au fost obţinute şi depuse certificatele de rezidenţă fiscală pentru anii 2007, 2008 şi 2009, eliberate de statul de rezidenţă, chiar dacă ulterior controlului.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanta SC E.D. SA şi pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara (fostă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă SC E.D. SA.

Motivele de recurs invocate se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte soluţia de admitere numai în parte a acţiunii astfel cum a fost formulat.

Recurenta-reclamantă critică soluţia recurată prin care prima instanţă a menţinut în sarcina sa obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 79.307 RON, inclusiv a sumei de 44.714 RON reprezentând cheltuielile curente cu reparaţiile şi 19.157 RON cu achiziţii din China plus impozit pe venitul persoanelor nerezidente de 36.652 RON şi 48.570 RON impozit pe profit.

Recurenta arată că prima instanţă în ceea ce o priveşte obligaţiile fiscale în sumă de 79.307 RON şi impozit pe profit în sumă de 9.295 RON şi respectiv 8.866 RON nu a ţinut cont de dispoziţiile legale aplicabile pe situaţia de fapt şi de concluziile raportului de expertiză prin care s-a stabilit pe de o parte că suma de 44.714 RON a fost înregistrată în contabilitate pe bază de documente justificative şi pe de o parte că veniturile financiare care provin din diferenţe de curs şi dobânzi sunt venituri aferente diferenţelor de curs fiind venituri deductibile.

Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii în totalitate a acţiunii astfel cum a fost formulate şi exonerarea de plată tuturor sumelor reţinute în sarcina societăţii.

Recursurile declarate de recurentele-pârâte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice - Hunedoara.

Motivele de recurs invocate se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. motiv de casare invocat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. aplicarea şi interpretarea greşită a legii, motiv de recurs invocat de ambele autorităţii recurente.

În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. recurenta-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara solicită admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru următoarele aspecte de nelegalitate.

Primul priveşte nepronunţarea instanţei de fond pe excepţia de inadmisibilitate a acţiunii în ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect majorările de întârziere în sumă de 32.169 RON, care nu au fost contestate în faza administrativă a soluţionării contestaţiei deoarece recurenta-reclamantă nu a contestat şi debitul principal şi cererea formulată având ca obiect anularea parţială a raportului de inspecţie fiscală, raport care nu face parte din categoria actelor administrativ fiscale prevăzute de art. 41 din O.U.G. nr. 92/2003 şi nu reprezintă un act administrativ în sensul dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Al doilea aspect de nelegalitate priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ. privind obligaţia primei instanţei de a motiva în fapt şi în drept soluţia de admitere în parte a acţiunii.

În opinia recurentei-pârâte sentinţa pronunţată de prima instanţă nu este motivată în raport de dispoziţiile art. 6 din CEDO, sentinţa atacată bazându-se exclusiv pe concluziile raportului de expertiză contabilă concluzii care nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză.

În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. ambele recurente-pârâte invocă interpretarea şi aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte soluţia dispusă de admiterea în parte a acţiunii solicitând modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii în totalitate a acţiunii şi menţinerii actelor administrative contestate ca legal emise.

Pentru toate obligaţiile de plată pentru care instanţa de fond a apreciat că nu sunt datorate recurentele-pârâte arată că prima instanţă a interpretat greşit dispoziţiile legale aplicabile şi a preluat nejustificat şi automat concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză fără ca aceste concluzii să fie coroborate cu documente justificative depuse de recurenta-reclamantă.

În ceea ce priveşte suma reprezentând impozitul pe profit aferent sumei de 3.512 RON reprezentând cheltuieli de transport recurentele arată că concluzia raportului de expertiză în sensul că această sumă este deductibilă fiscal este eronată în condiţiile în care este contrară dispoziţiilor legale aplicabile şi nu este probată cu documente justificative.

