ICCJ. Decizia nr. 3537/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3537/2014
Dosar nr. 9675/2/2011
Şedinţa publică de la 1 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 10 noiembrie 2011, reclamanţii D.G.M. şi D.D.E. au chemat în judecată A.N.I., solicitând anularea Raportului de evaluare din 20 octombrie 2011 prin care s-a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti în vederea începerii acţiunii de control şi constatării diferenţei semnificative potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010, privind averea deţinută de primul reclamant şi a stării de incompatibilitate a acestuia.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au invocat nelegalitatea şi netemeinicia actului emis la 20 octombrie 2011, prin care pârâta a reţinut că între modificările intervenite între averea reclamantului, în timpul exercitării mandatului de consilier local în cadrul Consiliului Local Sector 4 Bucureşti, în perioada 2008 - 2010 şi veniturile realizate există o diferenţă semnificativă de 359.811,26 RON, echivalentul sumei de 86.761,45 euro, în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010, urmând a fi constatată şi starea de incompatibilitate a persoanei evaluate, prevăzută de art. 17 alin. (6) din acelaşi act normativ.
Reclamanţii au învederat lipsa sesizării din oficiu a pârâtei, a dovezii privind repartizarea aleatorie a lucrării, precum şi încălcarea dreptului la apărare, întrucât până la primirea raportului de evaluare nu au fost informaţi despre declanşarea investigaţiei, astfel încât actul contestat a fost întocmit pe baza unor documente şi informaţii nepublice, obţinute cu încălcarea prevederilor art. 13 şi 14 din Legea nr. 176/2010. Acţiunea cuprinde şi aspecte privind fondul investigaţiei, arătându-se că este eronată constatarea existenţei unei diferenţe semnificative între venituri şi cheltuieli, în condiţiile în care nu au fost avute în vedere veniturile suplimentare obţinute de reclamantă, economiile provenite din veniturile anterioare anului 2008, venituri de la nuntă şi botez şi dobânzile bancare şi au fost greşit evaluate donaţiile către partid.
Prin întâmpinare, A.N.I. a invocat în principal inadmisibilitatea acţiunii, în raport de împrejurarea că raportul de evaluare este supus controlului Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pe rolul căreia se şi află sesizarea, fiind incidentă procedura specială prevăzută de Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici.
Pârâta a formulat şi apărări de fond, arătând că a fost respectată procedura de sesizare şi de repartizare aleatorie, iar reclamantul a fost înştiinţat despre declanşarea procedurii de evaluare a averii, solicitându-i-se date şi informaţii cu privire la provenienţa unor venituri, fiind respectate prevederile Legii nr. 176/2010 cu privire la informarea persoanei care face obiectul evaluării.
Prin Încheierea din 27 aprilie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte excepţia inadmisibilităţii şi anume cu privire la cererea de anulare a raportului de evaluare pentru inexistenţa unor diferenţe semnificative nejustificate între veniturile realizate de reclamant pe perioada exercitării mandatului şi averea dobândită, reţinând că instanţa este legal învestită sub aspectul legalei sesizări a comisiei de cercetare a averilor - respectarea procedurilor legale în faţa A.N.I.
La data de 16 octombrie 2012 a fost pronunţată Sentinţa civilă nr. 5822/2012 prin care s-a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că au fost respectate dispoziţiile legale referitoare la sesizarea din oficiu a pârâtei, precum şi la repartizarea aleatorie prin sistem electronic a lucrării, nefiind întemeiate motivele de nulitate a raportului de evaluare arătate de reclamanţi.
De asemenea, instanţa de fond a constatat că reclamantul a fost înştiinţat despre faptul că s-a declanşat procedura de evaluare a averii dobândite împreună cu familia şi nu constituie motiv de nulitate împrejurarea că, în vederea comunicării la domiciliu a înştiinţării, pârâta a solicitat şi obţinut date şi informaţii care nu sunt publice.
Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanţii D.G.M. şi D.D.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanţii au reiterat lipsa dovezii privind repartizarea aleatorie a lucrării, pârâta nerespectând dispoziţia instanţei din 12 iunie 2012 de a preciza în detaliu procedura de repartizare şi de a demonstra că nu au fost încălcate prevederile art. 8 alin. (3), art. 9 alin. (1) şi art. 12 alin. (4) din Legea nr. 176/2010.
