ICCJ. Decizia nr. 3527/2014. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3527/2014
Dosar nr. 2195/2/2013
Şedinţa publică de la 30 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. 2195/2/2013, reclamanta SC ”P.C.T.” SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună suspendarea executării prevederilor art. 2 din Norma sanitară veterinară care stabileşte lipsa utilizărilor prevăzute pentru furajele destinate unor scopuri nutriţionale speciale, aprobată prin Ordinul Preşedintelui ANSVSA nr. 11/2013, publicat în M. Of. nr. 92/13 februarie 2013, precum şi a Anexei 2 la Norma menţionată, până la soluţionarea cererii de anulare a acesteia.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 1856 din 5 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a dispus admiterea cererii formulate de reclamanta SC ”P.C.T.” SRL în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi suspendarea executării art. 2 din Norma sanitară veterinară care stabileşte lista utilizărilor prevăzute pentru furajele destinate unor scopuri nutriţionale speciale, aprobată prin Ordinul Preşedintelui ANSVSA nr. 11/2013, şi a Anexei nr. 2 la această Normă, până la pronunţarea instanţei de fond.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 1856 din 5 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs, în termen legal, pârâta Autoritatea Naţională Sanitară şi pentru Siguranţa Alimentelor, susţinând că este nelegală, pentru următoarele motive:
În mod neîntemeiat instanţa fondului a reţinut că în speţă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, atât sub aspectul cazului bine justificat, cât şi sub aspectul pagubei iminente.
Astfel, Comisia Europeană a adoptat Directiva 2008/38/CE în scopul de a se asigura că, în toate statele membre, furajele destinate unor scopuri nutriţionale speciale sunt utilizate doar la animalele care au afecţiunile medicale pentru care acestea sunt indicate şi doar la recomandarea medicului veterinar.
Pentru ca principiile enumerate de directivă să producă efecte la nivelul cetăţeanului, legiuitorul naţional trebuie să adopte un act de transpunere în legislaţia naţională prin care aceasta din urmă va fi adaptată la obiectivele definite prin directivă.
ANSVSA, ca autoritate competentă în domeniu, responsabilă în faţa Comisiei Europene de modul în care este implementată legislaţia europeană în domeniul sanitar veterinar, consideră că pentru atingerea obiectivului Directivei 2008/38/CE este absolut necesară prevederea stipulată la art. 2 din Norma sanitară veterinară care stabileşte lista utilizărilor prevăzute pentru furajele destinate unor scopuri nutriţionale speciale, aprobată prin Ordinul Preşedintelui ANSVSA nr. 11/2003, şi Anexa nr. 2 la această Normă.
Ca urmare, condiţiile în care sunt comercializate furajele destinate unor scopuri nutriţionale specifice, trebuie să fie aceeaşi în toate statele membre.
Atât timp cât şi în celelalte state membre ale UE furajele destinate unor scopuri nutriţionale speciale se comercializează doar pe baza unui diagnostic stabilit de către medicul veterinar şi la recomandarea acestuia, România nu poate face excepţie şi nu poate admite, în continuare, comercializarea acestor furaje „la liber” de către orice agent economic şi în orice condiţii.
A fost depusă la dosarul cauzei Adresa nr. 205/RHR din 13 aprilie 2012 a Ministerul Afacerilor Europene, prin care această instituţie a apreciat ca necesare, pentru atingerea obiectivului Directivei nr. 2008/38/CE, prevederile menţionate la art. 2 din Norma aplicată prin Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 11/2013.
Aşa fiind, rezultă ca fiind netemeinice şi nelegale reţinerile instanţei fondului în sensul că există o îndoială serioasă privind legalitatea art. 2 din Anexa nr. 1 a Ordinului ANSVSA nr. 11/2013.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, în mod neîntemeiat instanţa de fond a reţinut că este îndeplinită, în condiţiile în care reclamanta, după cum precizează chiar în cererea de suspendare a executării art. 2 din Normă, face parte dintr-un grup internaţional de companii care operează magazine specializate de hrană şi accesorii pentru animale de companie, una dintre aceste companii având Autorizaţia nr. 118 din 14 aprilie 2010 prin intermediul cărora poate vinde legal furajele destinate unor scopuri nutriţionale speciale.
Asupra acestei apărări a pârâtei, instanţa fondului nu s-a pronunţat în niciun fel, ci s-a limitat să reproducă susţinerile reclamantei din răspunsul la întâmpinare depusă de pârâta ANSVSA.