Cu privire la impozitul pe profit aferent sumei de 162.376 RON cheltuieli cu sponsorizarea pentru T.Y. 159.397 RON în anul 2007 şi 102.379 RON în anul 2008 recurentele arată că în mod corect organele fiscale au apreciat această sumă ca fiind nedeductibilă fiscal întrucât conform dispoziţiilor Legii nr. 32/1994 poate fi beneficiar al sponsorizării orice persoană juridică fără scop lucrativ, care desfăşoară în România sau urmează să desfăşoare o activitate în domeniile indicate, instituţiile şi autorităţile publice, emisiuni ori programe ale organismelor de televiziune sau radiodifuziune, precum şi cărţi ori publicaţii, sau orice persoană fizică cu domiciliul în România a cărei activitate în unul dintre domeniile prevăzute la art. 4 din Legea nr. 32/1994 este recunoscută de către o persoană juridică fără scop lucrativ sau de către o instituţie publică ce activează în domeniul pentru care se solicită sponsorizarea.

Din documentele depuse iniţial la dosarul contestaţiei, respectiv contractele de sponsorizare, rezultă că reclamanta a achitat în perioada 2007 - 2008 suma de 18.150 euro/an şcolar pentru susţinerea studiilor persoanei fizice T.Y. la Şcoala Internaţională A. din Bucureşti. A fost prezentată şi o copie a permisului de şedere în România a numitului T.Y.

Din cuprinsul contractelor de sponsorizare nu rezulta dacă această persoană fizică este recunoscută de către o persoană juridică fără scop lucrativ sau de către o instituţie publică ce activează în domeniul cultural, artistic, educativ, de învăţământ, ştiinţific - cercetare fundamentală şi aplicată, umanitar, religios, filantropic, sportiv, al protecţiei drepturilor omului, medico-sanitar, de asistenţă şi servicii sociale, de protecţia mediului, social şi comunitar, de reprezentare a asociaţiilor profesionale, precum şi de întreţinere, restaurare, conservare şi punere în valoare a monumentelor istorice, domenii în care se pot-efectua sponsorizări conform Legii nr. 32/1994.

Cu privire la persoana fizică sponsorizată numitul T.Y., nu se precizează cu certitudine cine este această persoană, dacă se afla în relaţii de afiliere sau nu cu sponsorul în cauză (întrucât din permisul de şedere rezultă că scopul şederii este cel al reîntregirii familiei), ce fel de activităţi desfăşoară această persoană pe teritoriu României ca membru al unor organizaţii non - profit, care să se încadreze în prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 32/1994.

Cu privire la impozitul pe profit aferent sumei de 405.275 RON reprezentând cheltuieli cu serviciile prestate de terţi recurentele-pârâte arată că această sumă a fost apreciată greşit ca deductibilă fiscal deoarece serviciile prestate nu îndeplineau condiţiile de exercitare a deductibilităţii deoarece nu au fost probate cu documente justificative necesitate achiziţionării de servicii de intermediere prin specificul activităţii desfăşurate şi prestarea în mod efectiv a serviciilor.

Cu privire la impozitul pe venitul persoanelor nerezidente în cuantum de 36.663 RON şi majorările de întârziere recurentele arată că reclamanta nu a contestat debitul principal prin formularea unei contestaţii administrative apreciind ca inadmisibilă această cerere formulată direct în faţa instanţei de judecată. Pe fond se arată că în mod greşit şi nelegal în raport de dispoziţiile art. 106 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003 prima instanţă a exonerat reclamanta de plata sumei de 36.663 RON şi a majorărilor de întârziere aferente reprezentând impozitul pe venitul persoanelor nerezidente prin luarea în calcul a unor documente care au fost depuse la 24 iunie 2011 şi care nu au fost avute în vedere de organele fiscale în faza administrativă de soluţionare a contestaţiei.

Cu privire la TVA în cuantum de 662 RON recurentele arată că reclamanta nu a probat că serviciile de cazare achitate de reclamantă au fost prestate în scopul realizării operaţiunilor taxabile nefiind prezentate documente justificative din care să rezulte că persoana care a beneficiat de astfel de servicii are calitatea de salariat administrată în scopul deplasării care a generat servicii de cazare.