Reclamanţii au criticat sentinţa şi sub aspectul constatării că ar fi fost informaţi despre declanşarea investigaţiei, în condiţiile în care din înscrisurile prezentate nu rezultă conţinutul comunicărilor şi adreselor despre care pârâta a pretins că reprezintă dovada informării.
De asemenea, au arătat reclamanţii, instanţa a greşit neluând în considerare apărarea privind folosirea de către pârâtă a unor date şi informaţii care nu sunt publice, cum ar fi datele de identificare personală, extrasele de cont, documentele fiscale obţinute înainte de 19 septembrie 2011 când a fost comunicat raportul de evaluare.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţi şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va menţine hotărârea contestată, substituind însă motivarea primei instanţe, în sensul considerentelor de fapt şi de drept ce vor fi expuse în continuare.
Acţiunea adresată instanţei de contencios administrativ are ca obiect anularea raportului de evaluare prin care pârâta a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control şi constatării diferenţei semnificative potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010 privind averea deţinută de reclamant şi a stării de incompatibilitate a acestuia, conform art. 17 alin. (6) din acelaşi act normativ.
În alin. (7) al art. 17 din lege se prevede că se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 22 alin. (1), în conformitate cu care persoana care face obiectul evaluării poate să conteste raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii la instanţa de contencios administrativ.
Însă referirea la prevederile art. 22 alin. (1) din lege trebuie înţeleasă în sensul că pot fi aplicate doar dispoziţiile compatibile cu această procedură, în condiţiile în care există o procedură specială a controlului averilor, realizată prin intermediul comisiei de cercetare a averilor reglementată de Legea nr. 115/1996 care poate fi finalizată prin sesizarea instanţei de contencios administrativ.
Potrivit art. 101 din acest din urmă act administrativ, comisia de cercetare va începe acţiunea de control de îndată ce este sesizată de A.N.I. cu raportul de evaluare, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 103 din lege, persoana a cărei avere este supusă controlului poate produce probe în apărare sau va putea solicita administrarea acestora de către Comisie.
Ca argument în sensul că asupra raportului de evaluare a averii - inclusiv asupra aspectelor de formă, se pronunţă comisia de cercetare - este şi norma cuprinsă în art. 19 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, care prevede că rapoartele de evaluare transmise diferitelor instituţii printre care şi comisia de cercetare a averilor, vor fi obligatoriu evaluate de acestea, inclusiv sub aspectul propunerilor şi se vor lua, de urgenţă şi cu precădere, măsurile care se impun, potrivit competenţelor legale.
De altfel, raportul de evaluare contestat în cauză este în prezent supus evaluării în Dosarul nr. 9249/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Comisia de cercetare a averilor, care poate dispune fie clasarea cauzei, fie trimiterea dosarului spre soluţionare instanţei de contencios administrativ, fiind astfel asigurat dreptul reclamanţilor de acces liber la justiţie.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea reţine că raportul de evaluare contestat nu are aptitudinea, prin el însuşi, de a produce efectele juridice ale actului final al procedurii de cercetare a averilor, neîndeplinind condiţiile legale pentru a fi considerat act administrativ, fiind doar actul de sesizare al comisiei de cercetare a averilor.
Cât priveşte starea de incompatibilitate la care se referă raportul de evaluare contestat, aceasta depinde cu necesitate de modul de finalizare a controlului derulat de comisia de cercetare, potrivit procedurii reglementate de Legea nr. 115/1996.
Pentru considerentele expuse şi care vor înlocui motivarea din hotărârea recurată, Curtea va respinge recursul ca nefondat, menţinând soluţia de respingere a acţiunii în anulare.
Din acelaşi motiv nu se impune a fi analizate criticile formulate de reclamanţi în recurs, care vizează considerentele sentinţei asupra legalităţii sesizării A.N.I. şi respectării dreptului de apărare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.G.M. şi D.D.E. împotriva Sentinţei civile nr. 5822 din 16 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3535/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3543/2014. Contencios → |
|---|