Pe lângă prejudiciul direct cauzat de interdicţia de comercializare a respectivelor furaje, constând în scăderea importantă a valorii vânzărilor, instanţa fondului a reţinut, în subsidiar şi „prejudiciile indirecte rezultând din pierderea unei părţi a clientelei, subminarea reputaţiei societăţii reclamante şi stabilirea poziţiei acesteia pe piaţă”.
Se pune întrebarea cum ar putea conduce la pierderea unei părţi a clientelei, subminarea reputaţiei societăţii reclamante şi stabilirea poziţiei acesteia pe piaţă, respectarea unei dispoziţii care urmăreşte tocmai asigurarea sănătăţii animalelor, inclusiv ale clienţilor reclamantei.
Prin urmare, sentinţa pronunţată de prima instanţă a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
În concluzie, pentru motivele de recurs expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în principal, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca neîntemeiat.
În privinţa inadmisibilităţii recursului, intimata-pârâtă a afirmat că, ulterior pronunţării sentinţei recurate, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus anularea actului administrativ reprezentat de Norma aprobată prin Ordinul Preşedintelui ANSVSA nr. 11/2013, în ceea ce priveşte art. 2 şi Anexa 2 la această Normă, şi respingerea cererii de suspendare a executării, formulată în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ca rămasă fără obiect.
În aceste condiţii, intimata-pârâtă s-a prevalat de dispoziţiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, apreciind că recursul declarat de autoritatea pârâtă este inadmisibil, atât timp cât prelungirea suspendării executării operează de drept, în temeiul legii, din momentul pronunţării sentinţei de admitere a acţiunii de fond.
În subsidiar, s-a apreciat că recursul este neîntemeiat, impunându-se respingerea acestuia şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, ca fiind legală şi temeinică.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, inclusiv art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
1. Excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă SC ”P.C.T.” SRL, este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă, în considerarea prevederilor art. 14 alin. (4) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 potrivit cărora, hotărârea prin care se pronunţă suspendarea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Incidenţa în cauză a prevederilor art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 nu produce consecinţe juridice asupra admisibilităţii recursului, deoarece calea de atac este prevăzută de lege, nefiind lăsată la latitudinea instanţei sau a părţilor, potrivit principiului legalităţii căilor de atac.
2. În privinţa cererii reclamantei de suspendare a executării actului administrativ, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe, în sensul admiterii cererii, se bazează pe interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Referitor la condiţia cazului bine justificat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, în mod just prima instanţă a reţinut că există o îndoială serioasă privind legalitatea art. 2 din Anexa 1 a Ordinului ANSVSA nr. 11/2013 privind aprobarea Normei sanitare veterinare care stabileşte lista utilizărilor prevăzute pentru furajele destinate unor scopuri nutriţionale speciale.
În acest sens, raportarea instanţei a vizat 18 din Regulamentul CE nr. 767/2009 şi Anexa 1, partea B a Directivei nr. 2008/38/CE, care nu condiţionează comercializarea furajelor destinate unor scopuri nutriţionale speciale de recomandarea unui medic veterinar.
Ideea existenţei unor indicii de nelegalitate este întărită prin soluţia pronunţată în primă instanţă cu privire la acţiunea în anularea actului administrativ, admisă prin Sentinţa civilă nr. 3253 din 25 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 5422/2/2013.
Deşi, nefiind irevocabilă, această sentinţă are numai putere de lucru judecat relativă, ea constituie un argument în sensul existenţei cazului bine justificat, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
În privinţa condiţiei pagubei iminente, în sensul dat acesteia de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, constatările primei instanţe se impun a fi menţinute, în considerarea prejudiciului important la care societatea reclamantă este expusă, prin reducerea vânzărilor de furaje destinate unor scopuri nutriţionale speciale, pierderea unei părţi a clientelei şi diminuarea poziţiei societăţii pe domeniul respectiv de piaţă.
În concluzie, pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, ca nefondat.
Pe cale de consecinţă, va fi respinsă cererea de intervenţie accesorie formulată de Colegiul Medicilor Veterinari din România.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă SC P.C.T. SRL, ca neîntemeiată.
Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva Sentinţei civile nr. 1856 din 5 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge cererea de intervenţie accesorie, formulată de Colegiul Medicilor Veterinari din România.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3524/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3528/2014. Contencios → |
|---|