La dosar reclamanta-recurentă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursurilor declarate de autorităţile pârâte şi menţinerea ca legală a soluţiei dispuse de admitere a acţiunii solicitând ca recursul declarat de recurenta-reclamantă iar pe fond admiterea în totalitate a acţiunii astfel cum a fost formulată.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova structură provenită din reorganizarea D.G.F.P. Hunedoara în nume propriu şi pentru A.N.A.F. a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurenta-reclamantă.

Analizând recursurile declarate Curtea apreciază pentru următoarele considerente în raport de soluţia de admitere în parte a acţiunii că este nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă şi că sunt fondate în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recursurile declarate de recurentele-pârâte.

În fapt, prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, reclamanta SC E.D. SA a solicitat anularea parţială a: deciziei nr. 382 din 26 septembrie 2011 emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor în soluţionarea contestaţiei, a deciziei de impunere nr. 38 din 12 aprilie 2011 şi a raportului de inspecţie fiscală din 12 aprilie 2011, cu exonerarea reclamantei de la plata obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, indicate în petitul acţiunii.

Prin hotărârea atacată instanţa de fond a admis în parte acţiunea reclamantei, şi în consecinţă a anulat actele atacate sub aspectul obligaţiilor suplimentare constând în impozitul pe profit aferent următoarelor sume: 3.512 RON cheltuieli de transport, 162.376 RON cheltuieli cu sponsorizarea pentru T.Y. (59.397 RON în anul 2007 şi 102.379 RON în anul 2008) şi de 405.275 RON reprezentând cheltuieli cu serviciile prestate de terţi), impozitul pe venitul persoanelor nerezidente în cuantum de 36.663 RON şi majorările de întârziere, TVA în cuantum de 882 RON.

Au fost menţinute în rest deciziile atacate, respectiv cu privire la impozitul pe profit aferent cheltuielilor cu achiziţii de natura investiţiilor în sumă de 79.307 RON, precum şi cu privire la impozitul pe veniturile persoanelor nerezidente în sumă de 36.652 RON şi la impozitul pe profit în cuantum de 48.570 RON.

În mod corect prima instanţă a respins cererea recurentei-reclamante având ca obiect obligaţii de plată cu privire la impozitul pe profit aferent cheltuielilor cu achiziţii de natura investiţiilor în sumă de 79.307 RON, precum şi cu privire la impozitul pe veniturile persoanelor nerezidente în sumă de 36.652 RON şi la impozitul pe profit în cuantum de 48.570 RON o declaraţie de martor şi concluzia unui raport de expertiză nesusţinute de documente justificative nu pot determina nelegalitatea actelor administrative şi o altă soluţie decât cea pronunţată de instanţa de fond.

Astfel, cu privire la impozitul pe profit aferent cheltuielilor cu achiziţii de natura investiţiilor în sumă de 79.307 RON, arătăm că în cursul anului 2006, reclamanta a achiziţionat de la SC P.E. SRL termopane PVC în valoare, fără TVA, de 30.242 RON, cu facturile din 08 februarie 2006 şi din 12 aprilie 2006, şi de la SC P.P. SRL uşa şi cabina în valoare, fără TVA, de 14.472 RON cu facturile din 07 februarie 2006 şi, respectiv din 07 februarie 2006, înregistrate în evidenţa contabilă în contul de materiale de natura obiectelor de inventar fiind trecute în folosinţă şi înregistrate pe cheltuieli din exploatare în contul 603 "Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar".

De asemenea, în anul 2006, societatea reclamantă a achiziţionat din China cu DVI, 09 iunie 2006 şi DVI din 07 iulie 2006, faianţă, chiuvete cu suport şi accesorii, parchet bambus, plintă, la valoarea totală, fără TVA, a acestora, inclusiv transportul acestora şi alte cheltuieli accesorii privind -încărcarea, manipularea, fiind în suma de 132.247,84 RON, din care suma de 97.682 RON a fost înregistrate pe imobilizări corporale în curs de execuţie, iar suma de 34.593 RON a fost înregistrată pe cheltuieli din "exploatare în contul 601 "Cheltuieli cu materiile prime". Cu prilejul inspecţiilor fiscale parţiale privind rambursarea; de TVA, anterioare prezentei inspecţiei fiscale din anul 2011, taxa pe valoare adăugata aferenta sumei de 34.593 RON - înregistrată pe cheltuieli de exploatare, a fost refuzată la rambursare.

Suma totală de 79.307 RON menţionată mai sus înregistrată în evidenţa contabilă în conturile de cheltuieli din exploatare 601 "Cheltuieli cu materiile prime" şi 603 "Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor c/e inventar" sunt recunoscute ca o componentă a activelor, fiind investiţii efectuate la imobilizări corporale, acestea având ca efect îmbunătăţirea parametrilor tehnici iniţiali ai acestora.

Pentru materialele prezentate mai sus societatea nu a prezentat în susţinere, nici cu ocazia efectuării inspecţiei fiscale şi nici cu ocazia formulării contestaţiei, documente justificative (bonuri de consum) din care să rezulte locul montării efective a acestora. De asemenea, la cererea organului de control nu a putut specifica şi identifica unde a avut loc montarea efectivă a materialelor sus indicate. Astfel nu s-a putut determina mijlocul fix la care s-au efectuat lucrările de reparaţii, nu s-a prezentat comanda, devizul de lucrări şi reparaţii, necesarul de materiale, etc. documente din care ar trebui din care să rezulte materialele utilizate, manopera, persoanele fizice care au pus în operă aceste materiale. Analizând aceste cheltuieli organele de control au avut în vedere şi faptul că imobilul în cauză era nou, se afla încă în perioada de garanţie şi nu au existat documente bilaterale încheiate ci constructorul din care să rezulte necesitatea acestor reparaţii şi cine le suportă conform clauzelor contractuale.

Prin urmare, având în vedere aceste aspecte, precum şi faptul că declaraţia martorului audiat în faţa instanţei de fond nu a fost susţinută de niciun document justificativ emis de recurentă, aceasta a fost înlăturată, iar acţiunea în ceea ce priveşte impozitul pe profit aferent cheltuielilor cu achiziţii de natura investiţiilor în sumă de 79.307 RON a fost în mod legal respinsă.

Cu privire la veniturile obţinute din România de nerezidenţi, potrivit Titlului V din Legea nr. 571/2003 C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, arătăm că în perioada verificată, reclamanta recurentă a repartizat venit brut din dividende asociatului persoană juridică din Germania – P. GMBH în suma de 229.073 RON. Pentru venitul brut din dividende distribuit asociatului persoana juridica din Germania – P. GMBH în sumă de 229.073 RON, reclamanta datorează impozit pe venitul persoanelor nerezidente în sumă de 36.652 RON. (229.073 RON X 16%).

Potrivit art. 115 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, veniturile din dividende primite de o persoană juridică străină de la o persoană juridică română este venit impozabil pentru care se reţine impozit pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi. Cota care se aplică asupra veniturilor brute este de 16%, potrivit art. 116 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

Pentru persoana juridică din Germania – P. GMBH nu a fost prezentat în timpul controlului certificatul de rezidenţă fiscală eliberat de autoritatea competenta din statul său de rezidenţă. Suma de 652 RON a fost virată de către reclamanta recurentă în contul impozitului pe dividende.

S-a susţinut că plata acestui impozit s-a efectuat eronat iar organele fiscale puteau efectua îndreptarea erorii materiale considerând valabilă plata de la momentul efectuării acesteia.

La data de 25 martie 2008, C. proc. fisc. prevedea că plata obligaţiilor fiscale se efectuează de către debitori, distinct pe fiecare impozit, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv majorări de întârziere. De asemenea, textul legal în vigoare prevedea că pentru creanţele administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile subordonate, organul fiscal, la cererea debitorului, va efectua îndreptarea erorilor din documentele de plată întocmite de acesta, (art. 114 din O.G. nr. 92/2003 în vigoare la 25 martie 2008).

Faţă de prevederile legale mai sus indicate, precum şi faţă de Decizia nr. 1/2006 privind aplicarea unitară a unor prevederi referitoare la C. proc. fisc., organul de soluţionare a contestaţiilor a reţinut că stingerea prin plată a obligaţiilor fiscale este dată de momentul plăţii înscris pe documentul de plată. S-a reţinut de asemenea că îndreptarea erorilor din documentele de plată şi efectuează de către organele fiscale numai la cererea contribuabilului, cerere care putea fi depusă în termen de 1 an de la data plăţii, sub sancţiunea decăderii. O astfel de cerere nu a fost formulată de reclamanta SC E.D. SA Deva.

În aceste împrejurări, prin plata efectuată în contul altui impozit, respectiv impozitul pe dividende nu a avut loc stingerea prin plată a obligaţiei societăţii privind impozitul pe veniturile persoanele nerezidente în sumă de 36.652 RON, astfel că în mod corect acesta a fost stabilit de inspecţia fiscală.

Cu privire la impozitul pe profit în cuantum de 48.750 RON, în mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond că nu se poate defalca cuantumul impozitului pe profit pentru care s-a dispus respingerea contestaţiei ca neîntemeiată de cuantumul impozitului pe profit pentru care s-a dispus respingerea contestaţiei ca nemotivată, astfel că s-a apreciat că organul de soluţionare a contestaţiilor respins în mod legal contestaţia ca neîntemeiată şi nemotivată pentru suma indicată mai sus.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă ca nefondat.

Recursurile declarate de recurentele-pârâte sunt fondate, Curtea apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. aplicarea greşită a legii, nefiind îndreptăţite condiţiile motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Curtea apreciază că prima instanţă a respectat dispoziţiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. soluţia recurată fiind motivată în fapt şi în drept de natură a putea fi exercitat controlul de legalitate pe calea recursului declarat de pârâţi, urmând a fi analizată pe fond legalitatea şi temeinicia soluţiei recurate în raport de dispoziţiile legale aplicabile şi probele administrate în cauză.

Faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat expres asupra excepţiei inadmisibilităţii unor cereri ale recurentei având ca obiect majorările de întârziere şi procesul verbal de control nu determină casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare având în vedere caracterul subsidiar al obiectului principal al acţiunii şi de aplicabilitatea dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte suma de 405.725 RON reprezentând cheltuieli cu serviciile prestate de terţi, Curtea apreciază că în mod greşit prima instanţă a apreciat că suma reprezentând cheltuielile prestate de terţi reprezintă o cheltuială deductibilă, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 şi pct. 48.

Astfel, SC E.D. SA Deva a încheiat un contract de colaborare cu societatea N.D.S. China, având ca obiect controlul de calitate pentru piesele de bicicletă importate de către societatea din România. Valoarea totală a contractului este de 150.000 USD, urmând ca facturarea şi implicit plata să se facă conform prevederilor contractuale. Pe baza rapoartelor lunare de activitate, ulterior, au fost emise două facturi:

- factura din 03 noiembrie 2006, în valoare de 100.000 USD, pentru perioada 01 ianuarie 2006 - 31 mai 2006;

- factura din 09 ianuarie 2007, în valoare de 50.000 USD, pentru perioada 01 iunie 2006-31 decembrie 2006.

Serviciile au fost prestate pe teritoriul Chinei, aşa cum rezultă din rapoartele de activitate lunare, menţiunile făcute în aceste rapoarte reprezentând indicativele containerelor în care au fost încărcate piesele de bicicletă verificate calitativ şi cantitativ şi la care s-au adus îmbunătăţiri.

În data de 08 noiembrie 2006 societatea reclamantă a achitat către N.D.S. China suma de 100.000 dolari SUA, la cursul de 2,7.523 RON/dolar SUA cu dispoziţie de plată externă, reprezentând servicii de asistenţă, înregistrate în evidenţa contabilă prin următorul articol contabil: 628 „Cheltuieli cu serviciile prestate de terţi" = 5124.2 „Conturi bancare în valută" cu suma de 275.230 RON (100.000 dolari SUA X 2,7523 RON/dolar SUA).

După cum rezultă şi din articolul contabil menţionat mai sus, nu a existat factura la data înregistrării în evidenţa contabilă, fiind înregistrată direct plata, fără a fi înregistrată obligaţia faţă de furnizor, şi apoi decontarea acestuia, aşa cum este prevăzut în Ordinul M.F.P. nr. 1752/2003 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene.

De asemenea, pe perioada derulării inspecţiei fiscale, reclamanta a prezentat factura din 03 noiembrie 2006 în valoare de 100.000 dolari SUA, cu ştampila altei societăţi din China, N.X.F.T. CO. Ltd, neprezentând alte documente justificative în susţinere din care să rezulte realitatea şi legalitatea serviciului prestat în folosul realizării de venituri impozabile, pentru care s-a efectuat plata.

La dosarul contestaţiei au fost depuse şi 12 rapoarte de activitate pentru anul 2006, însă organul de soluţionare a contestaţiilor a reţinut că rapoartele de activitate prezentate nu justifică prestarea efectivă a serviciilor şi necesitatea acestora pentru societatea contestatoare în calitate de client, respectiv că din aceste rapoarte de activitate nu rezultă concret modul în care a fost verificată calitatea bunurilor importate, care au fost parametrii calitativi urmăriţi, în ce au constat îmbunătăţirile aduse. Mai mult, s-a reţinut că sarcina verificării calităţii revine vânzătorului, acesta fiind direct răspunzător pentru calitatea livrată clientului.

Aşadar, în soluţionarea contestaţiei organul de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a reţinut că nu au fost prezentate documente care să facă dovada necesităţii şi prestării acestor servicii, şi astfel, în mod legal organul de inspecţie fiscală a constata că nu sunt deductibile fiscal, şi au stabilit obligaţii suplimentare cu titlul de impozit pe profit.

Astfel, serviciile prestate de partenerul chinez nu pot fi probate cu documente justificative, şi mai mult, acestea nu erau necesare.

Serviciile ar fi îndeplinit condiţiile de exercitare a deductibilităţii, în concret, dacă ar fi fost îndeplinite următoarele condiţii pentru dovedirea realităţii celor înscrise în facturi: serviciul trebuie să fie efectiv prestat şi executat în baza unui contract, prestarea efectivă să fie justificată prin situaţii de lucrări, procese-verbale, rapoarte de lucru, etc. contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea achiziţionării de servicii de intermediere prin specificul activităţii desfăşurate.

Cu privire la impozitul pe profit aferent sumei de 3.512 RON reprezentând cheltuieli de transport, Curtea apreciază că în mod greşit prima instanţă şi-a însuşit concluzia din raportul de expertiză în condiţiile în care nu au fost arătate documentele justificative care au fost avute în vedere conform art. 6 din Legea nr. 82/1991.

Declaraţia Vamală de import este document justificativ este document justificativ doar în ce priveşte declararea taxelor vamale datorate şi plătite în vamă şi nu pot proba destinaţia ulterioara a produselor în cauză.

De asemenea, Ordinul nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene la pct. 54 alin. (1) prevede următoarele: „Costul de achiziţie al bunurilor cuprinde preţul de cumpărare, taxele de import şi alte taxe (cu excepţia acelora pe care persoana juridică le poate recupera de la autorităţile fiscale), cheltuielile de transport, manipulare şi alte cheltuieli care pot fi atribuibile direct achiziţiei bunurilor respective".

În aceste condiţii, afirmaţia doamnei expert contabil conform căreia suma de 3.512 RON reprezintă cheltuială deductibilă fiscal a perioadei, incorectă nebazându-se strict pe documente justificative probante, şi nu se invocă baza legală a afirmaţiei făcută în cauză.

Cu privire la impozitul pe profit aferent sumei de 162.376 RON cheltuieli cu sponsorizarea pentru T.Y., Curtea apreciază că în mod greşit prima instanţă a apreciat ca deductibile fiscal aceste cheltuieli cu sponsorizarea numitului T.Y. Nu s-a probat în cauză calitatea acestei persoane şi domeniul pentru care se solicită sponsorizarea.

Pe de altă parte, faţă de faptul că la dosarul cauzei a fost depusă Recomandarea din 18 august 2006 eliberată de Fundaţia I.A. din Aiud, vă rugăm să constataţi că acest document nu are caracterul cerut de dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 32/1994, respectiv de recunoaştere de către o persoană juridică fără scop lucrativ ce activează în domeniul pentru care se solicită sponsorizarea.

Documentul intitulat "Recomandare" are într-adevăr caracter de recomandare, respectiv de apreciere a performanţelor realizate de T.Y. în "domeniul ales", cel al regiei de teatru şi film, însă nu rezultă din cuprinsul acestui document că fundaţia - aiudeană colaborează cu acesta în domeniul pentru care se solicită sponsorizarea. Nici din consultarea listei colaboratorilor Fundaţiei I.A., publicată pe pagina de internet a fundaţiei la adresa http://www.i.a.ro, nu rezultă că T.Y. ar avea această calitate.

Cu privire la impozitul pe venitul persoanelor nerezidente în cuantum de 36.663 RON şi majorări de întârziere, Curtea a apreciază că în raport de obiectul contestaţiei administrative şi de actele depuse, recurenta datorează legal plata acestui debit.

Suma de 36.663 RON reprezintă impozit pe venitul persoanelor nerezidente, aferent comisioanelor achitate de societate la extern, impozit care, după cum am arătat la pct. 1.1.A. din prezenta cerere de recurs, nu a fost contestat de societatea E.D. SA, după cum rezultă din contestaţia depusă ("menţionăm că diferenţa între suma de 73.315 RON şi 36.652 RON reprezintă impozit pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi pe care nu îl contestăm").

Suma de 32.169 RON reprezintă majorări de întârziere aferente unui debit necontestat.

Prin necontestarea debitului, rezultă că accesoriile aferente au fost acceptate de societatea contestatoare ca fiind datorate bugetului de stat.

Cu privire la suma reprezentând TVA în cuantum de 882 RON în mod greşit prima instanţă a apreciat că serviciile de cazare facturate şi achitate nu au fost efectuate în folosul operaţiunilor taxabile din punctul de vedere al TVA.

În cauză, recurenta-reclamantă nu a prezentat documente justificative din care să rezulte că delegările au fost efectuate în scopul realizării operaţiunilor taxabile.

Pentru a dovedi că serviciile de cazare achitate de reclamantă a fost prestate în scopul realizării operaţiunilor taxabile, trebuiau prezentate documente justificative, precum ordine de deplasare din care să rezulte că persoana care a beneficiat de astfel de servicii are calitatea de salariat, administrator sau persoană asimilată, şi scopul deplasării care a generat servicii de cazare. întrucât astfel de acte nu au fost prezentate, nu se justifică serviciile de cazare achitate, şi nici dreptul de deducere a taxei pe valoare adăugată.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va admite recursurile declarate de autoritatea pârâtă şi în consecinţă va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge în tot acţiunea reclamantă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de SC E.D. SA împotriva sentinţei nr. 130 din 17 aprilie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara (fostă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara) împotriva aceleiaşi sentinţe.

Modifica sentinţa atacată in sensul că respinge in tot acţiunea reclamantei, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2014

← ICCJ. Decizia nr. 3598/2014. Contencios. Suspendare executare...		ICCJ. Decizia nr. 4586/2014. Contencios. Obligare emitere act... →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

ICCJ. Decizia nr. 1582/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs ICCJ. Decizia nr. 3598/2014. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs ICCJ. Decizia nr. 4586/2014. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs